Tensiunile dintre Israel şi Iran par să se fi acumulat în ultimele săptămâni şi continuă să urce vertiginos în intensitate. Declaraţii au fost făcute de ambele părţi, pe un ton atât destul de agresiv, cât şi suficient de auto-încrezător. Şi, desigur, potenţialul desfăşurării acestei situaţii nu atinge doar cele două state direct implicate, pentru că o dată cu anunţurile Israelului (care totuşi nu a declarat concret un plan clar de intervenţie în Iran) au apărut reacţii şi de la alte state din regiune, precum şi de la mari puteri precum Statele Unite ale Americii şi Rusia.
Pe scurt, motivul de îngrijorare al Israelului (sau, cel puţin, cel oficial), este, desigur, bine-cunoscutul refren al înarmării nucleare. Oficialii de la Ierusalim afirmă de pe la începutul anului că Iranul este pe cale să-şi definitiveze arma nucleară şi că, dacă acest lucru se întâmplă, numai Statele Unite ar mai putea interveni pentru o dezarmare. Iar Israelul, conform primului ministru Benjamin Netanyahu, nu vrea să lase soarta Israelului (care ar fi, desigur, principala ţintă a Teheran-ului) doar în mâinile americanilor, care ar ataca Iranul doar în momentul în care bomba ar fi gata.
Statele Unite au avertizat forţele israeliene că ele se opun unei intervenţii armate israeliene în Iran, pentru că asta ar însemna că şi bazele militare şi navele americane din zonă ar fi în pericol, devenind o ţintă pentru forţele iraniene. Adevărul este că prietenia dintre Statele Unite şi Israel a mers până acum atât de departe, încât este greu ca agendele politice americane şi israeliene să mai fie percepute cu adevărat separat, în special din punctul de vedere al unor regimuri aflate pe poziţii de ostilitate faţă de ambele entităţi statale (aşa cum sunt, în ultimele decenii, majoritatea statelor arabe). Prin urmare, chiar dacă Israelul va ignora avertizările americane şi va ataca Iranul, este de aşteptat ca relaţiile americano-israelite să nu aibă prea mult de suferit de pe urma acestei vagi divergenţe.
Însă Statele Unite au dreptate să se îngrijoreze în legătură cu ce va însemna această vehiculată intervenţie a Israelului pentru propria politică externă. Rusia deja a avertizat Washington-ul că un atac asupra Iranului va duce la dificultăţi în relaţiile americano-ruse. Deşi relaţiile ruso-iraniene au întâmpinat unele hopuri în ultimele luni, regimul de la Moscova îşi continuă în mod cert politica sa de susţinere a statelor arabe, în special a celor care îngrijorează Statele Unite. Cu un astfel de aliat puternic implicat în zonă, şi Teheranul se simte mai sigur şi mai pregătit să ignore ameninţările venite pe filiera israelo-americană, cel puţin atâta timp cât ele se situează doar la nivel diplomatic, precum până acum.
O întrebare interesantă este următoarea: de ce Statele Unite nu-şi dau acordul pentru o invazie militară a Iranului? Oare într-adevăr nu şi-l dau? Este clar că Iranul a fost de ceva vreme în vizorul american, ţara fiind practic încercuită cu baze militare americane, fie ele şi doar în scopul containment-ului. Şi sunt şi suficiente voci internaţionale care acuză Statele Unite că găsesc un pretext de atacare a Iranului doar în scopul mai larg de a-şi asigura dominanţa globală. Şi aici, desigur, ne putem întreba dacă într-adevăr politica americană nu poate face momentan faţă unui val de ostilităţi din partea Iranului, adică este de acord cu o intervenţie, însă nu acum; sau vrea ca Israelul să facă primul pas, mergând aparent împotriva recomandărilor sale. Desigur, acest „aparent” este o pură speculaţie, însă întrebarea merită pusă.
Dacă Statele Unite şi Israelul tot au împărţit până acum între ele nivelul de antipatie pe care îl primesc dinspre lumea arabă, de ce să nu se mai transfere o parte din această animozitate spre Israel? Dacă acesta este, măcar pe undeva, planul american, este de presupus că statul israelian nu este un părtaş al său, având în vedere că Israelul este mai puţin dotat militar decât Statele Unite şi este mult mai aproape de regimurile arabe ostile. Tocmai aceste considerente, conform prim-ministrului israelian, îl fac să nu mai fie dispus să aştepte. Iar Statelor Unite s-ar putea să le convină situaţia, deşi sunt în gardă şi trebuie să se pregătească să gestioneze tot ce-ar putea ieşi dezastruos din ea. Dar măcar, de data asta, nu ei au început-o.
Sursa: Secretele Sistemului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu