[continuare din partea a treizecisisaptea]
Fulham începe prin a afirma că în luna ianuarie 2010, "Consiliul celor 8" a luat decizia epocală de a interveni (în baza unui mandat celest) în cursul evenimentelor care se petrec pe Pământ. În întâlnirea respectivă la nivel înalt, membrii consiliului ET au hotărât să intervină cu mijloacele tehnologice foarte avansate pe care le au la dispoziţie pentru a purifica atmosfera planetei noastre de influenţele extrem de nocive ale noxelor (fizice şi subtile) care s-au acumulat acolo de-a lungul ultimelor sute de ani şi mai ales în ultimii zeci de ani.
Decizia lor a fost justificată în mare parte de dorinţa de a evita colapsul dramatic al civilizaţiei umane, care ar fi urmat inevitabil în lipsa unor astfel de intervenţii, aşa cum din nefericire s-a petrecut până acum cu numeroase civilizaţii din galaxia noastră care au ajuns într-o situaţie asemănătoare.
Chiar şi aşa, "Consiliul celor 8" a luat această decizie numai după ce membrii lui s-au convins că prăbuşirea condiţiilor de mediu şi a celor climaterice, care ar fi dus la extincţia speciei umane şi a celorlalte specii de pe planetă, nu poate fi oprită în niciun fel prin intermediul tehnologiei actuale care există pe Terra.
În conformitate cu cele afirmate de Stanley Fulham, acea decizie a Consiliului ET reprezintă un eveniment extrem de rar în activitatea lor şi a fost justificată în special de faptul că membrii lui au dorit ca, prin aceasta, să protejeze calităţile unice ale rasei umane de pe planeta Pământ.
"Consiliul celor 8" constă din reprezentanţii a opt civilizaţii extraterestre foarte avansate din punct de vedere tehnologic şi spiritual din galaxia noastră; unele dintre aceste civilizaţii sunt de asemenea reunite în alte organisme galactice, cum ar fi Federaţia Galactică a Luminii sau Consiliul Andromeda.
Cele opt civilizaţii care fac parte din "Consiliul celor 8" sunt din sistemele solare care se găsesc în Constelaţia Pleiadelor, Orion (facţiunile benefice), Sirius, Văcarul, Alpha Centauri, Comsuli, Zeta Reticuli şi Pouseti. Totuşi, aşa cum de obicei se petrece în astfel de transmisii interdimensionale, adeseori apar elemente stranii ori care nu pot fi verificate.
De pildă, o cercetare preliminară ne arată că nu există stelele sau constelaţiile cunoscute sub numele de Comsuli şi Pouseti, care au fost menţionate ca fiind sistemele planetare de origine pentru două dintre cele opt civilizaţii ET ce alcătuiesc "Consiliul celor 8".
O altă relativă inconsistenţă a informaţiilor oferite de către civilizaţiile ET poate fi găsită la pagina 75 a cărţii lui Fulham (Challenges of Change), unde membrii consiliului ET afirmă că actualmente pe planeta Marte nu există o populaţie indigenă, ci că civilizaţia inteligentă care se află în prezent pe Marte provine din sistemul Alpha Centauri.
Această civilizaţie este unul din membrii "Consiliului celor 8", care foloseşte astfel planeta Marte ca bază cosmică în sistemul nostru solar. Pe de altă parte, Alfred Lambremont Webre a publicat un studiu care prezintă dovezile oferite de un fost participant la Proiectul Pegasus (DARPA), pe nume Andrew D. Basiago, precum şi alte dovezi din fotografiile luate de rover-ul "Spirit" de cercetare al NASA, ce dovedesc existenţa unei civilizaţii indigene pe Marte.
În acelaşi timp, Fondatorii precizează (prin intermediul transmisiilor canalizate de mediumul Sal Rachele) că vechea civilizaţie de pe Marte a fost distrusă şi că planeta este într-adevăr folosită ca bază cosmică de alte civilizaţii.
Aparent, unele informaţii par a fi îndoielnice, dar dacă analizăm mai bine fluxul informaţional şi corelăm unele date, constatăm că inconsecvenţele sunt touşi nesemnificative prin raport la valoarea de ansamblu a predicţiilor şi anunţurilor făcute, ori a celorlalte tipuri de informări pe care Fulham le-a prezentat în detaliu (de altfel, multe dintre ele se corelează cu elemente care au fost dezvăluite de alţi insiders sau whistleblowers).
În plus, experţii din domeniul vieţii extraterestre afirmă că celor care se află în contact cu fiinţele ET, cum ar fi Stanley Fulham, li se oferă în mod intenţionat unele informaţii eronate (de exemplu, cele în legătură cu existenţa vieţii pe Marte), pentru ca aceştia să fie protejaţi de atacurile forţelor militare sau ale agenţiilor guvernamentale specializate, care urmăresc ca astfel de detalii să rămână strict secrete. Prin urmare, aceasta este şi ea o posibilitate pentru a explica aparenta "dezinformare" care există în mărturiile lui Fulham.
Planul original al "Consiliului celor 8", stabilit în ianuarie 2010, a fost acela al apariţiei simultane de OZN-uri uriaşe pe cer deasupra oraşelor importante ale lumii, pe data de 13 octombrie 2010. Ăželul acelor apariţii era de a începe acomodarea maselor de oameni cu prezenţa extraterestră şi cu decizia civilizaţiilor ET benefice de a interveni pentru salvarea planetei şi a omenirii.
Mai apoi, creşterea numărului de apariţii de nave extraterestre (OZN-uri) care aparţin civilizaţiilor din "Consiliul celor 8" ar fi creat premisele necesare pentru transmiterea primei cuvântări a unor reprezentanţi pleiadieni ai Consiliului în interiorul Sălii de Conferinţe de la sediul ONU, în anul 2014.
Interesant este faptul că pe 14 octombrie 2010, la o zi după apariţia OZN-urilor pe cerul New-York-ului aşa după cum prezisese Stanley Fulham, Mazian Othman - director al Biroului care se ocupă cu problematica extraterestră la ONU - a ţinut o conferinţă de presă de 28 de minute în cadrul sediului ONU de la New-York, în care a admis că "viaţa extraterestră este într-adevăr o posibilitate", remarcând totodată că Naţiunile Unite trebuie să se pregătească pentru contactul cu reprezentanţii civilizaţiilor ET.
Planul civilizaţiilor ET benefice îşi găseşte fundamentul în faptul că aşa-zisul "Consiliu al celor 8" şi-a asumat rolul de protector al planetei noastre încă de acum aproximativ un milion de ani, apărând Pământul de invaziile extraterestre prea violente care, dacă ar fi avut cu adevărat loc, ar fi condus la o exterminare totală a civilizaţiei umane într-un timp extrem de scurt.
Situaţia actuală a determinat însă o intervenţie mult mai elaborată şi un plan direct de acţiune din partea Consiliului, care are astfel în vedere purificarea atmosferei planetei noastre ce va începe în anul 2015, după adresarea reprezentanţilor extratereştri din Pleiade la ONU, către întreaga omenire, în anul 2014.
Acel prim discurs din partea unor fiinţe extraterestre, ce va fi transmis de toate mijloacele media, va urma unui colaps total al sistemului actual (atât politic, cât şi economic şi financiar) şi instaurarea în perioada 2010-2014 a unui alt mod de gândire şi de existenţă pe întreaga planetă.
Ne aflăm la jumătatea acestui interval şi putem observa că există toate premisele pentru realizarea cu succes a acestui ţel, chiar dacă multe fiinţe ignorante ori superficiale continuă să ironizeze sau să nu acorde atenţie multitudinii de aspecte ce indică totuşi "furtuna" iminentă care se va dezlănţui în curând. Vom comenta într-un articol viitor această situaţie şi elementele noi care au apărut în ultimele două săptămâni.
Atunci când în 2010 a prezentat informaţiile primite de la "Consiliul celor 8", Fulham a precizat de asemenea că perioada tranziţiei care va avea loc între 2010 şi 2014 poate să fie acompaniată de unele cutremure severe, de colapsul sistemului financiar mondial, precum şi de modificarea sistemului de guvernare şi a celui politic în general pe întregul glob.
Totuşi, planul extratereştrilor de apariţie masivă pe cerul planetei cu nave uriaşe a suferit destul de curând o modificare substanţială, în sensul că s-a decis ca OZN-urile să apară doar deasupra New-York-ului, păstrându-se data iniţială de 13 octombrie 2010.
Explicaţia oferită de pleiadienii din Consiliu este pertinentă: ei sunt foarte buni cunoscători ai psihologiei umane, deoarece au fost în preajma noastră şi ne-au observat timp de milioane de ani. După întâlnirea din ianuarie 2010 a "Consiliului celor 8", aceştia au ajuns la concluzia că omenirea nu este totuşi pregătită pentru o desfăşurare masivă de "forţe" (OZN-uri) deasupra principalelor oraşe ale lumii; aproape sigur oamenii ar fi interpretat acele apariţii ca pe o acţiune ostilă a extratereştrilor, un preludiu al unei invazii din spaţiu a Pământului.
Tocmai de aceea, Consiliul a hotărât cu 3-4 săptămâni înainte de data hotărâtă (13 octombrie 2010) ca apariţiile de OZN-uri să se focalizeze pentru început doar asupra uneia dintre metropole, adică pe cerul New-York-ului. Acest oraş este recunoscut pentru concepţia limitată a populaţiei sale cosmopolite, care nu doreşte să fie "copleşită" de apariţii OZN deasupra oraşului.
La aceeaşi dată au fost raportate de asemenea numeroase alte apariţii de OZN-uri în diverse zone ale globului, însă atenţia principală a fost focalizată asupra New-York-ului, marcând în acest fel începutul "procesului de intervenţie extraterestră" pe planeta noastră.
Mai apoi, în prima parte a lunii decembrie 2010, cu puţin timp înainte de a muri, Stan Fulham a transmis un alt pachet de informaţii primit de la "Consiliul celor 8", în care erau anunţate apariţii clare de OZN-uri pe cerul Moscovei spre mijlocul lunii ianuarie 2011 şi, după încă o săptămână, deasupra Londrei.
Toate aceste predicţii s-au adeverit întru tocmai. În conformitate cu cele transmise de către membrii Consiliului, apariţiile de OZN-uri vor creşte ca număr şi durată. Scopul apariţiilor este acela de a determina în conştiinţa maselor de oameni o acceptare gradată şi tot mai solidă a sentimentului de încredere în fenomenul extraterestru, astfel încât omenirea să fie măcar în parte pregătită să accepte Primul Contact până în 2014.
Numărul enorm al martorilor care au observat fenomenele de apariţie ale OZN-urilor pe 13 octombrie 2010 deasupra New-York-ului, în prima săptămână din luna ianuarie 2011 deasupra Moscovei şi în cea de a doua săptămână din luna ianuarie 2011 deasupra Londrei, precum şi numeroasele dovezi video provenite de la multe surse independente, care au fost postate pe internet pentru a putea fi văzute de toţi oamenii, ne arată că informaţiile revelate de Stanley Fulham au fost perfect adevărate şi certifică astfel o dată în plus existenţa civilizaţiilor ET benefice care vor să asiste şi chiar să ajute omenirea în această perioadă.
Apariţia OZN-urilor deasupra New-York-ului au fost filmate şi apoi prezentate chiar la CBS NEWS şi ele pot fi urmărite aici:
O analiză sintetică a imaginilor din clipul de mai sus poate fi citită aici:
Toate datele meteorologice şi alte evidenţe atestă adevărul de necontestat al prezenţei unor OZN-uri dirijate în mod inteligent în acele momente pe cerul New-York-ului, spulberând explicaţiile prosteşti şi chiar tâmpe ale autorităţilor, care au susţinut că ceea ce populaţia oraşului a putut urmări în acea zi pe cer nu era decât evoluţia unor baloane meteorologice.
Poate chiar mai evidente şi spectaculoase sunt unele dintre imaginile OZN-urilor surprinse mai apoi, în luna ianuarie 2011, pe cerul Moscovei, exact după cum anunţase Stan Fulham. Un clip video edificator, care conţine explicaţii, desene şi în partea finală chiar detalii ale navei ET filmată deasupra Moscovei pe 7 ianuarie 2011, poate fi urmărit aici:
De asemenea, un bun articol în limba spaniolă prezintă apariţiile spectaculoase de pe cerul Moscovei din data de 18 ianuarie 2011, poate fi citit aici (din păcate, clipul video a fost eliminat de YouTube): http://informe21.com/...-preanunciada. Un alt articol excelent este cel al lui Lambremont Webre, care confirmă pe deplin predicţiile lui Fulham şi aruncă în derizoriu criticile adresate lui (http://www.examiner.com/...critics-to-shame). Încă un articol amănunţit al lui Webre, cu referinţe clare despre predicţiile lui Fulham şi despre apariţiile OZN-urilor deasupra Moscovei, poate fi citit la adresa: http://www.examiner.com/...confirmation-of-et-council.
Sinteza acestor elemente a fost foarte bine surprinsă de Randy Kitchur într-o postare pe blogul personal la adresa:
https://sites.google.com/site/challengesofchange/randy-kitchur-s-evaluation-of-stan-fulham-s-3-ufo-display-predictions-for-exopolitics-tv.
De altfel, cu doar câteva luni în urmă (pe 25 aprilie 2012), Kitchur a fost intervievat de către o echipă japoneză de televiziune a TopSpin Creative Corporation, afiliată Fuji TV, în vederea realizării unui documentar asupra investigării ştiinţifice asupra fenomenului OZN - o iniţiativă remarcabilă, ce a fost realizată nu la comanda cabalei criminale, ci din perspectiva unor intenţii novatoare şi din dorinţa sinceră de a prezenta oamenilor realitatea faptică.
Interviul luat lui Randy Kitchur s-a bazat mai ales pe predicţiile lui Stanley Fulham, iar documentarul a fost prezentat la Fuji TV sub titlul Kiseki Taiken! (Experimentaţi un miracol!), fiind o monstră de profesionalism şi uluitoare prezentări în legătură cu fenomenul OZN. El durează 50 de minute şi poate fi urmărit integral aici:http://v.youku.com/v_show/id_XMzkwOTAxNTQw.html.
Procesul intervenţiei extraterestre va determina fără dar şi poate cea mai profundă modificare de concepţie filosofică în viaţa oamenilor, incomparabilă ca amplitudine şi cuprindere cu orice altceva în viaţa omenirii până în acest moment.
Cel mai mare impact al acestei intervenţii va fi asupra guvernelor american şi al celui rus, ceea ce va conduce la mult aşteptatul moment al "Dezvăluirii" (Disclosure), care va sparge odată pentru totdeauna criminala "conspiraţie a tăcerii" asupra acestui subiect fundamental pentru viitorul umanităţii. Mai apoi, ufologii şi cei care au fost interesaţi în mod special de acest domeniu îşi vor putea focaliza atenţia în special asupra înţelegerii şi folosirii excepţionalelor tehnologii pe care civilizaţiile ET benefice le vor împărtăşi cu bucurie oamenilor.
[continuare în partea a treizecisinoua (in curand)]
Sursa: AIM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu