Regimul alimentar vegan:
Tot mai multe voci ale cercetătorilor stiinţifice ajung la un consens în privinţa modului în care se pot îmbunătăţi şansele de a nu dezvolta niciodată cancer şi/sau de recuperare în urma acestei boli. Nu cu ajutorul unui medicament sau al unei intervenţii chirurgicale. Totul are legătură cu puterea care se află în farfuria ta, iar acest lucru este cu adevărat puternic, prezintă Kathy Freston pentru Huffingtonpost.com.
O analiză din 2012 a celor mai bune studii realizate până acum a descoperit faptul căvegetarienii au rate de dezvoltare a cancerului semnificativ mai mici. De exemplu, cel mai mare studiu realizat vreodată, privind alimentaţia şi cancerul, a concluzionat că “incidenţa tuturor formelor de cancer este mai mică în rândul vegetarienilor”.
Da, acestea sunt veşti bune. Dar dacă vrem să auzim veşti nemaipomenite? Dacă vegetarienii se descurcă mult mai bine decât cei care consumă carne, cum rămâne cu veganii? Este aceasta o modalitate şi mai bună de a ne alimenta? Nu am ştiut sigur, până acum.
Un nou studiu realizat de Universitatea Loma Linda şi finanţat de Institutul Naţional de Cancer, a subliniat faptul că veganii au rate mai mici de dezvoltare a cancerului atât faţă de cei care consumă carne, cât şi faţă de vegetarieni.
Femeile vegane, de exemplu, au avut rate mai mici cu 34% în ceea ce priveşte tipurile de cancer specifice femeilor, cum ar fi cel mamar, cervical şi ovarian. Iar acest rezultat a fost obţinut în urma comparaţiei cu un grup de omnivori sănătoşi, care consumau mai puţină carne decât populaţia generală (două porţii de carne pe săptămână), precum şi în urma controlului factorilor non-alimentari, cum ar fi fumatul, alcoolul şi antecedente familiale de cancer.
- De ce veganii au un risc atât de mic de dezvoltare a cancerului?
Acesta este un lucru fascinant: au fost realizate o serie de experimente în cadrul cărora oamenii au fost rugaţi să urmeze un anumit regim alimentar, iar apoi, sângele lor a fost picurat peste celule canceroase umane crescute într-un vas în laborator, pentru a vedea ce regim alimentar are o eficienţă mai mare în ceea ce priveşte combaterea cancerului.
De exemplu, femeile care au urmat timp de doar două săptămâni un regim alimentar pe bază de plante au putut suprima creşterea a trei tipuri diferite de celule specifice cancerului mamar. Acelaşi sânge, curgând prin corpul acestor femei, a câştigat puterea de a încetini în mod semnificativ şi de a opri creşterea celulelor de cancer la sân, datorită faptului că femeia a urmat un regim alimentar sănătos, pe bază de plante, timp de doar două săptămâni. Imaginează-ţi ce se întâmplă în corpul tău dacă urmezi o astfel de dietă timp de un an de zile. Rezultate similare au fost înregistrate şi în cazul bărbaţilor, împotriva cancerului la prostată.
Cum poate o schimbare alimentară simplă să facă fluxul sanguin al unei persoane atât de ostil pentru cancer în decursul a doar câteva zile?
Îmbunătăţirea remarcabilă a apărării împotriva cancerului, după doar două sătămâni de mâncare sănătoasă, se datorează modificărilor înregistrate în ceea ce priveştenivelul hormonului de creştere cancerigen din organism, numit IGF-1.
Aportul de proteine de origine animală creşte nivelul de IGF-1 din organism, dar după două săptămâni în care se adoptă un regim alimentar pe bază de plante, nivelul IGF-1 din fluxul sanguin se reduce suficient de mult pentru a ajuta la încetinirea creşterii celulelor canceroase.
- Cum trebuie să mâncăm?
Studiile care compară nivelurile de IGF-1 la persoanele care mănâncă carne vs. vegetarieni vs. vegani, sugerează faptul că ar trebui să ne înclinăm înspre eliminarea completă a produselor de origine animală din alimentaţia noastră. Acest lucru este susţinut şi de un alt studiu în care mii de persoane vegane nu numai că aveau rate mai mici ale obezităţii, diabetului şi hipertensiunii, dar şi un risc semnificativ mai mic de dezvoltare a cancerului.
Acest lucru are sens dacă se ia în considerare cercetarea realizată de doctorul Dean Ornish şi câştigătoarea Premiului Nobel, Elizabeth Blackburn. Aceştia au descoperit că o alimentaţie vegană a determinat peste 500 de gene să se modifice în doar trei luni, activând genele care împiedică apariţia bolilor şi dezactivând genele care determină apariţia cancerului la sân, a bolilor cardiace, a cancerului la prostată şi a altor afecţiuni.
Acestea sunt informaţii importante, având în vedere faptul că majoritatea persoanelor cred că sunt o victimă a genelor lor, fiind neputincioşi în prevenirea apariţiei uneia dintre cele mai de temut boli din istoria umanităţii.
De fapt, nu suntem deloc neputincioşi. Puterea se află în mâinile noastre. Mai precis se află în furculiţa şi lingura noastră.
Sursa: www.financiarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu