vineri, 7 decembrie 2012

Un profesor de RELIGIE susţine că Noul Testament conţine MINCIUNI


În cartea numită "Fals: Scriind în numele lui Dumnezeu -de ce autorii Bibliei nu sunt ceea ce credem că sunt", un profesor de religie de la Universitatea Chapel Hill, North Carolina susţine că o parte din scrierile din Noul Testament nu sunt reale, ci nişte falsuri, acestea nefiind scrise de către apostolii lui Iisus!
Bart Ehrman, fost creştin evanghelic şi în prezent agnostic, pretinde că a descoperit  "una dintre cele mai tulburătoare ironii ale tradiţiei creştine timpurii": folosirea înşelăciunii pentru a promova adevărul, potrivit Discovey News.

Păreri dure

"Biblia nu conţine doar neadevăruri sau greşeli accidentale. Ea conţine şi ceea ce aproape oricine din ziua de azi le-ar numi minciuni", scrie Ehrman în cartea sa. Potrivit autorului, cel puţin 11 dintre cele 27 de capitole ale Noului Testament sunt falsuri, în timp ce numai 7 dintre cele 13 epistole atribuite lui Pavel au fost scrise, probabil, de el.


"Practic, toţi învăţaţii sunt de acord că şapte dintre epistolele pauline sunt autentice: Romani, Corinteni 1 şi 2, Galateni, Filipeni, Tesaloniceni 1 şi Filimon. Unii pretind că au fost scrise de apostolul Pavel şi Timotei 1 şi 2, Titus, Tesaloniceni 2, Efeseni şi Coloseni", a mai spus Ehrman.
Ehrman mai este de părere că "în primele secole ale bisericii, creştinii s-au simţit atacaţi din toate părţile. Ei au fost în conflict cu evreii şi cu păgânii, cu privire la validitatea religiei lor... Dar cele mai aprinse discuţii au fost cu alţi creştini, din cauza faptului că ei i-au convins să creadă în religia lor şi în modul drept de a trăi. Astfel, creştinii au urmărit să impună opinii, pe care alţii să le accepte, scrise în numele apostolilor, fabricând, falsificând şi contrafăcând documente".
Este contestată

"Opiniile contradictorii, discrepanţele de limbă şi alegerea cuvintelor din capitolele atribuite lui Pavel sunt toate dovezi ale unui fals. Evangheliile lui Matei, Marcu şi Ioan nu sunt autentice, iar ipoteza că epistolele lui Pavel sunt scrise de el însuşi este contestată", afirmă autorul. Spre deosebire de Pavel, Petru, un pescar provenit din zonele rurale ale Palestinei, a fost cu siguranţă un analfabet. Dar de ce ar fi pretins cineva că este apostol, când el nu a fost? Răspunsul este evident”, mai spune autorul.



Cartea lui Ehram este contestată, ziarul Catholic Herald subliniind că “această carte este mai mult provocatoare decât profundă. Probabil ca unele capitole din Noul Testament nu au fost scrise de catre autorii cărora li s-au atribuit, dar opiniile lui Ehrman sunt concepte ale unei tradiţii orale".


Sursa:  EVZ.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu