S-a constatat ca citirea consecventa a unor texte biblice imbunatateste climatul psihic, facandu-l favorabil restabilirii sanatatii. Am auzit despre medici care si-au selectat un "repertoriu" de texte biblice, pe care le rostesc atat pentru spiritualizarea actului medical clasic, cat si ca terapie autonoma. De exemplu, stiu ca un medic foloseste sistematic Psalmul 22 (23) pentru echilibrare endocrina. Lectura Psalmilor se recomanda si in profilaxia degenerativa. Iata motive pentru care propunem sa se faca o corelatie intre Psalmi si vindecare
Un Psalm care a fost selectat pentru o trebuinta psiho-somatica va fi citit, cel putin in sapte zile la rand (sau 16, 21, 33 si 40), fie de catre terapeut (care cunoaste modul adecvat de citire sau de asociere cu practica sa medicala), fie de pacient sau de penitent insusi. Citirea lui se face intr-o stare de destindere, de liniste launtrica, cu uitare de sine, traind profund fiecare cuvant al Psalmului (si cu o lumanare aprinsa catre Sfanta Treime).
Din cei 150 de Psalmi, am ales 10 ca prioritari in improspatarea fortelor si refacerea sanatatii.
Pe acestia i-am impartit in patru categorii:
1. Psalmi care se citesc in caz de boala, poticnire, stres, depresie anagapica, dizarmonie;
2. Psalmii profilaxiei, sau pastratorii vietii;
3. Psalmii penitentei, sau ai purificarii;
4. Psalmii perfectiunii, pentru cei care, dupa insanatosire, cauta iluminarea.
I. Psalmii insanatosirii: 22 si 102
Psalmul 22 (in unele Biblii, este numerotat ca Psalmul 23) incepe cu versetul: "Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi" ("Domnul este pastorul meu"). Se citeste pentru orice fel de "poticnire" maladiva, psihica sau somatica.
Este un Psalm al insanatosirii dinspre spirit spre trup. Puterea lui consta nu doar in sugestie, ci in activarea arhetipului Tatalui protector si datator de viata. Tatal care biruieste "valea umbrei mortii" stimuland resursele vietii, neutralizand potrivnicii sau taietorii vietii. "Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat…": lovirea sortii este resimtita ca operatie psihica de intarire.
Psalmul acesta este construit in intregime pe arhetipul renasterii si pe simbolul salvarii: incepand cu salvarea fizica (hrana, apa), continuand cu cea energetica ("... Sufletul meu l-a intors") si terminand cu cea pontificala ("ca sa locuiesc in casa Domnului…"). Efectul medical si atitudinea mentala imunogena decurg din identificarea cu realitatea Duhului.
Psalmul 102 (103) care incepe cu "Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul…". Acesta contine sugestii puternice, care creeaza un bine mental conditia restabilirii sanatatii. Pacientul e intarit in redescoperirea legii revelate. Este prin excelenta un psalm al regenerarii, al intineririi.
II. Psalmii profilactici: 6 si 38
Psalmul 6, care incepe cu "Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri pe mine, nici cu urgia Ta sa ma certi…". Este un Psalm care evidentiaza relatia intre pacat si boala. Eroarea, contrazicerea legii, pacatul, au ca urmare o imbolnavire somatica sau psihica. Boala psihica apare mai intai ca o ingustare a mintii, alteori ca o tulburare de personalitate, ca o scindare sau o dizarmonie. Psalmul 6 nu lasa pacatul sa se incuibeze pana ajunge boala, ci-l stopeaza.
Trebuie spus ca boala nu e o pedeapsa pentru pacat, ci o oprire de la pacat. Nu concepem un Dumnezeu pedepsitor. El a plantat in om, in fiecare celula a corpului omenesc, legea Sa. Cand legea este incalcata sau contrazisa, se manifesta durerea si boala nu intru pedeapsa, insa, ci intru restabilirea legii (boala nu este o pedeapsa, ci o repercusiune a "contrazicerii legilor Universului").
Psalmul 38 (39) care incepe cu "Zis-am: Pazi-voi caile mele, ca sa nu pacatuiesc eu cu limba mea…" ("Zis-am; Voi veghea asupra cailor mele…"). Este un Psalm care ne indeamna la luarea de cunostinta a conditiei noastre de trecatori, de pelerini pe acest pamant. Amintirea mortii nu naste tristete, ci o valorizare corecta a vietii. Este aici continut si mesajul din Ecleziast: Toate sunt zadarnice, numai poruncile lui Dumnezeu dau sens in acest univers…
In alt Psalm gasim o idee care ar parea socanta prin paradoxul ei: "minciuna sunt fiii oamenilor", ca o trauma de trezire spre Duh, spre salvare spirituala.
III. Psalmii penitentei sau ai purificarii: 21, 31, 50, 141
Însanatosirea presupune doua etape: arderea negativitatii ancestrale sau achizitionate (karma!!!) si restabilirea comuniunii cu armonia divina (iertarea si iubirea).
Psalmul 21 (22), care incepe cu "Dumnezeul meu. Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai parasit?" ("Dumnezeule, Dumnezeule! Pentru ce m-ai parasit…") Ştim ca lisus, pe cruce, facea rugaciunea Sa, rostind chiar acest Psalm: "Eli, Eli! Lama sabahtani ?" (Mat. 27: 46). Nu-i vorba, deci, de o poticnire sau o deznadejde a Sa, ci de penitenta pentru neamul omenesc. lisus rosteste acest Psalm, caci in acel moment El ii implinesteprofetia; in acest Psalm se spune: "… Strapuns-au mainile mele si picioarele mele (…) si pentru camasa mea au aruncat sorti". Penitenta Lui arde pacatul lumii. Citind acest Psalm, reactualizam penitenta lui Hristos insusi.
Psalmul 31 (32). "Fericiti carora s-au iertat faradelegile si carora s-au acoperit pacatele. Fericit barbatul, caruia nu-i va socoti Domnul pacatul, nici nu este in gura lui viclesug…" ("Ferice de cel cu faradelegea iertata si de cel cu pacatul acoperit. Ferice de omul caruia nu-i tine in seama Domnul nelegiuirea! Ferice de omul caruia Domnul nu-i socoteste gresala").
Este un Psalm cu putere de intarire. Apare insa intrebarea: exista oare greseli care nu sunt "socotite"? Greseli pentru care nu platesti prin boala sau moarte? Exista greseli pe care Dumnezeu le-ar trece cu vederea?
Raspunsul, (afirmativ), rezulta si din acest psalm, dar si din observarea unei cazuistici a penitentei universale, insotit insa de urmatoarea explicatie: prin greseala, te micsorezi. Poti trai si micsorat, suportand insa toate inconvenientele micsorarii tale: marginalizare, mediocritate… Poti trai micsorat si sanatos (!), cu conditia sa nu iesi de sub binecuvantare, ca micsorarea sa nu devina nimicire.
Psalmul 50 (51). "Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mila Ta (…) intoarce fata Ta de la pacatele mele…". Este cel mai important Psalm al penitentei. Uneori duhovnicii impun drept canon copierea zilnica a acestui psalm, timp de 21 de zile. El contine si sugestia arderii pacatului, dar si imperativul iertarii, ca ultima sansa a purificarii (o explicatie foarte buna a cuvintelor acestui psalm gasiti aici).
Psalmul 141 (142). "Cu glasul meu catre Domnul am strigat, cu glasul meu catre Domnul m-am rugat." ("Cu glasul meu strig catre Domnul…") Este Psalmul asumarii sacrificiului de sine, spre ridicare celor parasiti si spre transformarea singuratatii in sansa.
IV. Psalmii desavarsirii: 45 si 119. Litania Legii
Psalmul 45 (46). "Dumnezeu este scaparea si puterea noastra, ajutor intru necazurile ce ne impresoara." ("Dumnezeu este adapostul si sprijinul nostru…") Este un Psalm al practicii spirituale. Adevarata sanatate nu este o problema medicala, ci sufleteasca. De aici reiese si importanta acestui Psalm al ascezei, unde gasim scris: "Opriti-va si cunoasteti ca Eu sunt Dumnezeu…" ("Opreste-te si cunoaste …") (45: 10) Unii autori filocalici (Isaia Pustnicul, de exemplu) au dezvoltat acest verset, vorbind despre cele 6 opriri ale realizarii.
Psalmul 118 (119). "Fericiti cei fara prihana in cale, care umbla in legea Domnului." ("Ferice de cei fara prihana in calea lor…"). Psalmul acesta ii "incununeaza" pe toti ceilalti. Este un tratat de medicina, de intelepciune, de mistica. El reaminteste secretul restaurarii omului: interiorizarea Legii revelate; si cauza bolilor: incalcarea legilor universale. Cele mai importante legi universale pe care le incalca omul sunt iubirea de Dumnezeu si iubirea de semen. Aceasta incalcare se numeste: agresivitate, egoism, mandrie, furie, vanitate, osandirea aproapelui si neputinta iertarii!!
Psihologia numeste aceasta serie de erori, structurate in caracter, "complexul Cain": tendinta omului de a-si elimina semenul. Aceasta tendinta adesea tradusa in practica are ca urmare si ca avertisment o imbolnavire. Blestemul, blasfemia, ura, osandirea, au ca prima urmare o cefalee, o dereglare endocrina sau circulatorie, o scadere energetica. Nu ca sa te pedepseasca, ci ca sa te opreasca de la incalcarea legii universale.
Psalmul 118 ne trezeste in memorie detaliile legii, rememorarea lor continua, intru deplina sanatate a trupului si intru iluminarea mintii.
NOTA BENE. Se intelege ca nu numai Psalmii selectati de noi aici, ci toti ceilalti, au o energie benefica salvarii noastre.
Scrierile revelate contin coduri puternice, dar adesea enigmatice, pierdute uneori de noi, oamenii moderni. Regasirea lor cere un travaliu ascetic, de fiecare data rasplatit.
Sursa: autovindecarea.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu