duminică, 12 august 2012

De ce îi place Germaniei în criză? Pentru că nemţii şi în condiţiile astea câştigă


Cotidianul german cu mare tiraj Bild, cunoscut pentru atacurile sale împotriva Greciei şi luările de poziţie eurosceptice, a subliniat miercuri că “Germania câştigă bani datorită crizei din zona euro”, transmite AFP, preluat de Agerpres. Aceste lucruri erau evidente de mult timp şi reprezintă răsplata pentru seriozitatea germană prin comparaţie cu zona euro per ansamblu.

“În special statul şi consumatorii beneficiază de rate de dobândă scăzute”, a scris cel mai citit jurnal german într-un lung articol de două pagini.

Ministrul de finanţe german „Wolfgang Schauble câştigă bani chiar şi îndatorându-se” datorită nivelurilor de dobândă negative, a explicat Bild.

Reamintim că începând cu licitaţiile din primăvară, Germania a început să atragă bani la dobânzi negative pentru prima dată în istorie. Adică, investitorii au preferat să cotizeze cu un anumit procent, numai să aibă garanţia că îşi vor primi principalul înapoi. Puteţi vedea în tabelul ataşat la ce niveluri au ajuns randamentele pe care investitorii în bondurile germane le acceptă pentru a se asigura că îşi vor primi banii înapoi.
“În ultimele 30 de luni, Germania a economisit peste 60 de miliarde de euro prin refinanţarea datoriei sale”, a detaliat cotidianul, citând un analist. “Adăugând la această creştere venituri din impozite şi scăderea costurilor sociale, economiile ating între 70 şi 100 de miliarde de euro”.
Jurnalul subliniază că sectorul imobiliar profită la rândul său de ratele scăzute de dobândă, asemeni consumatorilor care apelează la credite şi băncilor care se pot refinanţa cu costuri scăzute de la Banca Centrală Europeană (BCE). În fine, exportatorii germani beneficiază de cursul slab al euro care le ameliorează competitivitatea, conchide Bild.
Capital sublinia că Germania este principalul câştigător pe fondul crizei din zona euro, care se răsfrângea asupra monedei europene, chiar înainte ca trezoreria sa să se împrumute la dobânzi negative.








sursa: capital.ro // bild.de
Sursa: gandeste.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu