duminică, 12 august 2012

Un distrugător american s-a ciocnit cu un petrolier în strâmtoarea Hormuz


Un distrugător lansator de rachete american a intrat duminică în coliziune cu un petrolier japonez în apropiere de Strâmtoarea Hormuz, a anunţat Flota a V-a a Statelor Unite cu baza în Bahrain, relatează AFP.

Distrugătorul american USS Porter (Imagine de arhivă)
Distrugătorul american USS Porter (Imagine de arhivă)
Coliziunea accidentală a avut loc către ora locală 1.00 (1.00, ora României) între USS Porter, "care efectuează operaţiuni de securitate maritimă" în Golful Persic, şi petrolier, a precizat Flota a V-a americană într-un comunicat.
"Nimeni nu a fost rănit în timpul coliziunii, care s-a produs în apropiere de Strâmtoarea Hormuz", o strâmtoare strategică tranzitată de peste o treime dintre exporturile maritime mondiale de petrol, se precizează în comunicat.
Petrolierul este în continuare operaţional, iar avariile produse distrugătorului sunt pe cale să fie evaluate, a adăugat aceeaşi sursă.

Prezenţa navelor militare americane în strântoare are un rol foarte clar, acela de a împiedica o eventuală blocare a căii maritime de către Iran. 

Aproximativ o treime din petrolul transportat pe mare trece prin strâmtoarea Hormuz, din Golful Persic, potrivit statisticilor oficiale.

Este vorba despre cea mai mare parte a petrolului exportat de Arabia Saudită, Iran, Emiratele Unite Arabe, Kuwait şi Irak, dar şi de gazul natural lichefiat exportat de Qatar. Blocarea strâmtorii ar provoca creşterea explozivă a preţului petrolului.

Navele americane de război patrulează în regiune pentru a asigura securitatea căii maritime. Experţii agenţiei private de informaţii Stratfor au precizat că, în cazul în care Iranul ar decide să blocheze strântoarea, SUA ar fi practic obligate să răspundă agresiv.

Stratfor apreciază însă că Iranul, care nu doreşte să se angajeze într-un conflict, foloseşte ameninţarea cu blocarea strâmtorii ca o armă de descurajare a adversarului.


Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu