Zamolxis se întoarce !!!

Se-aude Glasul Lui Zamolxis

În Catedrala Naturii,
Glasul Zeului Get,
Care guvernează Pământul şi Cerul!
Pătrunde în mine
Şi transformă
Vechiul Soare în Noul Soare
Ca veşnic Legământ,
Legând Cerul de Pământ !
Zamolxis se întoarce !
El poartă rând pe rând
Poveri din vremuri uitate,
Apoi despovărând…
Pe umeri de Munte,
Sorii Îl aşteaptă,
Să cânte din nou Colindul
Întoarcerii din Moarte!
Ce Taină mare încolţeşte
În pământul de sub Soare!
Poporul Get,
Poporul Ales!
Zamolxis! Zamolxis! Zamolxis!
Rasună mai tare!
Pe nori fumegând,
Din Focul Sacru,
Zamolxis desface al Lui mormânt!
Zeiţa Zamolxis ÎL botează
În Apă şi Foc,
Îi pune pe mijloc
Centură de Aur,
Pe frunte,
Cunună de Lauri,
ÎL poartă prin aer
Şi-L coboară din nori,
Stăpân peste noi !
Dansul
Preoteselor în Alb
Deschide
Ceremonialul Întoarcerii din Morţi
A Zeului Soare,
După tragerea la sorţi!
Zamolxis se întoarce biruitor !
Lucrată de un meşter faur,
Din metalul Zeilor Solari,
EL spada şi-o încinge
Şi pe Calul Alb porni,
Sub Zorii Dimineţii Argintii,
Sus spre Munţii Sfinţi,
Să-şi scoată din robie
Zeiţa, soaţă să-I fie!
Ieşirea EI din lungul Exil
Azi s-a împlinit!
Zamolxis a biruit!
Lumină de Întuneric
Şi Întuneric de Lumină,
Rând pe rând,
Se scutură caişii şi merii şi zarzării,
În pletele Ei negre din flori lăsând…
Se leagănă Cerul
În braţele Ei acum,
Zamolxis îi aduce Fiii,
Din pieptul Lui zicând:
“Crăiasă Dalbă, Crăiasă,
E Timpul să coşi Rochia de Mireasă,
Căci : “Iată! Mirele vine pe un
Cal Alb, regesc!”
Petrece cu mine
Vremurile uitate
Şi fă din nou binele,
Ce l-am făcut odată!
Crăişorii, Raze de Soare,
În fiecare Ţară Aleasă
Vor porni
MAREA LUCRARE
Şi câte un Templu vor clădi!
Aici, în Munţi însă, la Noi,
Va fi Cetatea,
Unde se vor întoarce toţi,
Câte un Poem spunând
La ale EI Douăsprezece Porţi!
LUMINA este în faţă!
Porţile se deschid
Şi după Marele Zid
Apare Faţa luminoasă
A Noului Christ!
Veghează în întuneric
Steaua mea de Sus,
Zamolxis se întoarce
Cu datumul firesc de Nibelung!
El spune a Lui Poveste
La ale Sale Porţi
Şi Preotul purcede
Să binecuvinteze Nunta
Dintre Cer şi Pământ!
E Mare Sărbătoare!
Lacrimile curg!
E Fericire în SOARE
Şi pe Noul Pământ!
Doi care fac UNUL
Sub Legea Lui EU SUNT!
Zamolxis se întoarce
Ca Noul Christ!
Multimea ÎL aşteaptă
Înfrigurată
De păcate…
El şterge dintr-o suflare
Din sufletele adunate laolalta
La Sfânta Poartă
Petele întunecate,
Lăsând liberă LUMINA!
O Mare de Lumi
Este acum la CETATE!
Cu torţe aprinse în mâini,
Oamenii Lui Zamolxis cântă
Cântecul aşteptat
De Milenii îndepărtate !
TEMPLUL LUMINII renaşte!
Pământul se transformă
În STEAUA ALBASTRĂ !
În mijlocul ei, CRUCEA străluceşte
Ca semn de BIRUINŢĂ!
Semnalul a fost dat!
În CETATE acum este LUMINA,
Din care se împărtăşesc
Cei care au scăpat,
După Lupta Cea Mare,
Cei 144.000,
Îngerii Albi,
La Porţile Raiului Promis,
Cu Flori de Mărgaritar în mănă!!!

Sursa: facebook(Maria Munteanu)

Sursa: http://daniilgaucan.wordpress.com