ADEVĂRURI ISTORICE CARE DERANJEAZĂ

ADEVĂRURI CARE DERANJEAZĂ, ATÂT LA MOSCOVA, CÂT ȘI LA ROMA

IMPUNEREA INTERDICŢIEI ASUPRA DENUMIRILOR DE DAC ŞI DE DACIA

în anul 362

Ca urmare, structura ecleziastică de la Roma, refuzată de daci,

înţelege să-i pedepsească pe aceştia interzicând cu stricteţe până şi

pronunţarea numelui de dac şi de Dacia, începând din vremea

împăratului Iulian Apostatul (361 - 363). Chiar şi Traian este pus la

index de biserică, ca persecutor al creştinilor.

IULIAN APOSTATUL NU-I AGREEAZĂ PE DACI

Iulian Apostatul a fost primul care a înlocuit denumirea etnică de

geţi cu cea falsificată de goţi, pe baza prezenţei vremelnice, de

moment, dar reale, a goţilor în zonă. Împăratul Iulian Apostatul, deşi

de acord cu interdicţia de utilizare a denumirilor de dac şi de Dacia,

şi-a câştigat titulatura datorită stării de conflict cu biserica,

deoarece încercând să renunţe la creştinism, ia o serie de măsuri

anticreştine (a redeschis templele păgâne şi a dat un edict de

toleranţă pentru păgâni, donatişti şi evrei) fapt care i-a adus

cognomenul de „Apostata”. Măsurile au fost revocate la moartea sa

(363).

ISTORICII ANTICI INTERZIŞI PENTRU PASAJELE ÎN CARE SE REFERĂ LA DACI ŞI LA DACIA

Interdicţia de utilizare a denumirilor de dac şi de Dacia a presupus

şi a condus şi la scoaterea din circulaţie a scrierilor anterioare, cu

referire la daci, situaţie care a făcut să dispară din operele din

antichitate a peste 200 de referiri a numeroşi autori greci şi romani,

dintre care cei mai importanţi au fost:

Ablaviu,

Claudius,

Aelianus,

Lucius Ampelinus,

Apianus, Caniniu,

Arian,

Aristotel,

Cassiodorus,

Dio Cassius Coceianus,

Cezar,

Dio Crisostomos,

Cicero,

Clemens din Alexandria,

Criton,

Demostene,

Dexipp,

Dio din Prusia,

Dionisiu din Alexandria,

Diodor din Sicilia,

Eusebius din Cesareea,

Iosephus Flavius,

Frontinus,

Galen,

Hellanicos,

Herodot,

Hesychios din Alexandria,

Hieronimus,

Horaţiu,

Iordanes,

Iulian Apostatul,

Lactantius,

Titus Livius,

Lucan,

Lucian din Samosata,

Ammianus Marcellinus,

Meandru,

Trogus Pompeius,

Pomponius Mela,

Ovidiu,

Platon,

Pliniu cel Bătrân,

Plutarh,

Prophyrios,

Prosper,

Ptolemeu,

Rufinus,

Sofocle,

Solimus,

Strabon,

Suetoniu,

Tacitus,

Traian,

Tucidide,

Valerius Maximus,

Vergilius,

Xenophon.

RUPTURA DACILOR CU ROMA, MOTIVATĂ RELIGIOS

Perioada de dominaţie romană în Dacia de la nord de Dunăre şi ultimele

persecuţii religioase de după anul 303, la care au fost supuşi

locuitorii din Dobrogea, din Scytia Minor, i-a îndepărtat pe daci de

Roma şi i-a făcut să se apropie mai mult de noile structuri religioase

de la Constantinopol.

OSTILITATE ÎN PLAN RELIGIOS

În plan religios, una din acuzele grave pe care Roma creştină

ecleziastică le aduce celor de la Constantinopol este că aceştia, pe

baza curentului „origenist”, ar fi adoptat câte ceva din elementele de

dogmă proprii religiei geto-dacilor. Ca exemplu Silviu N. Dragomir îl

citează pe teologul alexandrin Origene, apologet creştin (185 - 254

e.n.) care, apărându-şi opţiunile „împotriva lui Celsus”, consemnează:

„Apoi, fiindcă noi creştinii cinstim pe cel prins şi mort, el crede că

noi am făcut la fel ca geţii, care îl cinstesc pe Zamolxe”. Rezultă că

ostilitatea faţă de tot ce era de sorginte dacică, chiar şi cu privire

la practica religioasă, dăinuia mai de mult, de dinainte de

oficializarea religiei creştine din 325.

PARALELE DACO-CREŞTINE

Cu privire la paralela între religia zalmoxiană şi religia creştină

Mircea Eliade remarcă concludent că:

„Nemurirea getică devine nemurire creştină…”.

Ca Simion Mehedinţi să precizeze că strămoşii noştri autohtoni

geto-daci au fost „pe jumătate creştini înainte de a se fi ivit

Hristos pe pământ”.

ROMA ECLEZIASTICĂ CA PUTERE POLITICĂ

Nemaiavând acces la forţa armată, care acum era dirijată din noua

capitală a imperiului, structura ecleziastică de la Roma, de după anul

325, îşi consolidează mai mult poziţia politică, înţelegând să

stăpânească prin religie, ceea ce până atunci rezolvaseră cu forţa

armelor. S-a încercat o apropiere şi cu dacii de pe ambele maluri ale

Dunării, dar dacii care adoptaseră creştinismul direct de la sursă,

datorită şi poziţiei geografice mai apropiate de Constantinopol, au

refuzat să colaboreze cu trimişii Romei, în care au recunoscut atât pe

reprezentanţii militarilor pe care-i alungaseră cu cca. o jumătate de

veac în urmă, cât şi pe continuatorii clericilor, care dirijaseră

măsurile de represiune a fraţilor lor din dreapta Dunării, din Scytia

Minor. Refuzul dacilor de a colabora cu Roma însemna şi refuzul

cooperării economice, căci aici în Dacia era principalul izvor de

resurse alimentare şi de subzistenţă. Astfel Roma este împinsă spre

măsuri extreme.

Iată că şi romanii considerau SFÂNT pământul DACIEI NOASTRE STRĂBUNE.

Poetul roman Marţial a dedicat prietenului său Marcellinus care

însoţea armatele lui Domiţian în anul 86 plecate spre Istru să poarte

război împotriva geţilor această scrisoare (după cum ştim armatele

romane AU FOST ZDROBITE de Marele Nostru Rege care a primit atunci

supranumele de „DECEBALUS”):

,,Marcelline, ostaşule, tu pleci acum, ca să iei pe umerii tăi cerul

de nord al hyperboreilor şi astrele polului getic care de abia se

mişcă.

Iată şi stâncile lui Prometeu.

Iată şi muntele acela faimos în legende.

În curând tu vei vedea toate acestea din apropiere cu ochii tăi proprii.

Când tu vei contempla aceste stânci în care răsună durerile imense ale

bătrânului, vei zice:

Da, el a fost încă mai tare decât aceste pietre tari,

şi la aceste cuvinte tu vei putea să mai adaugi că:

acela care a fost în stare să sufere astfel de chinuri a putut

într-adevăr să făurească şi neamul omenesc.”

Câţi dintre noi au auzit vreodată ceva despre această MĂRTURIE

cutremurătoare a poetului Marţial?

Este una din cele mai vechi şi mai minunate descrieri a Patriei

Noastre - DACIA HIPERBOREEANĂ!

Oare DE CE nu ni s-a spus niciodată nimic?

De ce nu ni s-a spus că asemeni bunicilor noştri DACI şi GRECII şi

ROMANII antici ştiau Carpaţii drept munţii unde PROMETEU A FOST

PIRONIT şi ÎNCĂTUŞAT de către zei?

Pe atunci străinii veneau ca la Ierusalim, în pelerinaj şi rugăciune,

la PANAGHIA (Stânca SFÂNTĂ) din Ceahlău, la Sfinxul din Bucegi.

Nici azi nu ni se spune de ce avem atâtea vârfuri numite „OMU”.

Cine e acel „OM”, acel străbun a cărui amintire a fost astfel înveşnicită?

Din vechime până în Evul Mediu cronicarii ne numeau ţara DACIA PEONILOR.

De ce?

Grecii numeau „PEON” sau „PION” adică STÂLP, COLOANA muntelui Ceahlău.

Şi GHEORGHE ASACHI numea CEAHLĂUL în poeziile sale Muntele PION.

Aici, de stânca numită ŞI ASTĂZI „SFÂNTA” (Panaghia), care chiar arată

ca o uriaşă coloană se pare că a fost înlănţuit TITANUL PROMETEU.

Şi cine a urcat în Ceahlău, până la Panaghia şi Toaca a auzit

legendele cu URIAŞII (titanii) care s-au luptat cu zeii sus în vârf.

Acum înţelegem şi de ce Traian a fost singurul împărat roman care a

ales SIMBOLUL COLOANEI pentru a ilustra războaiele cu bunicii noştri

daci.

Războaiele cu DACIA PEONILOR.

Şi Constantin Brâncuşi, marele sculptor a ales acest simbol AL

COLOANEI INFINITE care urcă până la cer pentru a evoca jertfele

bunicilor noştri din Primul Război Mondial care ne-a adus REÎNTREGIREA

neamului nostru românesc.

Simbolurile au fost dintotdeauna limba în care şi-au vorbit INIŢIAŢII.

Azi cheia descifrării lor poate fi în mâna noastră.

Avem curaj să o folosim?

- „Mioriţă, mioară,

Oiţă din poieniţă,

Cu flori roşii la guriţă,

TU MI-EŞTI SURIOARĂ,

Spre cer priveşti

Şi nimic nu doreşti

- Of, ciobănel mic

Mic şi mai harnic,

Doi ciobani din răsărit

Mi s-au sfătuit

Ca, la apus de Soare,

Să mi te omoare. ”

“Pe Argeş în jos,

Pe un mal frumos,

Un fluier s-auzea,

Cu jale cânta,

Şi cine-l auzea?

Zâna Ileana.

Ileana Sânziana,

SORA SOARELUI

Floarea Plaiului,

Din neguri ieşind

Şi aşa vorbind:

- MIOARA MEA, BACE,

Dă-ţi oile-ncoace,

Să nu se rătăcească,

Să nu se risipească,

Că stăpânul are jale,

O să ni-l omoare,

La apus de soare.”

Cum de nimeni până acum NU A VRUT să observe cât de asemănătoare este

ASUMAREA SACRIFICIULUI de către Păstorul ZALMOXIS cu asumarea

sacrificiului de către Păstorul Iisus?

Dacă la baza credinţei creştine stă TOCMAI SACRIFICIUL ASUMAT al lui

Iisus cum de nimeni nu a vrut să înţeleagă că în „Mioriţa” este vorba

de SACRIFICIUL ASUMAT al Păstorului Zalmoxis?

Ca să nu mai spun de cele 3 FLUIERE, simbol al celor 3 SULIŢE ale

sacrificiului şi al transmiterii mesajului către zei.

Cine a citit ştie ce spun cronicile vechilor greci:

Herodot, în „Istorii”, explică acest sacrificiu: „La fiecare al

cincilea an ei aruncă sorţii şi totdeauna îl trimit cu solie la

Zamolxis pe acela din ei pe care cade sorţul, încredinţându-i de

fiecare dată toate trebuinţele lor. Trimiterea solului se face în

acest chip: unii din ei, stând în şir, ŢIN TREI SULIŢI cu vârfurile în

sus, pe când alţii îl apucă de mâini şi de picioare pe cel trimis la

Zamolxis, îl leagănă de mai multe ori şi după aceea îi fac vânt

aruncându-l deasupra vârfurilor de suliţi.”

Când se va preda în şcoli ADEVĂRUL despre „Mioriţa”?

M-am săturat ca NOI ROMÂNII să tot fim scuipaţi de duşmanii noştri cu

„sunteţi un popor „MIORITIC”, adică slabi şi fatalişti.

Adevărul nu mai poate aştepta.

„Mioriţa” este EVANGHELIA bunicilor noştri geto-daci!

„Mioriţa” este POVESTEA SACRIFICĂRII Păstorului ZALMOXIS.

Cine a studiat ştie că au existat peste 1500 de variante ale baladei „Mioriţa”.

Deci pentru strămoşii noştri ERA ESENŢIALĂ PĂSTRAREA acestei străvechi

mărturii a vechii credinţe în ZALMOXIS.

Şi în cele mai vechi variante apare adevărul – „Mioriţa” ERA SORA PĂSTORULUI!

Mioara din „AL-MYRIS” care însemna „CEA ALBĂ, CEA PURĂ” era

Artemis-Roşioara sora geamănă a lui Apollon Zalmoxis - ALBUL.

Deci „poporul mioritic” nu este un popor de OI, ci UN POPOR PUR, ALB.

De aceea în centrul Daciei se află oraşul APOULON, care purta numele

lui Apoulon Zalmoxis.

Adică Oraşul ALB. Adică ALBA IULIA de astăzi. CAPITALA ÎNCORONĂRII

regilor Marii UNIRI de la 1918.

Iar acea regiune se numea DACIA APULENSIS - Dacia celor care îl

venerau pe Apoulon Zalmoxis-ALBUL.

De aceea insula pe care era ridicat templul lui ZALMOXIS - Apollo

Hiperboreeanul, era numită „Leuke”, adică insula ALBĂ.

Astăzi insula Şerpilor este sub ocupaţie haholească. Haholii AU FURAT

până şi o parte din ruinele templului…le-au dus la Kiev…

Iar de la supranumele de „PAJURA” (vulturul) pe care bunicii geţi i

l-au dat lui Apolon ZALMOXIS, după ce l-au văzut zburând, se trage şi

numele Dinastiei BASARABILOR.

Pentru că supranumele lui Apollon ZALMOXIS era „BASSAREUS”.

Şi aşa a ajuns PAJURA cu cruce în plisc simbolul de pe sigilile şi

steagul Ţării Româneşti.

Şi cu siguranţă nu ştiaţi.

Simbolul celor DOI GEMENI ZALMOXIS era DUBLUL ZET pus în cruce.

Adică ceea ce azi numim ZVASTICA.

De aceea la Marea Unire de la 1918 Regina Maria a comandat o coroană

cu nu mai puţin de 7 ZVASTICI stilizate.

Şi ţineţi cont că asta se întâmpla pe vremea când încă NU exista

nazism sau fascism.

Hitler şi Stalin încă nu puseseră gheara pe SIMBOLUL GEMENILOR ZALMOXIS.

ZVASTICILE atârnau pe nişte pandantive spre umeri şi a-7-a era chiar

în vârful coroanei regale.

Iată coroana Reginei noastre - REGINA Maria a Marii Uniri:

Este ceva ce nu se spune despre complexul de Peşteri de la ŢÂPOVA, de la Nistru.

Cu mii de ani în urmă se pare că ŞI AICI, în aceste peşteri a locuit

PROFETUL bunicilor noştri GEŢI - ORFEU.

Şi ghidul ţi-o va spune dacă vede că meriţi efortul.

Şi de aici încep misterele străvechii noastre istorii.

De la Nicolae Densuşianu  – „Dacia Preistorică” până la „Dacia

Secretă” apar noi şi noi descoperiri, iar nouă poate, ne va reveni

cinstea să descoperim şi să dezvăluim ADEVĂRUL generaţiilor viitoare.

Aceasta ÎNCĂ nu se poate spune oficial.

Nu sunt încă toate datele sau….NU E VOIE a se spune.

Orfeu cel care cânta din liră, a prevestit naşterea GEMENILOR DIVINI

Apollon şi Artemis (Bendis) Zalmoxis în ceea ce astăzi este Bărăganul

- Câmpia Română - râul Ialomiţa.

Orfeu a profeţit naşterea ZEILOR DACIEI.

Apoi Orfeu A FOST DECAPITAT de preotesele unui templu, supărate că

prin profeţia sa li se contesta autoritatea.

În memoria sacrificiului Profetului Orfeu, după naşterea GEMENILOR

ZALMOXIS şi ridicarea lor la ceruri, bunicii noştri DACI au cioplit

stânca din vârful Muntelui SFÂNT (astăzi munţii Bucegi), i-au dat chip

de REGE DAC, cu „PILEUS” pe cap (însemnul nobililor DACI) şi i-au spus

KOG-A-ION.

Aşa a apărut „SFINXUL” din Bucegi.

KOGAION înseamnă „CAPUL MAGNIFICULUI”, „Capul lui ION” (Orfeu era

numit „ION” de către bunicii noştri=MAGNIFICUL, Cel Mare)

De acolo se trage şi acel „IO” care preceda numele MARILOR VOIEVOZI

ROMÂNI. Şi nu însemna „EU”.

Aşa se explică scrierile ciudate de tipul:

„aici odihneşte IO Ştefan Voievod”, sau „această biserică a fost

ridicată de IO Radu Voievod.

Sursa: primit pe mail