Într-o lume în care producția de bani (din nimic) a întrecut demult dinamica și profitabilitatea producției de cartofi, băncile centrale au devenit instituții cheie pentru toți antreprenorii monetari și politici care, într-o formă sau alta, extrag rente imense din această activitate. Activitatea băncilor centrale a trecut demult de la simpla reglementare sau control asupra sistemului bancar în vederea eficientizării modului în care aceste bănci atrag resurse de capital și le împrumută apoi celor care au nevoie de ele. Băncile centrale au devenit adevărate uzine de produs bani pentru toți antreprenorii politici care nu pot prospera altfel decât din așa ceva. Această schemă are nevoie ca de aer de ”credibilitate”, de ”încredere”, de o bună percepție din partea publicului. Mai mult, producția de bani a fost, la rândul ei, accelerată denevoia de stabilizare a unui sistem tot mai apropiat de colaps. Toți sunt cu ochii pe băncile centrale și pe ce decizii iau ele pentru perioada următoare:dobânda cât mai apropiată de 0 sau rezerve minime obligatorii cât mai mici (de preferabil și ele tot 0) sunt prezentate ca adevărate instrumente de ”creare de investiții și de locuri de muncă” (adică de prosperitate). Politicii monetare îi sunt atribuite virtuți pe care nu le are și efecte pe care nu le poate genera în planul economiei reale. Soluții monetare sunt utilizate în locul reformelor structurale autentice (care vizează o privatizare generalizată a mijloacelor de producție încă deținute de stat).
Pentru ca spectacolul să fie complet, băncile centrale sunt prezentate cainstituții independente de factorul politic. Nevoia de independență pleacă de la scoaterea de sub control politic direct a producției monetare. Aparent acest lucru funcționează și produce liniștea necesară antreprenorilor monetari pentru a-și continua nestingheriți planul de multiplicare într-un ritm amețitor (sau cel puțin deconectat sau necorelat cu producția de bunuri din piață) al masei monetare. Ne simțim cu toții mult mai în siguranță cu o bancă centrală independentă.
Poate fi însă oare această bancă centrală independentă cu adevărat? Oare nu cumva această independență a băncilor centrale este un mit numai bun de vândut credulilor care încă mai se chinuie să cultive cartofi și să extragă cu mare dificultate profituri de acolo? Evident că da. Iată câteva argumente:
1. Băncile centrale sunt instituții de stat. Statul este acela care le conferă unmonopol exclusiv asupra producției de bani. O putere extraordinară controlată de un grup de oameni cu interese specifice. Băncile centrale nu sunt o emanație a pieței și nu deservesc cu prioritate interesele celor din piață (cei care economisesc sau cei care doresc să obțină un credit). Atunci când statul îți pune pe tavă o asemenea putere nu ai cum să nu încerci, într-un fel sau altul, să deturnezi această putere întru profitul tău și al prietenilor tăi. Legătura dintre băncile centrale și stat este evidentă în acest caz. Fără statul care să le dreptul de agresiune asupra puterii noastre de cumpărare, băncile centrale ar dispărea natural din piață.
2. Băncile centrale nu pot acționa independent de sistemul economic. Băncile centrale au devenit, la rândul lor, promotoarele și apărătoarele unor privilegii acordate băncilor comerciale care sunt de neimaginat într-o piață liberă (capitalizare foarte redusă, contracte viciate etc.). Băncile centrale țintesc prețuri / cursuri de schimb / dobânzi care sunt destabilizate natural de legea cererii și a ofertei din piață. Obiectivele și strategiile lor fac imposibilă deconectarea completă de sistemul economic. Acțiunea băncilor centrale nu poate fi complet lipsită de apartenența la un grup de interese sau de defavorizarea altor grupuri de interese: dacă depreciez moneda voi avantaja exportatorii în dauna importatorilor de bunuri sau de capitaluri; dacă scad dobânda către zero avantajez pe cei care iau credite în dauna celor care economisesc. Prin acțiunile sale băncile centrale sunt dependente de presiunile pe care le fac diferitele grupuri de interese.
3. Băncile centrale nu sunt conduse de roboți sau computere (chiar și așa ar fi nevoie de cineva care va trebui să programeze astfel de mașinării să se comporte într-un fel sau altul). Funcționarii din băncile centrale sunt la fel de imperfecți ca orice operator din piața privată. Una dintre dimensiunile acestei imperfecțiuni este tocmai lipsa de independență sau, altfel spus, dispoziția birocratului de a fi corupt, de a ceda la acțiuni de lobby, de a nu face față presiunilor. Bancherii centrali nu sunt nici extratereștrii și nici mașinării lipsite de sentimente. Sunt și ei tot oameni dependenți de cooperarea socială și care sunt conștienți de profiturile imense care pot fi extrase tocmai din încălcarea independenței lor.
4. Numirea bancherilor centrali se face de către puterea politică sau legislativă dintr-o țară. În România, de exemplu, numirea celor din Consiliul de Administrație al BNR se face de către Parlamentul României (vezi aici). Chiar dacă ți se cere să nu ai vreun angajament politic, acest lucru e practic imposibil. Parlamentul nu organizează concurs pentru acest Consiliu de Administrație. Pur și simplu, numește politic niște reprezentanți ai săi acolo. În acest caz, independența ta ca bancher central de factorul politic poate fi pusă serios sub semnul întrebării. Niciodată nu vei mușca mâna celui care te-a numit și ți-a pus în brațe un monopol foarte profitabil. Vei căuta să îți conservi cât poți de mult poziția și conectarea cu mediul politic devine inevitabilă. Inevitabil vei coopera cu orice partid politic ce se va perinda pe la putere.
5. Băncile centrale au setat regulile în piață de așa natură încât statul să fie primul servit din producția de bani. Băncile comerciale sunt aproape ”forțate” de băncile centrale să se conecteze la stat și să finanțeze o datorie publică tot mai imensă. Când datoria publică e prea imensă ea e anulată tot cu ajutorul băncilor centrale. Fondurile de salvare în caz de faliment al sistemului provin tot dintr-o ”capitalizare” administrată de băncile centrale. Dependența de stat a sistemului financiar-bancar și cea a statului de sistemul financiar-bancar e tot mai mare. Cartofi se produc tot mai puțini și cu tot mai mare dificultate. Bani se produc tot mai mulți și din ce în ce mai ușor (și mai din nimic).
6. Băncile centrale mai nou sunt conectate la un sistem bancar global. Există instituții financiare internaționale (FMI, Bank of International Settlements) sau diferite Grupuri care ”ghidează” această activitate a băncilor centrale. Odată cu internaționalizarea activității bancare, presiunile politice din exterior au devenit și ele foarte importante.
Acapararea de către politic a izvorului nesecat de ”bunăstare” care este banca centrală este tot mai evidentă în toate țările lumii. Rezultatul este unul ușor de constatat: tot mai puțini economisesc, tot mai puțini crează bunuri de capital, tot mai puțini au răbdare să acumuleze resurse înainte de a se lansa într-un consum. Manevrarea dobânzilor, a cursului de schimb, a masei monetaresunt realizate exclusiv în folosul antreprenorilor politici și monetari și în dauna antreprenorilor reali, deși acestora li se servește permanent placa cu ”independența” de factorul politic și cea cu ”beneficiile clare” ale acestui intervenționism monetar: prețuri mai stabile, curs de schimb mai stabil, dobândă mai avantajoasă pentru toți. Astfel de sisteme nu au cum să fie nici robuste și nici stabile. Vor intra mereu și tot mai des în vrie.
sursa: cristianpaun.finantare.ro
gandeste.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu