Pe 1 septembrie 1983, un avion al liniilor aeriene sud-coreene, cu 269 de oameni la bord, decola din Anchorage (Alaska) cu destinatia Seul. N-a mai ajuns la Seul. A fost doborat deasupra Marii Japoniei de catre un avion de vanatoare sovietic, iar toti cei 269 pasageri au murit. Conditiile exacte in care s-a produs evenimentul nu sunt nici acum clare, desi au trecut 28 de ani de atunci, si de-aceea speculatiile abunda. Cert este ca doborarea avionului sud-coreean a tensionat la maximum relatia dintre SUA si URSS, presedintele Reagan clasificand acest atac drept o crima. Dar ce s-a intamplat atunci, de fapt?
In principiu, zborul KAL 007 nu avea de ce sa ridice vreo problema: avionul, un Boeing 747, era perfect functional, vremea buna, iar traseul foarte clar – pe deasupra Pacificului, prin estul peninsulei Kamceatka, apoi pe deasupra Marii Japoniei, cu aterizare in Coreea de Sud. Totusi, la scurt timp dupa decolarea din Anchorage, s-a intamplat un lucru ciudat: avionul a inceput sa devieze in mod continuu spre nord, parasind culoarul de zbor si indreptandu-se direct spre spatiul aerian sovietic. N-a fost vorba de o deviere minora, cum s-ar putea crede, ci de una de aproape 500 de kilometri, care a facut ca Boeing-ul sa survoleze din plin peninsula Kamceatka si insula Sahalin (teritorii sovietice).
Momentul nu putea fi mai prost ales. In Kamceatka functiona o baza pentru submarinele nucleare sovietice si tocmai atunci era programat un test cu rachete balistice intercontinentale. Sovieticii au intrat imediat in alerta si au ridicat de la sol avioane militare supersonice care sa intercepteze intrusul banuit de spionaj. Inregistrarile conversatiilor dintre piloti si punctul de comanda au aratat ca acestia au incercat in mod repetat sa contacteze avionul sud-coreean, dar n-au primit niciun raspuns. Ca urmare, la a doua incalcare a spatiului aerian sovietic, deasupra insulei Sahalin, ordinul a venit scurt: “Distrugeti tinta!”. KAL 007 a fost lovit cu o racheta trasa de un avion Suhoi-15 si s-a prabusit in Marea Japoniei.
Peste ani, in 1996, pilotul avionului Suhoi avea sa declare pentru ziarul New York Times: “Dupa luminile de semnalizare si cele doua randuri de ferestre, mi-am dat seama imediat ca e un avion civil, un Boeing. Dar asta nu avea absolut nicio importanta. E foarte usor sa folosesti un avion civil in scopuri militare.” Se pare asadar ca sovieticii stiau foarte bine ca e vorba de o aeronava civila, iar faptul ca au ales totusi sa o distruga arata ca atacul a fost intr-adevar o crima. Dar oare intr-adevar asa au stat lucrurile?
Sa analizam putin contextul mai amplu in care s-a produs acest incident. Atunci, la inceputul anilor ’80, SUA facea eforturi deosebite pentru a strange informatii privind apararea antiaeriana sovietica din Extremul Orient, despre care aflase ca se modernizase si se intarise in mod spectaculos. Ca urmare, spatiul aerian sovietic din Extremul Orient era frecvent incalcat de avioane de spionaj americane. Nu e exclus, asadar, ca avionul KAL 007 sa fi fost trimis in mod deliberat in spatiul aerian sovietic, pentru a testa capacitatea de raspuns a fortelor militare din zona.
In sprijinul acestei ipoteze vine si faptul ca in urma cu doar 5 ani, un alt Boeing al liniilor sud-coreene, KAL 902, cu 109 oameni la bord, fusese implicat intr-un incident absolut identic. In mod similar, si acest avion violase spatiul aerian sovietic, nu raspunsese somatiilor si fusese lovit de rachetele avioanelor de interceptare, doar ca reusise sa aterizeze fortat la Murmansk. (Pasagerii au fost atunci eliberati dupa doua zile, iar guvernul sud-coreean a trebuit sa achite o nota de plata de 100.000 $.)
Poate ca si zborul KAL 007 a fost o provocare a americanilor la adresa sovieticilor, menita sa testeze vigilenta URSS. O provocare care s-a sfarsit insa tragic: au murit atunci 269 de oameni, printre care 61 de cetateni americani, inclusiv un congresman. Oricum, SUA a obtinut ceva foloase chiar si din aceasta conjunctura nefericita, declansand campanii de denigrare la adresa Moscovei si reusind sa-i dea acesteia o serioasa lovitura de imagine.
Desigur, cele spuse mai sus constituie doar o ipoteza. E greu de crezut ca americanii ar fi putut trimite intr-o misiune de spionaj un avion plin cu sute de civili. Din acest motiv, varianta cea mai plauzibila ramane, pana la urma, aceea a unei neintelegeri: avionul sud-coreean a fost pur si simplu confundat cu un alt avion (de data asta unul cu adevarat de spionaj) care se afla si el in zona.
In final, nu putem sa trecem cu vederea un alt eveniment aproape tras la indigo, dar in care rolurile americanilor si sovieticilor s-au inversat: este vorba de doborarea la 3 iulie 1988 a avionului de pasageri Iran Air 655 cu rachete trase de pe nava americana de razboi USS Vincennes, stationata in Golful Persic. Au murit atunci 290 de oameni. Americanii au spus ca au confundat aceasta aeronava civila cu un F-14 ostil, aflat in plin atac (desi Iran Air 655 se afla pe o traiectorie ascendenta), ceea ce spune multe despre competenta ofiterilor americani. Mai interesant este insa altceva: Casa Alba a calificat aceasta drama drept “un accident”. Nu “o crima” ca in cazul KAL 007, ci doar “un accident”.
manager.ro
Sursa: www.2012en.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu