„De aceea vă spun: Pe toate câte le cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea.” (Marcu 11:24)
„Dacă doi dintre voi se voi învoi pe pământ asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19 )
Unul din principalele motive pentru care atât de mulţi oameni par să-şi fi pierdut încrederea în rugăciune (ajungând să creadă că „Dumnezeu nu îi ascultă, pentru că sunt păcătoşi”) este cel al lipsei de cunoaştere.
Câţi dintre aceşti oameni, care se grăbesc să-şi piardă speranţa şi să se auto-condamne pentru întreaga viaţă, îşi pun măcar câteva întrebări despre ce înseamnă rugăciunea?
„Ce se întâmplă, în interior, cu persoana care se roagă?”, “Ce anume face ca o rugăciune să fie puternică?”, „Şi, oare, rugăciunea rostită în comun are o eficienţă mai mare decât rugăciunea individuală? - iată numai câteva din întrebările care ne pot conduce mai aproape de esenţa rugăciunii.
Rugăciunea călugărilor tibetani
În cartea sa, „Efectul Isaia”, Greg Braden descrie modul în care a descoperit tradiţiile de rugăciune ale călugărilor tibetani, într-o mănăstire din munţii îndepărtaţi ai Tibetului de vest. Întreaga povestire este presărată cu observaţii fine, fiind de fapt o dezvăluire treptată a unei lumi cu totul şi cu totul fascinante – „o fotografie vie” a tradiţiilor tibetane din timpuri străvechi. Călătoria culminează cumomentul întâlnirii pelerinilor cu abatele mănăstirii (conducătorul spiritual al acelei grupări de călugări), care este întrebat de Greg Braden:
“Atunci când suntem martorii exprimărilor exterioare ale rugăciunilor făcute în temple, care este rezultatul? Unde îi duc rugăciunile, pe cei care le fac?”
Iar abatele, prin călugărul-ucenic Xjinla, care traducea dialogul, răspunde:
«„Sentiment!” spuse Xjinla. Abatele spune că scopul fiecărei rugăciuni este de a atinge un sentiment”. Abatele dădea din cap a aprobare, ca şi când ar fi înţeles traducerea lui Xjinla. „Gesturile exterioare pe care le vedeţi sunt o succesiune de mişcări şi de sunete necesare pentru a dobândi sentimentul” continuă Xjinla. „Ele au fost folosite de strămoşii noştri, timp de secole.” Abatele ne spunea că sentimentul e mai mult decât un simplu factor al rugăciunii. El a subliniat că, de fapt,sentimentul este chiar scopul rugăciunii!»
Aşadar, tradiţiile străvechi sugerează că efectul rugăciunii provine din altceva decât din cuvintele rugăciunilor în sine.
Esenţa este dată de sentiment, de trăire, ceea ce ne conduce la ideea că un om care se roagă pentru vindecarea sa sufletească sau trupească, va vedea eficienţa rugăciunii sale atunci când va trăi sentimentul de a fi vindecat, atunci când se va vedea pe sine însuşi ajuns în starea de “a fi sănătos”.
În acest context, dobândesc mai mult sens cuvintele pe care le-am întâlnit cu ceva timp în urmă în cartea“Jocul vieţii şi cum să-l joci”, scrisă de Florence Skovel Shinn:
“Omul nu poate fi decât numai ceea ce vede el însuşi că este şi poate atinge numai ceea ce el însuşi se vede atingând”.
Taina morţii şi a învierii
Dar ce se întâmplă atunci când, căzut fiind, nu poţi să trăieşti acel sentiment al vindecării, pentru că este prea departe de ceea ce conştiinţa ta poate să cuprindă în acel moment? Este o nuanţă fină aici. Unei fiinţe care a experimentat până în acel moment starea de boală, de griji, de împovărare i se cere să trăiască un sentiment cu totul şi cu totul nou şi care, în aparenţă, nu are legătură cu realitatea ei prezentă. Ea nici nu mai ştie cum este să se simtă sănătoasă, a pierdut demult bucuria acelei trăiri, sau poate chiar nu a avut-o niciodată.
De fapt, în acest punct experimentăm taina morţii şi a învierii – punctul în care omul este chemat să renunţe la vechi şi să moară (a „trece dincolo” de gândurile, convingerile şi trăirile prin care şi-a creat „realitatea de până atunci”), şi să trăiască propria sa înviere (accederea la o nouă realitate, care începe să fie conturată odată cu extinderea propriei conştiinţe).
În profunzime, toată această schimbare lăuntrică are la bază simplul fapt de A ALEGE ce vrei să fii:“Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide”.
Realitatea lumii noastre este „casa” mai multor rezultate posibile, în funcţie de condiţiile pe care le creăm în vieţile noastre. În loc să ne creăm realitatea, poate că ar fi mai potrivit să spunem că noi creăm condiţiile prin care atragem în prezent un anumit rezultat din viitor, deja existent ca alternativă.
De exemplu, dacă alegem iertarea, compasiunea şi pacea, atragem variante de viitor care reflectă aceste virtuţi.
Puterea de a trăi un nou sentiment
Aşadar, punctul-cheie al rugăciunii trăite este capacitatea noastră de a ne schimba direcţia spre care ne concentrăm atenţia.
Dacă vrem să ne concentrăm în continuare pe boală, atunci ne vom ruga simţindu-ne bolnavi(cu sentimentul puternic că realitatea noastră este acea boală) şi vom rămâne în lumea pe care am ales-o; dacă vrem să ne concentrăm pe starea de „a fi sănătoşi”, atunci ne vom ruga trăind sentimentul şi bucuria vindecării, şi, prin aceasta, alegem un nou curs al evenimentelor, în vreme ce, simultan, eliminăm un curs existent al evenimentelor, care nu ne mai este de folos.
Deci, decât să ne rugăm simţindu-ne lipsiţi de putere într-o situaţie dată – „Doamne, te rog, vindecă-mă de această boală” – putem experimenta un nou mod de a ne ruga, prin care să aducem în noi sentimentul căsuntem deja sănătoşi şi că participăm, în această stare, la întreaga Lucrare Divină manifestă pe Pământ.
Să nu uităm că, la învierea lui Lazăr, Iisus Îi mulţumeşte Tatălui Ceresc înainte de a săvârşi minunea, ca şi cum ea ar fi fost săvârşită.
Iar Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, spune: „Or, credinţa e fiinţarea celor nădăjduite, dovada lucrurilor celor nevăzute” (11:1).
Voi reda un alt fragment, cu adevărat minunat, din aceeaşi carte amintită („Efectul Isaia”), fragment în care abatele mănăstirii descrie tradiţia de rugăciune a călugărilor tibetani:
«„De fiecare dată când ne rugăm în mod individual” spuse abatele, „trebuie să simţim rugăciunea noastră. Când ne rugăm, simţim în numele tuturor fiinţelor, de peste tot.” Xjinla a făcut o pauză, în timp ce abatele a continuat. „Suntem toţi interconectaţi” spuse el. „Suntem toţi expresiile aceleiaşi vieţi. Nu contează unde ne aflăm, rugăciunile noastre sunt auzite de toţi. Cu toţii Una suntem.”»
Experimente care ilustrează puterea rugăciunii colective
Ce se întâmplă atunci când mai mulţi oameni se unesc într-o rugăciune colectivă? Dovezile arată, cât se poate de clar, că decizia luată de mai mulţi oameni de a atinge un ideal, concentrată sub forma unei rugăciuni în comuniune, are un efect direct şi măsurabil asupra calităţii vieţii noastre.
Purificarea apei
Masaru Emoto, unul din cercetătorii care s-au preocupat să demonstreze ştiinţific puterea rugăciunii, a ales ca locaţie un lac din Japonia, extrem de poluat din cauza industrializării excesive a zonei. Cercetătorul a strâns câteva mii de oameni, rugându-i să înalţe rugăciuni pentru purificarea apei. Fiecare s-a rugat în mod diferit, după cum a crezut de cuviinţă, individual sau împreună cu cei apropiaţi, în linişte sau cu voce tare, în temple sau pe marginea lacului. S-au efectuat analize ale compoziţiei apei înainte de rugăciune şi după rugăciune. Înainte de începerea rugăciunilor s-a observat că în compoziţia apei se aflau molecule haotice, deformate, cu forme bizare. După numai două ore de rugăciune, studiind apa, s-a observat că era alcătuită din structuri moleculare ordonate, armonioase, în formă de flori. Apa s-a purificat.
Diminuarea infracţiunilor şi accidentelor din 24 de oraşe
În 1972, 24 de oraşe din Statele Unite au fost angrenate într-un experiment, în care oamenii au fost antrenaţi să simtă o stare de pace, într-o manieră foarte specifică, fiind plasaţi strategic în aceste oraşe. Fiecare oraş avea o populaţie de peste zece mii de persoane. Experimentul este consemnat în cele mai cunoscute studii TM (Transcendental Meditation Studies) care au fost realizate la începutul anilor `70.
Ceea ce s-a petrecut a fost că, în timp ce oamenii experimentau acele stări de pace, în comunitatea din jurul acestora, dincolo de pereţii clădirilor în care se rugau sau meditau, comunităţile au înregistrat statistic reduceri considerabile ale infracţiunilor.Crimele violente împotriva oamenilor, accidentele din trafic au scăzut. În unele oraşe precum Chicago, unde se afla bursa de schimb, piaţa de acţiuni s-a ridicat, în timp ce o stare de pace şi linişte cuprinsese întreg oraşul.
Oprirea bombardamentelor din Irak
În ziua de vineri, 13 noiembrie 1998, s-a convenit ca pe întreaga planetă să se desfăşoare o rugăciune colectivă, ca o alternativă de pace într-o perioadă de escaladare a tensiunilor
politice în multe părţi ale globului. În acea zi, expira ultimatumul adresat Irakului de către O.N.U, referitor la verificarea armamentului. Dacă Irakul refuza să se supună, aliaţii urmau să lanseze o campanie masivă şi extinsă de bombardamente, menită să distrugă zonele în care se bănuia că existau arme. O asemenea campanie ar fi produs, cu siguranţă, mari pierderi de vieţi omeneşti, atât în rândul militarilor, cât şi al civililor.
În acea seară, mii de oameni, din cel puţin treizeci şi cinci de ţări de pe şase continente (conectaţi prin reţeaua de comunicare mondială World Wide Web), s-au unit într-o rugăciune colectivă pentru pace. Apelul miilor de inimi, închinat idealului Vieţii, a luat forma un mesaj simplu: pace în toate lumile, în toate naţiunile, pentru tot ceea ce este viu.
În timpul rugăciunii, s-a petrecut un eveniment pe care mulţi îl consideră drept un miracol. Cu treizeci de minute înainte de atacul aerian, preşedintele Statelor Unite, care primise o scrisoare de la oficialităţile irakiene prin care se declara că aceştia vor coopera cu inspectorii O.N.U şi că vor permite verificarea armamentului, a emis un ordin primit rareori de către forţele americane, şi anume acela de a „rămâne la sol” (termenul militar pentru abandonarea unei misiuni). Bombardamentul nu a mai avut loc.
Vindecarea unei tumori canceroase
Un alt experiment, înregistrat video, arată cum este vindecată o tumoare canceroasă, cu un diametru de aproape 7,5 cm, din corpul unei femei, care, după standardele medicale vestice, fusese diagnosticată ca fiind inoperabilă. Această femeie a mers, cu ultimele puteri, la un spital fără tratamente medicamentoase în Beijing, China (care acum a fost închis de către guvernul chinez).
Filmul prezintă femeia, întinsă în camera de spital. Ea este pe deplin trează, perfect conştientă şi crede în procesul care este pe cale să aibă loc. Înaintea ei se afla un tehnician de ultrasunete, care monitorizează cu un emiţător de ultrasunete partea inferioară a abdomenului ei, unde se află tumoarea. În partea dreaptă a ecranului putem vedea, în direct, trei specialişti care se află lângă ea şi care acţionează energetic asupra trupului ei, prin trăirile experimentate de ei înşişi.
Cei trei încep să facă incantaţii ale unui cuvânt, pe care l-au ales împreună ca fiind un cuvânt ce le întăreşte sentimentul că femeia este deja vindecată. Invocaţia spunea în esenţă, “Deja vindecată”, “Deja realizat”. Şi pe măsură ce ei încep să aibă această trăire şi spun aceste cuvinte împreună, pe ecranul televizorului putem observa, în direct, cum această tumoare cancerigenă dispare în timp real, în mai puţin de trei minute. Corpul ei a rezonat cu trăirile specialiştilor, care erau antrenaţi să aibă genul de trăiri resimţite atunci. Şi ei nu simţeau altceva decât că se aflau în prezenţa unei femei deja vindecate, pe deplin revigorată, pe deplin capabilă. Ei nu o vedeau ca pe o femeie care era bolnavă şi nici nu spuneau ceva în genul “cancerul trebuie să dispară”.
Greg Braden a avut oportunitatea de a vorbi cu Luke Chan, cel care chiar a realizat acest film. Şi i-a pus o întrebare: “Dar dacă acei trei specialişti nu erau acolo? Putea această femeie să facă singură asta, am putea careva dintre noi să reuşim singuri?” El i-a zâmbit şi a spus:
“După toate probabilităţile, ea ar fi putut să reuşească şi singură. Totuşi, se întâmplă ceva cu noi oamenii, care ne face să ne simţim mai încrezători şi mai puternici atunci când suntem susţinuţi de alţii în lucrurile în care credem, în lucrurile pe care alegem să le realizăm.”
A transforma lumea înconjurătoare
Înregistrarea video poate fi urmărită în filmuleţul de mai jos, în care Gregg Braden mai prezintă şi alte trei experimente, arătând că emoţiile umane au capacitatea de a schimba structura ADN-ului, care la rândul său are un efect asupra mediului în care ne aflăm.
El vorbeşte despre existenţa unui câmp care ne înconjoară, a unei conştiinţe colective, la care participăm cu toţii. Această conştiinţă colectivă creează realitatea noastră cotidiană. Noi putem influenţa această conştiinţă prin intermediul propriului nostru ADN, folosind puterea gândurilor şi a sentimentelor noastre.
Există chiar şi o formulă dovedită ştiinţific prin care se determină de câţi participanţi este nevoie, la rugăciune, pentru a se obţine un anumit efect dorit (de exemplu calmul şi armonia) într-o comunitate. Efectul apare de îndată ce un anumit număr de persoane participante este atins. Acest număr este radical dintr-un procent (√1%) al unei populaţii date.
Aşa cum veţi vedea mai jos, dacă un oraş are o populaţie de un milion de oameni, de exemplu, atunci se calculează 1% dintr-un milion şi apoi se extrage radical din valoarea rezultată. Acel număr va arăta câţi oameni sunt necesari să se unească în rugăciune (număr minim) pentru a se manifesta efectul. Desigur, cu cât mai multe persoane participă, cu atât e efectul mai mare. În cazul unui oraş de un milion de locuitori, numărul necesar e în jur de o sută.
Într-o lume de şapte miliarde de oameni, radical din 1% din populaţia dată este de numai 8.000 de persoane, cu aproximaţie.
Narcisa Ungureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu