Cei mai mulţi dintre noi am primit în copilărie câteva ‘adevăruri’ legate de credinţă – 
fie de la părinţi, învăţători, apropiaţi sau mediul social în care trăim – iar acest minimum de credinţă a fost păstrată ca un fel de comoară. Ne-am dezvoltat în multe direcţii, dar conştiinţa noastră despre ‘lumea nevăzută’ şi despre certitudinea ei nu a mai crescut odată cu noi. Şi a venit un moment în viaţă când copilul din noi – copilaşul de opt anişori, care a acumulat toată credinţa de care a fost capabil la acea vârstă şi care şi-a format o anumită viziune asupra lumii, care este desigur copilărească – s-a confruntat, în interiorul său, cu un adversar: „Prostii! Doar nu crezi în astfel de lucruri!”. Şi a început o polemică ce a sfârşit prin capitularea ‘credinţei’ – pentru simplul fapt că a fost o dispută dintre un copilaş cu o inimă curată şi o gândire necomplicată împotriva cuiva care pune problema la un alt nivel de înţelegere, la un alt nivel de percepţie a lumii.
La vârsta de opt ani, lumea poate fi crezută pe cuvânt. La optsprezece sau la treizeci, nu. De aceea, răspunsurile cele mai convingătoare se nasc în urma unor ‘crize spirituale’ pe măsură.
Edificul credinţei, sau al perspectivei creştin-ortodoxe asupra lumii, se construieşte cu mari eforturi şi se cimentează mereu prin studiu şi rugăciune, iar uneori i se testează rezistenţa chiar şi prin îndoială.
“Înainte ca biserica creştină să instituie sărbătoarea naşterii lui Iisus, existau cel puţin patru zeităţi ale caror naşteri erau prăznuite (pentru trei dintre ele) la 25 decembrie, iar a patra la 6 ianuarie (Dion/ysos). În toate cazurile, este vorba de zeităţi care mor şi învie.”
“Privitor la CRĂCIUN, unul din cuvintele dumnezeieştii limbi române, au curs rîuri de cerneală, atît autohtonă, cît şi extra carpato-dunăreană.”
“Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost instituită deliberat, cu scopul precis de a şterge din mintea
credincioşilor, prin suprapunere, prăznuirea unor sărbători cu acelaşi conţinut, mai vechi, dedicate lui Sol invictus, lui Mithra, lui Saturn, lui Dion/ysos, pentru câştigarea de aderenţi. Ea apare ca o măsură politică, de mare importanţă pentru răspîndirea creştinismului, dar fără legătură cu CRĂCIUNUL, prăznuit de români,”una din mărcile de străvechime ale Neamului Românesc.”
“Nici împăraţii, nici Biserica nu pot să modifice brusc modul de gîndire şi de viaţă instituit de acţiunea lentă a secolelor. Rezultatul: în drept, imperiul se face creştin, în fapt, creştinismul se face păgîn. Teologii repetă mereu că-i păcat a celebra ziua solstiţiului de iarnă, sărbătoarea zeului solar Mithra, dar cum toată lumea continuă s-o serbeze, Biserica face din ea sărbătoarea naşterii Domnului. Astfel, creştinismul triumfă în lege, iar păgînismul triumfă în fapte.”
“Naşterea Soarelui era sărbătorită la 25 decembrie, data solstiţiului de iarnă, de la care zilele încep să crească. În ritualul sărbătorii, la miezul nopţii, credincioşii ieşeau din temple şi strigau: Fecioara a născut, lumina creşte. Noul născut era personificat, la unele popoare, ca un prunc, care era arătat mulţimii, ca prilej de bucurie.”
“Biserica creştină a păstrat datinile şi obiceiurile păgîneşti, atît de înrădăcinate în viaţa poporului , cu haina religiunii creştine.”
“La arienii carpatici anul începea la 1 martie, şi, normal, la aceeaşi dată începea şi la vechii greci şi la vechile populaţii italiote, ca şi la alte populaţii europene vechi, care au roit din Spaţiul Carpatic, la alte popoare la 1 septembrie, în Italia dupa 153 î.e.n. la 1 ianuarie, dar nu la 25 decembrie.”
“Gigantul Aristotel spunea că “fericirea se măsoară cu timpul liber, cu cantitatea de viaţă la dispoziţia insului”. În afară de pitagorei şi cîteva şcoli similare, nicăieri ca în acest spaţiu binecuvîntat de Dumnezeu oamenii n-au dus un trai liniştit, de tip isychastic, cu maximum de viaţă la vrerea lor. Pentru un isychast, viziunea occidentală, care transformă omul în maşină, deposedându-l de umanitate, cea mai importantă caracteristică a speciei, apare ca rudimentară şi ridicolă.”
Nu de puţine ori, şi nu din partea unor lingvişti, istorici, etnologi etc, de mâna a doua, limba română s-a bucurat de un nedisimulat interes şi de aprecieri superlative. Nu este aici locul, deşi ar fi necesar, să inventariem astfel de judecăţi de valoare de excepţie adresate poporului român şi limbii române în diverse perioade şi contexte, de care nu avem cunoştinţă să mai fi fost făcute şi despre alte popoare şi graiuri europene.
De la (F. Lot) “o enigmă şi un miracol” (cel mai caracteristic atribut al unui popor este limba) sau “din punct de vedere lingvistic, limba română este cea mai interesantă din Europa” (V. Kiparski) s-au enunţat numeroase opinii despre situaţia cu totul particulară a limbii române între limbile lumii. Este de tot regretabil că cei care au avut româna ca limbă maternă, dar şi ca profesiune, şi au învăţat limbi străine, nu au ajuns să observe caracterul ei cu totul special şi n-au încercat să-i descopere originea.
Aproape în totalitate cuvintele din lexicul de bază al limbii române ţărăneşti nu au origine cunoscută. Pentru multe din acestea dicţionarele indică “etimologie necunoscută”, dar şi “originile” ATRIBUITE unora din aceste cuvinte sînt, cel mai adesea, simple fantezii, fie direct rezultatul unor superstiţii istorice, lingvistice sau culturale.
Ideea existenţei unei sărbători pre-creştine pe data de 25 Decembrie, căreia Biserica i-ar fi modificat doar conţinutul, este foarte greu de demonstrat. Nu există suficiente dovezi istorice în acest sens. Expresia “soarele dreptăţii” – pe care o găsim în operele scriitorilor creştini din antichitate, dar şi în imnele sau slujbele Bisericii Ortodoxe din ziua de Crăciun, nu au absolut nicio legătură cu Sol Invictus, ci sunt o reverberaţie a unei sintagme mesianice pe care o găsim în Vechiul Testament la Profetul Maleahi (capitolul 4, versetul 2).
- “Mântuitorul Iisus Hristos nu putea să se fi născut iarna, iar acest lucru rezultă chiar din paginile Noului Testament” afirmă o altă concepţie, care atrage atenţia asupra faptului că păstorii-martori ai evenimentului minunat din Betleem (Luca, capitolul 2) se aflau în acel moment cu turmele la păşunat, lucru imposibil dacă plasăm acţiunea în anotimpul rece.
Dar din tradiţia ebraică (Mishnah) aflăm că aceşti oameni nu erau păstori obişnuiţi, ci îndeplineau un fel de obligaţie ritualică, iar turmele de oi erau destinate sacrificării în Templul din Ierusalim şi se aflau acolo în tot timpul anului – chiar şi iarna – având în vedere climatul blând al Ţării Sfinte.
Mai mult, în aceeaşi tradiţie rabinică găsim interdicţia de a păstori oile în alt spaţiu decât cel al pustiei, apropierea de Betleem explicându-se in acest caz doar prin natura specială a acestor turme destinate oficiului de la Templu.
De când sărbătorim Crăciunul pe 25 Decembrie?
Este adevărat faptul că la inceputurile istoriei ei, Biserica nu a celebrat în mod unitar Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Spre exemplu, crestinismul răsăritean sărbătorea pe data de 6 Ianuarie “Epifania” (sau Arătarea lui Dumnezeu în lume) – zi în care se amintea atât de Naşterea lui Iisus Hristos, de Adorarea Magilor, de Botezul lui Iisus şi de miracolul pe care Hristos îl savârşeşte la nunta din Cana Galileii. Aceasta, în timp ce Apusul creştin observa Naşterea Domnului (Crăciunul) pe data de 25 Decembrie.
Chiar dacă au durat aproximativ 400 de ani pâna la generalizarea sărbătoririi Naşterii Domnului pe data de 25 Decembrie în întreaga lume creştină, reflecţiile teologice legate de această dată nu au lipsit în operele scriitorilor creştini. Şi ele coboară până în secolele al II-lea şi al III-lea prin Teofil al Antiohiei sau Hypolit al Romei.
De ce 25 Decembrie?
Descoperite cu câteva decenii în urmă, “Manuscrisele de la Marea Moartă”, incluzand cele mai vechi manuscrise biblice existente, care oferă o perspectivă importantă asupra societăţii iudaice din Ţara lui Israel, din timpul Perioadei celui de-al Doilea Templu, asupra momentului naşterii creştinismului şi al iudaismului rabinic, sunt foarte importante şi în rezolvarea ecuaţiei stabilirii datei Crăciunului.
Pe baza acestor pergamente şi a câtorva fragmente din Vechiul Testament
(1 Paralipomena/Cronici 24, 7-18), s-a reuşit reconstituirea sistemului recurent sacerdotal de slujire la Templul din Ierusalim în vremea Noului Testament. Astfel, se ştie cu certitudine că preotului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezatorul (Luca 1, 5 ) îi revenea să slujească la Templul în perioada cuprinsă între a 24-a şi a 30-a zi a lunii a opta din calendarul ebraic (corespondenta lunii Septembrie din calendarul nostru) .
Ţinând cont de cele de mai sus şi parcurgând primele capitole din Evanghelia după Luca, vom constata, privind un calendar al Bisericii Ortodoxe, că ea a păstrat şi transmis cu acurateţe aceste date istorice importante pentru primele generaţii de creştini. Astfel:
- La sfârşitul lunii Septembrie: Zaharia şi-a îndeplinit slujirea preoţească la
Templul din Ierusalim (Luca 1, 8 ) potrivit timpului în care îi era ‘rânduit’ să slujească. Apoi, soţia sa, Elisabeta, a rămas însarcinată (Biserica Ortodoxă sărbătoreşte zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul pe 23 Septembrie) după cum i-a vestit Îngerul (Luca 1, 24) ascunzand acest lucru timp de 5 luni.
- 25 Martie, Sărbătoarea Buneivestiri: In a şasea lună a sarcinii Elisabetei (Luca 1:26), Arhanghelul Gabriel binevesteşte Fecioarei Maria că va avea un fiu.
- 24 Iunie, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul: La trei luni după Bunavestire, se naşte Sfântul Ioan.
- 25 Decembrie: La nouă luni după Bunavestire, se naşte în Betleemul Iudeii Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Naşterea lui Iisus Hristos în sufletele noastre
Vedem aşadar că stabilirea datei Crăciunului este o problemă alei cărei rădăcini coboară mai degrabă în Sfânta Scriptură decât în mitologia pre-creştină. Este important, desigur, fundamentul istoric al oricărei sărbători, însă cu mult mai profundă este semnificaţia ei duhovnicească.
În Biserica Ortodoxă, celebrăm naşterea, minunile, moartea şi învierea lui Iisus Hristos în fiecare Sfântă Liturghie. Dar pentru ca evenimentul istoric unic petrecut acum două mii de ani să ne marcheze şi pe noi, este imperativ necesar un lucru: Iisus Hristos să se mai nască odată. Insă de această dată şi îninimile noastre…
http://www.fisheaters.com/customschristmasnotes.html
http://www.orthodox-christianity.com/2010/12/calculating-christmas-the-truth-about-dec-25/
http://en.wikipedia.org/wiki/Sol_invictus
http://christianity.about.com/od/christmas/f/christmashistor.htm
http://biserica-boras.se/2011/11/de-ce-sarbatorim-craciunu-in-25-decembrie-%E2%80%93-o-perspectiva-ortodoxa/
http://adevarul2012.blogspot.ro
fie de la părinţi, învăţători, apropiaţi sau mediul social în care trăim – iar acest minimum de credinţă a fost păstrată ca un fel de comoară. Ne-am dezvoltat în multe direcţii, dar conştiinţa noastră despre ‘lumea nevăzută’ şi despre certitudinea ei nu a mai crescut odată cu noi. Şi a venit un moment în viaţă când copilul din noi – copilaşul de opt anişori, care a acumulat toată credinţa de care a fost capabil la acea vârstă şi care şi-a format o anumită viziune asupra lumii, care este desigur copilărească – s-a confruntat, în interiorul său, cu un adversar: „Prostii! Doar nu crezi în astfel de lucruri!”. Şi a început o polemică ce a sfârşit prin capitularea ‘credinţei’ – pentru simplul fapt că a fost o dispută dintre un copilaş cu o inimă curată şi o gândire necomplicată împotriva cuiva care pune problema la un alt nivel de înţelegere, la un alt nivel de percepţie a lumii.
La vârsta de opt ani, lumea poate fi crezută pe cuvânt. La optsprezece sau la treizeci, nu. De aceea, răspunsurile cele mai convingătoare se nasc în urma unor ‘crize spirituale’ pe măsură.
Edificul credinţei, sau al perspectivei creştin-ortodoxe asupra lumii, se construieşte cu mari eforturi şi se cimentează mereu prin studiu şi rugăciune, iar uneori i se testează rezistenţa chiar şi prin îndoială.
“Înainte ca biserica creştină să instituie sărbătoarea naşterii lui Iisus, existau cel puţin patru zeităţi ale caror naşteri erau prăznuite (pentru trei dintre ele) la 25 decembrie, iar a patra la 6 ianuarie (Dion/ysos). În toate cazurile, este vorba de zeităţi care mor şi învie.”
“Privitor la CRĂCIUN, unul din cuvintele dumnezeieştii limbi române, au curs rîuri de cerneală, atît autohtonă, cît şi extra carpato-dunăreană.”
“Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost instituită deliberat, cu scopul precis de a şterge din mintea
credincioşilor, prin suprapunere, prăznuirea unor sărbători cu acelaşi conţinut, mai vechi, dedicate lui Sol invictus, lui Mithra, lui Saturn, lui Dion/ysos, pentru câştigarea de aderenţi. Ea apare ca o măsură politică, de mare importanţă pentru răspîndirea creştinismului, dar fără legătură cu CRĂCIUNUL, prăznuit de români,”una din mărcile de străvechime ale Neamului Românesc.” “Nici împăraţii, nici Biserica nu pot să modifice brusc modul de gîndire şi de viaţă instituit de acţiunea lentă a secolelor. Rezultatul: în drept, imperiul se face creştin, în fapt, creştinismul se face păgîn. Teologii repetă mereu că-i păcat a celebra ziua solstiţiului de iarnă, sărbătoarea zeului solar Mithra, dar cum toată lumea continuă s-o serbeze, Biserica face din ea sărbătoarea naşterii Domnului. Astfel, creştinismul triumfă în lege, iar păgînismul triumfă în fapte.”
“Naşterea Soarelui era sărbătorită la 25 decembrie, data solstiţiului de iarnă, de la care zilele încep să crească. În ritualul sărbătorii, la miezul nopţii, credincioşii ieşeau din temple şi strigau: Fecioara a născut, lumina creşte. Noul născut era personificat, la unele popoare, ca un prunc, care era arătat mulţimii, ca prilej de bucurie.”
“Biserica creştină a păstrat datinile şi obiceiurile păgîneşti, atît de înrădăcinate în viaţa poporului , cu haina religiunii creştine.”
“La arienii carpatici anul începea la 1 martie, şi, normal, la aceeaşi dată începea şi la vechii greci şi la vechile populaţii italiote, ca şi la alte populaţii europene vechi, care au roit din Spaţiul Carpatic, la alte popoare la 1 septembrie, în Italia dupa 153 î.e.n. la 1 ianuarie, dar nu la 25 decembrie.”
“Gigantul Aristotel spunea că “fericirea se măsoară cu timpul liber, cu cantitatea de viaţă la dispoziţia insului”. În afară de pitagorei şi cîteva şcoli similare, nicăieri ca în acest spaţiu binecuvîntat de Dumnezeu oamenii n-au dus un trai liniştit, de tip isychastic, cu maximum de viaţă la vrerea lor. Pentru un isychast, viziunea occidentală, care transformă omul în maşină, deposedându-l de umanitate, cea mai importantă caracteristică a speciei, apare ca rudimentară şi ridicolă.”
Nu de puţine ori, şi nu din partea unor lingvişti, istorici, etnologi etc, de mâna a doua, limba română s-a bucurat de un nedisimulat interes şi de aprecieri superlative. Nu este aici locul, deşi ar fi necesar, să inventariem astfel de judecăţi de valoare de excepţie adresate poporului român şi limbii române în diverse perioade şi contexte, de care nu avem cunoştinţă să mai fi fost făcute şi despre alte popoare şi graiuri europene.
De la (F. Lot) “o enigmă şi un miracol” (cel mai caracteristic atribut al unui popor este limba) sau “din punct de vedere lingvistic, limba română este cea mai interesantă din Europa” (V. Kiparski) s-au enunţat numeroase opinii despre situaţia cu totul particulară a limbii române între limbile lumii. Este de tot regretabil că cei care au avut româna ca limbă maternă, dar şi ca profesiune, şi au învăţat limbi străine, nu au ajuns să observe caracterul ei cu totul special şi n-au încercat să-i descopere originea.
Aproape în totalitate cuvintele din lexicul de bază al limbii române ţărăneşti nu au origine cunoscută. Pentru multe din acestea dicţionarele indică “etimologie necunoscută”, dar şi “originile” ATRIBUITE unora din aceste cuvinte sînt, cel mai adesea, simple fantezii, fie direct rezultatul unor superstiţii istorice, lingvistice sau culturale.
Ideea existenţei unei sărbători pre-creştine pe data de 25 Decembrie, căreia Biserica i-ar fi modificat doar conţinutul, este foarte greu de demonstrat. Nu există suficiente dovezi istorice în acest sens. Expresia “soarele dreptăţii” – pe care o găsim în operele scriitorilor creştini din antichitate, dar şi în imnele sau slujbele Bisericii Ortodoxe din ziua de Crăciun, nu au absolut nicio legătură cu Sol Invictus, ci sunt o reverberaţie a unei sintagme mesianice pe care o găsim în Vechiul Testament la Profetul Maleahi (capitolul 4, versetul 2).
- “Mântuitorul Iisus Hristos nu putea să se fi născut iarna, iar acest lucru rezultă chiar din paginile Noului Testament” afirmă o altă concepţie, care atrage atenţia asupra faptului că păstorii-martori ai evenimentului minunat din Betleem (Luca, capitolul 2) se aflau în acel moment cu turmele la păşunat, lucru imposibil dacă plasăm acţiunea în anotimpul rece.
Dar din tradiţia ebraică (Mishnah) aflăm că aceşti oameni nu erau păstori obişnuiţi, ci îndeplineau un fel de obligaţie ritualică, iar turmele de oi erau destinate sacrificării în Templul din Ierusalim şi se aflau acolo în tot timpul anului – chiar şi iarna – având în vedere climatul blând al Ţării Sfinte.
Mai mult, în aceeaşi tradiţie rabinică găsim interdicţia de a păstori oile în alt spaţiu decât cel al pustiei, apropierea de Betleem explicându-se in acest caz doar prin natura specială a acestor turme destinate oficiului de la Templu.De când sărbătorim Crăciunul pe 25 Decembrie?
Este adevărat faptul că la inceputurile istoriei ei, Biserica nu a celebrat în mod unitar Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Spre exemplu, crestinismul răsăritean sărbătorea pe data de 6 Ianuarie “Epifania” (sau Arătarea lui Dumnezeu în lume) – zi în care se amintea atât de Naşterea lui Iisus Hristos, de Adorarea Magilor, de Botezul lui Iisus şi de miracolul pe care Hristos îl savârşeşte la nunta din Cana Galileii. Aceasta, în timp ce Apusul creştin observa Naşterea Domnului (Crăciunul) pe data de 25 Decembrie.
Chiar dacă au durat aproximativ 400 de ani pâna la generalizarea sărbătoririi Naşterii Domnului pe data de 25 Decembrie în întreaga lume creştină, reflecţiile teologice legate de această dată nu au lipsit în operele scriitorilor creştini. Şi ele coboară până în secolele al II-lea şi al III-lea prin Teofil al Antiohiei sau Hypolit al Romei.
De ce 25 Decembrie?
Descoperite cu câteva decenii în urmă, “Manuscrisele de la Marea Moartă”, incluzand cele mai vechi manuscrise biblice existente, care oferă o perspectivă importantă asupra societăţii iudaice din Ţara lui Israel, din timpul Perioadei celui de-al Doilea Templu, asupra momentului naşterii creştinismului şi al iudaismului rabinic, sunt foarte importante şi în rezolvarea ecuaţiei stabilirii datei Crăciunului.
Pe baza acestor pergamente şi a câtorva fragmente din Vechiul Testament
(1 Paralipomena/Cronici 24, 7-18), s-a reuşit reconstituirea sistemului recurent sacerdotal de slujire la Templul din Ierusalim în vremea Noului Testament. Astfel, se ştie cu certitudine că preotului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezatorul (Luca 1, 5 ) îi revenea să slujească la Templul în perioada cuprinsă între a 24-a şi a 30-a zi a lunii a opta din calendarul ebraic (corespondenta lunii Septembrie din calendarul nostru) .Ţinând cont de cele de mai sus şi parcurgând primele capitole din Evanghelia după Luca, vom constata, privind un calendar al Bisericii Ortodoxe, că ea a păstrat şi transmis cu acurateţe aceste date istorice importante pentru primele generaţii de creştini. Astfel:
- La sfârşitul lunii Septembrie: Zaharia şi-a îndeplinit slujirea preoţească la
Templul din Ierusalim (Luca 1, 8 ) potrivit timpului în care îi era ‘rânduit’ să slujească. Apoi, soţia sa, Elisabeta, a rămas însarcinată (Biserica Ortodoxă sărbătoreşte zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul pe 23 Septembrie) după cum i-a vestit Îngerul (Luca 1, 24) ascunzand acest lucru timp de 5 luni.- 25 Martie, Sărbătoarea Buneivestiri: In a şasea lună a sarcinii Elisabetei (Luca 1:26), Arhanghelul Gabriel binevesteşte Fecioarei Maria că va avea un fiu.
- 24 Iunie, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul: La trei luni după Bunavestire, se naşte Sfântul Ioan.
- 25 Decembrie: La nouă luni după Bunavestire, se naşte în Betleemul Iudeii Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Naşterea lui Iisus Hristos în sufletele noastre
Vedem aşadar că stabilirea datei Crăciunului este o problemă alei cărei rădăcini coboară mai degrabă în Sfânta Scriptură decât în mitologia pre-creştină. Este important, desigur, fundamentul istoric al oricărei sărbători, însă cu mult mai profundă este semnificaţia ei duhovnicească.
În Biserica Ortodoxă, celebrăm naşterea, minunile, moartea şi învierea lui Iisus Hristos în fiecare Sfântă Liturghie. Dar pentru ca evenimentul istoric unic petrecut acum două mii de ani să ne marcheze şi pe noi, este imperativ necesar un lucru: Iisus Hristos să se mai nască odată. Insă de această dată şi îninimile noastre…
http://www.fisheaters.com/customschristmasnotes.html
http://www.orthodox-christianity.com/2010/12/calculating-christmas-the-truth-about-dec-25/
http://en.wikipedia.org/wiki/Sol_invictus
http://christianity.about.com/od/christmas/f/christmashistor.htm
http://biserica-boras.se/2011/11/de-ce-sarbatorim-craciunu-in-25-decembrie-%E2%80%93-o-perspectiva-ortodoxa/
http://adevarul2012.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu