luni, 17 decembrie 2012

Universul se îndreaptă către un sfârşit în frig şi obscuritate. Ce spune astronomul Vaticanului despre SFÂRŞITUL LUMII


Universul se îndreaptă către un sfârşit în frig şi obscuritate. Ce spune astronomul Vaticanului despre SFÂRŞITUL LUMII
Am intrat în decembrie 2012, iar pentru mulţi adepţi ai teoriei conspiraţiei, finalul acestui an reprezintă şi finalul lumii. Directorul Observatorului astronomic al Vaticanului, Jose Funes, ne linişteşte însă. El a dat asigurări că sfârşitul lumii nu va veni deocamdată, subliniind că nu trebuie să ne facem griji în legătură cu "profeţiile" atribuite mayaşilor potrivit cărora Apocalipsa va avea loc la 21 decembrie.
"Potrivit acestei aşa-zise profeţii, ar urma să se producă o aliniere a planetelor şi a Soarelui şi o inversare a polilor magnetici ai Pământului. Nu are rost să aducem în discuţie bazele ştiinţifice ale acestor afirmaţii, evident false", a afirmat Funes în ziarul L'Osservatore Romano, potrivit Agerpres. 

El a explicat că în 2003, când a participat la un curs de astronomie extragalactică la Universitatea din Tegucicalpa (Honduras), a avut ocazia de a constata capacitatea de observare a cerului de care dispuneau mayaşii.

În orice caz - a continuat el - mayaşii nu se întrebau dacă Pământul sau Soarele se află în centrul Universului, ci erau interesaţi mai curând să descopere un 'model repetitiv de observaţii din trecut care s-ar putea repeta şi în viitor'.

Directorul Observatorului din Vatican a amintit că se ştie acum că Universul a luat naştere în urmă cu aproximativ 14 miliarde de ani, este format din 4% materie obişnuită, 23% materie 'întunecată' şi 73% energie 'întunecată' şi că, potrivit celor mai fiabile date de până acum, se extinde continuu, expansiunea sa fiind accelerată de energia neagră.

Tot ce se poate spune în momentul de faţă pe baze ştiinţifice certe despre viitorul Universului este că vor mai trece 'miliarde şi miliarde de ani până să se sfârşească', a conchis Funes.

Pe de altă parte, acesta a notat că viziunea creştină asupra Universului şi istoriei au un sens şi că în fiinţa umană sălăşluieşte convingerea că moartea nu poate avea ultimul cuvânt. 'Cosmologia ne arată că Universul se îndreaptă către un sfârşit în frig şi obscuritate, în timp ce mesajul creştin ne învaţă, din contră, că la învierea din ultima zi Dumnezeu va reconstrui fiecare bărbat, fiecare femeie şi întregul Univers', a spus preotul iezuit şi astronomul argentinian.

Sursa: jurnalul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu