Există un cuvânt care se deosebeşte de toate celelalte, deoarece omul nu-l poate rosti decât privitor la sine. Este cuvântul „Eu”. Acest fapt este de cea mai mare importanţă.
Un frumos exemplu despre semnificaţia acestui cuvânt ni-l dă o relatare a lui Jean Paul [ Nota 17 ]. El ne descrie cum, copil fiind, stătea sub canatul uşii casei sale părinteşti, când deodată în el străfulgeră conştienţa:
Eu sunt un Eu!
– Este un proces ce se desfăşoară în lăcaşul tainic cel mai sfânt al lăuntrului omenesc pe care naturile pure îl resimt deosebit de puternic, ca un mister. Amploarea acestui mister au resimţit-o preoţii şi înţelepţii tuturor timpurilor. La baza acestui mister se mai află ceea ce la vechii iudei se chema „Numele inexprimabil al lui Dumnezeu”. Marele preot rostea o dată pe an numele „Joph”, atunci când voia să arate cum răsună „Inexprimabilul”. Joph este Eul. Eul, împreună cu corporalitățile numite mai sus, formează ceea ce este cunoscut drept pătrimea pitagoreică.
Dacă privim omul aşa cum se prezintă el astăzi, putem spune: Ceea ce se cunoaşte astăzi despre el este corpul fizic, doar un element al entităţii omeneşti. Corpul omenesc este străbătut deja de alte mădulare fiinţiale superioare; de aici şi felul în care el ne apare nouă astăzi. Dacă nu ar fi străbătut de o altă fiinţialitate, el n-ar fi decât un aparat fizic, pe care nimic nu-l mişcă dinăuntru, căruia nimic nu-i provoacă durere. Ochiul fizic este asemănător unui aparat fizic. Imaginaţi-vă în mod viu faptul că omul creşte şi că un anumit lucru îi provoacă durere. Veţi recunoaşte atunci cum este impregnat corpul fizic cu alte două formaţiuni: una face ca omul să crească, să se reproducă şi să se hrănească; acest lucru are loc prin intermediul corpului său eteric, cealaltă face ca el să simtă, să aibă impulsuri, pofte şi pasiuni; acestea vin de la corpul său astral. Pentru ca să crească corpul fizic are nevoie de corpul eteric. Pentru ca să simtă are nevoie de corpul astral.
Hidrogenul singur nu poate să fie apă; el are nevoie în plus de oxigen. Dacă hidrogenul şi oxigenul se separă iarăşi, nu mai avem apă; aici, ca şi acolo, este necesară legătura. Dacă omul este despărţit de celelalte două corporalităţi ale sale, corpul fizic începe să se descompună instantaneu.
Corpul senzaţiei, corpul eteric, corpul fizic, aceste trei mădulare fiinţiale merg mai jos până la animal. Corpul carnal omul îl are în comun cu Pământul, cu mineralul; corpul eteric îl are în comun cu plantele, corpul astral cu animalele. Putem, de asemenea, să spunem: Tot ceea ce condiţionează creşterea şi reproducerea sălăşluieşte în corpul eteric; impulsurile, plăcerea şi senzaţiile de durere sălăşluiesc în corpul astral.
La moarte corpul fizic rămâne singur, corpurile eteric şi astral rămân la început împreună, dar la puţin timp se desparte şi corpul eteric de corpul astral. În timpul somnului, omul este deci în sensul cel mai deplin, ad litteram, plantă: corpul său mai este menţinut în funcţie doar de viaţa vegetativă, de corpul eteric. În mod normal, în somn omul este lipsit de conştienţă şi fără voinţă sau pofte. Puţinii oameni care îşi menţin intactă conştienţa în timpul somnului sunt înaintaşi ai omenirii; ei anticipează deja astăzi o stare pe care cândva, în viitorul îndepărtat, toţi oamenii o vor atinge: ei sunt predispuşi, predestinați pentru a fi conducători şi profeți ai omenirii.
Cum sunt posibile visele? Cum apar ele? În corpul astral se află o predispoziţie ascunsă. Când această facultate este deplin dezvoltată apare conştienţa.
Clarvăzătorul poate vedea corpurile superioare în deplină conştienţă.
În hipnoză se întâmplă altceva. În această stare, cel hipnotizat vede ceea ce vrea hipnotizatorul. Cel hipnotizat este la discreția unei sugestii pozitive sau negative, după cum este făcut să creadă că într-un loc există cu adevărat ceva, că el simte ceva, de exemplu gustul dulce al unei pere când el, de fapt, muşcă dintr-un cartof, sau că nu există ceva, de pildă nu există nicio persoană sau niciun obiect în cameră, şi aşa mai departe.
Această din urmă stare ți-o poți produce în mod conştient, pentru a-ți face vizibil corpul eteric. Este o formă superioară de atenţie. Printr-o hotărâre energică volitivă te autosugestionezi că corpul fizic a dispărut şi te convingi apoi că spaţiul ocupat mai înainte de corpul fizic nu este gol, ci este umplut cu o substanță luminoasă minunată, necomparabilă cu nimic pământesc, şi în regiunea inimii şi plămânilor vezi nişte mişcări minunate ale acestei substanţe luminoase, care este corpul eteric al omului. Clarvăzătorul conştient vede corpul eteric ieşind puţin în afara corpului omului. La cal el este ieșit cu mult mai mult în afară.
În al treilea rând, ceea ce poate vedea clarvăzătorul, dacă elimină prin autosugestie corpul eteric, este corpul astral, care atunci apare ca un nor de formă eliptică. Impulsurile şi poftele apar atunci ca un nor de formă eliptică. Se pot vedea impulsurile şi poftele ca nişte formaţiuni luminoase colorate, un galben-luminos pentru o inteligenţă evoluată şi o gândire clară, un albastru frumos pentru o fire evlavioasă şi un spirit de sacrificiu neegoist.
La aceste trei aspecte care sunt vizibile clarvăzătorului se mai adaugă un al patrulea, care este alcătuită foarte diferit în funcţie de om. În spaţiul aflat îndărătul rădăcinii nasului, în corpul astral se observă un fel de sferă goală de culoare albastră, asemănătoare miezului unei flăcări, care apare albastră prin învelişul de lumină galben. La un om neevoluat ea este un oval mic albastru; la oamenii evoluati ea se observă ca o lumină albastră.
Prietenia, iubirea, religiozitatea apar în verde, albastru, roşu-albastru; totul se mişcă continuu şi intens, în timp ce corpul eteric se roteşte.
Dacă ne întrebăm acum în ce condiţii s-au format aceste patru părţi componente ale entității omeneşti, răspunsul este că corpul fizic, care doar oglindeşte viaţa pământului, este compus din forţele pământului. Pământul are o influenţă asupra lui. Corpul eteric, ca şi plantele, este dependent nu doar de pământ, ci şi de soare; el are tendinţa de a urca spre soare. Corpul nostru astral este dependent însă de forțele lumii stelare, de unde şi numele său. Paracelsus spune pe drept cuvânt [ Nota 18 ]: Nu există nimic în cer şi pe Pământ care să nu fie şi în om, iar Dumnezeu, care este în cer şi pe Pământ, se află şi în om. – În timpul nopţii omul trăieşte în stele, în acele forţe din care el a fost clădit. În somn, corpul său astral vieţuieşte orbitele pe care se mişcă şi se menţin stelele. Din acest corp astral, din corpul născut din stele, se naşte acum Eul.
Ceea ce poate fi perceput ca ton fundamental în mişcarea astrelor se cheamă, în limbaj pitagoreic, muzica sferelor. Acest acord fundamental al orbitelor stelare şi al Universului, acest sunet îl numeşte şi îl are în vedere autorul Evangheliei după Ioan atunci când vorbeşte de Cuvântul cosmic.
Astfel, în conştienţa noastră va începe să licărească o primă înţelegere a sensului mistic, profund, al acestor cuvinte.
El ne va introduce din ce în ce mai adânc în semnificatia ocultă adevărată a acestui minunat document.
Sursa: adevarul2012.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu