KILLERII PSI

Cu excepţia participării la câteva microsesiuni de comunicări în circuit închis pe tema killerilor PSI, am păstrat întotdeauna o distanţă prudentă faţă de acest fenomen, insuficient cunoscut sub raport ştiinţific şi controversat cât încape din punct de vedere etic. Totuşi, în urma insistenţelor unor cititori şi telespectatori - îndeosebi tineri, printre care şi numeroşi studenţi - voi trece peste resentimentele ce le am înrădăcinate genetic faţă de killeri în general, fie ei şi aşa-zişi vânători sportivi, şi voi încerca să întredeschid o fantă către culisele câmpului de luptă mental, unde cu siguranţă vom întâlni şi specia bipedă cu asemenea îndeletniciri morbide.

Ideea răpunerii unor adversari prin mijloace psihice nu e chiar atât de originală, cum pare la prima vedere. Din cele mai vechi timpuri omul, mânat de pornirile sale belicoase, s-a preocupat de găsirea unor căi subtile şi totodată eficiente pentru mătrăşirea discretă - de la distanţă - a semenilor asupra cărora i se punea pata. Personificări ale killerilor PSI pot fi găsite în legendele tuturor popoarelor, pe toate continentele Pământului. În mitologia greacă, de plidă, chipul Gorgonei dăltuit în piatră (foto), cu înfăţişarea unui monstru cu chip de femeie cu privire hipnotică şi părul sub forma unor şerpi veninoşi, avea menirea să ţină la distanţă profanatorii de morminte şi pe alţi amatori de suveniruri interzise.

Potrivit mărturiilor scrise ale unor exploratori ce s-au aventurat în zone geografice greu accesibile, în care îşi duc traiul comunităţi umane ferite de „binefacerile” civilizaţiei tehnologice,  ar exista şi la ora actuală indivizi dotaţi cu puteri extrasenzoriale malefice, în stare să pricinuiască nenorociri de tot soiul semenilor aflaţi la depărtări considerabile. Cu menţiunea că, viitoarele victime ale acelor casapi exotici să fie pe deplin convinse de efectele nimicitoare ale solomonelilor făcute împotriva lor.  În caz contrar, killerul-solomonar riscă să o dea în bară, iar prestigiul său profesional să se ducă pe copcă. De când în afacerea asta şi-au vârât însă coada şi institute de cercetare patronate de KGB, GRU (Agenţia sovietică de informaţii militare), CIA, DIA şi alte organizaţii secrete croite după acelaşi calapod, căptuşite cu bugete de zeci de milioane de dolari, datele problemei s-au schimbat substanţial şi lucrurile trebuiesc privite din altă perspectivă. Killerii extrasenzitivi moderni nu mai au nevoie de acordul victimei, pentru a-i face de petrecanie. Aceasta poate fi trosnită pe cale psihică fără preaviz, atunci când se aşteaptă mai puţin – în somn, în baie, la ofiţerul stării civile sau la ospăţ. (Cu totul întâmplător, localizarea de la distanţă a ţintelor umane se face operativ prin intermediul efectului Rudan, un bioindicator extern al funcţiilor psihofiziologice vitale.)   

În ce constă, în fapt, deosebirea dintre killerii PSI de tip „hollywood”, zugrăviţi cu lux de amănunte în literatura de specialitate accesibilă publicului larg, şi ucigaşii extrasenzitivi autentici, disimulaţi cu parşivenie până şi în unele lăcaşuri unde smerenia şi buna-cuviinţă te îndeamnă să scoţi pălăria din cap, sau să-ţi lepezi încălţările la intrare?

Killerul PSI de tip „hollywood”, prezent de regulă şi în lucrări ştiinţifice serioase menite să împlinească setea de cunoaştere a celor mulţi, e un ins omnipotent şi cu desăvârşire imbatabil fizic şi psihic. Acest teribil personaj, creat special pentru dezinformarea şi înfricoşarea celor de bună-credinţă, are totul la degetul său mic. Cunoaşte cu precizie pe ce frecvenţe şi lungimi de unde cerebrale trebuie să acţioneze la orice oră din zi şi din noapte, poate penetra cu puterea gândului nădragii tuturor SPP-iştilor înşiraţi de la poarta Cotrocenilor – până la crâşma Golden Blitz, bunăoară. E în stare să trimită la cele veşnice până şi un ţar karatist uns cu toate alifiile, capabil să despice cu muchia palmei ditamai oleoductul transsiberian!

În realitate, abilităţile paranormale ale killerilor PSI sunt ceva mai modeste, dar nu lipsite cu totul de specificul lor terifiant. Începând cu faimoasa kaghebistă Nina Kalughina, care într-o primă fază exersa pe broaşte asasinatul prin puterea gândului, iar apoi a trecut direct la subiecţi umani recrutaţi din rândul deţinuţilor de drept comun (gurile rele spun că nu toţi erau de drept comun) şi terminând cu eleganţii „men in black” cu accent slav, englezesc, evreiesc, sau mai nou – chinezesc, tehnica uciderii prin mijloace psihice a progresat, diversificându-se totodată metodele de execuţie a unor persoane aflate în calea unor deziderate cu caracter politic sau de altă natură.

Potrivit unor date declasificate relativ recent, un killer PSI bine antrenat ar putea suprima relativ instantaneu viaţa unei ţinte umane incomode, sau ar putea prelungi supliciul acesteia la cote insuportabile sub aspect fizic şi psihic, în funcţie de instrucţiunile primite pentru înfăptuirea respectivului act abominal. De cele mai multe ori, killerul extrasenzitiv acţionează de la distanţă asupra funcţiilor cardiace ale ţintei sale, provocând decesul prin reducerea treptată a pulsaţiilor miocardului, sau prin accelerarea contracţiilor acestuia. În aparenţă, lucrul pare simplu; în realitate e destul de complicat. Înainte de a acţiona letal asupra ţintei umane, killerul PSI parcurge un proces istovitor de monitorizare extrasenzorială a viitoarei sale victime, pentru a o surprinde într-un moment de slăbiciune psihofiziologică. Această procedură poate dura uneori zile în şir, săptămâni, sau luni de zile. Pe de altă parte, din literatura de specialitate axată pe interacţiuni psihice la distanţă nu reiese prea limpede dacă aceşti killeri scapă nevătămaţi din asemenea aventuri, sau rămân cu sechele ce le pot primejdui sănătatea, sau chiar viaţa. La acest capitol nu ne rămâne decât să facem unele speculaţii, pornind de la câteva date răsuflate din ascunzişurile întortocheate ale câmpului de luptă mental.

În branşa killerilor PSI pot apărea şi situaţii atipice, în care rezultatele finale să nu fie pe măsura aşteptărilor. Din cauza efortului psihic excesiv depus de killer, se întâmplă uneori ca acesta să treacă subit într-o lume mai puţin frământată de convulsii social-politice, iar fosta sa victimă să se repună pe picioare după câteva zile de spitalizare. Acest aparent neaşteptat deznodământ poate fi explicat cu argumente bazate pe raţionament logic. Prin definiţie, killerii extrasenzitivi acţionează prin acumularea şi proiectarea unidirecţională a unor energii psihice negative, cu efecte distructive asupra organismului viu, în general. Prin urmare, e normal ca în urma eforturilor depuse pentru producerea, stocarea şi manipularea energiilor psihice letale să apară şi unele reacţii organice adverse, care să pună în pericol sănătatea şi viaţa indivizilor cu asemenea îndeletniciri patogene.

Potrivit unor date credibile, obţinute de pe unele canale de informaţii inaccesibile publicului larg, ar exista şi alte neajunsuri care  pot pune în cumpână existenţa fizică a killerilor PSI. Cu mai mulţi ani în urmă, de pildă, un ofiţer polonez corespunzător informat în domeniu şi abţiguit binişor cu vodcă, mi se confesase la popota unei unităţi militare din Bydgoszcz, în nordul Poloniei, că viaţa unui killer PSInu e deloc uşoară. Dacă nu e performant în meseria sa, riscă să fie dat afară. Dar pentru că există posibilitatea să nu îşi ţină gura în civilie, poate da o gripă fără antidot peste el şi să-l liniştească pentru totdeauna. Dacă e prea performant, iarăşi nu e bine. Şefii săi pot intra la idei şi să decidă să se descotorosească de serviciile sale, trimiţându-l într-o misiune unde cu siguranţă îşi va rupe gâtul.

În ce priveşte zvonistica întreţinută pe tema nemaipomenitei „tinereţi veşnice” a killerilor extrasenzitivi, dobândită chipurile în urma absorbţiei energiilor vitale ale victimelor acestora prin transfer bioenergeric spontan, vă asigur că e vorba de o simplă manipulare psihologică, hărăzită să abată atenţia de la riscurile iminente ce planează  asupra indivizilor implicaţi în atari interacţiuni psihice neortodoxe. Prin anii ’60 am citit şi eu într-o broşură rusească  de uz intern asemenea aberaţii; iar la începutul anilor ’90, cunoscutul parapsiholog ucrainean Albert Ignatenko, bănuit că s-ar fi ocupat şi cu asemenea treburi, se lăuda cui voia să-l asculte că vârsta sa biologică  era cu 20 de ani mai mică decât cea reală, menţionată în actele de identitate. Ca argument suprem ne arăta părul său pana-corbului, în care nu găseai fir cărunt. Pentru a nu rămâne în ceaţă într-o asemenea chestiune incitantă, am cerut şi părerea medicului T.S., doctor în ştiinţe medicale cu vechi state în sistem, cum s-ar spune, cunoscător al unor ascunzişuri medicale ale câmpului de luptă mental. „Te uiţi în gura kaghebistului Ignatenko? – răspunse T.S., sigur pe ce ştia. „Din cauza consumului excesiv de energie psihică, ăştia o mierlesc de timpuriu, când să mai încărunţească? Iar în privinţa actelor de identitate... să fim serioşi! Oricare novice într-ale meseriei ştie cum se fac astea.”

Astfel stând lucrurile, mitul atotputerniciei killerilor extrasenzitivi se cam duce pe apa sâmbetei, iar meseria ca atare nu pare foarte atrăgătoare pentru generaţia tânără, zice-se mai cu scaun la cap decât grosul semenilor noştri din generaţiile precedente.

Sursa: jurnalparanormal.ro