Cum au pierdut timişenii o comoară din Evul Mediu

• 
  
  

• În vara anului 1799, într-o zi de iulie, Pera Vuin, un sârb din Sânnicolau Mare, a descoperit, săpând în propria curte, o comoară datând din Evul Mediu timpuriu. Aşa începe povestea prea puţin cunoscută a celui mai mare tezaur scos la iveală pe meleaguri bănăţene: aproape zece kilograme de aur pur, de 20-22 de carate, în 23 de potire, cupe, căni şi ulcioare incredibil de frumoase, migălite în filigran cu figuri de oameni şi animale, dar şi cu stranii inscripţii cu litere greceşti sau runiforme, unele dintre ele încă nedescifrate.

  
  
  Adevărul despre numărul iniţial al pieselor din tezaur s-a pierdut în timp, încă povestea spune că unele dintre ele au fost vândute unor negustori greci, celelalte fiind folosite în gospodăria sârbului pe post de... veselă de lux.
  
  
  Dacă ar fi să ne luăm după legendele locului, contele Nako Kalman a aflat de existenţa preţioaselor obiecte care, ulterior, au ajuns unde se află şi astăzi, la Viena.
  
  
  La trei milioane de florini a fost estimată, în epocă, valoarea tezaurului alcătuit din şapte ulcioare bogat ornamentate, şapte vase joase, un bol, o pâlnie-corn, două căni, două potire şi trei pocaluri, între care două cu cap de taur şi al treilea în formă de cochilie.
  
  
  Împodobite cu motive florale, geometrice şi mitologice, piesele poartă inscripţii în greceşte, dar şi în dialecte locale asupra cărora experţii nu au reuşit încă să se pronunţe.
  
  
  Nici în legătură cu provenienţa tezaurului nu s-a ajuns la un acord în rândul specialiştilor căci, dacă datarea vorbeşte despre perioada cuprinsă între veacurile al VI-lea şi al IX-lea după Hristos, posesia comorii e atribuită când unui conducător din epoca protobulgară, când hunilor, când unui descendent al voievodului Glad, în funcţie de... naţionalitatea cercetătorilor care au studiat artefactele.
  
  
  Alte opinii acreditează originea bizantină, pecenegă sau avară a pieselor, însă e limpede că tezaurul sânmiclăuşan e eterogen ca structură şi vechime, câtă vreme unele vase poartă mesaje creştine scrise în greacă, iar altele trimit spre zona central-asiatică sau spre lumea greco-romană, ceea ce ar îndreptăţi concluzia că obiectele au fost cândva adunate doar pe considerentul valorii lor în bani.
  
  
  Oricum ar fi, calitatea aurului şi arta meşterilor care le-au realizat, alături de tainele ce însoţesc comoara de două sute de ani de când aceasta este studiată o plasează printre cele mai importante tezaure descoperite vreodată, în selecta tovărăşie a comorii lui Tutankamon.
  
  
  "Legendele mai spun că un alt obiect, în formă de cruce, ar fi fost donat mănăstirii sârbeşti din Bezdin, judeţul Arad, dar nu a fost găsit niciodată", subliniază Ioan Pacev, un sânmiclăuşan pasionat de istoria locală.
  
  
  "Ne pare rău că, dacă tot nu avem şanse să recuperăm vreodată comoara, nu dispunem nici măcar de o copie a acesteia... Replici după câteva dintre obiecte există la muzeul de la Arad, unde am avut ocazia să le văd, iar altele pot fi admirate la Muzeul Naţional de Istorie din Sofia, în Bulgaria", adaugă el.
  
  
  "Numai strada pe care, odinioară, s-a făcut descoperirea se mai numeşte şi astăzi Strada Comorii, în amintirea sârbului Pera Vuin din Sânnicolau Mare... Se spune că groful Nako l-a despăgubit cu 50 de iugăre de pământ după ce a confiscat minunăţia asta care ne-a făcut oraşul celebru în lume, dar tot ce putem noi arăta pe această temă celor care ne vizitează sunt panourile cu vasele de aur în fotocopie", spune, cu amărăciune, Radu Asaftei, viceprimarul localităţii timişene.
  
  
  
  
  Sursa: www.renasterea.ro