“Fericit este cel care a crezut că se vor împlini cele spuse de Domnul!”(Lc.1,45)
„Dragii Mei copii ispăşitori! Voi aşteptaţi cu o tot mai mare nerăbdare să se împlinească evenimentele prezise: venirea Mea, revărsarea Spiritului Sfânt, Marele Avertisment, legarea celui Rău, Cerul Nou şi Pământul Nou, Noul Ierusalim. Mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu ştie când, cu siguranţă se vor împlini. Aşa cum am promis fiicei mele Eva apa binecuvântată, care a şi izvorât pe Muntele Sfintei Treimi, tot aşa evenimentele ultimelor timpuri se vor împlini.
În ultimele timpuri nu încercaţi să ghiciţi date, deoarece prin acestea îi tulburaţi pe alţii!
Sarcina voastră este să puneţi în practică mesajele auzite!
Nu aveţi voie să greşiţi în privinţa aceasta.
Înainte de a se petrece marile evenimente, păşiţi în sfârşit pe calea sfinţeniei. Cei care se mai luptă cu păcatele de moarte sunt ispăşitori începători. Avansaţi sunt cei care se luptă şi cu păcatele lesne iertătoare. Ispăşitorii care se străduiesc pe calea sfinţeniei sunt aceia care năzuiesc spre culmi, căutând voinţa lui Dumnezeu şi îndeplinind-o.
Prin exemplul vieţii voastre şi prin cuvintele voastre de mărturie, să duceţi spre schimbarea pozitivă în primul rând familia voastră. Gândiţi-vă la sfinţii care au avut influenţă pozitivă asupra unor naţiuni întregi şi cereţi-le mijlocirea!
Învăţaţi să vă supuneţi cu smerenie în mica voastră comunitate. Smerenia Sfântului Meu Fiu, naşterea sa din grajd, supunerea Sa faţă de Mine, m-au impresionat şi pe Mine. Cu cât veţi şti să fiţi mai smeriţi, cu atât mai mari veţi fi în ochii lui Dumnezeu!
Învăţaţi să vă rugaţi, să postiţi, să iubiţi, să suferiţi astfel încât să deveniţi ispăşitori plini de lumină care salvează suflete.
Înainte de evenimentele deosebite, aşteptăm de la voi nu doar să sărbătoriţi, ci chiar să trăiţi Adventul spunând: „Sunt întotdeauna pregătit, Doamne, să Te întâlnesc!”. Străduiţi-vă nu doar să sărbătoriţi Neprihănita Mea Zămislire, ci să o şi trăiţi. Dacă vă scârbiţi de necurăţie şi de tot păcatul şi îndrăgiţi puritatea sufletească şi toate virtuţile, atunci mă veţi cinsti cu adevărat! În decembrie nu doar să sărbătoriţi, ci să şi trăiţi Naşterea Sfântului Meu Fiu. Dacă Sfântul Meu Fiu se simte permenent bine în sufletul vostru curat, veţi avea un Crăciun permanent!
Trăiţi sărbătoarea Sfintei Familii, experimentând în fiecare zi iubirea reciprocă în familia voastră. Revelionul să-l trăiţi încercând să fiţi într-o preamărire şi recunoştinţă continuă.
Voi, ascultând de Sfântul Spirit, fiţi statornici în ispăşire, fie vară, fie iarnă.
Vă spun cu bucurie că în viitorul apropiat vă aşteaptă asemenea haruri extraordinare pe voi şi întreaga omenire, cum nu au mai fost de la Facere încoace. Cu tristeţe, trebuie să vă spun şi că mulţi oameni din lume, printre care şi persoane ierarhice, se găsesc pe calea cea largă şi îi duc într-acolo şi pe alţii. Dacă prin novena de ispăşire vă interpuneţi ca un baraj în calea lor, ei vor fi salvaţi din capcana celui Rău şi vă vor fi recunoscători de-a pururi!
Acum vă binecuvântăm în mod solemn, împreună cu Sfântul Meu Fiu, cu harul perseverenţei până la sfârşit!!!”
Fecioara Maria: Ca Mamă a Salvării Vă voi ajuta pe voi şi pe familiile voastre să fiţi consacraţi Fiului Meu.
Miercuri, 5 decembrie, 2012, 20:40
Copila Mea, te rog spune-le copiilor Mei să apeleze la Mine, Mama lor iubită, ca să îi pot proteja în aceste vremuri de confuzie şi durere.
Inima Mea imaculată este refugiul la care trebuie să vă întoarceţi pentru ca, prin intervenţia Mea, să vă reînnoiţi credinţa şi încrederea în Fiul Meu.
Voi veni în ajutorul vostru iar lacrimile Mele de Iubire şi Compasiune pentru fiecare dintre voi vor cădea şi atunci veţi găsi pacea în inimile voastre.
Cu ajutorul Meu, pe care trebuie să-l căutaţi în fiecare zi, Fiul Meu vă va da harurile necesare pentru ca să deveniţi vrednici pentru Mila Sa Măreaţă.
Vă voi ajuta să vă pregătiţi sufletele ca să fie plăcute Fiului Meu.
Ajutorul Meu vă va întări şi veţi simţi o apropiere faţă de Fiul Meu, pe care o veţi găsi atât de odihnitoare, că vă veţi întoarce la mine pentru ca să vă păstrez în siguranţă.
Ca Mamă a Salvării Vă voi ajuta pe voi şi pe familiile voastre să fiţi consacraţi Fiului Meu, Isus Cristos.
Nu trebuie niciodată să vă fie frică de Fiul Meu, indiferent de cât de tare aţi păcătuit, deoarece El mereu speră şi aşteaptă să Îl chemaţi. Mila Sa este dincolo de capacitatea voastră de înţelegere.
Dragii Mei copii, niciodată să nu vă complicaţi rugăciunile. Tot ce trebuie să faceţi este să vorbiţi cu Fiul Meu şi să Mă chemaţi ca să mă ajutaţi să vă duc aproape de El.
Mama voastră Cerească, Mama Salvării.
surse
Medjugorje WebSite
Our Lady of Medjugorje
Mesajul din 25 noiembrie 2012
„Dragi copii, în acest timp de har vă invit pe toţi să reînnoiţi rugăciunea. Deschideţi-vă sfintei spovedanii, pentru ca fiecare din voi să accepte cu toată inima chemarea mea. Eu sunt cu voi şi vă ocrotesc de abisul păcatului, iar voi trebuie să vă deschideţi drumului convertirii şi sfinţeniei pentru ca inima voastră să ardă de iubire pentru Dumnezeu. Daţi-i din timpul vostru şi El vi se va dărui şi, astfel, în voinţa Lui Dumnezeu veţi descoperi iubirea şi bucuria vieţii. Vă mulţumesc că aţi răspuns la chemarea mea. ”
Mesajul din 2 noiembrie 2012 - Apariţia avută de Mirjana
„Dragi copii, ca Mamă vă rog să perseveraţi în a fi apostolii mei. Îl rog pe Fiul meu să vă dăruiască înţelepciune şi putere divină. Mă rog ca voi să consideraţi toate lucrurile ce vă înconjoară prin adevărul lui Dumnezeu şi să vă opuneţi cu fermitate la tot ceea ce doreşte să vă îndepărteze de Fiul meu. Mă rog să mărturisiţi iubirea Tatălui Ceresc după cum vrea Fiul meu. Copiii mei, vă este dat marele har de a fi mărturisitorii iubirii lui Dumnezeu. Nu trataţi cu uşurinţă responsabilitatea care v-a fost încredinţată. Nu îndureraţi inima mea de Mamă. Ca Mamă vreau să mă încred în fiii mei, în apostolii mei. Prin post şi rugăciune îmi deschideţi calea ca să îl rog pe Fiul meu să fie aproape de voi şi să sfinţească Numele Lui prin voi. Rugaţi-vă pentru păstori, căci nimic din toate astea nu ar fi posibil fără ei. Vă mulţumesc. ”
Sursa: adevarul2012.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu