Declarație de apreciere personală

Declaraţia mea de apreciere personală:

Ceea ce sunt ar fi suficient de bun dacă aş arăta-o deschis.

Carl Rogers

Următoare poveste a fost scrisă ca răspuns la întrebarea unei fete de 15 ani “Cum pot eu să mă pregătesc pentru a mă realiza în viaţă?”

“Eu sunt eu.

În toată lumea nu mai este nimeni exact ca mine.

Există oameni care au nişte părţi asemănătoare cu ale mele dar nu seamănă cu mine perfect. De aceea, tot ce vine din mine îmi aparţine numai mie, pentru că doar eu am hotărât aşa.

Eu îmi aparţin cu totul – corpul meu, cu tot ceea ce face el; mintea mea cu toate gândurile şi ideile; ochii mei şi toate imagiile pe care le văd; sentimentele mele, oricare ar fi ele – furie, bucurie, dragoste, frustrare, dezamăgire, nerăbdare; buzele mele şi toate cuvintele rostite – politicoase, dulci şi aspre, corecte sau incorecte; glasul meu răspicat sau şoptit; toate faptele mele, fie că includ pe alţii sau numai pe mine.

Am propriile mele fantezii, propriile mele vise, speranţe şi spaime.

Am propriile mele triumfuri şi succese, dar şi propriile eşecuri şi greşeli.

Pentru că eu îmi aparţin mie, mă pot cunoaşte îndeaproape. Făcând acest lucru, mă pot iubi şi pot fi prietena tuturor părţilor care mă alcătuiesc. Numai atunci o să pot să le fac pe ele să lucreze pentru propriul meu interes.

Ştiu că există anumite aspecte legate de mine care mă derutează, iar altele pe care nu le cunosc. Dar atâta vreme cât sunt prietenoasă şi drăgăstoasă cu mine însămi, pot căuta curajoasă şi plină de speranţă modalităţi de a afla mai multe despre mine.

Oricum aş arăta şi m-aş auzi, orice aş spune şi aş face, şi orice aş gândi şi aş simţi la un moment dat, mă reprezintă întru totul pe mine. Clipa aceeea este autentică şi mă arată pe mine cum sunt în acel moment.

Când revăd mai târziu cum am arătat şi cum am auzit, ce am spus şi ce am făcut, cum am gândit şi ce am simţit, am senzaţia că multe părţi nu mi se potrivesc. Atunci las, trec peste aceste părţi, păstrându-le doar pe acelea care mi se potrivesc şi încercând să inventez altele noi în locul celor abandonate.

Văd, aud, simt, gândesc, spun şi fac. Posed instrumentele de a supraveţui, de a fi alături de ceilalţi, de a realiza ceva bun şi de a găsi un rost şi o ordine în mulţimea de oameni şi de lucruri din afara mea.

Eu îmi aparţin mie şi de aceea mă pot construi.

Eu sunt eu şi îmi aparţin mie”.

Virginia Satir

Sursa: holisterapi.wordpress.com