[continuare din 2012 - intervenţia extraterestră pe Pământ (24a)]
Unitatea şi focalizarea în acţiune a organizaţiilor spirituale şi a "lucrătorilor întru lumină" de pe Pământ este în mod sistematic perturbată de acţiunile cabalei criminale a masonilor, care tind să împiedice aceasta prin răspândirea cenzurii, a negării, a disimulării şi a propagării materialismului. "Iluminaţii" vor să întreţină energiile vechii lumi, a celui de al Patrulea Tărâm (sau Lume), care era infuzată de materialism; cu alte cuvinte, ei refuză transformarea şi doresc menţinerea vechii paradigme. Este important de înţeles faptul că forţa inferioară, materialistă şi decadentă a celei de a Patra Lumi nu poate fi distrusă sau copleşită în sensul eliminării ei, deoarece este foarte puternică şi adânc înrădăcinată în realitatea fizică.
Strategia reală ce trebuie urmată pentru îndepărtarea întunericului din lume este aceea prin care răul (materializat mai ales prin "elita" satanică a masonilor) este confruntat cu simplitatea luminoasă şi puritatea inimii, pentru că aceste două elemente, reunite în sentimentul de iubire profundă, conduc la unitatea de conştiinţă ce reprezintă conceptul fundamental pentru societatea omenească viitoare.
Ceea ce s-a spus că va fi, se va împlini fără dar şi poate. Însă felul în care se va realiza transformarea, care în această fază critică de tranziţie semnifică de fapt o crâncenă luptă între bine şi rău, depinde în mare măsură de atitudinea şi de acţiunile noastre, de felul în care noi le făptuim.
Aceasta va determina intensitatea evenimentelor la nivel planetar cu care ne vom confrunta, dacă ele vor fi mai "blânde" sau, dimpotrivă, dacă vor fi "dure". Tocmai de aceea contribuţia noastră este foarte importantă, pentru că alegerile pe care le facem, modul nostru de gândire şi mobilizarea în sensul determinării modificărilor de regim şi de acţiune politică vor contribui decisiv la orientarea evenimentelor viitoare pe o pantă mai uşoară sau mai abruptă de transformare a planetei şi a omenirii la nivel de conştiinţă.
În această privinţă, opiniile par să fie convergente, cel puţin în direcţia fenomenelor care se vor petrece. Este vorba despre un sfârşit de ciclu, de nişte transformări radicale la nivel planetar, de o translaţie a conştiinţei pe un nivel superior de vibraţie.
Aceste transformări sunt normale şi totodată necesare pentru realizarea translaţiei la o frecvenţă superioară de vibraţie a conştiinţei şi a materiei. Prin urmare, este vorba despre o evoluţie, chiar dacă majoritatea oamenilor au tendinţa să fie cuprinşi de frică atunci când aud sau citesc despre posibilitatea manifestării unor astfel de evenimente dure la nivel planetar.
Pământul a fost şi este teatrul unor interese şi operaţiuni cosmice foarte complexe, cu nenumărate intruziuni şi modificări de situaţie; diversitatea lui extraordinară la toate nivelele existenţei contribuie la complicarea situaţiei, care este dictată de cumulul karmic. Mai mult decât atât, aşa după cum am amintit în unul dintre articolele precedente, sfârşitul ciclului precesional de 26 000 de ani al Pământului coincide cu realizarea unui salt galactic de 108 milioane de ani şi această "suprapunere" a unor cicluri cosmice foarte importante este în măsură să accentueze foarte mult atât natura, cât şi intensitatea transformărilor.
Totuşi, multe dintre aceste evenimente (care adeseori în istoria planetei şi a omenirii au purtat emblema unor mari cataclisme) nu se vor mai petrece sau cel puţin nu vor mai avea loc la acelaşi nivel de intensitate. În legătură cu aceasta, Tolec (care este reprezentantul de pe Pământ al Consiliului Andromeda) afirmă că acest sfârşit de cicluri va include multe cutremure (deja numărul lor a crescut semnificativ, mai ales în ultimele luni), iar anul 2013 va implica cel mai probabil şi alte tipuri de manifestări geodezice generate de erupţii vulcanice şi de reajustarea plăcilor tectonice prin schimbarea poziţiei lor relative. În plus, va avea loc şi o aşa-zisă "schimbare a polilor magnetici" ai Pământului, care însă nu va influenşa negativ viaţa de la suprafaţa planetei.
Mark Kimmel - care este un channeler pentru mesajele venind de la reprezentanţii uneia dintre civilizaţiile ET benefice, membră în Consiliul Andromeda, ce sunt prezenţi de 70 de ani în sistemul nostru solar la bordul unei imense biosfere (navă-mamă) numită Athabantian, pentru a contribui astfel la ajutorul acordat Pământului în această perioadă de trecere la o frecvenţă de vibraţie superioară în Manifestare - afirmă că înclinarea actuală de 23,5 grade a axei planetei noastre va dispare, ceea ce va determina după aceea un climat temperat de tip mediteranean pe întreaga planetă; cu alte cuvinte, de atunci inainte nu vor mai exista anotimpuri, iar clima va mereu blândă si perfectă pentru evoluţia spirituală.
Chiar dacă manifestarea evenimentelor catastrofice la nivel planetar reprezintă în continuare o posibilitate pentru planeta noastră, totuşi ele sunt foarte mult diminuate printr-o atentă şi continuă monitorizare şi intervenţie energetică armonioasă a civilizaţiilor ET benefice (mai ales a celor din Consiliul Andromeda), astfel încât să fie cu mult mai slabe ca intensitate decât situaţia în care aceste intervenţii nu ar fi existat.
De la începutul lui 2014 se poate spune că Pământul va vibra la o frecvenţă diferită, mult superioară faşă de cea actuală. Până atunci, practic toate instituţiile umane, aşa cum le cunoaştem noi în prezent, vor dispărea, făcând loc unui nou tip de organizare socială, politică, economică şi administrativă. Nu se poate prezice cu exactitate cum va fi acest sistem, deoarece oamenii vor fi cei care vor alege cum să arate el şi cum să se organizeze în viitor.
În orice caz, va fi nevoie de cel puţin 10-12 ani pentru a se ajunge la economia bazată pe comunităţi mici ce vor colabora şi se vor ajuta între ele. Mai apoi societatea umană va renunţa gradat la folosirea banilor şi în cele din urmă aceştia vor dispărea definitiv din viaţa oamenilor, aşa cum este de altfel situaţia pe multe alte planete cu o civilizaţie avansată din galaxia noastră.
În luna octombrie 2011 Pământul a început să fie infuzat de energia care este specifică vibraţiei 4D; această "saturaţie" a crescut gradat până în prezent şi va atinge un maxim în timpul perioadei solstiţiului de iarnă (21 decembrie 2012), până în luna martie 2013, când se presupune că va începe rotaţia finală a crustei planetare de la orientarea actuală pe direcţia Est/Vest către orientarea pe direcţia Nord/Sud.
Reaşezarea scoarţei Pământului va continua pe parcursul anului 2013 şi, în principiu, se va stabiliza între sfârşitul lunii octombrie 2013 şi luna decembrie 2013. Prin urmare, din punct de vedere "oficial", am putea spune că viaţa în cea de a patra dimensiune (4D) începe în ianuarie 2014. Pe suprafaţa de atunci a Pământului vor exista de asemenea şi mici zone în care vor trăi fiinţe ce au ascensionat deja în a cincea dimensiune (5D).
Odată ce Pământul începe să vibreze la frecvenţa 4D, fiinţele de la suprafaţa lui vor fi şi ele de asemenea transformate în totalitate. Structura celulară actuală a trupului din planul fizic (3D), care vibrează la o frecvenţă mică, generând materia grosieră, densă, se va "converti" la o frecvenţă de vibraţie considerabil mai înaltă şi mai rapidă, ce este caracteristică dimensiunii 4D.
Astfel, nucleul fiecărei celule 3D va fi infuzat de lumină şi energie radiantă tot mai rafinată; în fazele superioare de progres în ceea ce priveşte ascensiunea în 4D a fiinţei, noua structură celulară a trupului va deveni cristalină, adică va fi alcătuită din molecule cristaline.
Majoritatea fiinţelor umane care vor ascensiona în această dimensiune vor deveni atunci mai înalte, iar trupul lor va cântări mai puţin, deoarece densitatea lui va fi mai mică (materia va fi mai puţin grosieră); de asemenea, el va deveni cumva translucid, întrucât structura lui va fi atunci cristalină, bazată nu pe materia organică opacă ce are la bază carbonul, ci pe materia cristalină transparentă, ce are la bază siliciul.
De asemenea, oamenii vor începe să manifeste gradat o serie de abilităţi pe care nu le-au experimentat niciodată până atunci, care includ: telepatia, telekinezia, teleportarea şi levitaţia. Cu toate acestea, mai întâi de toate ei vor începe să înveţe despre realitatea naturii lor spirituale, despre suflet şi despre conştiinţa divină care îi caracterizează în esenţă.
Astfel, viaţa în 4D se va caracteriza printr-o viziune eminamente spirituală asupra lucrurilor, printr-o capacitate extraordinară de memorare, prin clarviziune şi prin relaşii interumane mult mai profunde şi armonioase. Acest gen de transformare spirituală extraordinară se va extinde la nivelul întregului sistem solar.
Moartea, aşa cum o cunoaştem noi acum în planul fizic (ce survine odată cu părăsirea trupului fizic) nu va mai exista în 4D şi cu atât mai puţin în 5D. În general vorbind, durata vieţii în 4D va fi cuprinsă între 5-6000 de ani şi 10 000 de ani. Totuşi, odată pătrunşi în dimensiunea 4D, percepţia şi măsurarea timpului se va modifica şi ea.
Propriu-zis, o fiinţă din 4D nu mai moare; în anumite cazuri ea poate să solicite "extincţia" prin resorbţie totală în Sursa Supremă, însă aceasta se petrece foarte rar. În general vorbind, după ce fiinţa trăieşte 6-10 000 de ani, acumulând o experienţă vastă, vine un timp când ea începe să simtă că a învăţat şi a contribuit suficient de mult la progresul societăţii; apoi, atunci când momentul se împlineşte şi rezonanţa este cea mai bună, fiinţa respectivă alege simplu să tranziteze în cea de a cincea dimensiune (5D), care implică o frecvenţă de vibraţie puţin mai înaltă decât cea din 4D. În felul acesta se poate spune că ea tranzitează perfect conştient, dar nu moare.
Odată cu apropierea de momentul tranziţiei spre 4D, la 21 decembrie 2012, este de aşteptat ca liniile de câmp magnetic ale Pământului să scadă atât de mult în intensitate, încât la un moment dat va exista o scurtă perioadă de hiatus în care câmpul magnetic al planetei va fi practic nul. În aceste condiţii, este posibil ca unele obiecte şi substanţe solide să capete proprietăţi stranii, lichefiindu-se (deoarece coeziunea între moleculele şi atomii lor va slăbi atunci mult în lipsa câmpului magnetic ce le suşinea şi le conferea impresia de "soliditate"); acest lucru a fost deja demonstrat în laboratoare ştiinţifice. În acest proces, cheia o reprezintă interacţiunea dintre câmpurile magnetic şi cel electromagnetic, atât la nivel fizic cât şi la nivel ezoteric.
De pildă, câmpul magnetic este cel care, pe un anumit nivel al fiinţei, face posibilă identitatea noastră şi ceea ce noi ştim şi credem despre noi, fiind intrinsec legat de procesul unei anumite zone a memoriei. Mai mult decât atât, câmpul magnetic afectează corpul emoţional al fiinţei şi aici putem face corelaţia cu acţiunea specifică a Lunii pline. Aşa după cum se ştie, statistic vorbind s-a observat că în marile oraşe perioada de lună plină înregistrează o creştere a fenomenului infracţional.
Aceasta se datorează faptului că luna plină tinde să provoace în mod ciclic (datorită influenţei ei gravitaţionale asupra Pământului) o undă sau un "val" în câmpul magnetic al planetei noastre, iar această perturbare este de obicei suficientă pentru a provoca o supraîncărcare a tensiunii emoţionale, mai ales la fiinţele care sunt sensibile la influenţele exterioare.
Fluctuaţia câmpului magnetic terestru (care a devenit din ce în ce mai mare în ultimele şase luni, în paralel cu scăderea lui în intensitate) este de natură să determine de asemenea comportamente ieşite din comun ale fiinţelor umane şi, întrucât acest fenomen se va accentua tot mai mult în săptămânile şi lunile care vor urma, el va conduce gradat la colapsul tuturor structurilor actuale din viaţa societăţii, pentru că atunci ele nu mai au susţinere şi nu se vor mai afla în echilibru.
Cele mai multe întrebări pe care oamenii le pun în legătură cu momentul ascensiunii din decembrie 2012 se referă la câmpul magnetic al Pământului şi mai ales la ce ar trebui să facă ei pentru a se proteja de eventuale influenţe nocive, pentru a putea ascensiona în dimensiunea 4D. Iniţiatul şi totodată specialistul în misterele tradiţiei mayaşe, Drunvalo Melchizedec, recomandă pentru acest moment extrem de important al evoluţiei personale utilizarea aşa-numitului "vehicul de lumină" al fiinţei, cunoscut sub numele de merkaba.
Acest vehicul subtil protejează fiinţa din punct de vedere fizic, psihic şi mental (conservând şi memoria sa în timpul evenimentului respectiv) atunci când câmpul magnetic al Pământului va colapsa (pentru a se realiza astfel schimbarea polilor magnetici).
Într-un anume fel, putem spune că suntem cu toţii conectaţi la planeta pe care locuim, ca la un computer central; fără protecţia acestui "vehicul de lumină" (merkaba) creierul nostru - care într-o anumită măsură poate fi comparat cu unul dintre hard disk-urile computerului central - ar putea să nu fie suficient de pregătit pentru a susţine experienţa respectivă şi atunci el va rata momentul ascensiunii, când câmpul magnetic al planetei va deveni zero pentru o scurtă perioadă de timp. De pildă, fără folosirea "vehiculului de lumină" (merkaba) nu vom putea să ne reamintim mai nimic din ceea ce s-a petrecut în perioada respectivă de hiatus.
Aspectul fluctuaţiilor îngrijorătoare ale câmpului magnetic terestru au început să-i preocupe pe oamenii de ştiinţă încă de acum aproape 10 ani; în 2003 ei s-au reunit pentru a avea o primă rundă de convorbiri pe această temă, constatându-se că în ultimii 2000 de ani câmpul magnetic a slăbit. În ultimii 100 de ani această diminuare s-a accentuat, iar în ultimii 45 de ani câmpul magnetic terestru a devenit alarmant de slab, astfel încât datele astronomice pentru zborurile cosmice şi cele aeriene au trebuit să fie modificate, pentru că polul nord magnetic nu mai era acolo unde ar fi trebuit să fie. Practic vorbind, în prezent polul nord magnetic se deplasează cu aproximativ 65-70 de kilometri pe an către Siberia.
Aceasta este şi explicaţia pentru anomaliile înregistrate în zborurile şi orientarea păsărilor migratoare sau ale animalelor marine (în special ale cetaceelor). Aşa după cum se ştie, dezorientarea lor a condus de-a lungul timpului la decesul unui mare număr dintre aceste animale.
De pildă, balenele foloseau de foarte mult timp liniile de câmp magnetic terestru pentru a se orienta, însă în ultimii 45 de ani aceste linii de forţă la nivel terestru s-au modificat atât de mult încât balenele nu le mai urmează de-a lungul coastei continentului, ci sunt direcţionate spre uscat; astfel, ele pur şi simplu eşuează pe ţărm.
Unele dintre balene se întorc câţiva zeci de km în ocean şi reiau orientarea după liniile respective, dar în final ajung tot pe uscat.
O altă menţiune ştiinţifică importantă este că anul acesta soarele a răsărit în Groenlanda cu două zile mai devreme, ceea ce reprezintă o severă şi foarte rapidă modificare a stării de lucruri care dura de milenii.
Deloc întâmplător, în această vară - într-un mod cu totul neaşteptat şi chiar halucinant pentru oamenii de ştiinţă contemporani - calota de gheaţă a Groenlandei (care în mod obişnuit se topea în proporţie de aproximativ 50% pe timpul verii) s-a topit în proporţie de 97% în doar patru zile.
Mayaşii şi indienii Hopi converg în profeţiile lor, spunând că ceea ce se va petrece anul acesta nu s-a mai petrecut nicicând în istoria umanităţii şi a acestei planete. Nu va fi vorba doar despre o repoziţionare a polilor magnetici, ce va duce mai apoi chiar la o schimbare fizică a polilor; pentru mayaşi acesta reprezintă un aspect mai puţin important.
Partea cu adevărat importantă a transformărilor care vor avea loc va fi legată de ascensiunea în frecvenţă de vibraţie a conştiinţei fiinţelor umane. Practic vorbind, mayaşii afirmă fără echivoc că, după schimbarea polilor va exista o transformare asociată cu această modificare a câmpului magnetic terestru, care va determina felul în care umanitatea va vedea şi va interpreta realitatea înconjurătoare, în sensul că de atunci înainte lumea va fi percepută într-un mod complet diferit faţă de felul în care este ea înţeleasă în prezent.
Tot mayaşii afirmă că într-un timp scurt, cei care vor reuşi să realizeze această translaţie vor deveni fiinţe care nu vor mai avea practic legătură cu planul fizic; deşi oamenii vor arăta la fel, felul în care vor percepe lumea va fi atât de diferit, încât aceasta va duce la o completă transformare a umanităţii.
Înţelepţii mayaşi afirmă că prima translaţie ce va defini procesul general de ascensiune spirituală a omenirii va avea loc într-un interval de aproximativ 30 de ore, însă ei nu pot preciza cât anume va dura transformarea completă a fiinţei şi trecerea ei în 4D, deoarece acesta pare să fie un proces eminamente individual. Totuşi, mayaşii avansează ideea că această "trecere" se va împlini până în luna ianuarie 2016.
21 decembrie reprezintă data la care Pământul, Soarele şi Centrul Galaxiei noastre sunt perfect aliniate. În prezent, se pare că atât Vaticanul - care este deja zguduit de imense scandaluri şi acţiuni de audit din partea Poliţiei şi celorlalte instituţii abilitate în acest sens - cât şi lumea ştiinţifică încep să realizeze importanţa ştiinţei şi a cunoaşterii străvechi mayaşe. În acest scop, se fac deja aranjamentele necesare pentru cea mai mare transmisie mondială prin mass-media, care va fi realizată de Consiliul Mayaş al Înţelepţilor.
Aceasta se va petrece la data de 21 decembrie 2012 şi va întruni o audienţă de aproximativ 2,5 miliarde de oameni, deci mai mult de o treime din populaţia Pământului. Atunci când Vaticanul a aflat că înţelepţii mayaşi vor intra în posesia celei mai importante cărţi a ştiinţei lor, care era considerată demult distrusă sau definitiv pierdută, carte despre care se ştie că poate lămuri toate aspectele profetice în legătură cu marea ascensiune a omenirii ce urmează să aibă loc peste foarte puţin timp, Papa şi cardinalii săi de la Vatican au făcut presiuni enorme asupra guvernului mexican, pentru ca înţelepţii din Consiliul mayaş să nu aibă acces la această carte fundamentală a propriei lor tradiţii. Ca urmare, guvernul mexican a dat o lege care interzice Consiliului Director al mayaşilor să realizeze ceremonii în templele de pe teritoriul Mexicului, la data de 21 decembrie 2012.
[continuare în 2012 - intervenţia extraterestră pe Pământ (24c)]
Sursa: aim.edu.tc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu