miercuri, 9 ianuarie 2013

„Eu sunt stăpânul propriului destin”


img_9168
Eu sunt stăpânul propriului destin şi îmi pot crea viaţa, oricum doresc să fie.
1. „Lucruri extraordinare ca acesta ni se întâmplă frecvent majorităţii dintre noi, însă nu le acordăm importanţă, din cauza imposibilităţii noastre de a înţelege, şi credem că sunt doar coincidenţe”.
2. „Credeţi-mă, poţi să ai orice îţi doreşti – şi în abundenţă – atunci când înveţi să te acordezi la puterea interioară, o putere infinit mai mare decât electricitatea, o putere pe care ai avut-o de la început”.
3. „Nu există limite pentru posibilităţile noastre! Succesul nostru se va multiplica şi va creşte în proporţia în care stăpânim Legea Universală, care este ABUNDENŢA”.
4. „Eu operez conform unei legi precise, infailibile… Cunosc rezultatul înainte de a începe.”
Dacă folosim aceste principii cu înţelepciune şi inteligenţă, nu poate exista îndoială în legătură cu rezultatul oricărui efort şi nici limită pentru posibilităţile noastre.
Cei care preiau orice subiect cu o minte deschisă, dorind să înveţe orice va contribui la evoluţia, confortul şi fericirea lor, sunt înţelepţi.
Orice imagine menţinută ferm în orice minte, în orice formă, este obligată să apară, să se materializeze. Aceasta este puternica şi invariabila Lege Universală care, atunci când
colaborăm inteligent cu ea, ne face stăpânii realităţii noaştre, maeştri absoluţi ai condiţiilor şi situaţiilor din vieţile noastre.
Cuvintele sunt lipsite de putere atunci când cineva încearcă să explice aceste chestiuni profunde legate de Legea Universală. Pentru a le înţelege cu adevărat trebuie să avansăm spre ele şi înăuntrul lor ( să le trăim) gradat şi cu răbdare- pentru că astfel va deveni adevărul nostru, iar când vorbim despre experienţa noastră vom fi acel adevăr.
La fel cum electricitatea este o putere uriaşă în lume, tot aşa  Sinele Divin (Mintea Nouă) este cea mai mare putere pe care o avem la dispoziţie. Nici una dintre ele nu operează independent; ambele depind de un sistem de operare separat pentru a le declanşa şi ambele produc rezultate folositoare sau vătămătoare, conform înţelepciunii sau ignoranţei cu care sunt conduse.
Dacă dorim să realizăm ceva remarcabil, este necesar să stabilim un obiectiv clar şi precis.
Atunci când lucrăm în Mintea Nouă, noi invocăm şi primiţi ajutorul resurselor impersonale, nelimitate ale Universului.
Este moştenirea noastră de drept, dreptul nostru prin naştere, să avem orice ne dorim, fără limite.
Oricărei persoane, sau oricărui lucru căreia îi opunem rezistenţă – fie prin gând, cuvânt sau acţiune, sub forma criticii, judecăţii, invidiei,geloziei, urii sau în alt fel – cu siguranţă mai mult îl sprijinim, şi vom devenini proporţional mai slabi.
Asumaţi-vă funcţia de stăpân al fiinţei voastre şi menţineţi direcţia cu fermitate înspre ţelul vostru.
Aşa să fie! Cu drag
Sursa: holisterapi.wordpress.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu