miercuri, 17 aprilie 2013

Au simţit cum o mână IMENSĂ pune stăpânire pe ei. Există ÎNGERI printre noi? /VIDEO


Oameni din toate colţurile lumii, aparţinând diferitelor religii şi culte, au vorbit de-a lungul timpului despre experienţele lor legate de îngeri.
Oricât ar suna de incredibil, relatările unor cosmonauţi arată că îngerii există cu adevărat, deşi specialiştii NASA afirmă că „OZN-urile, îngerii şi alte fenomene supranaturale nu sunt decat rezultatul unor halucinaţii!”.

Un gaz straniu

Chiar dacă sunt creditate drept adevăruri, relatările unor piloţi sau astronauţi în această privinţă au fost clasificate, după cum nota Pravda. Un bun exemplu este cel al echipajului de şase oameni de la bordul staţiei spaţiale ruseşti Salyut-7. Se întâmpla în anul 1985.


Cosmonautii Leonid Kizim, Oleg Atkov, Vladimir Solovyov, Svetlana Savitskaya, Igor Volk şi Vladimir Jannibekov efectuau experimente de laborator. Dintr-o dată, un gaz straniu, de culoare portocalie, a învăluit staţia spaţială.
Timp de câteva momente a apărut o lumină puternică din cauza căreia cei de la bord nu au mai putut vedea nimic. După alte câteva momente, ei au vazut şapte siluete în spaţiu. Erau asemenea oamenilor, dar aveau o statură mai înaltă, iar cosmonauţii susţin că aveau aripi şi semănau cu îngerii.

Repede  ascuns

După ce întâmplarea a fost raportată pe Pământ, totul a fost repede ascuns. Echipajul a fost supus unor teste amănunţite, care au aratat că era perfect sănătos. La un moent dat, presa occidentală a făcut publice imagini obţinute de telescopul Hubble, în care puteau fi văzute forme umane care aveau aripi.
Pe orbita Pământului au putut fi fotografiate, astfel, şapte siluete asemănătoare unor îngeri. John Pratchett, inginer Hubble, a spus ca el însuşi a văzut asemenea entităţi, afirmând că înălţimea fiecăreia era de 20 de metri.
Pe 26 decembrie 1994, telescopul Hubble a facut fotografii în care apăreau din nou îngeri deasupra unor oraşe. Nu au fost făcute publice...Unii dintre piloţii din forţele aeriene americane au povestit cum, în timpul zborurilor, au simţit cum o mână imensă pune stăpânire pe aparatul pilotat de ei. Conform cercetărilor, 15% dintre piloţi au avut o astfel de experienţă...


Sursa: www.evz.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu