Postat Maria
Un tânăr eminent declara la un post tv că ”el nu are răbdare să aştepte ceva sau pe cineva”, că a aştepta pe cineva care întârzie la o întânire este inacceptabilă pentru el. Nerăbdarea ar putea fi o calitate uneori, dar – în cele mai multe împrejurări – ea poate deveni un defect şi o plasă de păiajen sau o capcană. Nerăbdarea stimulează mintea noastră negativă, iar mintea care gândeşte negativ creează agitaţie. Ce-i nerăbdarea, ce altceva decât un exces de agitaţie interioară, în lăuntrul căreia omul gândeşte câte-n lună şi-n stele? Mintea agitată se lamentează, se îngrijorează, respinge eroarea, greşeala altui om, uneori se înfricoşează, ca atunci când părinţii îşi aşteaptă copiii să vină acasă, este noapte, se face tot mai târziu, iar minţile părinţilor se agită; ”Dacă a avut un accident? Dacă i s-a întâmplat ceva rău? Dacă... şi iarăşi dacă...”, asta-i cheia minţii negative, neliniştite şi nerăbdătoare. Răbdarea presupune pace interioară. Părintele, care-şi aşteaptă copilul ”întârziat” în pace, gândeşte că acesta se simte fericit, e-n compania prietenilor, fericirea copilului e ceea ce îi doreşte şi el...Răbadarea-i pozitivă, nerăbadarea-i înşelătoare, ea e un alt fel de a spune că aşteaptăm mental să se întâmple ceva rău, ceva nedorit. Teamă, îndoială, iritare, judecată, mânie, neacceptare, angoasă; iată doar câteva dintre trăsăturile nerăbdării! Unul dintre cele mai minunate lucruri pe care le putem face pentru noi înşine şi nu uneori, ci cât mai des cu putiinţă, poate chiar ca pe un exerciţiu mental şi emoţional zilnic, este acela de a ne educa răbdarea. Femeia care-şi aşteaptă soţul la o anumită oră, soţul care-şi aşteaptă soţia să se îmbrace pentru o petrecere, prietenul aşteptat la o întâlnire, cel ce aşteaptă la ghişeu, unde s-a înfiinţat o coadă sănătoasă; iată doar o măruntă parte dintre situaţiile de viaţă care ne cer să ne desăvârşim răbdarea şi, împreună cu ea, acceptarea. Viaţa de zi cu zi şi experienţele ei sunt continuu presărate cu evenimente cărora le putem răspunde cu nelinişte, neacceptare şi mânie, cu teamă şi iritare sau cu acceptare, înţelegere şi convingerea că sensul situaţiei, oricare ar fi ea, se poate dezvălui tocmai prin faptul că se întâmplă ceva neaşteptat. Acel ceva neaşteptat poate avea urmări binevoitoare, plăcute sau chiar excepţionale atunci când răbdarea ne permite să-i lăsăm vieţii paşii pe care vrea să-i facă în propriul ei dans. Nerăbdarea ar putea fi un soi de indisponibilitate pentru surpriză, pentru neaşteptat, pentru hazard, pentru întoarceri spectaculoase. Nerăbdarea ar putea fi o frică de ceea ce nu ai prevăzut raţional, o teamă de necunoscut, o teamă de schimbare, o teamă de experienţă neprevăzută. Răbdarea ar putea însemna tocmai înţelegerea factorului neprevăzut şi acceptarea lui în dinamica existenţei, înţelegerea faptului că nu putem planifica totul în viaţă. Când lucrurile nu se întâmplă aşa cum aşteptăm, sperăm sau planificăm se poate să ne pierdem cumpătul, răbdarea, acceptarea şi liniştea sufletească. Neliniştea ne poate lua cu valurile ei zăngănitoare, iar în starea de nelinişte nici raţiunea, nici sufletul nu se pot manifesta coerent. Nerăbadrea-i un semnal al faptului că gândim împotriva surprizei din existenţă, ne împotrivim curgerii ei, acţionăm pripit şi, prin asta, se poate să respingem binele ce poate veni neplanificat, neaşteptat, tocmai pentru că cineva a întârziat într-o zi la o banală întâlnire!
Sursa: eulinterior.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu