Capitolul 20
Sensul religiei
Există realizări interne mereu prezente în sinele întreg. În fiecare personalitate, există o înţelegere a sensului tuturor reîncarnărilor. Cunoaşterea existenţei multidimensionale nu se află numai în fundalul prezentelor voastre activităţi conştiente; deoarece în interiorul său fiecare om ştie că viaţa sa conştientă, este dependentă de o dimensiune mult mai mare a materializării. Această dimensiune mai amplă nu poate fi materializată într-un sistem tridimensional, dar cu toate acestea, cunoaşterea sa curge înspre exterior din cea mai lăuntrică inimă a existenţei şi este proiectată în afară, transformând tot ceea ce atinge.
Această inundare înspre exterior impregnează anumite elemente ale lumii fizice cu o splendoare şi intensitate, care o depăşeşte cu mult pe cea de obicei cunoscută. În termenii voştrii, cei atinşi de ea sunt transformaţi în ceva mai mult decât au fost înainte. Cunoaşterea interioară încearcă să îşi găsească un loc în peisajul fizic, să se transpună în termeni fizici. Aşadar, fiecare om posedă în interiorul său această cunoaştere lăuntrică şi într-o măsură sau alta, el caută de asemenea confirmarea în lumea exterioară.
Lumea exterioară este o reflexie a celei interioare, deşi departe de a fi perfectă. Cunoaşterea interioară poate fi comparată cu o carte despre ţara natală, pe care un călător o ia cu el într-un tărâm străin. Fiecare om este născut cu dorinţa de a face ca aceste adevăruri să devină reale pentru el, deşi vede o mare diferenţă între ele şi mediul în care trăieşte.
O dramă internă este dusă mai departe de fiecare individ, o dramă psihică care este într-un final proiectată cu forţă în afară, asupra câmpului istoriei. Naşterea marilor evenimente religioase apare din drama religioasă interioară. Într-un fel, drama în sine este un fenomen psihologic, deoarece fiecare sine orientat fizic, se simte aruncat într-un mediu ciudat, fără a-şi cunoaşte originiile, destinaţia sau motivul pentru propria existenţă.
Aceasta este dilema ego-ului, în mod specific în primele stadii. El caută în afară răspunsuri, deoarece aceasta este natura sa: de a opera în cadrul realităţii fizice. Totuşi, el simte de asemenea o adâncă, trainică şi neînţeleasă conexiune cu alte părţi ale sinelui, pe care nu le percepe. El este conştient că acest sine interior deţine cunoştiinţe, în jurul cărora propria sa existenţă este fundamentată.
În timp ce se dezvoltă, el caută în afară confirmarea acestei cunoaşteri interioare. Prin ajutorul oferit, sinele interior susţine ego-ul. El transpune adevărurile în date orientate fizic, cu care ego-ul poate relaţiona. După aceea, el le proiectează în afară, în realitatea fizică. Văzând aceste adevăruri materializate, ego-ul le consideră a fi mai uşor de acceptat.
Astfel, deseori voi întâlniţi momente în care oamenii sunt atinşi de o măreaţă iluminare, izolaţi de masele umanităţii, înzestraţi cu puteri extraordinare – perioade istorice care par a fi aproape nenatural de strălucitoare în comparaţie cu altele; profeţi, genii şi regi, prezentaţi într-o lumină supraomenească.
Aceşti oameni sunt aleşi de compatrioţii lor pentru a manifesta în exterior, adevărurile interioare pe care intuitiv toţi le cunosc. Există mai multe nivele ale semnificaţiiilor. Pe de-o parte, asemenea indivizi îşi primesc abilităţiile şi puteriile lor nepământene de la alte persoane, le stăpânesc şi le expun în lumea fizică pentru ca toţi să le vadă. Ei joacă rolul sinelui interior binecuvântat, care nu poate opera în realitatea fizică separat de trup. Totuşi, această energie este o proiecţie destul de validă din sinele interior.
Personalitatea marcată de ea într-adevăr devine apoi, într-o anumită măsură, ceea ce pare a fi. Individul va apărea ca un erou etern în drama religioasă exterioară, aşa cum sinele interior este eroul etern al dramei religioase interioare.
Această proiecţie mistică se desfăşoară în mod constant. Atunci când puterea unei mari religii începe să scadă şi influenţa sa fizică devine din ce în ce mai slabă, în acel moment drama interioară începe încă o dată să fie activată. Aşadar, cele mai înalte idealuri ale omului, vor fi proiectate asupra istoriei fizice. Dramele vor fi diferite. Ţineţi minte, prima oară ele sunt construite în interior.
Dramele vor fi create cu scopul de a lăsa o urmă asupra condiţiilor lumii din orice moment dat, fiind prin urmare camuflate în simboluri şi evenimente, care vor influenţa cel mai mult mulţimiile. Acestea sunt în mod ingenios realizate, deoarece sinele interior ştie exact ce anume îşi va lăsa amprenta asupra ego-ului şi ce tipuri de personalităţi, vor fi cele mai capabile a reda mesajul religios, din orice perioadă istorică dată. Atunci când o personalitate de acest fel apare în istorie, ea este recunoscută la un nivel intuitiv, deoarece calea a fost de mult timp pregătită. În multe cazuri, profeţiile care anunţă o asemenea venire, au fost deja oferite.
Indivizii astfel aleşi nu apar pur şi simplu în jurul vostru. Ei nu sunt aleşi în mod aleator, ci sunt indivizi care au luat asupra lor responsabilitatea acestui rol. După naşterea lor fizică, ei sunt conştienţi în diverse măsuri de destinul pe care îl au, astfel încât anumite experienţe avute, pot trezi întrega lor memorie.
Ei au rolul de reprezentanţi umani a lui Tot Ceea Ce Este. Acum, deoarece fiecare individ este o parte a lui Tot Ceea Ce Este, într-o anumită măsură voi aveţi acelaşi rol. Totuşi, într-o asemenea dramă religioasă, personalitatea principală este mult mai conştientă de cunoaşterea sa interioară, mai sensibilă faţă de abilităţiile sale şi mult mai capabilă a le folosi, fiind extrem de familiară faţă de relaţia sa cu toată existenţa.
Ideile de bine şi de rău, dumnezei şi diavoli, mântuire şi damnare, sunt doar simboluri ale valoriilor religioase mai profunde; dacă vreţi, valori cosmice care nu pot fi transpuse în termeni fizici.
Aceste idei devin temele principale ale dramelor religioase, despre care am vorbit. Actorii se pot “reîntoarce” din nou şi din nou, în roluri diferite. Aşadar, în orice dramă religioasă, actorii ar fi putut deja să apară pe scena istorică din trecutul vostru, profetul de azi fiind trădătorul dramei trecute.
Totuşi, aceste entităţi psihice sunt reale. Este perfect adevărat să spuneţi că realitatea lor este alcătuită nu numai din miezul propriilor identităţi, ci este de asemenea întărită de către acele gânduri şi sentimente, proiectate de căre audienţa pământeană din care drama îşi are sursa.
Identificarea psihică şi psihologică are o mare importanţă în acest context, fiind într-adevăr punctul central al tuturor acestor drame. Într-un sens, puteţi spune că omul se identifică cu zeii pe care el însuşi i-a creat. Omul nu înţelege valoarea magnifică a propriei sale inventivităţi şi puteri creative. Dacă spuneţi că zeii şi oamenii s-au creat unii pe alţii, ajungeţi chiar mai aproape de adevăr; dar doar dacă sunteţi foarte atenţi faţă de definiţiile voastre – în ce manieră sunt diferiţi oamenii de zei?
Atributele zeilor sunt inerente în om, fiind amplificate si activate foarte puternic. Omul crede că zeii trăiesc veşnic. Oamenii trăiesc veşnic, dar au uitat acest lucru, amintindu-şi doar cum să îi înzestreze pe zeii lor cu această putere. Evident că aceste drame religioase istorice, aparentele poveşti recurente ale zeilor şi oamenilor, sunt realităţi spirituale.
În spatele actorilor şi dramelor, există entităţi mai puternice care nu simt nevoia de a juca un rol. Aşadar, piesele jucate, religiile care au trecut de-a lungul anilor – toate acestea sunt doar reflexii, deşi unele ajutătoare. În spatele cadrului binelui şi răului, există valori spirituale mult mai profunde. Prin urmare, toate religiile, în timp ce încearcă să prindă “adevărul”, se tem într-o oarecare măsură de faptul că “adevărul” le va ocoli permanent.
Sinele interior lăsat singur, în odihnă sau meditaţie, poate să întrezărească în unele momente, porţiuni din aceste realităţi interioare, care nu pot fi exprimate la un nivel fizic. Aceste valori, intuiţii sau călătorii în interior sunt oferite fiecăruia, în concordanţă cu puterea sa de înţelegere. Asadar, poveştiile spuse despre ele, deseori vor varia.
De exemplu, personajul principal dintr-o dramă religioasă istorică, poate să fie sau să nu fie conştient, de căile prin care asemenea informaţii îi sunt oferite. Cu toate acestea, i se va părea că într-adevăr le cunoaşte, deoarece natura originii dogmei va fi explicată, în termeni pe care personajul principal să îi poată înţelege. Acel Iisus istoric a ştiut cine era, şi de asemenea a ştiut că facea parte din cele trei personalităţi, care alcătuiau entitatea Hristos. Într-o măsură semnificativă, el a împărţit memoria cu ceilalţi doi.
A treia personalitate, cea care a fost de multe ori menţionată de mine, încă nu a apărut in realitatea voastră, deşi existenţa sa a fost profeţită ca “A doua venire”. Acum, aceste profeţii au fost oferite în termenii culturii din acel moment istoric. Prin urmare, deşi cadrul a fost fixat, distorsiunile sunt deplorabile, deoarece acest Hristos nu va veni la sfârşitul lumii voastre, după cum au afirmat profeţiile.
El nu va veni pentru a-i răsplăti pe cei drepţi şi pentru ai trimite pe cei făcători de rele, la osânda veşnică. El va declanşa o nouă dramă religioasă. Va fi menţinută o anumită continuitate istorică. Aşa cum s-a întâmplat şi în trecut, în general el nu va fi cunoscut pentru ceea ce este. Nu va exista nici o proclamaţie glorioasă, la care întreaga lume să se încline. El se va întoarce pentru a îndrepta creştinismul, care va fi în ruine în momentul venirii sale, şi va întemeia un nou sistem de gândire, atunci când lumea are extrem de multă nevoie de el.
Până în acel moment, toate religiile se vor afla într-o criză severă. El va submina organizaţiile religioase şi nu le va uni. Mesajul său va fi acela al individului în relaţie cu Tot Ceea Ce Este. El va specifica clar metodele prin care fiecare individ, poate atinge o stare de contact intim cu propria sa entitate; entitatea fiind într-o oarecare măsură mediatorul omului cu Tot Ceea Ce Este.
Până în 2075 toate acestea schimbări vor fi deja realizate. El se va naşte până în acel moment. În general, celălalte transformări vor apărea pe perioada unui secol, dar rezultatele se vor arăta cu mult înainte de acel moment.
Datorită naturii plastice a viitorului, data nu poate fi considerată finală. Totuşi, toate probabilităţiile se îndreaptă în această direcţie, deoarece impulsul interior formează deja evenimentele.
Nostradamus a văzut dezintegrarea Bisericii Catolice ca fiind sfârşitul lumii. El nu şi-ar fi putut imagina civilizaţia fără ea, prin urmare multe dintre predicţiile sale târzii, trebuie citite cu această idee în minte.
A treia personalitate a lui Hristos va fi într-adevăr cunoscută ca şi un psihic extraordinar, deoarece el va fi acela care va învăţa umanitatea să îşi folosească simţurile interioare, acestea fiind singurele care fac posibilă adevărata spiritualitate. Călăii şi victimele vor schimba rolurile, în timp ce memoriile din reîncarnari trecute vor veni la suprafaţa conştiinţei. Prin dezvoltarea acestor abilităţi, caracterul sacru al vieţi, va fi intim recunoscut şi apreciat.
Acum, vor exista câteva persoane născute înaintea lui Hristos, oameni care în diverse moduri vor reaprinde aşteptăriile omului. Un asemenea om s-a născut deja în India, într-o mică provincie lângă Calcuta, dar munca lui va fi simţită la un nivel relativ local, pe toată durata vieţii sale.
O altă persoană se va naşte în Africa, un om negru a cărui muncă va fi în principal realizată în Indonezia. În termenii voştri, aşteptăriile au fost pregatite cu mult timp înainte, şi vor fi alimentate de noi profeţi, până când a treia personalitate a lui Hristos poate într-adevăr să apară.
Ea îl va conduce pe om în spatele simbolismului, pe care religia s-a bazat pentru atât de multe secole. Ea va scoate în relief experienţa spirituală individuală, expansivitatea sufletului, şi îl va învăţa pe fiecare om, să recunoască multiplele aspecte ale propriei realităţi.
Al treilea personaj istoric, care s-a născut deja în termenii voştri, cel care face parte din întreaga personalitate a lui Hristos, a luat asupra sa rolul unui zelot.
Această persoană a avut o putere şi energie superioară, precum şi excelente abilităţi de organizare, dar datorită eroriilor pe care le-a făcut fără să îşi dea seama, s-au perpetuat câteva distorsiuni periculoase. Cronicile privind acea perioada istorică, sunt împrăştiate şi contradictorii.
Din punct de vedere istoric omul în cauză era Paul sau Saul. El a avut sarcina de a crea o structură. Cu toate acestea, ea trebuia să fie un cadru de idei şi nu de regulamente; de oameni şi nu de grupuri. Aici a eşuat, aşadar el se va întoarce în viitorul vostru, fiind cea de-a treia personalitate deja menţionată. În acest caz, nu există patru personalităţi.
Acum, Saul a făcut mari eforturi pentru a se stabili ca şi o identitate separată. De exemplu, caracteristicile sale au fost destul de diferite faţă de cele ale Hristosului istoric. El a fost “convertit” printr-o experienţă personală foarte intensă – un fapt care trebuia să imprime asupra sa caracteristicile personale şi nu cele organizatorice. Cu toate acestea, unele fapte din viaţa sa timpurie au fost atribuite lui Hristos - nu ca un om tânăr, ci mai devreme.
Toate personalităţiile au liber arbitru şi urmăresc să îşi depăşească propriile provocări. Acelaşi lucru se aplică şi lui Saul. Totuşi, “distorsiunile” organizatorice au fost de asemenea necesare în contextul istoric – aşa cum evenimentele sunt înţelese. Aşadar, la alt nivel aspiraţiile lui Saul au fost cunoscute. Ele au servit unui scop. Din acest motiv el va reapărea încă o dată, de data aceasta pentru a îndepărta acele distorisiuni.
El nu le-a creat de unul singur şi nici nu le-a introdus cu forţa asupra realităţii istorice. Saul le-a creat până în momentul când s-a văzut forţat a admite anumite adevăruri: În acea lume şi perioadă istorică, puterea pământeană era necesară pentru a ţine ideile creştine, separate de numeroasele alte teorii şi religii, de a le menţine în mjlocul facţiunilor rivale. Misiunea sa era de a forma un cadru fizic. Chiar şi în acel moment lui i-a fost frică ca ideile să nu fie înăbuşite de structura creată, dar nu a văzut o altă cale.
Atunci când a treia personalitate va reapărea în lumea fizică, ea nu va fi vechiul Paul, ci va purta în interiorul său caracteristicile tuturor celor trei personalităţi.
Până în momentul experienţei sale cu conversia, Paul a încercat să nege a ştii cine era. Din punct de vedere alegoric, el reprezenta o facţiune războinică a sinelui, care lupta împotriva propriei cunoaşteri şi era orientată într-o manieră fizică. Părea că Paul mergea dintr-o extremă în alta, fiind împotriva lui Hristos şi apoi cu el. Cu toate acestea, vehemenţa interioară era mereu prezentă, focul interior şi recunoaşterea pe care a încercat atât de mult timp să o ascundă.
A lui era porţiunea care trebuia să se confrunte cu realitatea fizică şi manevrarea sa, aşadar aceste calităţi erau puternice în el. Într-o anumită măsură, ele l-au subjugat. Atunci când Iisusul istoric a “murit”, Paul trebuia să implementeze ideile spirituale în termeni fizici, să le ducă mai departe. Făcând acest lucru, el a pus bazele unei organizaţii care va muşamaliza ideile. El tânjea după Hristos, aşa cum Ioan Botezătorul la rândul său tânjea. Ei au petrecut o perioadă de timp împreună.
Ioan şi Iisusul istoric şi-au îndeplinit rolurile şi erau satisfăcuţi că au facut acest lucru. Paul singur a rămas într-un final nesatisfăcut, aşadar în jurul personalităţii sale se va forma viitorul Hristos.
Entitatea din care fac parte aceste personalităţi, acea entitate pe care o puteţi numi entitatea Hristos, era conştientă de aceste probleme. Personalităţiile pământene nu erau conştiente de ele, deşi în perioadele de transă şi exaltare, mare parte dintre acestea le erau cunoscute.
Paul reprezenta natura militantă a omului, care trebuia să fie luată în considerare, ea fiind în conformitate cu dezvoltarea omului din acea perioadă istorică. Acea calitate militantă din om îşi va schimba complet natura, şi nu va mai fi necesară în momentul când următoarea personalitate Hristos va apărea. Aşadar, este nevoie ca Paul să fie prezent.
În următorul secol, datorita acestor dezvoltări, natura interioară a omului se va elibera de multe constrângeri, care au ţinut-o legată. Va începe o nouă era – nu un rai pe Pământ, ci o lume mai sănătoasă şi mai corectă, în care omul este mult mai conştient de relaţia sa cu planeta şi de independenţa sa faţă de timp.
Vreau să clarific anumite aspecte. “Noua religie” care va urma celei de-a doua veniri nu va fi creştină în termenii voştri, deşi a treia personalitate a lui Hristos o va iniţia.
Această personalitate va apela la Hristosul istoric, va fi conştientă de relaţia sa cu acea personalitate; dar în interiorul său, cele trei personalităţi vor forma o entitate psihică nouă, o structură psihologică diferită. În timp ce se va produce această transformare, ea va iniţia de asemenea o schimbare la nivel de individ, odată ce abilităţiile interioare ale omului, sunt acceptate şi dezvoltate.
Rezultatele vor conduce spre un tip diferit de existenţă. Multe dintre problemele voastre actuale, provin din ignoranţa spirituală. Nici un om nu se va mai uita de sus înspre individul dintr-o altă rasă, atunci când va recunoaşte faptul că propria sa experienţă, de asemenea include aceeaşi apartenenţă.
Nici un gen sau un rol dintr-o societate nu va fi considerat a fi mai bun decât altul, atunci când fiecare individ este conştient de experienţa sa şi de nenumăratele roluri avute în diferitele nivele ale societăţii. O conştiinţă deschisă şi nesfârşită, va simţi conexiunile sale cu toate celălalte fiinţe vii. Continuitatea conştiinţei va deveni vizibilă. Ca şi o consecinţă, structurile sociale şi guvernamentale se vor schimba, întrucât ele sunt formate în jurul convingerilor voastre din prezent.
Personalitatea umană va obţine beneficii care acum par de neimaginat. O conştiinţă deschisă vă conduce spre o libertate mult mai mare. Încă de la naştere, copiii vor fi învăţaţi că identitatea fundamentală nu este dependentă de corp, şi că timpul aşa cum îl cunoaşteţi, este o iluzie. Copilul va fi conştient de multe dintre experienţele sale trecute şi va fi capabil a se identifica cu bărbatul sau femeia bătrână, care în termenii vostrii va devenii.
Multe dintre lecţiile “care vin odată cu vârsta” vor fi disponibile tinerilor, iar cei bătrâni nu îşi vor pierde elasticitatea spirituală din tinereţea lor. Acest lucru este important. Totusi, pentru ceva timp şi din motive practice, încarnările viitoare încă nu vor fi accesibile.
În timp ce se desfăşoară aceste schimbări, vor fi activate noi zone din interiorul creierului, pentru ca voi să le folosiţi într-o manieră fizică. Din punct de vedere fizic, vor fi posibile cartografieri ale creierului, în care memoriile din vieţile trecute vor fi disponibile. Toate aceste transformări sunt schimbări spirituale, în care sensul religiei va scăpa limitărilor impuse de anumite sisteme de organizare, devenind o parte vie din existenţa fiecărui individ; sisteme în care structurile psihice mai degrabă decât cele fizice, formează temelia civilizaţiei voastre.
Experienţa omului va fi atât de expansivă, încât i se va părea că speciile vor fi transformate în altele. Nu înseamnă că nu vor fi probleme, ci doar că omul va avea resurse mult mai mari în comanda sa. De asemenea, o astfel de transformare presupune o structură socială, mai bogată şi mult mai diversă. Bărbaţii şi femeile vor relaţiona cu semenii lor nu numai prin prisma persoanelor care sunt în prezent, ci şi ca persoanele din alte existenţe reîncarnaţionale.
Relaţiile dintre membrii familiei vor fi probabil cele mai schimbate. Va exista mult mai spaţiu pentru interacţiuni emoţionale în cadrul familiei, care sunt acum imposibile. Mintea conştientă va fi mult mai sensibilă faţă de materialul inconştient.
Includ aceste informaţii în capitolul despre religie, deoarece este important să înţelegeţi faptul că ignoranţa spirituală, este temelia multora dintre problemele voastre, şi că într-adevăr singurele limitări sunt cele spirituale.
Transformarea menţionată mai devreme, care va fi declanşată de către cea de-a treia personalitate, va avea o asemenea vigoare şi putere, încât va provoca în omenire, trezirea aceloraşi calităţi, ce se află încorporate în ea. Calităţiile au fost tot timpul prezente. Ele vor străpunge într-un final camuflajul percepţiei fizice, amplificând acea percepţie.
Omenirii îi lipseşte o asemenea concentrare. A treia personalitate va reprezenta acea concentrare. Întâmplător, în acea dramă nu va exista nici o crucificare. Personalitatea Hristos va fi într-adevăr multidimensională şi conştientă de reîncarnările sale. Ea nu va reprezenta doar un singur sex, culoare sau rasă.
Acea personalitate va ieşi în afara conceptelor pământene privind personalitatea, eliberând-o de limitări. În funcţie de dorintele sale, ea va avea capacitatea de a arăta aceste efecte diverse. Vor fi multe persoane cărora le va fi frică să accepte natura propriei realităţi, sau să le fie arătate dimensiunile adevăratei identităţi.
Din mai multe motive care au fost menţionate de Ruburt, nu vreau să dau mai multe informaţii privind numele care va fi folosit sau locul de naştere. Prea mulţi ar fi tentaţi să sară prematur către acea imagine.
Evenimentele nu sunt predestinate. În sistemul vostru de probabilităţi, cadrul pentru această apariţie a fost deja fixat. Apariţia celei de-a treia personalităţi va influenţa în mod direct drama originară a lui Hristos, aşa cum este ea în prezent cunoscută. Există şi trebuie să existe interacţiuni între ele.
Dramele religioase exterioare sunt bineînţeles reprezentări imperfecte, ale realităţii spirituale interioare, aflate mereu în mişcare. Diferitele personaje, zeii şi profeţii din istoria religioasă – toti aceştia absorb proiecţiile interioare de la nivel colectiv, îndreptate în exterior de către cei care locuiesc într-o anumită perioadă temporală.
Asemenea drame religioase concentrează, direcţionează şi clarifică aspectele realităţii interioare, care trebuie să fie reprezentate la un nivel fizic. Acestea nu apar numai în cadrul propriului sistem. Multe sunt de asemenea proiectate în alte sisteme ale realităţii. Religia în sine va reprezenta tot timpul faţada exterioară a unei realităţi interioare. Numai existenţa spirituală fundamentală oferă un sens celei fizice. În cei mai reali termeni, religia ar trebui să includă toate stradaniile omului direcţionate în căutarea naturii sensului şi a adevărului. Spiritualitatea nu poate fi o activitate sau caracteristică izolată şi specializată.
Dramele religioase exterioare sunt importante şi valoroase, numai în măsura în care reflectă în mod fidel natura experienţei spirituale interioare, private. În măsura în care un om simte că religia sa exprimă asemenea experienţe interioare, el o va considera validă. Cu toate acestea, majoritatea religiilor în sine, stabilesc anumite grupuri de experienţe ca fiind permisibile, în timp ce le neagă pe altele. Ele se limitează, aplicând principiile caracterului sacru al vieţii numai propriei voastre specii şi deseori unor grupuri foarte restrânse din interiorul ei.
O asemenea biserică nu va fi capabilă să exprime experienţa interioară a tuturor indiviziilor. Doar la un nivel superficial, ea se poate găsi în poziţia din care să poată micşora experienţa interioară a membrilor săi – astfel încât biserica doar va avea impresia că poate face acest lucru. Experienţele interzise vor fi pur şi simplu exprimate la un nivel inconştient, aducând putere şi vitalitate, ridicându-se la suprafaţa conştiinţei pentru a forma o proiecţie contrară, care la rândul ei va forma noi drame religioase exterioare.
Dramele în sine exprimă anumite realităţi interioare şi servesc ca şi semne, pentru cei care nu au încredere în experienţa directă cu sinele interior. Ei vor considera simbolurile ca fiind realitate. Când descoperă că nu este aşa, se vor simţi trădaţi. Hristos a vorbit în termeni de tată şi fiu deoarece, în acea perioadă istorică, aceasta era metoda folosită – povestea fiind spusă pentru a explica relaţia dintre sinele interior şi individul aflat fizic în viaţă. Nici o nouă religie nu uimeşte cu adevărat pe cineva, deoarece drama a fost deja jucată la un nivel subiectiv.
Bineînţeles, ceea ce am spus până acum se aplică atât de mult lui Budha pe cât este valabil pentru Hristos: Deoarece ambii şi-au acceptat proiecţiile interioare şi au încercat ulterior să le reprezinte într-o manieră fizică. Cu toate acestea, ei au fost mai mult decât suma acestor proiecţii. Acest lucru ar trebui de asemenea să fie înţeles. Mahomedanismul s-a dovedit a fi inadecvat. În acest caz, proiecţiile au avut deseori o natură violentă. Iubirea şi relaţiile de familie erau secundare, faţă de ceea ce într-adevăr echivala cu botezul şi comuniunea prin violenţă şi sânge.
În aceste drame religioase exterioare, Evreii au jucat un rol ciudat. Ideea lor cu privire la un singur Dumnezeu nu era nouă. Multe religii vechi, au păstrat credinţa într-un Dumnezeu care se afla deasupra tuturor. Totuşi, acest Dumnezeu a fost unul mult mai blând decât cel urmat de evrei. Multe triburi aveau o credinţă destul de nedistorsionată în Spiritul interior, cel care străbate fiecare lucru viu. Deseori ei se refereau la, să zicem Dumnezeul din copac sau spiritul din floare. Dar ei acceptau de asemenea realitatea unui spirit cuprinzător, din care aceste spirite mai mici erau doar o mică parte. Toate se îmbinau armonios împreună.
Evreii şi-au imaginat un zeu care supraveghea, un zeu mânios, just şi uneori crud; şi multe secte au negat ideea care susţinea că şi alte fiinţe vii, în afară de om, deţin spirite interioare. Vechiile credinţe ofereau o imagine mult mai precisă a realităţii interioare, în care omul, observând natura, a lăsat-o să vorbească şi să îşi dezvăluie secretele.
Zeul evreilor a reprezentat o proiecţie care avea o altă natură. Omul devenea din ce în ce mai conştient de ego-ul său, de simţul puterii sale asupra naturii, astfel încât multe dintre miracolele de mai târziu, sunt prezentate într-o asemenea lumină, încât natura este forţată a se comporta într-un mod diferit decât cel obişnuit. Dumnezeu devine aliatul omului împotriva naturii.
Zeul timpuriu al evreilor a devenit un simbol al ego-ului uman lăsat liber. Dumnezeu s-a comportat exact cum ar fi făcut-o un copil înfuriat, dacă ar fi avut acele puteri, trimiţând fulger, tunet şi foc împotriva duşmanilor săi şi distrugându-i. Aşadar, ego-ul omului care ieşea la suprafaţă a adus probleme şi provocări, atât la un nivel emoţional cât şi la un nivel psihologic. A crescut simţul separaţiei faţă de natură. Natura a devenit o unealtă, pentru a fi folosită împotriva altor oameni.
Chiar si înainte de apariţia zeului Evreu, aceste tendinţe erau evidente. În multe religii tribale din antichitate, uitate în prezent, se apela la zei pentru a întoarce natura împotriva duşmanilor. Totuşi, înaintea acestei perioade, omul simţea că făcea parte din natură si că nu era separat de ea. Natura era considerată a fi o anexă a existenţei sale, aşa cum el se simţea o anexă a realităţii sale mai ample. Un om nu poate folosi natura ca şi o armă împotriva altei persoane.
În acele timpuri oamenii vorbeau şi aveau încredere în spiritele păsărilor, copacilor şi păianjenilor, ştiind că în realitatea interioară, natura acestor comunicări era cunoscută şi înţeleasă. Întrucât în acele vremuri ciclurile conştiinţei erau înţelese, moartea nu era atât de temută pe cât este acum.
Într-un fel, omul a dorit să iasă din sine, în afara cadrelor în care îşi avea existenţa sa psihologică, a dorit să încerce noi provocări, să meargă dintr-o stare a conştiinţei în alta. El vroia să studieze procesele propriei conştiinţe. Într-un fel, aceasta însemna o separaţie imensă faţă de spontaneitatea interioară, cea care îi asigura atât pacea cât şi securitatea. Pe de altă parte, ea oferea o nouă creativitate.
În acel moment Dumnezeul din interior a devenit Dumnezeul din exterior.
Omul a încercat să formeze un nou tărâm şi să obţină un tip diferit de atenţie şi concentrare. Conştiinţa lui s-a îndreptat cu un pas în afară. Pentru a realiza acest lucru, el s-a concentrat din ce în ce mai puţin asupra realităţii lăuntrice, şi prin urmare a perceput realitatea interioară, numai în timp ce era proiectată în exterior, în lumea fizică.
Înainte, mediul era creat fără efort şi perceput de catre om şi toate celălalte fiinţe vii, care cunoşteau natura unităţii lor interioare. Pentru a începe această nouă aventură, era necesar a susţine că acea unitate lăuntrică nu exista. Altfel, noul tip de conştiinţă ar fi mers mereu înapoi la origine pentru securitate şi comfort. Aşadar, părea că toate podurile trebuie distruse, deşi bineînţeles totul era doar un joc; deoarece realitatea interioară va exista întotdeuna. Noul tip de conştiinţă trebuia ca pur şi simplu să se uite în altă direcţie, pentru ca în primele faze să menţină o focalizare independentă.
Vorbesc aici în termeni mai mult sau mai puţin istorici. Trebuie să înţelegeţi că procesul nu are nimic de a face cu timpul. Acest tip specific de aventură în conştiinţă, a mai apărut înainte şi în termenii vostrii, va apărea din nou.
În orice caz, percepţia universului exterior s-a schimbat, părând a fi străină şi separată de individul care îl percepe.
Aşadar, Dumnezeu a devenit o idee proiectată în afară, independentă de individ şi despărţită de natură. El a devenit reflexia apariţiei ego-ului omului, în toată splendoarea, sălbăticia, puterea şi dorinţa sa de perfecţiune. Aventura era una puternic creativă şi în ciuda evidentelor dezavantaje, reprezenta o “evoluţie” a conştiinţei care îmbogăţea experienţa subiectivă a omului şi într-adevăr adăuga dimensiunilor realităţii.
Totuşi, pentru a fi mai eficient organizate, experienţele interioare şi exterioare trebuiau să apară ca evenimente separate, deconectate de individ. Din punct de vedere istoric, trăsăturile Dumnezeului s-au schimbat, aşa cum ego-ul omului s-a schimbat. Cu toate acestea, trăsăturile ego-ului au fost susţinute de puternice schimbări interioare.
Proiecţia originară a caracteristicilor interioare spre exterior, înspre formarea ego-ului, poate fi comparată cu naşterea unui numar infinit de stele – un eveniment cu consecinţe nemărginite, care îşi au sursa la un nivel subiectiv şi într-o realitate interioară.
Aşadar, ego-ul, născându-se în interior, trebuie tot timpul să îşi afirme independenţa şi în acelaşi timp să îşi menţină perpetua certitudine a originii sale.
Ego-ul se temea pentru poziţia sa, fiind înspăimântat că se va dizolva înapoi în sinele interior din care a venit. Totuşi, datorită apariţiei sale, el i-a oferit sinelui interior un nou tip de feedback, o perspectivă diferită asupra propriei existente; şi prin aceasta, sinele interior a fost capabil a întrezări posibilităţi de dezvoltare, faţă de care nu era conştient mai înainte. În termenii voştri, până în perioada lui Hristos, ego-ul a fost îndeajuns de sigur de poziţia sa, astfel încât imaginea proiectată de individ asupra lui Dumnezeu, a început să se schimbe.
Sinele interior este într-o stare de creştere continuă. Aşadar, porţiunea interioară din fiecare om, a proiectat în exterior această cunoaştere. Nevoile psihologice şi spirituale ale speciilor, au necesitat schimbări interioare şi exterioare, acestea fiind profund semnificative. Trăsăturile de compasiune şi înţelegere, care au fost îngropate în interiorul sinelui, au putut ieşi acum la suprafaţă. Ele s-au ridicat nu numai la un nivel individual ci şi la un nivel colectiv, adăugând un nou imbold şi oferind o direcţie naturală “nouă” – începând să adune împreună toate porţiunile sinelui, aşa cum ele se cunosc pe sine.
Aşadar, conceptul de Dumnezeu a început să se schimbe în timp ce ego-ul a ajuns să se privească a fi independent faţă de realitatea interioară; aşadar drama a trebuit să se desfăşoare în acest cadru. Mahomedanismul a fost atât de violent, deoarece în esenţă, creştinismul era atât de blând. Ce-i drept, şi crestinismul era pătruns de violenţă iar mahomedanismul de iubire. Dar, în timp ce psihicul a trecut prin dezvoltările sale şi s-a luptat cu sine, negând anumite caracteristici şi accentuându-le pe altele, în mod similar dramele religioase exterioare au reprezentat şi urmat acele aspiraţii, lupte şi căutari interioare.
Tot acest material oferit trebuie să fie apreciat datorită faptului că, sub toate aceste dezvoltări, există aspecte eterne şi caracteristici creative, ce aparţin unei forţe care este atât incontestabilă cât şi intimă. Cu alte cuvinte, Tot Ceea Ce Este reprezintă realitatea din care toţi dintre noi ţâşnim. Prin natura sa, Tot Ceea Ce Este transcende toate dimensiunile materializării, conştiinţei sau realităţii, fiind în acelaşi timp o parte din fiecare.
În spatele tuturor feţelor există o singură faţă, şi totuşi nu înseamnă că faţa fiecărui om nu este a sa. Drama religioasă care se va manifesta în viitor, cea despre care am vorbit, reprezintă încă un stadiu intermediar, atât în cadrul dramelor externe cât şi în cele interne; o drama în care ego-ul ce iese la suprafaţă, devine conştient de o porţiune semnificativă din moştenirea sa. În timp ce îşi menţine propriul statut, el va fi capabil să deţină o mult mai bună legatură, cu celalalte porţiuni ale personalităţii; şi de asemenea să îi ofere sinelui interior, oportunităţi de dezvoltare, pe care această porţiune a personalităţii, nu le-ar putea obţine pe cont propriu.
Aşadar, călătoriile zeilor reprezintă călătoriile conştiinţei omului, proiectate în exterior. Cu toate acestea, Tot Ceea Ce Este, se află în interiorul fiecărei aventuri de o asemenea natură. Conştiinţa şi realitatea sa se află atât în interiorul fiecărui om, cât şi în interiorul zeilor pe care i-a creat.
Bineînţeles, zeii ajung să aibă o realitate psihică. Nu vreau să afirm că ei nu sunt reali, ci doar să definesc într-o oarecare măsură, natura propriei lor realităţi. Este oarecum corect să spuneţi: ”Fiţi atenţi ce zei vă alegeţi, deoarece vă veţi acorda sprijin unul altuia”.
O asemenea alianţă generează anumite câmpuri de atracţie. Un om care se ataşează de unul dintre aceşti zei, în mod necesar se ataşează de propriile sale proiecţii. În termenii voştrii, unii zei sunt creativi şi alţii distructivi, deşi cei din urmă sunt rareori recunoscuţi ca fiind aşa.
Conceptul deschis privind natura lui Tot Ceea Ce Este, vă eliberează într-o mare măsură de propriile proiecţii şi vă permite să aveţi un contact mult mai valid, cu spiritul care se află în spatele realităţii pe care o cunoaşteţi.
În acest capitol aş dori de asemenea să menţionez alte câteva aspecte pertinente.
Unele poveşti antice care au fost spuse de-a lungul secolelor, vorbesc despre diverşi zei şi demoni, care vorba vine păzesc porţiile, porţi ce vă conduc spre alte nivele ale realităţii şi stadii ale conştiinţei. Nivelele astrale sunt cu acurateţe precizate, numerotate şi categorizate.
Există teste care trebuie trecute înainte de intrare. Există ritualuri care trebuie executate. Acum, toate aceste reprezentări sunt foarte distorsionate. Orice încercare de a exprima atât de riguros şi precis realitatea interioară, este menită a fi zadarnică, foarte amăgitoare şi în termenii voştrii uneori periculoasă; deoarece voi vă creaţi propria realitate şi o trăiţi conform convingerilor pe care le deţineţi. Aşadar, fiţi atenţi faţă de convingerile pe care le acceptaţi.
Lăsaţi-mă să profit de acest moment pentru a afirma încă o dată că nu există diavoli şi demoni, în afara celor pe care îi creaţi prin propriile voastre convingeri. Aşa cum a fost menţionat mai devreme, efectele binelui şi ale răului sunt în esenţă nişte iluzii. În termenii voştrii, toate actele, indiferent de natura lor aparentă, fac parte dintr-un bine mai amplu. Nu vreau să spun că un scop bun justifică ceea ce voi percepeţi a fi un mijloc negativ. De vreme ce încă acceptaţi efectele binelui şi ale răului, aţi putea foarte bine să alegeţi binele.
Afirm acest lucru pe cât de simplu posibil. Cu toate acestea, există implicaţii profunde care se află în spatele cuvintelor mele. Contrariile au validitate doar în sistemul vostru de realitate. Ele fac parte din axiomele voastre fundamentale, prin urmare trebuie să vă confruntaţi cu ele.
Contrariile reprezintă armonii adânci pe care nu le înţelegeţi. Viziunea voastră cu privire la bine şi rău, este în mare parte rezultatul unui model al conştiinţei, pe care l-aţi adoptat în prezent. Voi nu percepeţi întregul ci doar porţiuni din el. Mintea conştientă se focalizează asemenea unei lumini rapide, limitată dar intensă, percepând dintr-un câmp dat de realitate, doar anumiţi “stimuli”. Apoi, ea pune aceşti stimuli împreună, formând legături de afinitate. Mintea conştientă nu va percepe acele elemente, pe care nu le acceptă ca şi o porţiune validă din realitatea sa.
Efectele contrariilor apar dintr-o lipsă a percepţiei. De vreme ce trebuie să operaţi în lume, aşa cum o percepeţi în acest moment, atunci contrariile vor părea a fi condiţii ale existenţei. Există un motiv specific pentru care au fost izolate aceste elemente. Voi aţi fost învăţaţi şi îi învăţaţi pe alţii, cum să manipuleze energia şi să devină cocreatori conştienţi, împreună cu Tot Ceea Ce Este; aşadar, unul dintre “stadiile dezvoltării” sau a procesului de învăţare, presupune confruntarea cu aspectele contrare, care par a avea o existenţă obiectivă.
În termenii voştrii, ideile de bine şi de rău vă vor ajuta să recunoaşteţi caracterul sacru al existenţei şi responsabilitatea conştiinţei. De asemenea, ideea de contrarii este o linie de ghidaj pentru ego-ul care se dezvoltă. Sinele interior cunoaşte destul de bine unitatea care există în interiorul creaţiei.
În orice perioadă istorică dată, o dramă religioasă poate să apară într-un final ca şi o reprezentare exterioară, existând de asemenea multe drame minore, “proiecţii” care nu se desfăşoară complet. Bineînţeles, acestea reprezintă evenimente probabile. Oricare dintre ele, ar putea înlocui drama exterioară din prezent. În timpul lui Hristos existau mai multe asemenea evenimente, deoarece un număr mai mare de personalităţi, au simţit forţa realităţii interioare şi au reacţionat faţă de ea.
Cu alte cuvinte, au existat Hristoşi probabili care trăiau în acea perioadă istorică. Din diverse motive pe care nu le voi discuta aici, aceste proiecţii nu au reflectat suficient de fidel, evenimentele interioare. În orice caz, au existat câţiva zeci de oameni în aceeaşi zonă, prezenţi fizic, care au răspuns climatului psihologic interior şi au simţit asupra lor atracţia şi responsabilitatea eroului religios.
Unii dintre aceşti oameni au fost prea închistaţi, prea prinşi în suferinţa şi fervoarea perioadei, pentru a se ridica suficient deasupra ei. Culturile din acea perioadă istorică, s-au folosit de ei. Cei care au simţit chemarea religioasă, nu au putut utiliza diversele culturi ca şi o rampă de lansare pentru noile idei. În schimb, s-au pierdut în istoria acelor timpuri.
Unele personaje au dus mai departe acelaşi model urmat de Hristos, au realizat acte şi vindecări psihice, au avut grupuri de adepţi, dar cu toate acestea nu erau capabili a menţine acea puternică concentrare sau atenţie psihică necesară.
Aşa numitul Lord al Dreptăţii a fost o asemenea persoană, dar natura sa prea zeloasă l-a tras înapoi. Rigiditatea sa i-a împiedicat spontaneitatea, necesară oricărei măreţe eliberări religioase. În schimb, a căzut în capcana provincialismului. Dacă şi-ar fi îndeplinit rolul, l-ar fi putut ajuta foarte mult pe Paul. El era o personalitate probabilă din fragmentul Paul a entităţii Hristos.
Aceşti oameni au înţeles la un nivel intim, rolul lor în această dramă şi de asemenea poziţia lor, în interiorul lui Tot Ceea Ce Este. Ei erau extrem de profetici şi telepatici, predispuşi viziunilor şi auzului de voci.
În visele lor se aflau în contact. La un nivel conştient, Paul şi-a amintit multe dintre aceste vise, până când s-a simţit urmărit de Hristos. Paul i-a persecutat pe creştini datorită unei serii de vise recurente. El simţea că Hristos era un fel de diavol, care îl urmărea în somnul său.
Totuşi, la un nivel inconştient el cunoaştea semnificaţia viselor sale şi bineînţeles “convertirea” sa era doar un eveniment fizic, o consecinţă a unei experienţe interioare.
Ioan Botezatorul, Hristos şi Paul s-au aflat în legătură în starea de vis, şi Ioan era suficient de conştient de existenţa lui Hristos, înainte ca el să se nască.
Datorită îndatoririlor sale specifice, Paul avea nevoie de cea mai viguroasă putere a ego-ului. Din acest motiv, el era mult mai puţinconştient de rolul său. Bineînţeles, cunoaşterea interioară a explodat în experienţa fizică a conversiei.
Seth Vorbeste, Jane Roberts
Traducator: Oprea Alexandru
Sursa: salt-in-constiinta.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu