Deşi s-a vorbit foarte mult şi s-a scris enorm despre OZN-uri, despre cei care le conduc, dar şi despre obiectele submarine neidentificate, o mare parte dintre documentele şi fotografiile legate de aceste întâmplări au fost şi continuă să fie clasificate strict secret şi ascunse de ochii lumii.
În anul 1947, la vreo 20 km sud de insula Malta, în Marea Mediterană, în apropierea unei bărci în care se aflau pescari, a apărut un obiect lung, negru, ce semăna cu un submarin. Speriaţi, oamenii şi-au strâns plasele şi au vrut să părăsească rapid locul. Atunci, din misteriosul submersibil a ţâşnit o lumină puternică, iar pe puntea lui au apărut nişte oameni care nu aveau mai mult de 1,10 m înălţime. Erau însă preocupaţi de altceva, purtau un fel de centuri pe talie, pe care erau prinse anumite obiecte şi nu au dat nicio atenţie bărcii pescarilor. După câteva minute, au intrat în submarin şi acesta a început să lumineze din ce în ce mai puternic până a devenit orbitor, apoi s-a scufundat brusc în apele mării. Anchetele ulterioare nu au găsit nicio explicaţie legată de obiectul respectiv şi de modul în care s-au comportat cei de la bord, iar pescarilor respectivi li s-a recomandat la modul foarte serios să uite întreaga poveste. În anul 1952, au avut loc mari manevre navale ale NATO, desfăşurate sub numele de „Operaţiunea Mainbrace”, la care au participat nave de suprafaţă, submarine şi avioane de luptă. În ziua de 13 septembrie, de la bordul distrugătorului danez „Willemoes”, aflat în misiune la nord de insula Bornholn, s-a observat un OZN triunghiular, ce se deplasa cu viteză foarte mare. Şase zile mai târziu, pe 19 septembrie, la revenirea pe aerodromul Topcliffe, Yorkshire – Anglia, echipajul unui avion britanic de tip Meteor, participant la manevre, a raportat că pe drum a întâlnit un obiect zburător neidentificat. Puţin mai târziu, acesta a fost văzut de tot personalul aerodromului. Avea o formă de disc, culoare argintie şi se rotea în jurul axei sale. La vremea aceea, un astfel de aparat de zbor nu fusese inventat. După o scurtă staţionare deasupra aerodromului, obiectul a dispărut în mare viteză. A doua zi, pe 20 septembrie, marinarii aflaţi pe puntea portavionului „USS Franklin Roosevelt” au văzut şi ei un obiect argintiu asemănător, dar de formă sferică, pe care l-au fotografiat atât ei, cât şi aparatura de la bordul navei. Ulterior, toate imaginile au fost confiscate, rapoartele au fost clasificate top secret şi nu au fost date niciodată publicităţii. După mai mulţi ani, a apărut însă un scurt comentariu legat de acest obiect. Căpitanul Edward J. Rupplet, ofiţer al Serviciului American de Informaţii, un personaj binecunoscut în armata SUA şi cel care avea să devină şef al proiectului „Cartea Albastră”, a afirmat că „acele imagini (de la bordul portavionului - n.n.) sunt excelente. Judecând după mărimea obiectului, analizată în mai multe fotografii succesive, se poate spune că acesta avea o viteză foarte mare, ce nu putea fi atinsă de avioanele noastre”. În 1966, la Seattle, Washington, a avut loc Rose Festival. Submarinul „USS Tiru SS 416” a fost chemat de la Pearl Harbour, pentru a putea fi vizitat pe timpul evenimentului, dar, în drumul său către Seattle, marinarii au dat alarma. Un obiect de mărimea unui teren de fotbal apăruse pe suprafaţa oceanului, la circa 2 km de submarin. După un timp, bizarul aparat s-a desprins de apă şi a dispărut în nori. Declaraţiile martorilor şi toate fotografiile au fost confiscate şi clasificate top-secret, apoi nu s-a mai vorbit deloc despre ele. În anul 1968, nava „Grichuna”, care transporta cărbune, a plecat din Carolina de Sud spre Japonia. Ofiţerul II, aflat în serviciu de cart între orele 00.00 şi 4.00, a văzut la un moment dat mai multe lumini în apă, la circa 10-15 m adâncime, la numai 30-40 m depărtare de navă, care înaintau cu o viteză constantă de 15 noduri pe oră. Pentru puţin timp, obiectul s-a văzut foarte clar. El avea forma unui avion, dar fără aripi, ampenaj vertical şi mai multe ferestre, toate luminate. Apoi, ciudatul obiect a dispărut cu o viteză pe care submarinele noastre nu o puteau atinge. La 12 august 2000, submarinul rusesc „K-141 Kursk”, aflat în componenţa Flotei de Nord a Rusiei, a suferit un teribil accident şi s-a scufundat în Marea Barents, la 108 m adâncime. Toţi cei 118 membri ai echipajului au fost declaraţi morţi şi au fost scoşi la suprafaţă după un an, dar trei dintre cadavre nu au fost găsite niciodată. Versiunile cauzelor producerii acestei tragedii sunt mai multe, iar între ele figurează şi cea a unui factor extern, respectiv ciocnirea cu un alt submarin sau cu un obiect necunoscut, aflat în adâncurile mării.
Sursa: cristiankinetoterapy.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu