Ce este fericirea şi cum o putem obţine?

Indiferent ce facem, ce sperăm, ce visăm, cumva, totul este legat de o dorinţă adâncă şi profundă de a fi mulţumiţi sau fericiţi. Biochimistul Matthieu Ricard spune pe Ted.com că ne putem antrena mintea în obişnuinţele de a ne fi bine, pentru a căpăta o adevărată seninătate şi împlinire.

Ar trebui să avem o idee mai exactă a ceea ce înseamnă fericirea, dar,  deşi o  căutăm atât de des , se pare că-i întoarcem spatele. Chiar dacă vrem să evităm suferinţa, se pare că alergăm spre ea. Iar asta are probabil la bază nişte confuzii.

Una dintre cele mai des întâlnite este aceea că fericirea înseamnă plăcere. Dar, dacă analizăm caracteristicile acestor două concepte, plăcerea depinde de timp, de obiectul său, de loc.

Şi totuşi, ce este fericirea?

Fericirea este un cuvânt foarte vag, o putem  numi “stare de bine”, iar starea de bine nu e o simplă senzaţie de plăcere, ci un sentiment profund de linişte şi împlinire, o stare care pătrunde şi stă la baza tuturor stărilor emoţionale şi a tuturor bucuriilor şi tristeţilor pe care le putem simţi.

Cum pornim în căutarea fericirii?

Adesea căutăm în afară. Credem că dacă putem aduna una şi alta, îndeplinim toate condiţiile pentru a fi fericiţi. A avea totul, a fi fericit. Această sintagmă dezvăluie deja blestemul ce destramă fericirea.

Dacă ne lipseşte ceva, totul se destramă. Iar când lucrurile nu merg cum trebuie, încercăm atât de mult să le reparăm în exterior, dar controlul nostru asupra lumii exterioare este limitat, temporar şi adesea iluzoriu.

Să privim premisele interioare. Nu sunt oare mai puternice? Nu e oare mintea cea care transformă premisele exterioare în fericire sau suferinţă? Şi nu e mintea mai puternică? Ştim, din experienţă, că putem fi într-un mic paradis şi, cu toate astea, să fim complet nefericiţi în interior.

Sunt destui oameni care întâmpină situaţii foarte dificile, dar reuşesc să-şi păstreze seninătatea, forţa şi libertatea interioare, încrederea. Aşadar, dacă forma interioară este puternică, desigur condiţiile exterioare influenţează, şi e minunat să trăieşti mai mult, mai sănătos, să ai acces la informaţii, la educaţie, să poţi călători, să dispui de libertate, toate acestea sunt de dorit.

Nu sunt însă de ajuns, ci doar un ajutor auxiliar, circumstanţe. Experienţa ce explică totul, se află în interiorul minţii. Aşa că atunci când ne întrebăm cum să alimentăm condiţiile necesare pentru fericire, pe cele interioare, care sunt cele care vor submina fericirea, pentru toate acestea avem nevoie de experienţă.

Trebuie să învăţăm că există o anumită stare de spirit care duce la această bunăstare, la  înflorire. Altele sunt contrare stării de bine. Prin urmare, dacă ne analizăm experienţele, furia, ura, gelozia, aroganţa, dorinţa obsesivă, lăcomia puternică,vedem că nu ne provoacă o stare prea bună odată ce le-am experimentat. De asemenea, sunt dăunătoare fericirii altora.

Putem, aşadar, să spunem: cu cât acestea ne invadează mai mult mintea, cu atât ne simţim mai rău, mai chinuiţi, precum o reacţie în lanţ. Toată lumea ştie în adâncul său că printr-un act de generozitate altruistă, făcut de la distanţă, fără ca nimeni să nu afle de el, putem salva viaţa unui copil, să facem pe cineva fericit. Nu avem nevoie de apreciere. Nu avem nevoie de recunoştinţă. Simplul fapt de a face asta ne umple cu un sentiment de adecvare cu natura noastră profundă. Ne-ar plăcea să fim aşa tot timpul.

Este oare posibil să ne transformăm felul de a fi, să ne transformăm mintea? Sunt acele emoţii negative şi distructive intrinseci naturii minţii noastre? E schimbarea emoţiilor, trăsăturilor, stărilor noastre posibilă?

Pentru a afla trebuie să ne intrebăm: care este natura minţii? Dacă privim din punct de vedere empiric, există o calitate primară a conştiinţei, şi anume simpla cogniţie, faptul de a fi conştient. Conştiinţa e precum o oglindă care permite tuturor imaginilor să se reflecte în ea. Poate oglindi chipuri urâte sau chipuri frumoase. Oglinda permite acest lucru, dar ea nu este mânjită, nu este schimbată, nu este alterată de aceste imagini.

De asemenea, în spatele fiecărui gând este conştiinţa pură. Aceasta îi este natura. Nu poate fi alterată intrinsec cu ură sau gelozie deoarece atunci, dacă a fost dintotdeauna acolo, atunci, undeva, ar exista tot timpul. Ştim că nu suntem mereu furioşi, mereu geloşi, mereu generoşi.

Antrenamentul minţii se bazează pe ideea că doi factori mentali opuşi nu pot avea loc în acelaşi timp. Poţi trece de la dragoste la ură, dar nu le poţi simţi pe amândouă, în acelaşi timp, faţă de acelaşi obiect sau aceeaşi persoană, nu poţi să vrei să-i faci rău şi, totodată, bine.

Există antidoturi naturale pentru emoţiile distructive faţă de starea noastră interioară de bine. De obicei, când ne simţim agasaţi, urâm sau suntem supăraţi pe o anumită persoană ori suntem obsedaţi de ceva, mintea se întoarce iar şi iar asupra acestui lucru. De fiecare dată când o face, întăreşte acea obsesie sau acea agasare.Este un proces de autoperpetuare, aşa că, în loc să privim în exterior, trebuie să privim în interior.

Sensul meditaţiei este transformarea minţii. Inseamnă familiarizarea cu un nou fel de a fi, un nou mod de a percepe lucrurile care este mai mult o adecvare cu realitatea, cu interdependenţa, cu perpetua transformare şi curgere reprezentată de fiinţa şi de conştiinţa noastră.

Antrenamentul minţii contează. Nu e o vitamină suplimentară pentru suflet, e ceva care va hotărâ calitatea fiecărei secunde din viaţa noastră.

Suntem pregătiţi să petrecem 15 ani educându-ne. Ne place să facem jogging, fitness. Facem tot felul de lucruri pentru a rămâne frumoşi. Şi, cu toate astea, petrecem surprinzător de puţin timp având grijă de ceea ce contează mai mult: felul în care funcţionează mintea noastră,care este, în ultimă instanţă, lucrul care determină calitatea experienţelor noastre.

 Sursa: http://www.financiarul.ro