China a trimis avioane de vânătoare pentru a le "contracara" pe cele japoneze în Marea Chinei de Est.
China a trimis două avioane de vânătoare pentru a "contracara" alte două avioane de vânătoare japoneze de tip F-15, care urmăresc un avion de patrulă chinez în Marea Chinei de Est, teatrul unei dispute teritoriale între cele două ţări, a informat vineri agenţia China Nouă, relatează AFP. Trimiterea celor două avioane de vânătoare chineze de tip J-10 a fost confirmată în timpul unei conferinţe de presă, vineri, de către un oficial din cadrul Ministerului chinez al Apărării, potrivit agenţiei de presă oficiale chineze.
China Nouă nu a precizat, însă, dacă cele două aparate chineze au survolat zona disputată din jurul Insulelor Diaoyu, numite Senkaku de către Tokyo, limitându-se să anunţe că avioanele de vânătoare chineze au misiunea de a "contracara" şi "supraveghea" avioanele de vânătoare japoneze care exercitau presiuni asupra unui avion chinez de patrulare de tip Y-8.
Incidentul reprezintă un nou semn de degradare a situaţiei în Marea Chinei de Est, faţă de care atât Tokyo, cât şi Beijingul îşi menţin fiecare poziţiile inflexibile. El a intervenit la două zile după ce Guvernul japonez l-a convocat, marţi, pe ambasadorul Chinei, pentru prima dată de la preluarea funcţiei de premier de către Shinzo Abe, cu scopul de a "protesta viguros" faţă de prezenţa recurentă a navelor chineze în apele care înconjoară Insulele Senkaku/Diaoyu.
Criza sino-japoneză s-a intensificat luna trecută, când un avion chinez a survolat arhipelagul, gest pe care Japonia l-a denunţat drept prima încălcare a spaţiulu său aerian de la agravarea conflictului teritorial, în septembrie 2012.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu