duminică, 28 octombrie 2012

Declaraţie TERIBILĂ a PNL despre un fost preşedinte al partidului


Un comunicat de presă al PNL îl atacă dur pe şeful europarlamentarilor PDL.

Declaraţie TERIBILĂ a PNL despre Theodor Stolojan
Declaraţie TERIBILĂ a PNL despre Theodor Stolojan
"Theodor Stolojan este ultimul personaj politic din România care are dreptul moral și postura politică să vorbească despre candidaturi în colegii uninominale. În 20 de ani de când activează pe scena politică românească, Theodor Stolojan, un securist al regimului Băsescu,  n-a fost niciodată validat de electorat prin vreun vot uninominal și ales direct în vreo funcție publică", se arată într-un comunicat de presă al PNL.
"Același Theodor Stolojan a abandonat bătălii politice importante, cum ar fi cea pentru președinție, și nu și-a asumat responsabilități publice, renunțând la mandatul de premier care îi fusese încredințat. Faptele lui Theodor Stolojan și prestația sa publică ne arată că acesta n-a fost niciodată altceva decât o hologramă a politicii românești, utilizată din când în când de cei care îl controlează și cu care are relații mai vechi, dinainte de 1989, dar a cărui vreme în politica românească a trecut", se adaugă în comunicat.
Theodor Stolojan a fost printre altele, preşedintele PNL.

Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu