In ziua mucenicilor se deschid mormintele si portile Raiului.

Sarbatoarea crestina a Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste inceperea anului agricol traditional si a generat o sarbatoare traditionala romaneasca, Mucenicii sau Macinicii. In aceasta zi, se trece la curatenia gospodariei, dandu-se foc gunoaielor stranse numai cu foc adus din casa, pentru a aduce caldura din casa si afara. In credinta populara in ziua mucenicilor se incheie zilele babelor, zilele capricioase ale ingemanarii iernii cu primavara, lasand loc zilelor mosilor, zile calde. De aceea, in aceasta zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pamantului cu bate sau maiuri, rostind descantece, pentru ca sa iasa caldura si sa intre gerul, sau jocul copiilor peste foc.

In ziua mucenicilor, in credinta populara, se deschid mormintele si portile Raiului, iar gospodinele fac, in cinstea Sfintilor Mucenici, 40 de colaci numiti sfinti,mucenici sau bradosi. In Moldova, acestia au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, si sunt copti din aluat de cozonac, apoi unsi cu miere si nuca. In Dobrogea, se pastreaza aceeasi forma antromorfica, dar mucenicii sunt mai mici si sunt fierti in apa cu zahar, cu scortisoara si nuca, simbolizand lacul in care au fost aruncati Sfintii Mucenici. In Muntenia, pe langa bradosii obisnuiti, se face o Uitata pentru morti, un mucenic mai mare, dar orb, pe care copii il joaca in jurul focului si care este dedicat celor morti care pe timpul anului au fost uitati.

Daca pana la 8 martie, a fost saptamana femeii, pe 9 martie se zice ca este ziua barbatului existand obiceiul de a bea 40 de pahare de vin in cinstea celor 40 de Sfinti Mucenici.

În ziua Măcinicilor sau Mucenicilor se află hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele aprige ale Dochiei şi cele călduroase ale Moşilor. În această zi s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia când, conform tradiţiei, aceasta moare şi se preface în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor, jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar, pentru dreapta lor credinţă.

Obiceiurile din ziua de 9 martie formează un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea alimentelor rituale (Sfinţi, Sfinţişori, Bradoşi), beţia rituală atestată de tradiţia populară, deschiderea mormintelor şi porţilor Raiului pentru revenirea spiritelor printre cei vii, aprinderea focurilor în curţi şi grădini, în faţa caselor şi pe câmp, purificarea oamenilor şi vitelor prin stropirea cu apă sfinţită, bătutul pământului cu maiurile pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii, aflarea norocului în noul an prin prepararea turtei de Măcinici, retezatul stupilor şi tăierea primelor corzi de viţă de vie.

Credincioşii ortodocşi îi prăznuiesc pe 9 martie pe cei 40 de mucenici, ostaşi în armata romană din vremea împăratului Liciniu (308-324), care au fost omorâţi prin chinuri în Sevastia Armeniei, fiindcă nu au vrut să renunţe la credinţa creştină.

Conducătorul lor militar se numea Agricola, un aspru luptător împotriva creştinilor. Aflând că 40 de ostaşi din subordinea sa au refuzat să se închine idolilor, fiind creştini, le-a ordonat să-şi lase credinţa. În numele celor 40 a răspuns Chirion, cel mai mare în grad dintre ei: ‘„Cum am luptat şi am biruit pe vrăjmaşi, pentru împăratul pământesc, tot aşa vom lupta şi pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmaşilor Lui’“.

Pentru că nu a putut să-i convingă să renunţe la credinţă, Agricola a ordonat ca toţi cei 40 de tineri ostaşi să intre dezbrăcaţi în lacul Sevastia, care, în acea perioada a anului, era aproape îngheţat. Unul dintre ei nu a rezistat şi a ieşit din apă, dar intrând în baia caldă cu care erau ademeniţi cei din lac a murit. Numărul mucenicilor s-a completat cu unul dintre temniceri care, văzând tăria martirilor, s-a declarat şi el creştin şi a intrat în lac, alături de ceilalţi. După ce au fost scoşi din apă, martirilor li s-au sfărâmat gleznele, apoi au fost arşi de vii.

Sărbătoarea populară a mucenicilor marchează începutul anului agrar, celebrat la echinocţiul de primăvară, hotar între iarnă şi vară, între zilele aprige ale Dochiei şi zilele călduroase ale Moşilor.

Obiceiurile din ziua de Măcinici reprezintă un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea alimentelor (sfinţişorii), beţia rituală atestată de tradiţia populară, care susţine că e bine să bei în această zi 40 de pahare de vin, aprinderea focurilor prin curţi şi grădini, purificarea oamenilor şi animalelor prin stropirea cu apă sfinţită, bătutul pământului cu maiurile pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii, aflarea norocului în noul an prin prepararea turtei de măcinici, tăierea primelor corzi de viţă de vie.

Obiceiul de a se bea, în această zi, 40 de pahare cu vin roşu este o reminiscenţă a unor vechi practici păgâne din antichitate. Oamenii credeau că vinul băut de Măcinici se transformă de-a lungul anului în sânge şi putere de muncă. Dacă cineva nu putea să bea atâtea pahare cu vin, trebuia să guste sau măcar să fie stropit cu vin.

În tradiţia populară românească, focurile care se aprind în dimineaţa zilei de Măcinici (imediat după miezul nopţii) reprezintă arderea simbolică a spiritului iernii şi renaşterea spiritului verii.

Prin Banat, copiii scormoneau şi băteau cu beţele în focuri, iar mamele lor împrăştiau cenuşa rămasă după stingerea jarului în jurul caselor şi adăposturilor pentru animale. Focurile de Măcinici îndeplineau mai multe funcţii: purificatoare, prin alungarea forţelor malefice în ultima zi a anului vechi şi în prima zi a noului an agrar, fertilizatoare, prin împrăştierea cenuşii în grădini, livezi, vii ş.a.

Tradiţia românească a aluatului împletit, fiert sau copt, simbolizează sacrificiul mucenicilor îmbrăţişaţi în apa rece, amestecată cu gheaţa şi zăpada lacului de la poalele muntelui Ararat. Lumea creştină catolică sărbătoreşte Sfinţii Mucenici la o zi după cea ortodoxă.

Sursa: www.2012en.ro