34. PROIECTUL CONŞTIINŢEI GLOBALE
34.1 INTRODUCERE
De ce am introdus acest capitol? Cu siguranţă mulţi dintre dumneavoastră aveţi anumite idei ce se pot lega de sfera religiei sau a esoterismului. Cred că parcurgând paginile acestei cărţi care detaliază în aparenţă un final apocaliptic, v-aţi pus eterna întrebare:
„Unde anume se află Dumnezeu în toate acestea?”.
Există oare cu adevărat o putere a minţii care poate influenţa materia?
Dacă da,atunci cât de mare este această influenţă? Oare ce poate face omul prin forţele psihice şi până unde au ajuns acestea să se manifeste? Care este situaţia actuală a rezultatului gândurilor şi acţiunilor umanităţii?
„Proiectul Conştiinţei Globale” este primul experiment şi eveniment ştiinţific, care demonstrează prin mijloace riguros ştiinţifice identificabile, repetabile şi reproductibile că mintea umană poate influenţa materia.
34.2 OBIECTIVUL PROIECTULUI
Proiectul Conştiinţei Globale* (The Global Consciousness Project) este cel mai important
proiect internaţional de cercetare a unor posibile acţiuni neconvenţionale ale minţii umane. Originea sa se găseşte în numeroase discuţii purtate în anii 1990, în cadrul unor grupuri de avangardă, formate din oameni de ştiinţă cu vederi largi şi reprezentanţi ai unor curente spirituale, preocupate de ideea tulburătoare potrivit căreia mintea umană ar putea influenţa nemijlocit realitatea fizică.
Afirmaţiile ce consideră gîndul uman o forţă redutabilă, care poate modela direct realitatea, au o tradiţie milenară şi au jucat un rol esenţial în majoritatea curentelor esoterice şi doctrinelor spirituale ce s-au succedat de-a lungul istoriei.
Această idee tradiţională a fost şi este însă infirmată categoric de către comunitatea ştiinţifică, deoarece pare să contrazică nu doar setul de legi bine cunoscute ale fizicii, ci înseşi principiile restrictive fundamentale ale ştiinţei.
Proiectul Conştiinţei Globale consideră că de fapt contradicţia este doar una temporară şi
aparentă şi încearcă să demonstreze acest fapt prin metode de investigaţie moderne strict ştiinţifice. Principalul său artizan şi totodată directorul de proiect este dr. Roger D. Nelson, psiholog şi cercetător recunoscut al fenomenelor neconvenţionale în cadrul laboratoarelor de pe lîngă Universitatea Princeton din New Jersey (S.U.A.).
Principalele obiective urmărite de Proiectul Conştiinţei Globale sunt următoarele:
- să evidenţieze prin metode ştiinţifice o posibilă acţiune a minţii asupra materiei, adică o acţiune nemijlocită a conştiinţei umane în realitatea fizică;
- să verifice o posibilă sincronizare a unui număr ridicat de minţi umane, care pot acţiona corent şi simultan asupra lumii fizice, determinînd modificări şi efecte măsurabile;
- să evalueze ipoteza existenţei unei conştiinţe de grup sau chiar a unei conştiinţe globale, care ar reprezenta un fel de superminte planetară.
Proiectul Conştiinţei Globale a debutat în august 1998 cu două sisteme electronice la Princeton şi s-a extins treptat în S.U.A. şi apoi în întreaga lume. În prezent, el cuprinde o reţea formată din 55 sisteme electronice interconectate, răspîndite din Alaska pînă în Noua Zeelandă (Fig. 1). Fiecare astfel de sistem, denumit şi egg, este format dintr-un generator de numere aleatoare cuplat la un calculator. Generatorul de numere aleatoare (random number generator) este denumit astfel deoarece generează 200 numere pe secundă, în esenţă secvenţe de cifre 0 şi 1.
În mod normal, se generează un număr egal de 0-uri şi 1-uri, deci o proporţie de 50%-50%. Se spune că secvenţele de cifre nu sunt structurate, tinzînd spre dezordine maximă, ceea ce e în acord cu legile cunoscute ale fizicii.
Toate cele 55 sisteme electronice din lume sunt sincronizate în Timp Universal (UTC) şi
transmit în fiecare secundă datele în timp real, prin Internet, la computerul central de la Princeton.
Unul dintre cele 55 sisteme generator de numere aleatoare-calculator, primul din Europa de est, se află la Cluj-Napoca, ca urmare a participării active a Colectivului de cercetări neconvenţionale al Institutului de cercetări experimentale interdisciplinare din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai la
Proiectul Conştiinţei Globale. Din luna iunie 2002, sistemul electronic de la Cluj-Napoca, denumitegg.bellatrix.ro 1025, este conectat prin Internet la computerul central de la Princeton şi transmite în timp real secvenţe numerice de cîte 200 cifre pe secundă, funcţionînd neîntrerupt 24 ore din 24.
Fig. 1. Distribuţia geografică a celor 55 sisteme electronice (egg-uri) ale reţelei.
Ipoteza de lucru a proiectului este următoarea: mintea, conştiinţa, gîndul uman poate influenţa direct evenimente, fenomene şi sisteme fizice. Sistemul fizic ales pentru a verifica ipoteza este tocmai generatorul de numere aleatoare menţionat.
Cu alte cuvinte, potrivit ipotezei de lucru, mintea umană, gîndul ar putea influenţa secvenţele de cifre, în sensul structurării şi ordonării lor. Dar, deoarece efectul este mic, se urmăreşte amplificarea sa.Pentru aceasta, se aleg intervale de timp în care un număr cît mai ridicat de persoane, deci de minţi şi gînduri umane, se sincronizează şi se interconectează, deoarece se concentrează asupra unui eveniment major foarte recent, capabil să determine o reactie emoţională colectivă.
Astfel de evenimente sunt:
- conflicte majore (războaie, revoluţii, revolte populare, lovituri de stat, conflicte
religioase);
- catastrofe naturale (cutremure, erupţii vulcanice, alunecări de teren, inundaţii etc.);
- accidente teribile (pe pămînt, în apă, în aer sau chiar în spaţiul cosmic);
- atentate importante;
- festivităţi şi ceremonii tradiţionale (Anul Nou Kumbh Mala etc.);
- evenimente colective (meditaţii pentru pace, vizite ale unor personalităţi etc.)
- evenimente astronomice (eclipse de Soare şi Lună, alinieri ale planetelor, opoziţii ale planetelor etc.).
Analiza datelor, care se efectuează simultan la Princeton şi Amsterdam, arată că, în minutele şi orele care urmează producerii şi mediatizării unor astfel de evenimente majore, se constată întradevăr o modificare a secvenţelor numerice generate de dispozitivele electronice, în sensul structurării, deci al ordonării lor.
Vom menţiona cîteva astfel de evenimente mai cunoscute, unele foarte recente, de exemplu accidentul navetei spaţiale Columbia (01.02.2003),începutul bombardamentelor aeriene în Irak (20.03.2003), sfîrşitul războiului în Irak (cu dărîmarea scenică a statuii lui Saddam Hussein)(09.04.2003),atentatele teroriste ulterioare de la Riyadh (Arabia Saudită) (12.05.2003) şi de la sediul O.N.U. din Bagdad (19.08.2003), primul atentat terorist de la Istanbul (15.11.2003), cutremurul devastator din Iran (26.12.2003). Dintre evenimentele anterioare bine cunoscute amintim: seria de atentate teroriste de pe teritoriul S.U.A. (11.09.2001), accidentul Concorde (25.07.2000), accidentul
submarinului nuclear Kursk (12.08.2000), cutremurul din Turcia (12.11.1999) etc.
În principal, se observă două tipuri de efecte asupra secvenţelor numerice produse de
generatoarele de numere aleatoare. Primul efect constă într-o ordonare preferenţială a secvenţelor de cifre, astfel încît să se genereze un număr semnificativ mai ridicat de 0-uri sau de 1-uri (în locul producerii unui număr practic egal de 0 şi 1). Acest efect poate fi observat atît individual, la nivelul fiecărui sistem electronic, cît şi însumat, la nivelul tuturor sistemelor. Vom exemplifica acest efect printr-un caz reprezentativ, şi anume prăbuşirea avionului supersonic Concorde lîngă Paris. Accidentul, soldat cu 113 victime, s-a petrecut la 25 iulie 2000, orele 15:02 UTC.
Graficul alăturat indică aşa-numita deviaţie cumulativă, adică o abatere a secvenţelor numerice spre mai multe 0-uri sau 1-uri, însumată pe toate sistemele reţelei, în cele 4 ore care au urmat producerii accidentului (Fig. 6). În mod normal, valorile se situează în partea inferioară a graficului, oscilînd în jurul liniei orizontale de zero (dreapta neagră). Se observă că, la doar cîteva minute de la accident, curba valorilor înregistrate (curba roşie) creşte, atingînd un maxim la ceva mai mult de două ore după accident, pentru a descreşte apoi încet spre valorile normale.
Fig. 6. Reprezentarea grafică a deviaţiei cumulative în cazul accidentului Concorde.
Se consideră că rezultatele sunt semnificative atunci cînd curba valorilor înregistrate (curba roşie) se situează deasupra curbei notate cu p=0,05 (curba albastră). Din punct de vedere statistic, aceasta înseamnă că, în cazul analizat, este foarte probabil (peste 95 %) ca abaterile înregistrate să nu se datoreze unor fluctuaţii întîmplătoare ale secvenţelor numerice, ci unui factor extern, care determină ordonarea lor preferenţială. Practic, în cazul accidentului Concorde, curba roşie se situează peste curba albastră în intervalul de timp dintre orele 15:15 şi 17:40. Astfel, influenţa factorului extern asupra sistemelor electronice a început la mai puţin de 15 minute de la accident,
cînd acesta începuse deja să fie mediatizat intens, şi s-a menţinut la valori ridicate timp de peste două ore şi jumătate.
Cercetătorii implicaţi în Proiectul Conştiinţei Globale susţin că acest factor extern este reprezentat de un număr ridicat de minţi umane interconectate şi sincronizate, datorită unui efect emoţional intens generat, în cazul analizat, de vestea accidentului Concorde.
Imaginea metaforică este aceea a unor minţi individuale, reprezentate sub forma unor insule izolate într-un ocean, între care în momente deosebite, de tipul evenimentelor menţionate, se aştern punţi care le interconectează. Iar aceste minţi umane interconectate în număr ridicat acţionează coerent şi simultan asupra realităţii fizice. Unul dintre numeroasele rezultate ale acestei acţiuni este influenţarea
preferenţială a secvenţelor numerice produse de generatoarele de numere aleatoare ale egg-urile reţelei răspîndit în lume, care sunt parţial ecranate faţă de posibile influenţe fizice convenţionale.
Al doilea tip de efect observat este modificarea dispersiei, adică a împrăştierii valorilor
numerice generate simultan de diferitele egg-uri, evaluată prin aşa-numita varianţă medie. Orice abatere majoră de la dispersia aleatoare aşteptată (care corespunde dezordinii maxime), fie în sensul reducerii sale (care corespunde unei sincronizări a egg-urilor), fie în sensul creşterii acesteia (care corespunde unei desincronizări exagerate a egg-urilor) este semnificativă statistic şi exprimă un efect de ordonare.
Fig. 7. Reprezentarea grafică a varianţei medii în cazul sărbătoririi Anului Nou 2004.
De obicei, se constată o reducere importantă a dispersiei, în sensul apropierii valorilor
numerice datorită sincronizării egg-urilor reţelei. Adică, la un moment dat, sistemele tind să nu mai genereze secvenţe numerice întîmplătoare care se deosebesc semnificativ de la un egg la altul, ci secvenţe numerice asemănătoare. Acest efect poate fi evidenţiat doar prin compararea valorilor generate de toate sistemele.
Evenimentul model analizat în cadrul Proiectului Conştiinţei Globale este sărbătorirea Anului Nou. Acest eveniment are particularităţi unice deoarece reuneşte, pe parcursul a doar 24 ore, 37 evenimente succesive. Şi aceasta, deoarece Anul Nou este sărbătorit la 37 momente de timp diferite de către populaţia globului răspîndită pe 37 zone orare (23 la ore întregi şi 14 la jumătăţi de ore).
În cazul ideal, reprezentarea grafică a deviaţiei cumulative, extinsă pe 24 ore, prezintă 37
maxime, corespunzînd momentelor în care grupuri mai mari sau mai mici de persoane din fiecare zonă serbează Anul Nou. Dar ceea ce vom analiza este reprezentarea grafică a varianţei medii în cazul foarte recent al sărbătoririi Anului Nou 2004 (Fig. 7).
Curba reprezentativă (curba roşie) indică împrăştierea sau diferenţierea valorilor secvenţelor numerice generate de egg-urile reţelei, timp de 30 minute în jurul Anului Nou (15 minute înainte şi 15 minute după), mediată pe toate cele 37 fuse orare. Se observă că valorile de pe curbă scad dramatic spre momentul zero, ceea ce înseamnă că secvenţele numerice generate de egg-urile reţelei se ordonează şi se sincronizează semnificativ în jurul miezului nopţii. În cazului Anului Nou 2004, rezultatele obţinute arată că sincronizarea maximă, ce corespunde punctului de minim al curbei
figurate, s-a produs în medie cu circa un minut înainte de miezul nopţii.
Acest tip de structurare elimină practic orice posibile efecte locale şi demonstrează că, în
anumite interval de timp asociate cu producerea unor evenimente de tipul celor menţionate, toate egg-urile reţelei răspîndite în lume sunt influenţate de unul şi acelaşi factor extern independent de distanţă. În cazul analizat, acest factor ordonează şi sincronizează diferitele secvenţele numerice generate simultan. Şi din nou, în accepţiunea cercetătorilor implicaţi în Proiectul Conştiinţei Globale, acest factor extern este reprezentat de gîndurile, minţile, conştiinţele asociate ale unui număr ridicat de persoane preocupate de un acelaşi eveniment, de exemplu sărbătorirea Anului Nou.
34.3 ATENTATUL DE LA 9.11.2001
Cel mai puternic efect a fost înregistrat la 11 septembrie 2001, fiind asociat cu seria de
atentate teroriste de pe teritoriul S.U.A. (Fig. 8). Să recapitulăm cîteva repere temporale ale acelei zile teribile, care au culminat cu prăbuşirea celebrelor Turnuri Gemene (Twin Towers) din NewYork, adevăratele centre financiare ale lumii: ora locală 08:45 EDT prima aeronavă Boeing 767 loveşte în plin turnul World Trade Center 1 (WTC Nord), ora 09:03 a doua aeronavă Boeing 767 loveşte turnul WTC 2 (WTC Sud), ora 09:37 a treia aeronavă Boeing 767 loveşte clădirea Pentagonului, ora 10:05 turnul WTC 2 se prăbuşeşte, ora 10:08 turnul WTC 1 se prăbuşeşte.
Încă de la ora 05:00, secvenţele numerice generate de cele 37 egg-uri ale reţelei, aflate la
acea dată în funcţiune, au prezentat o creştere fulminantă a varianţei medii (curba roşie).Varianţa a atins valoarea maximă la ora 10:13, după ce turnul WTC 2 s-a prăbuşit, şi s-a menţinut la valori înalte pînă spre orele 11, după care a început să scadă rapid sub valorile medii aleatoare.
Astfel, spre deosebire de cazul analizat anterior, la 11 septembrie 2001 s-a înregistrat o
creştere majoră a varianţei medii, care indică o desincronizare extremă a egg-urilor, la valori nemaiîntîlnite în cei peste patru ani şi jumătate de funcţionare a reţelei.
Desincronizarea extremă a sistemelor electronice ale reţelei a fost interpretată ca expresia unui şoc fără precedent în minţile celor peste 2 miliarde de oameni care au urmărit în direct desfăşurarea atentatelor. Acest şoc planetar a scurt-circuitat într-un fel reţeaua, desincronizînd la maxim egg-urile şi provocînd astfel creşterea exagerată a dispersiei secvenţelor numerice generate simultan.
Efectul precursor înregistrat în acea zi, cînd analiza datelor a evidenţiat valori anormale
încă de la orele 05:00, cu aproape 4 ore înaintea primului atentat, este foarte interesant. Un astfel de efect precursor a fost semnalat foarte rar, deocamdată exclusiv în cazul unor atentate majore. Unii cercetători apreciaza că el s-ar datora unui număr ridicat de minţi asociate şi ar putea avea o valoare predictivă foarte generală, deoarece ar semnala iminenţa producerii unui eveniment dramatic undeva pe glob. Dar nu trebuie exclusă ipoteza potrivit căreia efectul precursor s-ar datora tensiunii extreme
din interiorul grupurilor teroriste, intrate în faza finală de pregătire a atentatelor.
Procedura de analiză a datelor este riguroasă. În fiecare secundă, secvenţele numerice
generate de fiecare egg în parte sunt transmise la Princeton, unde sunt înregistrate şi afişate în timp real pe Internet la adresa: http://noosphere.princeton.edu
34.4 ANALIZA STATISTICĂ A REZULTATELOR
Analiza statistică a datelor se face doar după ce una sau mai multe echipe de cercetare
implicate in proiect, care monitorizează în permanenţă canalele de ştiri, raportează producerea unui eveniment major pe glob sau semnalează în prealabil producerea unui eveniment programat. Abia după aceea, începe analiza datelor înregistrate pentru un interval de timp situat în jurul momentului producerii şi cel al mediatizării evenimentului respectiv. Valorile obţinute sunt comparate cu valorile aşteptate aleator, precum şi cu cele înregistrate pe o perioadă de 1-2 zile înainte şi după producerea evenimentului analizat.
Fig. 8. Reprezentare schematică a evenimentelor de la 11 septembrie 2001 şi a varianţei medii a secvenţelor numerice pe o perioadă de 3 zile în jurul atentatelor.
Analiza datelor şi rezultatele finale pentru fiecare eveniment în parte sunt afişate pe Internet, la adresa menţionată. De asmenea, este disponibilă baza de date completă cu secvenţele numerice generate de toate egg-urile, pentru cei care doresc să verifice analizele efectuate sau să facă ei înşişi alte analize.
În perioada august 1998, ianuarie 2004, au fost nominalizate şi analizate 163 evenimente
majore, cu o medie de circa 3 evenimente pe lună. În cea mai mare parte a cazurilor, rezultatele obţinute sunt semnificative statistic, demonstrînd o structurare evidentă a secvenţelor numerice generate de egg-urile reţelei, timp de cîteva ore de la producerea şi mediatizarea evenimentului respectiv. Totuşi, în unele cazuri, efectul observat este minor şi nesemnificativ statistic, ceea ce înseamnă că este foarte probabil ca micile abateri de la valorile aleatoare să se datoreze exclusiv unor fluctuaţii normale ale secvenţelor numerice în limite acceptabile. Dintre evenimentele recente care nu au condus la rezultatele aşteptate, menţionăm al doilea atac terorist de la Istanbul (20.11.2003) sau capturarea lui Saddam Hussein (13.12.2003).
Analiza combinată a tuturor celor 163 evenimente nominalizate (metaanaliza) conduce la un rezultat excelent, exprimat prin probabilitatea cumulată p = 4,640.10-8. Valoarea respectivă, care poate fi notată şi 0,00000464 %, indică probabilitatea ca secvenţele numerice însumate pe toate cele 163 evenimente să se datoreze hazardului. Prin diferenţă, se obţine o probabilitate de 99,99999536 % ca ordonarea observată a secvenţelor numerice să se datoreze acţiunii unui factor extern.
Rezultatele obţinute demonstrează cu fermitate faptul că, indiferent de locul unde se produce evenimentul major, efectul observat este global. Aceasta înseamnă că factorul extern, care pare să acţioneze independent de distanţă, afectează simultan toate egg-urile reţelei raspîndite în lume.
34.5 IPOTEZA GAIA
Astfel cum am menţionat deja, cercetătorii implicaţi în Proiectul Conştiinţei Globale consideră că acest factor este reprezentat de un număr ridicat de minţi umane, care se interconectează şi acţionează coerent şi sincronizat, atunci cînd sunt afectate de un anumit eveniment major capabil să genereze o reacţie emoţională colectivă. Totul se petrece ca şi cum un fel de minte colectivă ar genera un cîmp la scară planetară, care afectează funcţionarea dispozivelor electronice din toată lumea. De aceea, se afirmă că Proiectul Conştiinţei Globale ar efectua o ElectroGaiaGramă (EEG, de unde şi denumirea egg pentru sistemele electronice ale reţelei), adică ar înregistra continuu o electroencefalogramă a unei minţi colective planetare. Aceasta este şi originea denumirii alternative a Proiectului Conştiinţei Globale, şi anume Proiectul Electro
GaiaGramă (ElectroGaiaGram Project).
Cercetătorii implicaţi în proiect folosesc relativ frecvent anumiţi termeni cu conotaţie mai degrabă esoterică, de exemplu conştiinţă globală, conştiinţă planetară, noosferă sau Gaia, pe care îi vom analiza succint în continuare.
Termenii conştiinţă globală şi conştiinţă planetară sunt amintiţi adesea în contextul noţiunii de noosferă, introduse de către Pierre Teillhard de Chardin (1881-1955), cel care a fost deopotrivă părinte iezuit, paleontolog, antropolog şi filosof. În accepţiunea sa, în procesul de evoluţie al Terrei sar forma treptat, distinct de geosferă (lumea minerală) şi biosferă (lumea vie), o noosferă care umanizează Pămîntul. Noosfera ar fi generată de minţile, gîndurile şi de cultura umană şi ar avea un fel de existenţă autonomă.
Ipoteza Gaia a fost lansată în anul 1965 de către James Lovelock (n. 1919), cunoscut medic şi filosof, pentru a desemna planeta noastra ca organism viu. Gaia este numele Pămîntului în mitologia greacă (numele corect este, de fapt, Geea). Ipoteza Gaia consideră că Pamîntul nu este doar o simplă sferă de piatră (litosfera), acoperită în majoritate cu apă (hidrosfera) şi pe care s-a dezvoltat viaţa (biosfera), ci ar fi el însuşi un organism uriaş şi sensibil.
De aceea, pentru Lovelock este prioritară existenţa şi sănătatea planetei ca întreg, mult mai importantă decît supravieţuirea diferitelor specii individuale de vieţuitoare. Ipoteza sa este apreciată şi susţinută de numeroase grupuri şi mişcări ecologice. Într-o asociere a ipotezei Gaia cu conceptul de noosferă, noosfera ar fi mintea planetei Gaia.
Dar ipoteza Gaia şi conceptul de noosferă nu sunt probabil decît metafore seducătoare, la fel ca şi termenii conştiinţă globală şi conştiinţă planetară. Roger D. Nelson, directorul proiectului, consideră că termenul conştiinţă globală ar trebui înlocuit cu termenul „câmp de conştiinţă”.
Dar şi acest nou termen este doar o altă metaforă, deoarece nu se referă la un câmp fizic
obişnuit, cu mărimi bine definite care variază continuu, ci la un fel de câmp neobişnuit generat de un număr ridicat de minţi umane interconectate, independent sau puţin dependent de distanţă, cetransportă informaţie capabilă să influenţeze secvenţele numerice produse de generatoarele denumere aleatoare.
Însă nu avem nici cea mai mică idee despre suportul care ar transporta o astfel de
informaţie.
34.6 REZULTATE OBSERVATE
Concluziile generale ale Proiectului Conştiinţei Globale sunt impresionante şi pot fi rezumate după cum urmează:
1. Gîndurile, intenţiile, emoţiile şi traumele noastre pot influenţa instantaneu realitatea (fizică) pe distanţe mari, independent de barierele fizice interpuse;
2. Minţile umane pot interacţiona nu doar între ele, ci şi cu legile fundamentale ale fizicii,
determinînd efecte / anomalii măsurabile;
3. Un număr ridicat de minţi umane, interconectate de producerea unui anumit eveniment care generează o reacţie emotională colectivă, se sincronizează şi acţionează coerent la scară planetară, independent de distanţă, determinînd fluctuaţii dinamice în însăşi esenţa spaţiului-timp.
Se impune o precizare suplimentară. Proiectul Conştiinţei Globale urmăreşte acţiunea unui aşa-zis cîmp de conştiinţă, creat de un număr ridicat de minţi umane interconectate, asupra secvenţelor numerice produse de generatoare de numere aleatoare.
Aceste generatoare sunt simple dispozitive electronice relativ sensibile, ce emit secvenţe
numerice ale căror fluctuaţii pot fi cuantificate cu uşurinţă. Dar este firesc să presupunem că acţiunea acestor conştiinţe umane interconectate la nivelul realităţii fizice trebuie să fie mult mai complexă.Astfel, este foarte probabil ca şi alte dispozitive, instrumente şi aparate electronice, la fel de sensibile sau chiar mai sensibile decît generatoarele de numere aleatoare, să fie afectate în mod asemănător.
În cazul instrumentelor şi aparatelor de măsură sensibile, aceste influenţe ar trebui să
determine erori suplimentare ale operaţiunilor de măsurare. Erorile sunt probabil mici şi foarte mici, dar totuşi măsurabile. Ele trebuie să apară ca urmare a unei scăderi a raportului semnal: zgomot de fond. Cu alte cuvinte, în momentele care urmează producerii unui eveniment major capabil să genereze o reacţie emoţională colectivă, eroarea de măsurare a instrumentelor şi aparatelor sensibile
de pe întreg globul creşte. Probabil că cercetări viitoare vor confirma aceste afirmaţii.
34.7 AVERTISMENTUL
Dar Proiectul Conştiinţei Globale ne transmite şi un avertisment important.
Analiza comparativă a rezultatelor pe o perioadă de 4 ani şi jumătate evidenţiază unele modificări semnificative.
Dacă influenţarea sau ordonarea secvenţelor numerice generate de egg-uri se păstrează la
valori ridicate în cazul evenimentelor pozitive şi/sau paşnice (festivităţi, ceremonii, vizite, meditaţii colective etc.) şi chiar la evenimente tragice nepremeditate şi imprevizibile (catastrofe naturale, accidente), după 11 septembrie 2001 şi mai ales după recentul război din Irak (martie-aprilie 2003), ordonarea secvenţelor numerice a scăzut semnificativ în cazul unor evenimente dramatice premeditate (acte de război, atentate majore), estompîndu-se pînă la totalitate în anumite situaţii. Iar ordonarea secvenţelor numerice este asociată cu impactul emoţional al evenimentului respectiv asupra unui număr ridicat de minţi umane.
34.8 CONCLUZII
Altfel spus, omenirea în ansamblu reacţionează mai puţin la actele de violenţă extremă şi tinde să se desensibilizeze şi să se obişnuiască cu violenţa. Trăim într-o lume din ce în ce mai violentă şi mai nesigură iar răspunsul la violenţă prin violenţă nu face decît să amplifice acest flagel ce tinde să se globalizeze. Rezultatele oferite de Proiectul Conştiinţei Globale arată că violenţa este pe cale să nu mai fie resimţită ca o excepţie, ci mai degrabă ca un fapt aproape obişnuit şi inevitabil în viaţa noastră.
Iar dacă acest avertisment nu este luat în considerare cu seriozitate şi responsabilitate, consecinţele ar putea fi imprevizibile într-un viitor apropiat.
Referinţe bibliografice:
*PĂTRUŢ, Adrian, Proiectul Conştiinţei Globale, 2004 (materialul a fost redactat pentru media de către Adrian Pătruţ, responsabilul pentru partea română a
Proiectului Conştiinţei Globale şi este reprodus cu acordul său şi al lui Roger Nelson, directorul general al Proiectului Conştiinţei Globale)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu