Dragi prieteni creatori. Astăzi este ziua în care se cinsteşte plecarea în altă dimensiune, mai bine spus înălţarea Părintelui Arsenie Boca. Deoarece este mentorul meu prin scrieri şi în duh de peste 10 ani îmi face o mare bucurie să împărtăşesc cu voi această cinste. Mă bucur mereu când găsesc învăţăminte lăsate de el. Sunt plină de bucurie realizând că un astfel de om care a fost conectat mereu cu Sinele său Divin ne-a lăsat destule vorbe încărcate de mare înţelepciune. Mai jos vă redau un fragment din cele spuse direct de părintele. Este un fragment prin care ne invită să căutăm puterea în noi, şi ne arată că Dumnezeu este tot în noi. Este un fragment redat exact aşa cum a fost rostit de părintele, nu l-am cosmetizat deloc, tocmai pentru a intra în rezonanţă cu el. Pe facebook pe pagina mea veţi găsi chiar un filmuleţ unde veţi auzi vocea lui rostind aceste cuvine. Mai jos aveţi o fotografie făcută de curând (23.11.2012 la ora 17.30) în locul care se numeşte Prislop unde se află amprenta pământească a părintelui. Este o fotografie plină de entităţi (sau orbi – explicaţi prin numeroase cercetări, şi despre care ing. Florin Gheorghiţă din Iaşi vorbeşte foarte mult) care nu mai sunt în trup şi care stau pe acolo să ajute pe cei care ajung în locul respectiv să-şi activeze iubirea necondiţionată. Cu drag să vă fie de folos.
Despre magia cuvintelor – Pr. Arsenie Boca (1989 înaintea plecării în cer)
“Ţăranul român era la munca câmpului. Singura lui grijă era, cum îi va fi recolta? Alte griji nu mai avea. Şi nici de asta nu avea nevoie, deoarece el ştia că, dacă e creştin adevărat, Dumnezeu are grijă de recolta lui. La acele timpuri trebuie să ne întoarcem noi acuma, pentru că tare am luat-o razna. Aşa o luăm noi pe coclauri, ca să ne fie mai greu decât trebuie.
Că aşa e neamul român, el trebuie să se zbată că-i place lui. Că-i place. Se zbate da, şi multe izbândeşte, că e bine, e bine, e bine să fii cu Dumnezeu că ai pace multă, multă de tot. Şi când eşti cu Dumnezeu nu-ţi mai trebuie nimic. Aşa că române, ceee tot alergi încolo şi încoace şi nu dobândeşti nimic. Cineva tot îţi spune că acolo vei găsi nemurirea, dar nu o găseşti în lucrurile exterioare că n-ai cum. Uită-te acolo înăuntru în inima ta blândă şi vei vedea că numai lumina, numai lumina îţi poate aduce valoarea aceea pe care o cauţi de atâta vreme, care ai pierdut-o, ai risipit-o. Da nu a fost vina ta. Au venit alţii şi ţi-au băgat tot felul de chestii prin cap cum că trebuie să faci aia şi aia şi aia ca să fii fericit. Da, fericirea nu vine, nu vine aşa. Ea se dobândeşte. Şi cum se dobândeşte ea? Numai prin muncă, muncă, muncă interioară. Acolo trebuie să munceşti române. Numai acolo. Numai acolo. Numai acolo.
Aşa că ascultă-mă dacă mai ai acolo, mai găseşti undeva în tine, voinţă, voinţă ascultă-mă ce spun acum, că binele îţi vreau eu, de ce să-ţi vreau răul. Opreşte-te atâta trebuie să faci. Să te opreşti şi să priveşti iară firul de iarbă, să vezi floarea, să-i simţi parfumul. Să te închini la Sfântul Soare şi să-i mulţumeşti că ţi-a mai dat o nouă zi. Să asculţi foşnetul frunzelor, ciripitul păsărilor şi acolo, acolo în liniştea aceea mută acolo să te găseşti tu pe tine, din nou şi vei deveni ceea ce ai fost cândva, iarăşi: Lumină, Iubire, Armonie.” Aşa să fie!
Sursa: holisterapi.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu