Chemarea la lumină

Văd omul afundat într-un întuneric de nepătruns. Ceva s-a stins în el, aşa cum într-o casă flacăra lămpii piere în noaptea întunecată. Dar ceea ce s-a stins se poate aprinde din nou. Văd deopotrivă ca omul a pierdut orice direcţie, ca o luntre în derivă pe întinderea apelor; a uitat unde trebuie să ajungă şi ce trebuia să devină. Dar ceea ce a fost uitat, poate reveni  în amintire.
Aşadar, cu toate că e întuneric, motive de disperare nu există. De fapt, cu cât întunericul e mai adânc, cu atât zorii sunt mai aproape. Văd în zare o reînnoire spirituală a întregii lumi. Un om nou e pe cale să se nască şi noi trecem prin durerile acestei faceri. Dar reînnoirea are nevoie de cooperarea fiecăruia dintre noi. Ea se va produce prin intermediul nostru, de aceea nu putem rămâne simpli spectatori. Trebuie că renaşterea să aibă loc în interiorul nostru!

Aproprierea acelei zile noi, a acelor zori e posibilă doar dacă fiecare dintre noi se umple cu lumină. De noi depinde dacă posibilitatea aceasta va deveni realitate. Din noi toţi se va zidi acel palat de mâine. Suntem cu toţii raze ale luminii din care se va naşte soarele viitor. Suntem creatorii, nu simpli spectatori. Aceasta întemeiere nu este doar a viitorului, ci una a prezentului însuşi. Este întemeierea noastră înşine. Numai dându-şi naştere sieşi poate omul să dea naştere umanităţii. Individul este o unitate a întregului şi prin intermediul lui pot avea loc atât evoluţia, cât şi revoluţia. Fiecare dintre voi este o unitate a întregului!

Iată de ce vă adresez chemarea. Vreau să vă trezesc din somn. Nu vedeţi că viaţa voastră nu mai are nici un rost? Nu vedeţi că e zadarnică, total plictisitoare? Viaţa şi-a pierdut înţelesul şi menirea. Dar altfel nici nu se poate. Când în inima unui om nu e lumină, viaţa lui nu poate decât să fie lipsită de orice sens. Beatitudinea nu poate să existe în viaţa acelui om din a cărui fiinţă lăuntrică lipseşte cu desăvârşire lumina.
Dacă noi ducem astăzi o viaţă fără rost, nu e pentru că viaţa în sine nu ar avea vreun rost. Semnificaţia vieţii e infinită, dar noi am uitat calea către semnificaţie şi împlinire. Noi ne ducem zilele în absenţa oricărui contact cu viaţa. Asta nu înseamnă să trăieşti. Asta nu înseamnă decât să stai în aşteptarea morţii.

Am venit aici tocmai ca să vă spun lucrurile acestea. Există o cale de a vă trezi din visul urât pe care l-aţi luat drept viaţa. Calea a existat întotdeauna. Calea care duce de la întuneric la lumină este eternă. Ea există cu certitudine, voi însă i-aţi întors spatele. Aş vrea să vă întoarceţi către ea…

Vă e sete de lumina care umple viaţa cu beatitudine? Tânjiţi după adevărul care uneşte omul cu nemurirea? Dacă e aşa, vă chem să pătrundeţi în lumină, în beatitudinea aceasta, în nemurirea aceasta. Nu trebuie decât să deschideţi ochii. Veţi locui într-o lume nouă, o lume a luminii. Nu e nevoie de nimic altceva, tot ce aveţi de făcut e să deschideti ochii, să vă treziţi, să priviţi! Nimic nu poate fi stins cu adevărat în om şi nici nu e cu putinţă ca el să piardă direcţia. Dar dacă ţine ochii închişi, întunericul cuprinde totul şi orientarea devine imposibilă. Cu ochii închişi, el este un cerşetor; cu ochii deschişi, e împărat.

Vă chem să ieşiţi din visul în care sunteţi cerşetori şi să vă treziţi la realitatea voastră de împăraţi. Vreau să vă transform înfrângerea în victorie, vreau să vă transform întunericul în lumină, vreau să vă transform moartea în nemurire.
Sunteţi gata să porniţi împreună cu mine în călătoria aceasta?

Osho – Chemarea la lumină

Sursa: drumuricatretine.wordpress.com