Pentru uzul cursanţilor la expunerea Protecţie şi autoapărare extrasenzorială, modulul 1şi 2.
Trăim vremi paradoxale. Deşi omenirea se află în era explorării spaţiului cosmic cu tehnologii create de inteligenţa umană, a succeselor răsunătoare înregistrate în cercetarea alcătuirii intime a atomului, a făuririi supercomputerelor şi a ajuns în pragul conceperii prin clonare – deci pe cale de laborator – a unei controversate şi imprevizibile replici vii a lui homo sapiens, ştiinţa actuală încă nu a reuşit să elucideze una dintre enigmele fundamentale ale omului - structura sa energetică externă şi tainicele conexiuni ale acestei subtile energii cu lumea înconjurătoare. Altfel spus, omul, autointitulat vieţuitoare terestră supremă, încă nu cunoaşte partea invizibilă a fiinţei sale şi urmările interferenţelor acestei energii enigmatice, cu energiile mediului înconjurător.
Pe tema biocâmpului uman - cunoscut îndeobşte prin sintagma aura umană - există mii de lucrări tipărite în mai toate limbile pământului, se organizează frecvente sesiuni de comunicări şi congrese internaţionale, au fost elaborate tot soiul de ipoteze şi teorii contradictorii, însă cunoştinţele oficiale privitoare la acest fascinant fenomen al viului, nu depăşesc cu mult ceea ce ştiau esotericii antichităţii; iar această situaţie ar trebui să ne pună pe gânduri.
Întâmplător sau nu - depinde din care perspectivă privim lucrurile - partea nevăzută a aisbergului cercetării biocâmpului se află în continuare în teren militar. Poate şi pentru faptul că eterica „aură” poate fi utilizată ca suport pentru propagarea unor energii biofizice distructive, orientabile către ţinte în măsură să şocheze concepţiile etice ale unui om de bună credinţă, nedeprins cu ascunzişurile câmpului de luptă mental.
În acelaşi timp, secretomania ţesută în jurul biocâmpurilor umane, animale şi vegetale are şi un substrat de natură ecologică. Se ştie sigur că orice modificări negative survenite în mediul înconjurător, determină apariţia unor reacţii corespunzătoare la nivelul funcţiilor psihofiziologice ale organismelor biologice; iar acestea, la rândul lor, induc modificări fizico-chimice şi de altă natură în structurile biocâmpurilor individuale. Cu alte cuvinte, prin biocâmp există posibilitatea exercitării unui control permanent al nivelului de poluare al mediului înconjurător, pe care civilizaţia tehnologică actuală îl depreciază sistematic sub raport chimic, electromagnetic, microbiologic, etc., punând în pericol însăşi procesul menţinerii vieţii pe suprafaţa planetei noastre.
Pe de altă parte, în biocâmpul organismelor vii există şi componente energetice cu aplicaţii militare, mai puţin accesibile cercetării civile. Prin urmare, nu ar trebui să ne mire prea mult faptul că la reuniuni ştiinţifice biocâmpul se mai confundă cu aura marginală Kirlian, sau este abordat la modul pur speculativ din perspectivă esoterică; iar consecinţele ambiguităţilor vehiculate în cercetarea ştiinţifică nu s-au lăsat aşteptate. La periferia studierii biocâmpului uman, au proliferat negustorii de iluzii bioenergetice, subminând totodată încrederea populaţiei în eficienţa actului medical terapeutic alternativ.
Întrucât informaţiile pe tema biocâmpului pe care le vom găsi în lucrări tipărite, pe internet sau în alte surse mass-media nu sunt foarte lămuritoare ca substanţă, fiind împănate totodată, cu o diversitate de păreri şi speculaţii imposibil de verificat pe căile cercetării experimentale, va trebui să ne apropiem prin propriile noastre mijloace de investigare de acest aparent straniu fenomen al viului, pentru a menţine dreaptă calea cunoaşterii. Aşadar, să începem sistematic din aproape în aproape.
Toate organismele funcţionale sunt înconjurate de câmp energetic.
Se ştie că un organism mecanic, electromagnetic, electronic sau hibrid în funcţiune, generează în jurul său un câmp energetic ca rezultat al funcţiilor interne, format din radiaţii electromagnetice, vibraţii acustice, radiaţii chimice, etc. În jurul unui motor cu ardere internă, de pildă, există câmp electric, magnetic, radiaţii infraroşii, vibraţii acustice, radiaţii chimice rezultate în urma arderii carburantului şi a lubrefierii mecanismului şi alte componente ale câmpului energetic extern.
Şi în jurul organismului biologic viu se formează un câmp energetic relativ asemănător, generat de funcţiile sale fiziologice şi psihice. Astfel, începând cu limita de separare a organismului viu faţă de mediul proximal, pot fi puse în evidenţă mai multe componente spectrale ale biocâmpului: câmp electric, câmp magnetic, radiaţii infraroşii, unde acustice generate de funcţiile fiziologice ale sistemelor respirator, circulator, renal, etc., radiaţii chimice rezultate în urma proceselor metabolice, precum şi energii mai puţin cunoscute generate de funcţii psihice conştiente şi subconştiente.
În ce priveşte frecventa confuzie ce se face între efectul (aura) Kirlian şi biocâmpul uman, întâlnită şi la sesiuni de comunicări pe teme medicale, cred că ar trebui făcute câteva precizări asupra modului de formare a celor două fenomene.
Biocâmpul uman - impropriu spus aura umană - este rezultatul extern al funcţiilor psihofiziologice ale organismului viu, în timp ce efectul (aura) Kirlian este creat pe căi artificiale pe o emulsie fotosensibilă, în urma unor descărcări electrice de înaltă tensiune, în regim de radiofrecvenţă.
Aura marginală Kirlian nu este o caracteristică definitorie a viului. Acest tip de aură poate fi realizat prin mijloace tehnice în jurul oricărui obiect inert, indiferent de structura sa fizico-chimică. Efluviile luminoase ce se înregistrează pe emulsiile fotosensibile au forme aleatorii, fiind determinate de o sumă de factori fizici şi chimici, cum ar fi intensitatea curentului electric explorator, grosimea şi compoziţia dielectricului folosit la înregistrare, gradul de umiditate şi conductivitatea electrică a obiectului experimentelor, temperatura şi umiditatea aerului din laborator, presiunea atmosferică, etc.
Pe cele două emulsii fotosensibile ale filmului radiografic folosit pentru înregistrarea aurei Kirlian, de pildă, se obţin concomitent două serii de efluvii luminoase diferite ca formă şi extensie în plan orizontal, în funcţie de grosimea şi compoziţia chimică a suportului filmului radiografic utilizat şi a altor factori. Până la ora actuală nu a fost furnizată nici o dovadă ştiinţifică din care să reiasă că ar exista o altă legătură decât cea indirectă între efectul Kirlian şi biocâmpul organismelor vii. Prin urmare, străduinţa unor autori de lucrări axate pe conspiraţii mondiale de a acredita ideea că aura Kirlian ar reprezenta partea invizibilă a organismelor biologice şi că din acest motiv ar fi fost inclusă în rândul celor mai bine păzite secrete guvernamentale, impenetrabile controlului civil, este doar o speculaţie lipsită de temei.
Omul nu este unica fiinţă terestră înconjurată de biocâmp. Toate organismele vii au propriile biocâmpuri, ce reflectă în permanenţă nivelul funcţiilor biologice în raport cu o sumă de factori interni şi externi organismului viu. De exemplu, componenta electrică a biocâmpului plantei Phitologica electrica din pădurile tropicale din Nicaragua, se exinde în spaţiu până la 2,5 metri detectabili cu un galvanometru în funcţie de intensitatea luminii solare, atingând valoarea maximă în jurul orelor 14. Electricitatea generată de plantă este suficient de puternică, pentru a ţine animale erbivore la distanţă.
Pe parcursul unor cercetări experimentale efectuate în România la începutul anilor 60’, autorul a constatat că în biocâmpurile umane, animale şi vegetale există indicii biofizice şi biochimice referitoare la disfuncţii organice, existând posibilitatea practică de a se detecta şi disfuncţii fiziologice aflate în stadii incipiente sau latente, greu sau imposibil de pus în evidenţă prin intermediul analizelor clinice uzuale. La arbori, de pildă, pot fi detectate deprecieri structurale ale biocâmpului cu doi-trei ani înainte de apariţia primelor indicii fizice ireversibile, ce semnalează îmbolnăvirea acestora.
Privind biocâmpul uman din această perspectivă, cititorii se pot întreba, pe bună dreptate, dacă bioterapeuţii pot interveni în mod real asupra „aurei” după cum pretind, în scopul însănătoşirii unor persoane cu boli incurabile. Fiind adeptul conceptului „nu crede până nu cercetezi”, voi recurge iarăşi la un exemplu practic. Ştiindu-se cu certitudine că biocâmpul uman este rezultatul funcţiilor organice interne, asemănător organismelor funcţionale mecanice, electromagnetice, electronice sau hibride, aşa-zisa reparare a „aurei” bolnavului de către terapeut e un nonsens. În cazul funcţionării necorespunzătoare a unui televizor, de exemplu, se apelează la serviciile unui electronist autorizat pentru remedierea sau înlocuirea piesei defecte. Ar fi inutil ca acesta să facă „pase” în jurul câmpului electromagnetic al televizorului, cu speranţa deşartă că astfel piesa defectă va reveni la parametri tehnici funcţionali.
Factorii de mediu influenţează indirect biocâmpul organismelor vii, în sensul inducerii unor modificări funcţionale pozitive sau negative în psihicul şi fiziologia organismelor biologice, având ca rezultat fluctuaţii corespunzătoare ale biocâmpurilor acestora. Din punct de vedere funcţional, organismele vii sunt influenţate de electricitatea atmosferică, de magnetismul terestru, magnetismul lunar, de furtunile magnetice solare, de temperatura aerului, presiunea atmosferică, de sezon, de vârstă, etc. De exemplu, în timpul unei furtuni solare, se constată modificări fizice în structura biocâmpului uman, în special la componentele electrică, magnetică şi a efectului Rudan.
Biocâmpul este influenţat indirect şi de fluxul luminos în care este expus subiectul investigaţiei. În general, organismele biologice funcţionează în limite normale, când sunt expuse la iluminări directe de 15.000 - 20.000 lucşi şi la temperaturi de culoare a luminii de până la 2.800 – 3.400 grade Kelvin. La aceşti paramentri fizici se înregistrează evoluţii optime ale componentelor spectrale ale biocâmpului.
(Va urma)
Sursa: rudan.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu