miercuri, 15 august 2012

Cei care au boicotat referendumul verifică acum prezenţa!


Kafka ar fi invidios pe situaţia în care se află acum România, căci faimoasa sa literatură a absurdului pare acum un joc cât se poate de logic! Să-i vezi pe oamenii lui Băsescu (judecători ai CCR, procurori, politicieni, ziarişti) cum se dau de ceasul morţii pentru a verifica prezenţa la vot, după ce au făcut tot posibilul ca electoratul să stea acasă – iată imaginea coşmarului pe care-l trăim acum cu toţii.

Simpla reamintire a evenimentelor este cât se poate de edificatoare: Traian Băsescu a declarat că nu vrea să se întoarcă la Cotroceni la masa verde, a plusat apoi şi a spus că numai un preşedinte laş ar cere susţinătorilor să stea acasă, „ameninţînd” chiar PDL că va intra în conflict cu el dacă vor cere oamenilor să nu se prezinte la urne şi, în final, apoteotic, apelurile sale disperate ca electoratul să stea acasă!

O astfel de situaţie, cunoscută de toată lumea, ar trebui să-i descalifice pe toţi cei care au făcut din minciună şi dezinformare o strategie electorală. Mai mult, ei ar trebui să se ascundă în gaură de şarpe pentru o lungă perioadă de timp şi să scoată din propriul vocabular cuvintele onoare, demnitate, respect, cinste!
Ce vedem, în schimb? Tocmai aceia care au cerut oamenilor să stea acasă au pus în mişcare un aparat întreg care să-i verifice pe cei care şi-au exercitat dreptul legal de de a vota după propriile lor convingeri! La ordinul procurorului general şi al şefului DNA, adică al acelora care aşteaptă cu sufletul la gură ca Băsescu să revină la Cotroceni pentru a le mai da un mandat, au trimis pe teren procurorii pentru a-i lua la întrebări pe votanţi!
La fel şi reprezentanţii Preşedinţiei şi ai PDL din Curtea Constituţională, care nu vor în ruptul capului să iasă din paradigma lui Băsescu, în loc să-şi respecte obligaţiile legale şi propriile decizii, prin care au impus pragul electoral tocmai pentru a stimula participarea masivă a oamenilor la vot, trimit acum „erate” şi adrese prin care-şi contrazic hotărârile date anterior, în dorinţa de a arăta tuturor că voturile exercitate nu mai contează, ci doar numărul celor care au stat acasă!
Haita autosuspendaţilor de la vot apare, de asemenea, pe toate posturile TV, cântând aceeaşi arie dogită, emisă de PDL şi de cetăţeanul din garaj, într-un cor al imposturii pe care lumea nu l-a mai cunoscut de cînd omul s-a ridicat în două picioare! Ziariştii-ţuţeri de pe la reviste, televiziuni şi ziare amanetate cu mult timp înainte de acest referendum, precum şi politicienii cei mai veroşi, pe care oamenii i-au pus de mult într-un insectar al ruşinii, îşi dau mâna în fiecare seară pentru a întreţine acest scandal ce ne mistuieşe tuturor liniştea, susţinînd că votul, din moment ce este împotriva lor, nu mai are nici o importanţă!
Atâta vreme cât procurorii au în sertare listele cu cei care au votat şi, pe toate căile, se sugerează că prezenţa la urne a devenit aproape o infracţiune, putem deja să stingem flacăra democraţiei! Nu aceea pierdută în Dunăre, ci aceea care ne menţine în lumea civilizată.
Şi dacă americanii, nemţii sau francezii se prefac că nu văd aceste lucruri aşa cum sînt ele în realitate, s-ar putea, curând, să verifice pe propria lor piele pericolele ce ne pasc acum pe noi.
Ion Spânu
sursa: cotidianul.ro
Sursa: gandeste.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu