Serviciile de informaţii militare americane apreciază că nord-coreenii ar putea fi în măsură să plaseze o focoasă nucleară pe o rachetă balistică, a afirmat joi un membru al Camerei Reprezentanţilor. Pentagonul a respins ipoteza, un înalt responsabil american declarând că Statele Unite "nu cred" că Phenianul este în măsură să lanseze o rachetă nucleară.
Consensul experţilor asupra capacităţilor nucleare nord-coreene este că Phenianul, care a realizat trei teste nucleare, nu se află la stadiul de miniaturizare necesar pentru a permite amplasarea unei astfel de arme pe o rachetă.
Însă joi, în cadrul unei audieri a secretarului Apărării Chuck Hagel şi a celui mai înalt grad militar american, generalul Martin Dempsey, un reprezentat republican din Colorado, Doug Lamborn, a dezvăluit un raport al serviciului de informaţii miliare american, Defense Intelligence Agency (DIA), sugerând contrariul.
"DIA apreciază cu siguranţă moderată că Nordul dispune de arme nucleare care ar putea fi amplasate pe rachete balistice. Cu toate acestea, fiabilitatea lor este scăzută", a declarat alesul, citând raportul finalizat, conform acestuia, "luna trecută".
Coreea de Nord ar putea face o demonstraţie de forţă efectuând un nou test balistic luni dimineaţă (în cursul nopţii de duminică spre luni, ora României), cu ocazia ceremoniilor care marchează 101 ani de la naşterea lui Kim Il-Sung, fondatorul ţării.
Sursa: REALITATEA.NET
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu