Postat Maria
De multe ori, pe parcusul conferinţelor noastre despre Conştiinţă şi în timpul workshop-urilor noastre am primit întrebări referitoare la dramă. De ce trebuie să trecem prin drame? Există o neînţelegere profundă în acest sens, care vine din identificarea cu aspectele umane. Atunci când ne îndepărtăm prea mult de drumul nostru, de misiunea pe care o are Sufletul nostru, atunci când amnezia noatră spirituală devine prea adâncă, atunci intervine “criza”. O convieţuire într-un cuplu care nu aduce nimic inimii, un job care nu are nimic creativ şi nimic plăcut, judecata necontenită asupra realităţii sau judecata de sine, toate acestea nu sunt “normale” din perspectiva Sufletului, căci aduc limitare. Priorităţile Sufletului sunt altele decât ale aspectului uman.Sufletul vrea exprimare liberă şi creativă, căci aceasta este bucuria lui, vrea expansiune nelimitată şi vrea experienţă, căci experienţa este aceea care asigură creaţia şi expansiunea. Umanul, crezându-se muritor, vrea asigurarea supravieţuirii, vrea siguranţă, confort şi plăcere fără durere. Se teme să nu piardă toate acestea şi tinde să le conserve în detrimentul experienţei şi al creaţiei şi al expansiunii. Preferă să trăiască oricum, decât să dispară, ar face orice, numai să nu piardă siguranţa şi confortul. Crede că plăcerea poate exista fără durere, ceea ce este o iluzie, căci la nivelul Sufletului ambele sunt doar experienţe şi atât. Şi atunci face compromisul care va conduce, inevitabil la dramă, la criza de transformare, care poate lua forma bolii şi chiar a morţii, dacă prin aceasta se recuperează sensul transcendent al existenţei. Deci, în ultimă instanţă, Sufletul este acela care decide realitatea experimentată. Nu aspectul uman. Cum putem transcende însă drama? Cum putem depăşi viziunea îngustă şi conservatoare a aspectului uman şi privi din perspectiva cea mare a Fiinţei? În stările de conştiinţă extinsă, de multe ori putem arunca o privire clară dincolo de drama aspectelor umane şi atunci survin înţelegeri profunde asupra semnificaţiei unor împrejurări din viaţa noastră. Aceasta este dimensiunea terapeutică a stărilor de conştiinţă extinsă, aşa funcţionează vindecarea interioară: ne modificăm perspectiva asupra unor împrejurări traumatice şi descoperim ce se află dincolo de ele. Aşa se vindecă trecutul. Depăşind de fapt judecata asupra trecutului. Dar în absenţa unei stări de conştiinţă extinsă, am putea, pur şi simplu să ne întrebăm: plecând de la premisa că realitatea privită de la nivelul Sufletului este perfectă aşa cum este, ce ne aduce pozitiv această dramă, ce înţelegere, ce modificare de percepţie? Ce anume “am câştigat” dintr-o împrejurare dificilă prin care am trecut? Cineva spunea “tot ce nu ne ucide, ne face mai puternici”. Poate şi mai înţelepţi. Poate şi mai îngăduitori, mai toleranţi, poate uneori ne face să renunţăm la judecăţi. Iar alteori, cînd e vorba despre drame majore, precum moartea cuiva pe care-l iubim, ne face să putem vedea dincolo de vălul iluziei, în meandrele adânci ale Fiinţei. Există drame pe care, traversându-le, evoluăm către o nouă înţelegere a Fiinţei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu