Sistemul bancar de care nu avem nevoie

Mai toată lumea înjură băncile. Asta stârneşte nemulţumirea reprezentanţilor sectorului financiar: “Au fost buni banii băncilor atunci când au fost accesaţi sub formă de credit! Acum, când e de dat înapoi, cu toţii spun cât de rele sunt băncile!”. Realitatea este însă aceea că lucrurile transcend această fugă de responsabilitate a debitorilor. Băncile se fac vinovate nu numai faţă de propriii lor clienţi pe care i-au împrumutat, dar şi faţă de românii care nu le-au trecut niciodată pragul. Băncile sunt cele care au conturat un model nesustenabil al economiei naţionale, ele sunt cele care au direcţionat greşit capitalul, au stat la temelia balonului speculativ din imobiliare, au escaladat la cer curba consumului de bunuri din import pe datorie, au stimulat deficite de cont curent cronice şi au ţinut aprins rugul inflaţiei.

Instituţiile de credit din România au ajutat prea puţin economia productivă, au ajutat la risipirea economisirilor prin împrumuturi neperformante acolo unde ar fi trebuit să ajute la acumularea capitalului autohton şi au antrenat comportamente perverse la nivelul participanţilor la piaţă. Debitorii s-au îmbătat cu lichiditatea pompată dinspre sistemul bancar, dar nu trebuie să uităm cine a pus cârciuma în drum. Dacă am convenit că românii au o educaţie financiară precară, nu ştim totuşi ce drac a pus băncile-mamă să îi împingă pe clienţi la cele mai nesăbuite decizii. Consum pe credit cu buletinul, leasing pentru maşina cea mai scumpă, achiziţii de locuinţe cu 2.000 de euro pe metrul pătrat şi cumpărarea de terenuri pe care nu se va construi niciodată nimic; toate acestea cad mai puţin în sarcina celor care au luat banii, cât a creditorilor despre care încă nu suntem edificaţi dacă au avut un comportament ticălos sau pur şi simplu prostesc.

Rezultatul creditării nebuneşti este o criză care nu se mai termină, rădăcini tăiate pentru o relansare rapidă, suferinţă pentru majoritatea participanţilor la piaţă şi un sistem financiar şubred. Cu toate acestea, nu sunt puţini aceia care încearcă să ne convingă de faptul că băncile sunt sistemice şi să ne reamintească asupra importanţei ca acestea să rămână în picioare. La decontul unei crize în care au murit multe firme şi au sărăcit abrupt sute de mii de familii băncile absentează. Şi încă ni se spune că este bine că se întâmplă aşa şi probabil că nici nu ştim cât de norocoşi suntem că acestea nu s-au prăbuşit sub bolovanul datoriilor pe care singure le-au construit.

Dincolo de ceea ce ni se spune, este sistemul bancar de care nu avem nevoie. Structura băncilor, priorităţile de direcţionare a capitalului, comportamentul de piaţă sunt, toate, contrare pentru ceea ce ar însemna liniile de dezvoltare sustenabilă a economiei naţionale. Băncile de la noi sunt instituţii de scoring pentru o creditare ipotecară şi de retail care are consecinţe mai degrabă păguboase decât benefice. În schimb, băncile lipsesc de la finanţarea economiei reale pentru care, de altfel, nici nu au constituţia adecvată.

Mastodonţi ciudaţi cu trompa înfiptă pentru a injecta credit în casele românilor, băncile de la noi, cele mai multe cu brand occidental, nu sunt nicidecum antemergătorii capitalismului şi ai dezvoltării ţării, aşa cum au încercat să fie prezentaţi. Direcţionând greşit capitalul ani la rândul, alimentând neproductiv specula imobiliară, băncile au fost creatorii unei mizerii financiare aflate acum pe bilanţurile acestora. Cu o rată a creditelor neperformante de 17,34% la ultima raportare trimestrială la nivel de sistem, cu o rată a riscului de credit record, de 26,78%, având colaterale îndoielnice, cu multe credite date fără acoperire şi cu o finanţare nesigură, conglomeratul inert format din 41 de bănci reprezintă el însuşi o povară pentru economia naţională. Şi zău dacă este una pe care să merite să o purtăm!

Creditul nu este motorul economiei în România! Nu este o afirmaţie de efect; este chiar realitatea care ne spune că firmele îşi finanţează activităţile productive din veniturile proprii. Aşa este acum, aşa a fost şi în anii de “boom”. Nici atunci şi nici acum, băncile nu au ajutat la creşterea unor afaceri decât dacă au fost în zona distribuţiei a mărfurilor din import. Putem aşadar întări că în România vieţuieşte exact sistemul bancar de care nu avem nevoie.

La stadiul la care se află economia naţională, de cu totul altfel de piaţă bancară am fi avut nevoie. Una mult mai axată pe identificarea în plan local a plasamentelor. Nu neapărat ar fi trebuit să fie bănci mici sau cooperative de credit; puteau fi şi bănci mari, dar cu o activitate substanţială la nivel micro. Structurile bancare ar fi trebuit să fie de aşa natură încât să aibă o bună cunoaştere atât a pieţelor locale, cât şi a firmelor în dinamica lor. Cine sunt antreprenorii care merită încrederea noastră în judeţul “x” sau în târgul “y”? Cum îi putem ajuta? De ce au cu adevărat nevoie? Care sunt direcţiile pe care se pot extinde? Găsind mai întâi răspunsul la aceste întrebări se putea contura şi pasul doi: ce produs bancar putem vinde acestor firme?

O activitate intensă în această direcţie a unei multitudini de bănci cu personal în continuă profesionalizare ar fi ajutat efectiv economia naţională, dezvoltarea productivă a acesteia, finalmente reindustrializarea ţării. Atunci altfel ar fi arătat şi structura de economisire, cu o legătură mai directă între deponent şi instituţia la care acesta constituia depozitul. Cunoscând mai îndeaproape activitatea băncii, reputaţia ei locală şi destinatarii creditului, clienţii ar fi putut construi o cu totul altfel de încredere, ceea ce ar fi permis o reducere a volatilităţii finanţării băncilor, inclusiv prin lungirea maturităţii depozitelor.

Sistemul bancar din România arată însă cu totul altfel: un conglomerat de bănci masive, prezente pe toate pieţele, dar pe nicăieri, cu puţini bancheri capabili să întocmească aşa cum trebuie pe plan local un dosar de credit particularizat. Este un sistem care se constituie doar ca placă turnantă a importurilor, adâncind ţara într-un statut de colonie a Occidentului. Sunt bănci care nu ştiu altceva decât creditarea cu destinaţie imobiliară şi în baza garanţiilor imobiliare; toate susţinute pe un scoring orb care mizează pe probabilităţile statistice şi pe faptul că bunul platnic va plăti pentru cel care dă faliment.

Aşadar, dacă va veni un moment în care ni se va spune cât de important este să fie salvate băncile pentru economia naţională, să nu daţi crezare acestor afirmaţii înşelătoare. Este sistemul bancar de care nu avem nevoie!

autor: Adrian Panaite

sursA:  curierulnational.ro

           gandeste.org