Statele Unite elaboraseră, în anii 1950, un plan care prevedea detonarea unui dispozitiv nuclear pe Lună, informează CNN.
Planul, care a primit numele de cod "Project A-119", a fost elaborat de Forţele Aeriene americane în anul 1958, perioadă în care Statele Unite şi Rusia erau în plin Război Rece şi într-o cursă a înarmării nucleare.
"Oamenii erau foarte îngrijoraţi de prima misiune rusească în spaţiu şi de realizările majore ale Uniunii Sovietice din acea perioadă. De aceea, Statele Unite aveau nevoie de o realizare notabilă. Acest proiect avea rolul de a asigura lumea că Statele Unite vor putea menţine un echilibru strategic în relaţia cu URSS", explică fizicianul Leonard Reiffel, care a condus proiectul.
Într-un raport din 1959, Reiffel scria următoarele lucruri despre acest proiect strict secret: "Scopul detonării unei bombe nucleare pe Lună este triplu: ştiinţific, militar şi politic".
Planul prevedea lansarea unei rachete intercontinentale de pe Terra şi detonarea încărcăturii nucleare a acesteia pe Lună. Unii experţi au avertizat că o astfel de explozie risca să distrugă în totalitate satelitul natural al Pământului. "În niciun caz. Ar fi fost o explozie microscopică în comparaţie cu mărimea Lunii", explică Reiffel.
"Dar, până la urmă, am vrut să evităm contaminarea suplimentară a mediului natural radioactiv de pe Lună cu substanţe de pe Terra", a explicat Reiffel, astfel că proiectul a fost abandonat.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu