Excesele capitalismului falsifica democratia

“Ideile despre democratia economica sunt nedefinite, exact asa cum ar trebui sa fie in contextul crizei din zilele noastre. Ideile constructive si inovative ale lui Richard Wolff sugereaza fundamente noi si promitatoare pentru o democratie mult mai autentica si o dezvoltare sustenabila si echitabila, idei care pot fi implementate direct si transmise mai departe. O contributie foarte valoroasa in astfel de timpuri dificile.” – Noam Chomsky

In noua sa carte, Democratia in actiune: un tratament pentru capitalism, Richard Wolff argumenteaza faptul ca, fara indoiala, capitalismul a subminat democratia, inlocuind-o cu plutocratia. Toate elementele unei democratii raman intacte- alegerile, legislaturile, media- dar in mod predominant ele functioneaza in serviciul oligarhiei. Urmatorul fragment este intitulat “Capitalismul privat si democratia”:

Parte din problemele capitalismului provin din directia celor care conduc firme productive, dar este important si modul in care le conduc. In capitalism, directorii sunt capitalistii; muncitorii sunt exclusi din aceasta discutie.

Sub imboldul competitiei si al altor aspecte ale sistemului, capitalistii directioneaza elementele cheie in productie si distribuirea surplusurilor pe care si le insusesc in firmele lor, in feluri foarte speciale. Capitalistii isi traseaza obiective de genul maximizarea profiturilor si atingerea unui grad ridicat de dezvoltare sau cote mai mari de piata, apoi managerierea corecta a firmelor pentru a atinge aceste obiective. Capitalistii isi urmaresc cu o anumita rutina obiectivele, de multe ori pe seama propriilor muncitori. De exemplu, dau afara muncitori si ii inlocuiesc cu masini sau impun o tehnologie care ii expun la risc pe muncitori si mediul inconjurator, dar care maresc profiturile, sau relocheaza productia in afara tarii pentru a exploata forta de munca mai ieftina. Cu toate astea, daca firmele ar fi organizate diferit- daca muncitorii ar conduce firmele in mod colectiv (si astfel ar exclude capitalistii)- problemele firmelor ar putea fi rezolvate in mai multe feluri, cu diverse consecinte sociale. Voi detalia acest element cheie in partea a III-a a acestei carti.

In societatile in care domina organizarea capitalista privata de productie, muncitorii- marea majoritate a oamenilor- trebuie sa traiasca in urma deciziilor capitalistilor prin care acestia isi conduc firmele. Totusi, li se permite o participare limitata in acele decizii. Uneori, muncitorii, singuri sau aliati unii cu altii, pot influenta modul in care capitalistii decid sa aloce surplusul firmei. Daca, de exemplu, muncitorii ameninta cu greve in timp ce consumatorii ameninta sa boicoteze produsele firmei, alianta lor ar putea reusi ca acele surplusuri sa fie dirijate catre anumite nevoi. Acestea ar putea include, de exemplu, gradinite amenajate la locul de munca pentru copiii muncitorilor, asigurare medicala pentru muncitori si familiile lor, inclusiv sporuri la salariile deja de baza. Capitalistii recunosc, in astfel de cazuri, ca bunastarea firmelor lor necesita alocarea unui surplus in astfel de directii.

In mod general, insusirea si distribuirea surplusurilor intr-o firma este dreptul exclusiv si responsabilitatea capitalistilor, nu a muncitorilor. Astfel, problemele capitalismului modern - de exemplu, degradarea mediului inconjurator, distributia extrem de inegala a veniturilor si a proprietatilor – sunt influentate in mod semnificativ de modul in care capitalistii isi manageriaza firmele. Problemele care deriva de aici- de exemplu, subminarea democratiei, in timp ce corporatiile si bogatii isi protejeaza bogatia lor disproportionata si puterea prin coruperea politicienilor- de asemenea sunt influentate de modul in care capitalistii isi conduc firmele.

Pietele moderne expun fiecare firma capitalista la amenintarea competitiva - o alta firma va fi capabila sa ofere un produs alternativ de o calitate mai buna, la un pret mai mic sau chiar ambele. Nesiguranta provocata de schimbarea preferintelor si a gusturilor, modificarea dobanzilor pentru imprumuturi si schimbarea preturilor confrunta firmele cu o arie larga de amenintari pentru asigurarea supravietuirii lor. Schimbarile politice in cadrul societatilor mari semnifica faptul ca taxele pe care ei trebuie sa le plateasca, reglementarile la care ei trebuie sa se supuna, subsidiile pe care ar putea sa le piarda ar putea sa le ameninte supravietuirea.

Raspunsul firmei capitaliste obisnuite la aceasta provocare este acela de a cauta mai multe profituri, de a mari compania sau de a castiga o mai mare cota de piata. Diverse firme accentueaza unul sau altul dintre aceste obiective, depinde care este mai important pentru a asigura supravietuirea lor. Atingerea acestor obiective imbunatateste capacitatea firmei de a preveni, micsora sau absorbi multitudinea de amenintari cu care se intalneste. La fel, atingerea acestor obiective imbunatateste capacitatea firmei de a profita de orice oportunitate care apare. Astfel, de exemplu, profituri mai mari fac posibil ca o firma sa poata face investitiile de care este nevoie pentru abordarea unei noi piete. O crestere mai rapida atrage capital si o prezenta buna in mass-media; o cota mai mare de piata poate asigura preturi mai scazute pentru o mai mare cantitate de bunuri achizitionate pentru a fi investite.

Pe scurt, ceea ce intreprind capitalistii este guvernat de sistemul care uneste firmele conduse de capitalisti, pietele in care cumpara si vand si societatea si guvernul pentru care asigura aceste bunuri si servicii. Capitalistii raspund semnalelor pe care le primesc din piata, presa, guvern si asa mai departe. Obiectivele pe care le urmaresc- profit, crestere si cota de piata, sunt raspunsurile lor rationale la acele semnale. Sistemul capitalist isi defineste sarcinile prin aceste obiective. Cat de bine isi ating capitalistii aceste obiective joaca un rol foarte important in detereminarea remunerarii lor, a prestigiului lor social si a respectului de sine.

Intr-adevar, unii capitalisti vor sa internalizeze imperativele si regulile acestui sistem. Ei se definesc si isi modeleaza personalitatile in conformitate cu modul de comportament impus asupra lor ca fiind capitalisti. Astfel incat ei pot parea -si chiar ei insisi se recunosc a fi- lacomi sau lipsiti de caracter. Totusi, in momentul in care capitalistii incearca sa obtina mai multa munca din partea angajatilor lor platindu-i mai putin, inlocuiesc muncitorii cu masini, relocheaza productia in zone cu forta de munca mai slab platita, pun in pericol sanatatea muncitorilor lor folosind materie prima ieftina dar toxica si asa mai departe, acestea sunt comportamente care se manifesta din cauza realitatilor din cadrul sistemului in care ei functioneaza si pentru care sunt rasplatiti si apreciati. Multi capitalisti fac aceste lucruri fara sa fie lacomi sau rai. Atunci cand afiseaza lacomie sau lipsa de caracter, acestea sunt mai putin cauze decat rezultate ale unui sistem care le cere anumite actiuni daca vor sa supravietuiasca si sa prospere.

Diferitele si numeroasele probleme si esecuri ale sistemului capitalist pe care le-am discutat apartin capitalismului privat, indiferent ca sunt mai mult sau mai putin reglementate. Aceste probleme si esecuri sunt urmarea organizarii interne a firmelor capitaliste. Managerii acestora de multe ori raspund la aceste amenintari si oportunitati in feluri care pun in pericol interesele muncitorilor, a familiilor lor si a comunitatii lor. In acest fel functioneaza sistemul si astfel genereaza problemele economice specifice, uneori destul de grave.

Dar ce se intampla daca mutam atentia de la economie la politica? Politica in Statele Unite a devenit deosebit de dependenta de si corupta de contributiile financiare catre candidati, partide politice, propagandisti, think tank-uri si comitete speciale. Diferentele de interese dintre capitalisti si muncitori, disparitatea resurselor concentrate pe care o acorda in sprijinirea pozitiilor lor preferate, a politicienilor si a partidelor submineaza o politica democratica.

Este important de observat ca aliante si coalitii de directori de corporatii, manageri de top, actionari majoritari si echipele lor de profesionisti si-au utilizat de multe ori resursele financiare pentru a se lupta intre ei.

Aceste grupuri au si urmeaza interese conflictuale. Oricum, luptele lor nu ii face sa piarda din vedere interesele comune in asigurarea conditiilor politice pentru supravietuirea sistemului economic capitalist. Astfel au lucrat ei impreuna pentru a asigura interventia masiva a guvernului american pentru a depasi criza capitalista care s-a instalat in 2007, chiar daca ajutoarele acordate au mers mai mult spre unele firme decat spre altele. Similar, aproape toti au sprijinit refuzul in timpul administratiilor Bush si Obama de a se supune unui program federal de angajari pentru a reduce somajul, chiar daca firmele si industriile ar fi putut beneficia de pe urma unui astfel de program.

Ultimele trei decenii de politica americana nu au insemnat o schimbare in curentul politic de la a fi mai mult de stanga la a fi mai mult de dreapta. Mai degraba, ceea ce s-a intamplat a fost o retragere relativa din politica a acelor grupuri sociale care favorizau bunastarea sociala si politicile de redistribuire a veniturilor si o crestere relativa a participarii celor din lumea afacerilor si a magnatilor, care si-au folosit banii pentru a schimba tonul si continutul politicii americane.

Rezultatul acestei schimbari politice a intensificat dimensiunea costurilor sociale si impacturile negative ale crizei economice din 2007. Sistemul nostru economic disfunctional a suferit povara adaugata a unui sistem politic disfunctional. Partidele politice si politicienii se impiedica unul de altul pentru a se pleca in fata corporatiilor si a celor bogati.

Astfel, programul TARP din 2008 a asigurat banii pentru ajutoarele financiare acordate bancilor si altor corporatii in timp ce pretindea ca ajuta milioanele de firme care erau amenintate de prescriere. Pe masura ce acele ajutoare financiare au fost duse acordate, asistenta acordata firmelor in pericol de prescriere era neglijabila si incomparabil mai redusa fata de ceea ce li se promisese celor mici.

Bush, iar mai apoi si Obama au insistat pe limitarea programelor guvernamentale pentru reducerea somajului in favoarea celor care asigurau incurajarea sectorului privat pentru a angaja mai multi oameni. Reprezentantii politici ale ambelor tabere au refuzat sa discute programele federale de a angaja milioanele de muncitori care nu aveau locuri de munca. In schimb, criza din 2007 a permis guvernului de a reduce multe programe, impunand buget de austeritate chiar atunci cand masele aveau nevoie de exact contrariul.

Ce cauzeaza inexistenta adoptarii unui document de genul New Deal in acest moment este un sistem politic compromis de dependenta sa de bani atrasi de anumite grupuri cu precadere. Guvernul ii ajuta mai intai pe ei, in primul rand si coplesitor. Restul economiei si al societatii asteapta mai apoi sa vada daca nu cumva a mai ramas ceva la fundul sacului.

Intre timp, pierderile totale suferite de economia Statelor Unite in toti acesti ani din 2007 si pana astazi au depasit cu mult ceea ce s-a cheltuit pentru a mentine economia pe linia de plutire. Din 2007, multele milioane de someri si in jur de 20 de procente din capacitatea noastra de productie au stagnat. Acei oameni vor sa munceasca; economia noastra vrea si are nevoie sa creasca folosindu-se de acele resurse pe care ar putea sa le creeze pentru a rezolva multe dintre problemele natiunii si ale lumii. Cu toate acestea, sistemul nostru privat capitalist nu ii poate aduce laolalta pe someri si toate acele materii prime, unelte si resurse pentru a produce bunastarea de care e nevoie. Un sistem politic disfunctional nu face nimic in privinta asta.

Dezvoltarea capitalismului american, in special din 1970, a produs o inegalitate economica extrema, a doua mare criza majora in ultimii 75 de ani si un sistem politic in care banii falsifica democratia. Pentru a schimba aceste lucruri este nevoie de un tratament aplicat capitalismului care sa aiba in vizor problemele economice si politice in mod direct si eficient, In partea a III-a a acestei carti, voi schita principalele elemente ale unui astfel de tratament.

Richard D Wolff
Richard D. Wolff este Profesor Emerit in Economie la Universitatea din Massachusetts, Amherst, unde a predat economia din 1973 pana in 2008. In prezent este Visiting Professor al Programului de Masterat in Afaceri Internationale la New School University, New York City. De asemenea preda cursuri cu regularitate la Brecht Forum in Manhattan. Inainte de asta, a mai predat economia la Yale University (1967-1969) si la City College din cadrul City University of New York (1969-1973). In 1994, a avut calitatea de Visiting Professor of Economics la Universitatea din Paris (Franta) si Sorbonne.

sursa: truth-out.org / gandeste.org
Autor: Richard D Wolff
Traducerea: Alina Stredie