"Din punct de vedere tehnic, dispunem de capacitatea de a fabrica arme nucleare", îşi începea fostul lider comunist, Nicolae Ceauşescu, declaraţia rostită la Plenara Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, în mai 1989. Cuvintele dictatorului au fost preluate de aproape toate ziarele străine, printre care "Washington Post" şi "The Times". Şapte luni mai târziu Ceauşescu era executat…
Ruşii au afirmat că în anii '70, România, sprijinită de Statele Unite, ar fi început să lucreze la propria armă atomică, proiectul fiind aproape de finalizare în vara anului 1989. Mai precis, publicaţia Rossiiskaia Gazeta aborda în anul 2009, în ediţia sa electronică, un subiect incendiar: programul nuclear al lui Nicolae Ceausescu. În articolul intitulat “Bomba din Carpaţi", publicaţia rusă nota că în urmă cu două decenii “România a fost cât pe ce să se doteze cu arma nucleară", dar acest lucru nu ar fi fost, desigur, în beneficiul URSS. Potrivit Rossiiskaia Gazeta, deja la mijlocul anilor '70 România începuse să lucreze la propria sa arma atomică, cu ajutorul SUA şi nu numai, iar în vara anului 1989, Bucureştiul era aproape de a obţine propria bombă atomică, deoarece reuşise să produca plutoniu în scopuri militare.
“Occidentalilor nu le păsa de regimul dictatorial al lui Ceauşescu, preferând să îl treacă deliberat cu vederea, deoarece avea interese". Tot publicaţia rusească cita rapoartele declasificate de SVR (Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse) în 1995, care dezvăluiau activităţile din platforma secretă de la Măgurele desfăşurate de un grup de fizicieni români din domeniul nuclear, cu sprijin internaţional.
A început în 1974
Potrivit unor date menţionate de publicaţia rusă, la sfârşitul anilor '80 Ceauşescu ar fi solicitat RDG, Chinei şi Israelului să contribuie la grăbirea lucrărilor pentru fabricarea bombei atomice româneşti. Dând asigurări că astfel, România, RDG şi alte ţări din “lagărul sovietic", se puteau apăra de perestroika lui Mihail Gorbaciov. “Este greu de imaginat că Bucureştiul ar fi devenit un aliat…nuclear al Moscovei şi al Tratatului de la Varşovia" mai nota Rossiiskaia Gazeta, care continua cu derularea poveştii începute se pare în 1974.
Când la Piteşti fusese înfiinţat Institutul de Cercetări Nucleare, iar Ceauşescu respinsese propunerea Moscovei cu privire la creşterea bugetului militar al ţărilor din Tratatul de la Varşovia. In acest context, Rossiiskaia Gazeta aminteste ca “România se opunea criticilor sovietice la adresa lui Stalin, Chinei, Albaniei, Israelului. Se pronunţase împotriva invaziei 'trupelor frăţeşti' în Cehoslovacia în 1968 (…)".
“Ceauşescu nu ezita să-i predea URSS pe separatişti"
Enumerarea publicaţiei continua: “…În anii '70, Ceauşescu a sprijinit ideea Chinei privind crearea unei aşa-numite organizaţii de securitate în contrapondere la Tratatul de la Varşovia, din care urmau să facă parte România, Iugoslavia, Albania şi chiar a încercat să îndemne să adere la aceasta şi unele ţări socialiste prosovietice. În acelaşi timp, Ceauşescu nu ezita să-i predea URSS pe separatiştii din Republica Socialistă Sovietică Moldovenească. Inclusiv pe cei care pledau pentru România Mare nu doar cu Moldova vecină, ci şi cu regiunile care au intrat în componenţa Ucrainei sovietice, cu tot cu Insula Şerpilor în 1947", mai amitea Rossiiskaia Gazeta. Ziarul menţionat încearcă să îşi surprindă cititorii cu adevărat: “Moscova răspundea prin susţinerea subterană a separatiştilor din Transilvania, încercând să îl răstoarne pe Ceauşescu la plenarele CC ale Partidului Comunist Român. În plus, URSS şi-a construit gazoductele şi oleoductele spre Europa ocolind teritoriul român. România lui Ceauşescu deţinea active în extracţia de cărbune în partea estică a SUA. Toată această situaţie a condus la adularea României în Occident, care îi returna serviciilor secrete române pe transfugii politici…". Rossiiskaia Gazeta nota în continuare că “în confruntarea cu URSS, Ceauşescu a ales nici mai mult nici mai puţin decât bomba atomică, ca şi China în 1963".
Data limită: anul 2000
Publicaţia vorbeşte despre arhivele sovietice, conform cărora în 1976 a fost creat un grup naţional de fizicieni din domeniul nuclear care erau ajutaţi de specialişti din SUA, China, Franţa şi Israel. Acets grup ar fi activat într-un centru secretizat, la Măgurele… În raportul Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse, amintit de publicaţia rusă, se menţionează că “în 1985, autorităţile române îşi trasaseră ca sarcină studierea posibilităţii fabricării armei atomice, specialiştii români din domeniul fizicii nucleare însuşindu-şi tehnologiile de obţinere a plutoniului din combustibil nuclear prelucrat. Informaţii referitoare la faptul că, în cadrul programului său de energie nucleară, România ar fi dispus de un proiect concret destinat fabricării, până în anul 2000, a bombei circulau încă din 1980". Probabil că binecunoscutul refren “Noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii" avea un tâlc anume…
Încercări pentru fabricare
Pe de altă parte, publicaţia rusă nu este prima care punea pe tapet aceste dezvăluiri şocante. În anul 2007, un jurnalist al Chicago Tribune, care a avut acces la arhivele Razboiului Rece, făcea dezvăluiri pe acelaşi subiect, dezvăluirile posibile datorită lui Armando Travelli- savant american de origine italiană care, la începutul anilor 60, a făcut recensământul tuturor reactoarelor nucleare care foloseau uraniu îmbogăţit în scopuri civile. Şi tot el a descoperit cum folosea regimul comunist din România uraniul furnizat de SUA. “Faptele" descrise de el arată o America…înfricoşată de posibilitatea ca ţări pe care le-a ajutat, precum România, să devină puteri nucleare. Ideile principale ale mărturisirilor lui Travelli sunt următoarele: în anii 50, SUA au iniţiat un program de furnizare a uraniului îmbogăţit pentru ţările care voiau să îşi construiască centrale nucleare; În anii 70, programul a scapat e sub control, iar România a fost una dintre ţările în care uraniul a început să fie utilizat pentru fabricarea bombei atomice; Revoluţia din 1989 a pus capăt încercărilor României de a deveni o putere nucleară. Travelli a explicat şi cum a ajuns uraniul american în România.
O prostie imensă
Atoms for Peace este numele unui program al guvernului SUA, prin care Washingtonul a început să furnizeze în întreaga lume uraniu îmbogăţit. A fost iniţiativa administraţiei Eisenhower, la începutul anilor 50. Atunci, ţărilor care voiau să îşi construiască centrale nucleare, SUA le furnizau uraniu slab îmbogăţit, aproape imposibil de utilizat pentru realizarea bombei atomice. Dar în anii 60, când ţările partenere s-au plâns că acest tip de uraniu nu era eficient, guvernul SUA a început să le ofere ceea ce voiau.
"O prostie imensă - să le oferi materia primă pentru bombe nucleare", a susţinut în Chicago Tribune Matthew Bunn, expert în fizică nucleară şi fost consilier al ex-preşedintelui SUA, Bill Clinton. Iniţial, SUA furnizau uraniul îmbogăţit doar după ce ţările partenere dădeau înapoi materia primă deja uzată. Dar, în 1964, administraţia Johnson a început să vândă uraniul fără această condiţie. Iar după ce India a detonat prima bomba nucleară, totul s-a schimbat. SUA au pus la punct un program de recuperare a uraniului odată cu venirea la putere a preşedintelui Jimmy Carter. Dar ţările partenere nu voiau să îl dea înapoi, pentru că era în proprietatea lor.Una dintre aceste ţări era România…
Aici s-a oprit
Armando Travelli a venit în România în anii 80, şi a realizat ce consecinţe a avut politica americana de cimentare a relaţiilor cu Ceauşescu prin intermediul uraniului îmbogăţit. “Românii începuseră să folosească tot mai puţin uraniul îmbogăţit pentru obţinerea de energie. În schimb, îl foloseau la separarea plutoniului - primul pas spre fabricarea bombei nucleare", dezvăluia Travelli în 2007. Reporterul american care a scotocit prin arhivele Razboiului Rece nota că România a raportat la Agenţia Internaţionala pentru Energie Atomică tot ceea ce făcuse Ceausescu. Conform Chicago Tribune, “aici s-a oprit procesul de fabricare a bombei nucleare româneşti"…
Sursa: EVZ.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu