Cine „vrea capul” deputatului Stan?

Ion Stan. Screenshot: YouTube

Până la momentul votului din parlament, cazul deputatului Stan părea să fie destul de banal. Nu ar fi pentru prima dată când „sistemul” decide să facă un „eject” cuiva care nu s-a conformat regulilor sau nu a dorit să aplice consecvent „tabla împărţirii”. În cazul lui Ion Stan situaţia părea foarte clară.

De la început merită făcută următoarea precizare: este irelevant dacă Ion Stan chiar a comis faptele la care face referire dosarul instrumentat de DNA, deoarece aceste fapte oricum se încadrează în practicile standard a tuturor partidelor din România. Dacă fiecare parlamentar care a luat bani pentru campanie în schimbul unor contracte cu statul sau în schimbul unor favoruri ulterioare ar fi ajuns după gratii, atunci există şanse reale ca sala de şedinţe a parlamentului să rămână aproape goală. Desigur, o asemenea „epurare” ar fi satisfăcut electoratul, dar astăzi o asemenea operaţiune este absolut imposibilă din motive ce ţin de structura clasei politice. În acest context, aproape orice dosar important nu poate fi privit altfel decât o răfuială dintre grupuri de interese sau, mai rar, o răfuială a sistemului împotriva unui individ care a încălcat „regulile jocului”. Până la momentul votului din parlament situaţia părea banală: Ion Stan i-a supărat pe „greii” din PSD şi, probabil, pe unii şefi de la SRI care s-au simţit incomodaţi de activitatea lui Stan în comisia de control a SRI din parlament. Au urmat „incidentul bicicleta” şi conflictul cu liderul PSD din judeţ, ambele probleme fiind menite să joace rolul „ultimelor avertismente”. Victor Ponta i-a aplicat „lovitura de graţie” prin sugestia de a demisiona din PSD. Atunci părea că pentru Ion Stan jocul s-a terminat. Rămas fără susţinere politică, fără susţinere mediatică (cu excepţia „ultimilor samurai” din echipa lui Nistorescu) fostul inamic numărul 1 al lui George Maior nu avea cum să scape de puşcărie.

Votul din parlament schimbă radical configuraţia jocului. Se pare că disciplina de partid şi „ordinile pe unitate” nu mai funcţionează ca odinioară. În parlament s-au găsit 226 de deputaţi care i-au luat apărarea lui Ion Stan. Rezultat devastator pentru Victor Ponta care i-a cerut demisia şi s-a declarat nemulţumit de decizia parlamentarilor. Apare o întrebare firească: ce ar fi putut determina un număr mare de deputaţi să se solidarizeze cu cineva pe care l-au condamnat procurorii DNA, conducerea propriului partid şi o bună parte din presă? Este clar că susţinerea acordată „sri-istului incomod” a fost una transpartinică, iar mulţi dintre cei care au votat în favoarea lui Stan au făcut-o împotriva ordinului expres al conducerii PSD. Ipoteza cumpărării este exclusă din start, iar din punct de vedere al imaginii publice cei care au votat pentru Stan nu au avut nimic de câştigat, deci rămâne o singură posibilitate valabilă, adică solidaritatea de breaslă. Doar două lucruri pot fi mai importante decât ordinul explicit sau implicit al liderului de partid: banii sau „camaraderia de arme”. Reanalizând declaraţiile politice ale deputatului Stan, se observă două aspecte. Primul: cineva din „sistem” îi livra date „incendiare”. Al doilea: cineva important din cadrul „sistemului” îi dădea permisiunea să le facă publice. Dacă Stan şi-ar fi jucat rolul în regim solo, sistemul l-ar fi terminat demult, deci în cadrul serviciilor există un grup care îi împărtăşeşte opiniile şi-l consideră un fel de mesager, menit să transmită informaţii către lumea exterioară.

Privit din această perspectivă, votul-surpriză al parlamentarilor devine explicabil: acest grup din interiorul serviciilor s-a decis să-şi apere unicul reprezentant vocal, această fiind prima confruntare vizibilă dintre acest grup şi restul „sistemului”. Interesante vremuri. Rămâne de văzut cum va evolua situaţia şi dacă această „aripă radicală” are şi alte atuuri pe care le poate utiliza în lupta politică.

Sursa: romanian.ruvr.ru