miercuri, 1 august 2012

SaLuSa, 30-Iulie-2012


Dragii noştri, aşa cum aţi învăţat dintr-un număr mare de surse, a fost atins punctul în care instrucţiuni Divine au fost date pentru a ne anunţa prezenţa fără întârziere. Am dat dovadă până acum de multă răbdare şi le-am oferit liderilor voştri multe ocazii de a face paşi necesari pentru a vă elibera de sub controlul Illuminati. Ştim că şi ei se tem, la fel ca mulţi alţii, dar această teamă trebuie depăşită pentru a permite adevărului să iasă la lumină. Olimpiadele reprezintă fereastra care a primit atenţia întregii lumi şi credem că este cea mai bună cale de a face cunoscută prezenţa noastră. Timpul trece repede şi trebuie să ne fie oferită şansa ca voi să ne cunoaşteţi.

Unii vor alege în continuare să nu creadă în mesajele noastre, dar această alegere le aparţine şi o onorăm. Oricum, în aceste ultime zile avem temă importantă a Ascensiunii şi multe alte lucruri de făcut, astfel că nu mai putem aştepta. Aliaţii noştri au mers atât de departe pe cât s-a putut şi au nevoie de libertate totală pentru a-şi putea duce la îndeplinire responsabilităţile finale. Aşadar foarte curând, procesul de clarificare va putea continua fără interferenţe viitoare din partea intunecaţilor. Vieţile voastre vor fi date peste cap într-o oarecare măsură, deşi mulţi oameni sunt pregătiţi pentru asta. Sperăm că unii lideri vor răspunde cererii noastre şi nu vor aştepta până când vom fi nevoiţi să intervenim, dar dacă este nevoie, suntem pe deplin pregătiţi.

Perioada ce vine va dezvălui identitatea celor care sunt de Lumină, căci vor putea ieşi înainte cu binecuvântarea noastră, sa preia frâurile de la cei care nu sunt de Lumină. Dorim să punem capăt tuturor acţiunilor care vă limitează puţina libertate de care dispuneţi. Aveţi între voi suflete bune de Lumină care sunt aici în acest moment pentru a se ocupa de aceste aspecte. Până acum, aţi avut prea mulţi oameni în poziţii înalte care au devenit corupţi şi nu mai ştiţi acum în cine să aveţi încredere. Acest lucru trebuie să se schimbe şi noi vă vom ajuta, căci ştim exact nivelul de Lumină al oamenilor, precum şi dacă sunt sinceri şi au interese din inima faţă de ceilalţi oameni.

Ştim că aţi avut parte de dezamăgiri de-a lungul anilor, când din anumite motive, aşteptările voastre au fost înşelate. Oricum, suntem împuterniciţi de către Dumnezeu şi nu vedem nici un motiv pentru care marele spectacol al Olimpiadelor nu ar putea fi un spectacol de deschidere pentru anunţurile legate de existenţa noastră şi rolul ce urmează sa îl jucăm în evoluţia voastră. Finalul acestui ciclu este în sine o ocazie istorică despre care se va vorbi mult timp în întregul Univers. Aşa cum v-am spus de multe ori, este un eveniment unic Ascensiunea voastră împreună cu Mama Pământ. Viitorul întregului Univers depinde de succesul vostru asigurat şi multe civilizaţii privesc cu evlavie şi admiraţie Ascensiunea voastră ce vine.
Deşi v-aţi pregătit pentru acest moment, ştim că vă va tăia respiraţia pe măsură ce va deveni un proces masiv la nivel global. Într-un fel sau altul, fiecare suflet este implicat în acest proces. În ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu, nu există greşeli, ci numai perfecţiune, aşadar puteţi fi siguri că rezultatul va pune pe fiecare în locul unde trebuie să fie. Aţi parcurs un drum lung până aici şi viitorul va fi continuarea lui în următoarea fază de evoluţie. Nu va faceţi griji despre ce înseamnă mai exact asta pentru voi, căci timpul va clarifica totul. Fiţi siguri că multe Fiinţe spirituale împărtăşesc cu voi această călătorie şi vă cunosc mai bine decât vă cunoaşteţi voi înşivă şi veţi progresa exact în modul in care este potrivit pentru voi.

Lucrătorii în Lumină se pot pregăti să îşi asume anumite responsabilităţi pentru a se asigura că oamenii din jurul lor sunt calmi şi nu se tem de ceea ce se petrece. Nu putem acoperi totul în câteva zile, dar în curând vom avea libertatea şi facilităţile de a ne adresa în mod direct vouă. Nu folosim metodele voastre care pentru noi sunt antice, iar ale noastre sunt construite de aşa maniera că nici unul dintre membrii rămaşi în opoziţie cu noi, nu va putea să împiedice comunicarea cu voi. Vă cunoaştem bine şi avem multe adrese înregistrate care sunt precise şi vă vor oferi detalii pe care le veţi înţelege. Suntem la fel de entuziasmaţi ca şi voi de perspectiva de a ne cunoaşte în sfârşit, dar respectăm ordinea priorităţilor şi conştientizarea existenţei noastre este cea mai importantă.

Acest lucru va aduce lumină asupra modului în care am ajutat civilizaţia voastră în multe ocazii, oricât de puţin s-ar fi făcut public acest lucru. Merge înapoi în timp cu mii de ani, când aţi fost incarnaţi în diferite vieţi şi în multe Specii care au existat pe Pământ. Totul a fost parte din experienţele voastre care v-au ajutat să creşteţi spiritual în înţelegerea pe drumul înapoi către dimensiunile superioare de unde aţi venit. Ţineţi minte că aţi ales în mod liber vieţile voastre pe Pământ şi v-au oferit atât de multe şanse de a învăţa despre dualitate. Sunteţi cu toţii cei mai mari pentru asta şi v-aţi câştigat medaliile într-un mod deosebit. nu veţi fi nevoiţi să retrăiţi acele experienţe doar dacă, din anumite motive, doriţi să faceţi asta.

Este nevoie totuşi să înţelegeţi pe deplin funcţia diferitelor linii temporale şi a dimensiunilor multiple, dar toate la momentul potrivit, când va fi important pentru voi. Vă spunem numai că tot ceea ce a existat vreodată, încă există la un anumit nivel, fapt pentru care vă puteţi întoarce în timp şi retrăi vieţile trecute. Desigur că puteţi călători şi în viitor, dar este desigur deschis pentru a se schimba. De aceea sunteţi sfătuiţi să nu vă agăţaţi prea puternic de profeţii, căci timpul poate schimba cursul evenimentelor. Un exemplu în acest sens sunt timpurile de acum, care nu vor fi în nici un fel catastrofice aşa cum am anticipat iniţial. V-aţi ridicat pe voi înşivă şi pe Mama Pământ şi Lumina a crescut atât de mult încât a deschis drumul către schimbări mult mai pacifiste decât am crezut că va fi posibil.

Sunt SaLuSa din Sirius şi mulţi dintre voi ştiu deja că săptămâna ce vine este ultima în care liderii voştri au şansa de a răspunde cererilor noastre. Dacă suntem ignoraţi din nou, vom merge înainte singuri, şi ne vom face cunoscuţi în aşa fel încât prezenţa noastră să un mai poata fi ignorată sau ascunsă. Da, avem în minte dead-lineul pentru sâmbătă, 4 august şi nu mai târziu, pentru a lua problema în propriile noastre mâini.
Mulţumesc SaLuSa.

==============================================================

Mesaj personal de la Mike Quinsey:
"Dragi Prieteni,
Simt să expun viziunea mea în ceea ce priveşte Dezvăluirea, aşa cum se referă la ea SaLuSa în mesajul de astăzi, 30 iulie. Ar trebui să răspunda la întrebări ce se pun şi speram, să dea mai multă Lumină spre o înţelegere mai bună a ceea ce este în spatele acestor evenimente.

În mod normal, aş fi rămas meditând la genul acesta de mesaj, căci mi s-ar fi părut ciudat dacă nu ar fi făcut referire la mesajele anterioare ce vorbeau despre Dezvăluire. Mi-am dat seama că acesta a venit foarte puternic, ceea ce m-a făcut să simt încredere că este autentic. Dupa ce l-am primit, am rezonat în mod natural cu conţinutul său, şi mi se pare că atenţia a fost în mod clar concentrata asupra Jocurilor Olimpice din Londra. Şi de asemenea faptul că nu a fost o coincidenţă filmarea postului Sky T.V. a ceremoniei de deschidere, ce revela o Navă Spaţială, vizibilă în fundal în momentul când focurile  de artificii au   început.

De asemenea s-a spus în alte mesaje că în mod deliberat a fost aleasă Londra pentru Jocurile Olimpice şi îmi amintesc faptul că Marea Britanie este considerate a fi Chakra Inimii a Mamei Pământ. Oricare ar fi rezultatul, cred că Lumina va devenit mult mai puternică din această cauză. Simt şi faptul ca a oferit protecţie împotriva oricăror încercări ale intunecaţilor de a interveni în Jocurile Olimpice şi ce ocazie mai bună poate există pentru a face publică Dezvăluirea.

După cum văd eu lucrurile, singura posibilitate ca data stabilită pentru Dezvăluire să se modifice ar fi prin comanda Divină şi aşa cum spunem adesea, nimic nu este scris în piatră. SaLuSa indica data Dezvăluirii ca fiind sâmbătă, 4 august. August fiind o lună de “încercare”, totuşi permiţând schimbarea acestei zile dacă se dovedeşte a fi necesar. Întunecaţii în mod sigur vor dori să folosească acesta dată pentru agenda lor personală şi s-a vehiculat zvonul că un fals a tac extraterestru a fost plănuit cu folosirea navelor reale şi a proiecţiilor holografice. Oricum, trebuie să ştiţi că în nici un caz asta nu va fi permis. Pe de altă parte, şi dacă ar fi aşa, ar fi oprit la timp pentru a revela atacul fals al Illuminati. În orice caz, adevărul despre Extratereştrii şi Nave Spaţiale nu mai poate fi negat şi sper că unii dintre Lideri vor ieşi în faţă cu adevărul, aşa cum s-a cerut. Pentru mine, cel mai potrivit ar fi ca asta să vină din partea preşedintelui Obama, despre care cred în continuare cu putere că este o minunată Fiinţă de Lumină şi că va fi un ghid pentru întreaga Lume.

Aceste zile ce vin vor fi pline de anticipări şi entuziasm şi sper că vom fi martorii unui uriaş pas înainte spre împlinirea planurilor noastre.



În Iubire şi Lumină. Mike Quinsey"
Mulţumesc SaLuSa.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu