Parintele ne vorbeste despre menirea noastra de a trai constient, de a ne orienta catre profunzimea constiintei spre a ajunge sa ne amintim ceea ce suntem cu adavarat.
Ne vorbeste de armonie si echilibru, de transformarea cunostintelor in intelepciune prin intermediul experientei de viata. Si ne explica ceva deosebit de important: a avea acces la propria constiinta inseamna a sti impreuna cu Dumnezeu, a primi lumina si sprijin permanent direct de la Sursa, fara distorsiuni sau intermediari.
Cu adevarat daca ai constiinta curata, adica te afli in permanenta legatura cu Dumnezeu, nu ai de ce sa te temi de nimic.
Pentru ca Dumnezeu este doar iubire, iar teama (frica) nu poate gasi nicio bresa prin care sa patrunda in fiinta ta. Iar eu cred cu toata fiinta mea, ca a ne darui lui Dumnezeu pe noi insine este de fapt cel mai mare dar pe care noi il putem face propriului nostru spirit.
Parintele ne spune foarte clar – este de datoria noastra sa ducem lupta cu intunericul si ca exista printre noi suflete moarte, intunecate de absenta lui Dumnezeu. Credinta este cea care ne pazeste sufletul si spiritul. Iar lupta cu intunericul si intunecatii nu este zadarnica, din contra ne face mai puternici!
Cine patrunde cu adevarat sensurile adanci ale spuselor Parintelui poate trece senin peste orice provocare a vietii. Nu va fi tulburat nici de dezastrele politice si nici de cele economice, pe cele naturale le va accepta si va merge mai departe. Isi va apara normalitatea, credinta si valorile cele de Dumnezeu oranduite pentru aceasta lume. Si astfel isi va putea indeplini menirea.
Iata cateva cugetari ale Parintelui despre adevar, credinta si libertate:
”Adevarul este fiinta vie.
Initiativa omului spre Adevar, Dumnezeu o trezeste.
Cel mai greu pacat, vesnic fara iertare este starea omului impotriva Adevarului.
Credinta e un risc al ratiunii; dar nicidecum o anulare ci dimpotriva, o iluminare a ei. E o absorbire a sufletului intr-un dincolo al lumii acesteia, in modul divin al existentei.
Mintea care cugeta ca nu exista Dumnezeu cade in propria sa sentinta, caci a te lupta din toate puterile impotriva a ceea ce nu exista dovedeste nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul si prin urmare nebunia mintii care o conduce.
Omul are nevoie de Dumnezeu ca garant al libertatii sale.
Decizia de a crede in Dumnezeu sau de a fi ateu este si ea o fapta a libertatii.
Cine nu se va lepada de sine nu va fi liber. Mantuirea se lucreaza numai pe ruinele egoismului. Mantuirea noastra nu e numai un dar de la Dumnezeu, ci si o fapta a libertatii noastre.
Cat asculti de Dumnezeu, atat asculta si Dumnezeu de tine.
Cel mai frumos dar pe care il putem face lui Dumnezeu e sa ne daruim Lui pe noi insine, pe viata.”
Despre Iisus, sufletul omenesc si lupta cu intunericul:
”Iisus a venit sa se lupte cu diavolul, ca om adevarat,
intrucat numai asa ne putea impinge la toata indrazneala cata trebuie; iar castigand – ca om – o biruinta desavarsita asupra lui, biruinta
ne-a dat-o noua, in dar, dar numai daca ne luptam si noi ca El.
Trupul traieste, daca e locuit de suflet; iar sufletul traieste, daca e locuit de Dumnezeu. Asadar, sunt oameni care au intr-insii suflete vii, si sunt oameni care au suflete moarte.
Oameni suntem toti; om insa, numai din cand in cand cate unul: acela care nu-si dezminte obarsia divina; iar Om cu O mare numai Unul, Iisus Hristos, Care pentru oameni, Dumnezeu fiind, S-a facut Om. Stiam si pana la El ca avem obarsie divina, ca suntem nemuritori cu sufletul, ca este un singur Dumnezeu, spiritual, nevazut – stiau aceasta si dacii lui Zamolxis de pe meleagurile noastre – dar cu venirea lui Iisus ca Om intre oameni, in istorie, se repara structural firea omeneasca.
Iisus pentru noi e Sensul vietii si al istoriei; reazemul ei in ispitele si furtunile timpului. Iisus este asemanarea dupa care tanjim si insetam de-a lungul desertului lumii: originalul nostru, autenticitatea noastra.”
Despre incercarile vremurilor si rasturnarea valorilor
”Incercarile si nelinistile vremii au si ele un rost: ne provoaca la gasirea sensului ce-l avem in
Dumnezeu, ca ultim reazem etern al linistii, iar pe de alta parte ne conduc la regasirea de noi insine, ca fapturi renascute in Dumnezeu si ajunse la libertatea spiritului.
Stiinta fara Dumnezeu si impotriva omului s-a apucat sa faca si nebunia ei cea mai de pe urma: desfacerea si aprinderea stihiilor.
A nu lucra cu valorile, in sensul in care le-a rostuit Dumnezeu, inseamna a iesi din ierarhie si a face anarhie.
Cancerul, aceasta misterioasa anarhie celulara, mi se pare ca vine tot cam din aceleasi pricini din care vine si o anarhie sociala, tot un
dezechilibru dovedeste in vreo zona necunoscuta a organismului, sau vreo slabire in serviciul de siguranta al sistemului nervos.
Dezechilibrul mintal al trufiei a contaminat aproape toate valorile si le-a pus in conflict. In valoarea politica trufia starneste tirania, terorismul, dictatura; in religie – inchizitia, despotismul, protestantismul; in stiinta si economie – materialismul; in arta – senzualismul; in toate a bagat anarhia fata de Dumnezeu, Ierarhul lor de drept.”
Despre viata spirituala si constiinta
”Viata noastra are trei faze in dezvoltarea ei: faza vegetativa – pana la nastere; faza bio-psihica,
fara limite precise; si faza spirituala. Multi nu traiesc decat primele doua faze ale vietii, iar mai sus nici nu au de gand sa ajunga.
Precum urmarim o armonie intre facultatile sufletesti, tot asa trebuie sa urmarim o armonie si intre cunostintele din cat mai multe domenii, precum si o sinteza a acestora cu viata.
O unificare a vointei, ba chiar a tuturor facultatilor noastre sufletesti izbuteste s-o ajunga abia rugaciunea, deoarece rugaciunea curateste mintea.
Constiinta e un grai tacut, o chemare lina, pe care o auzi sau o intelegi ca vine dinlauntru, dar totusi de dincolo de tine, de la Dumnezeu.
Insusi cuvantul con-stiinta insemneaza a sti impreuna, la fel. Iar cei ce stiu impreuna, la fel, sunt Dumnezeu si omul. Prin urmare cugetul sau constiinta e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om si acelasi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu.
Patimile, reaua vointa, pacatele, dar mai ales nebagarea in seama a glasului constiintei, ingramadesc niste valuri peste ochiul acesta, niste solzi, care-i sting graiul, incat abia se mai aude. Atunci si Dumnezeu se stinge din ochiul nostru incat ne pare ca nici nu mai este Dumnezeu.
Cand ai constiinta curata sa nu te temi niciodata de nimic.”
Despre iubire si Dumnezeu cel din tine
”Pe Dumnezeu Îl ai sadit, inoculat, latent, in structura ta spirituala.
Tu esti altoit cu un
Om-Dumnezeu, absolut superior conditiei tale pamantesti. Prin aceasta si tu esti fiu al lui Dumnezeu. Ne-a dat si noua puterea sa fim fiii lui Dumnezeu. Daca cineva e constient si traieste aceasta evidenta interioara si pe celalalt plan al existentei, unuia ca acela nici un rau nu i se mai poate intampla.
Pe cand dreptul cunoaste un Dumnezeu personal, plin de iubire si
apropiat oamenilor, pacatosul simte un Dumnezeu aspru, ascuns, amenintator, atotputernic si tare departe.
Ura, aceasta desfigurare spirituala, face mii de victime, caci stinge pe Dumnezeu si din ochii celorlalti. Ura isi ridica impotriva si mai mare ura,
e un climat al mediului viciat, o boare a haosului. Ura face din aceasta viata o anticamera a iadului.”
Iubirea e insusirea prin care Dumnezeu a creat lumea.
Iubirea nu are marginile omului, nici spatiul, nici timpul; nu piere niciodata, e puternica, incat strabate dincolo de mormant si ajunge pe cel iubit; strapunge iadul care nu-i poate sta impotriva si strabate cerul.
Iubirea e calea cea mai scurta si mai presus de orice cale, spre desavarsire; printr-insa avem inlauntrul nostru Imparatia Cerurilor.”
Darul Parintelui Arsenie Boca este de nepretuit.
Ne arata calea si ne ajuta sa nu ne ratacim.
Trebuie doar sa lasam sa ne patrunda in suflet intelepciunea sa.
Eu am primit darul cu toata inima si am considerat ca trebuie sa-l impartasesc cu toti cei care au nevoie de sprijin spre a nu rataci calea si a-si implini menirea.
sursa
Sursa: http://adevarul2012.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu