De ce n-a fost primită România în Schengen?

Foto: EPA

României i s-au închis uşile Spaţiului Schengen? De ce s-a luat această decizie? Vă prezentăm răspunsul la această întrebare al domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992.

"Ray Mabus, secretarul US Navy, a declarat că Marina americană a fost obligată să renunţe la 10 miliarde USD, ca urmare a reducerii cu 85 de miliarde USD a cheltuielile bugetare ale Pentagonului. Întreaga aviaţie a cel puţin 4 din cele 9 portavioane americane va fi consemnată pe punte (Ronald Reagan, Stennins, Vinson, Eisenhower), adică peste 370 de aeronave. US Navy a anulat deja şi dislocarea Grupului de lovire navală constituit în jurul portavionului Harry Truman, cu 2 zile înainte ca acesta să plece în misiune în zona Golfului, (împreună cu 8 distrugătoare şi fregate) fiind menţinut la ancoră. Cele 4 portavioane amintite mai sus nu mai sunt operative, în situaţia de impunere a unei no-flight-zone (interdicţie aeriană) Siriei sau Iranului, aşa cum s-a procedat în cazul fostei Iugoslavii sau Libiei.

Pentru alte 2 portavioane (Theodore Roosvelt, Nimitz), numărul de ore de zbor al piloţilor a fost redus la minimum de siguranţă, atât cât să nu-şi piardă calificarea. Începând din luna martie, exerciţiile de întrebuinţare în luptă ale echipajelor acestor aeronave vor fi anulate, la fel şi cursurile de formare de noi piloţi de punte. Oficiali ai US Navy au avertizat că va fi necesar un an şi cam de 3 ori mai mulţi bani pentru readucerea acestor grupuri de aviaţie la nivelul de pregătire avut anterior.

Grupul de lovire navală CSG (carrier strike group) este o mare unitate navală a SUA, constituită în jurul unui portavion şi subordonată unei din flotele marinei militare americane. El are în subordine un portavion, cel puţin un crucişător purtător de rachete, un divizion de distrugătoare (care include obligatoriu cel puţin 2 distrugătoare şi o fregată), 1-2 submarine nucleare de atac şi 2-4 nave logistice de alimentare şi transport. Marina militară a SUA are în prezent 9 CSG, dintre care 2 dislocate permanent la baza navala Yokosuka din Japonia şi 1 în Hawaii de rezervă; în zona Golfului Persic au patrulat anul trecut alte 2 portavioane.

Misiunea CSG este aceea de a câştiga şi menţine supremaţia navală şi aeriană asupra unei suprafeţe de mare sau ocean, care include şi o zona de coastă. În acest fel asigurând protecţia grupului expediţionar de lovire (ESG) al Infanteriei marine SUA, pe timpul operaţiilor amfibii de debarcare. Portavioanele americane au un echipaj de 2.480 de militari şi 90-98 de aeronave, organizate pe 4 escadrile de vânătoare şi vânătoare-bombardament înzestrate cu F/A-18E/F Super Hornet, 1 escadrilă de război electronic cu EF-18G, 1 escadrilă de alarmare timpurie cu E-2C Hawkeye AWACS, 1 detaşament de transport cu C-2A Greyhound şi 2 escadrile de elicoptere cu SH-60F Seahawk.

Aceste reduceri ale bugetului Apărării au survenit în condiţiile în care SUA au nevoie urgentă de întreţinere şi modernizare a facilităţilor complexelor sale balistice intercontinentale, iar concedierile angajaţilor civili operate de National Nuclear Security Administration, nu fac decât să degradeze capacitatea lor de reacţie. Vizita la Moscova a dnei. Rose Gottemoeller, subsecretar de stat pentru controlul armamentului şi securităţii naţionale de la sfârşitul lunii februarie 2013, se axa pe propunerea SUA ca ruşii să accepte discuţii referitoare la un nou tratat de reducere a armamentului nuclear strategic. 

Răspunsul Rusiei la această propunere a fost acela că a desfăşurat în perioada 17-21 februarie 2013, în imediata apropiere a Europei, cele mai ample antrenamente nucleare din ultimii 20 de ani, care au stârnit panică în Occident. Şeful Statului Major al armatei ruse, gen. Valeri Gerasimov a explicat că a fost doar o inspecţie-test asupra capacităţii de reacţie a directoratului 12-GUMO, adică a Comandamentului Trupelor de rachete strategice, în colaborare cu brigăzi de rachete nucleare tactice, aparţinând Comandamentelor Întrunite de Sud şi Central.

Testul a constat în dislocarea a câtorva sute de rachete balistice intercontinentale şi cu rază scurtă de acţiune mobile, la graniţa de vest a Rusiei, focoasele nucleare fiind scoase din complexe de depozitare şi montate pe rachete. Dislocarea rachetelor nucleare ruseşti s-a făcut în raioanele Zhukovka (aflat în apropierea graniţei cu Lituania şi Belarus), Golovchino (la graniţa cu Belarus) şi la 100 km de Harkov, la graniţa cu Ucraina.

Scenariul aplicaţiei a fost mai amplu, prevăzând şi testarea forţei de reacţie rapidă, antrenând efective de aproximativ 7.000 militari, din divizia 98 Aeropurtată de la Ivanovo. Aceştia au fost paraşutaţi în condiţii de noapte şi vizibilitate scăzută, cu tot cu tehnica blindată din dotare, din 48 avioane IL-76 aparţinând diviziei a 4-a aeriană de la Rostov. Raionul de paraşutare a fost un poligon nuclear, situat în apropiere de Cheliabinsk. Totodată, avioane de bombardament cu rază mare de acţiune au fost alarmate şi au executat la rândul lor, lovituri la sol în acelaşi poligon.

Rusia a decis şi spargerea monopolului bombardierelor invizibile, deţinut de americani, aprobând construirea Elefantului Alb. Bombardierul strategic rusesc din generaţia a V-a, fiind planificat să zboare în 2015, devansând astfel amplasarea scutului antibalistic de la Deveselu, făcându-l inutil.

(Vezi: Elefanţii albi ai Rusiei)

Reacţia statelor occidentale, cu precădere a Germaniei, s-a bazat pe instinctul de conservare, declarându-se imediat împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Numai la Bucureşti, politicienii USL-şti şi adversarii lor băsişti n-au înţeles nici până azi că i-a lovit trenul, acuzându-se reciproc pentru acest eşec.

Sursa: romanian.ruvr.ru