Dragii nostri, spre bucuria noastra, Drunvalo ne vorbeste din nou. Desi am citit pe nerasuflate acest interviu, imi dau seama ca nu ne spune ceva nou. Dar, de fiecare data, abordeaza intr-o alta maniera, ceea ce vrea sa ne transmita. Este atat de dornic sa ne atraga atentia si sa ne convinga in privinta a ceea ce avem de facut in aceste momente de mare schimbare, incat raspunde cu bucurie, oricarei solicitari si da interviuri in care explica, din nou si din nou, ce trebuie sa stim pentru a merge mai departe, spre un alt nivel de constiinta.
Desi ne prezinta, de fiecare data, schimbarile extreme prin care va trece Planeta, tonul lui este mereu optimist si ne demonstreaza cat poate el mai bine, ca fiecare are drumul sau si ca nu avem motive de ingrijorare. Vrea sa fim doar informati, ca sa putem alege calea potrivita pentru noi.
De curand am fost, impreuna cu un grup de romani, in Italia la un seminar tinut de Gregg Braden. Si el ne vorbeste despre aceleasi aspecte, dar dintr-o alta perspectiva. Vine cu argumente stiintifice, demonstreaza intr-o maniera categorica, ca traim vremuri extreme si ca viata pe Pamant nu mai este si nici nu va mai reveni la ceea ce a fost, ca singura noastra sansa este sa ne adaptam la schimbare, nu sa asteptam ca lucrurile sa revina la normal, dupa modelul pe care noi l–am cunoscut. Am vrea sa credem ca amandoi – si multi altii ca ei – se inseala, ca nu vor fi asemenea evenimente majore in viata Pamantului, dar intrebarea este: dar daca totusi asa va fi? Drunvalo vine si cu o solutie, activarea Mek–Ka–Bei inimii si explica pe larg, in mai toate mesajele lui, despre ce este vorba si de ce sustine asta. E oare atat de greu sa ne ocupam de noi insine si sa–i urmam sfatul? Eu cred ca, decat sa judecam si o sucim pe toate fetele, mai bine ne apucam de treaba, mai ales ca procesul pe care el ni l–a pus la dispozitie este simplu si destul de lejer de inteles.
Curand vor mai veni si alte interviuri si mesaje de la el. Avem in curs de traducere si pregatire un altul, cu Lilou Mace, care a fost postat acum doua zile. Nu am apucat sa il ascult, dar sunt sigura ca reia aceleasi teme, numai ca, de data asta, va fi totusi diferit, pentru ca Lilou pune altfel intrebarile. Drunvalo revine, mereu si mereu, la aceleasi teme, in speranta ca, incetul cu incetul, lumea chiar va afla despre ce este vorba si se va hotari sa schimbe ceva din interiorul sau. Este clar ca doar calea inimii ne va ajuta sa ne adaptam la o alta realitate, indiferent daca Pamantul va trece, sau nu, prin evenimente severe. Mintea nu a facut decat sa dezvolte orgoliul si competitia si ne–a dus in situatia de a uita ce este Viata, cooperarea si iubirea, ne–a creat o lume instabila, plina de suferinta. Nu cred ca exista vreun cititor al cartilor publicate de Editura For You, care sa nu–si doreasca o lume stabila si frumoasa, bazata pe Legea Iubirii, in care intr-ajutorarea si grija fata de tot ceea ce Mama Pamant a creat, sa fie singura alternativa de existenta.
Si, pana la urma, asta sustine si ne invata Drunvalo, asta ne demonstreaza Gregg Braden, Lauren Gorgo, Jasmuheen… si multi altii, asemenea lor. care ne transmit invataturi ce sustin evolutia omului pe Pamant. Sa ne deschidem inimile si sa lasam Viata sa ne conduca viata.
Elena Cocis,
TZ: Se pare ca poti sta mai mult cu familia, in loc sa calatoresti atat de mult cu noua scoala (ATIH). Uitandu-ma pe website-ul tau, vad ca ai foarte multe activitati – dar, in acelasi timp, poti sta si acasa, cu familia.
D: Calatoresc putin acum; trebuie sa merg in Guadalahara in Mexic, peste cateva zile, dar nu e nici pe departe ca inainte; incerc sa pun toate informatiile de care oamenii au nevoie, in inregistrari video, ca sa putem clarifica lucrurile pentru toata lumea. Fac tot ceea ce pot.
TZ: Cu noua tehnologie, poti sa faci acest lucru si sa ajungi la oameni, oriunde pe Pamant.
D: Am facut ceva uimitor aici, avem studioul pregatit si putem transmite oriunde, prin televizor, iPhone, iPod, Android, etc. Cu o calitate pana la Blu-ray. Suntem fericiti ca am ajuns aici. A durat mult, dar am reusit. In curand, vom face multe inregistrari si speram ca putem ajuta oamenii care sunt cu adevarat interesati de lucruri precum cele despre care vom vorbi astazi.
TZ: Sunt doua lucruri care mi-au placut foarte mult, cand m-am uitat pe websiteul tau: primul, sotia ta preda invataturile Scolii Albastre. Se pare ca este o invatatura foarte importanta, pentru a te putea intelege mai bine.
D: La toate nivelele de invatatura spirituala, exista doua puncte de vedere: masculin si feminin. Sunt foarte diferite. Stiu ca si corpurile noastre sunt diferite, dar felul in care percepem realitatea este foarte diferit. Eu predau, in stil masculin, multe dintre invataturile antice, care erau incluse in budismul tibetan, Kriya Yoga si Kundalini Yoga; aceste 3 metode sunt foarte asemanatoare din anumite puncte de vedere si predam asta de ceva timp, dar sotia mea a intervenit si mi-a aratat metoda feminina, care nu e liniara, asa cum ne asteptam: in loc de logic si geometric, are de-a face cu emotii, sentimente, culori, forme si imagini. Ea spune aceleasi lucruri, dar dintr-o perspectiva feminina. Daca vii si la mine si la ea, vei intelege mult mai bine.
TZ: Celalalt lucru era faptul ca ai 6 nepoti. Care este parerea lor, despre ceea ce se intampla pe Pamant ?
D: Am cinci copii, dar unii dintre ei sunt interesati, iar altii nu. Nu poti forta pe nimeni cu lucrurile acestea – nici chiar pe copiii tai. Copiii nu sunt cu adevarat ai tai, ei cred ca sunt, dar sunt doar spirite care vin prin noi si care existau din totdeauna si au propria lor calatorie. Unii dintre copiii mei sunt foarte interesati de acest domeniu si studiaza intens, iar altii nu sunt. Si e OK asa.
TZ: Stii, interesant este faptul ca, acum cativa ani, mi-am intrebat fiica, cum a fost experienta ei in pantecul meu si nu ma asteptam sa primesc un raspuns, dar am intrebat-o; ea a fost surprinsa, s-a uitat la mine, a clipit; stateam pe pat, iar ea s-a asezat intro pozitie fetala si a spus: „respiram prin inima”. Am fost foarte surprinsa de raspuns. Mai tarziu, am invatat tot felul de lucruri, dar intotdeauna am retinut ce mi-a spus, fiindca a fost atat de diferit de orice m-as fi asteptat sa spuna.
D: A respira prin inima este un lucru foarte profund, iar noi am uitat de mult timp, cum sa facem acest lucru şi, practic, acum respiram prin creier. Deci subiectul despre care doreai sa vorbim se refera la schimbarile prin care trece Pamantul?
TZ: Da si la ce anume trebuie sa facem – de exemplu, cum sa lucram cu glanda pineala.
D: Fac asta de mult timp. Prin anii 60-70, acesta era un subiect foarte la moda si oamenii voiau sa stie cat mai mult, dar, pe masura ce trecea timpul – in mod special, prin anii 90 – oamenii nu au mai vrut sa auda prea multe, legat de aceasta tema. Cand intri, cu adevarat, in subiect si eliberezi adevarul despre ceea ce se intampla in lume, este copleşitor. Este cat se poate de vast. Dar trebuie sa stim aceste lucruri. De exemplu, e mult mai mult decat o era glaciara sau campul magnetic, eruptiile solare, etc. Sunt foarte multe lucruri care se aduna in acelasi moment. Majoritatea oamenilor cred ca schimbarile prin care trecem se intampla doar aici, pe Pamant, ca un eveniment izolat. Nu e deloc adevarat. Academia nationala de stiinta din Moscova si din Siberia îi ofera publicului multe dintre aceste informatii si ne arata cum schimbarile care se intampla aici, pe Pamant, se produc cel putin in intregul sistem solar. Soarele, toate planetele, toate lunile trec prin schimbari incredibile – schimbari care te-ai astepta sa se intample, pe parcursul a cel putin un milion de ani, in unele cazuri a o suta de milioane de ani, dar toate s-au intamplat in ultimii 45 de ani (aproximativ). Nimeni nu intelege. Nu exista nici un om de stiinta in lume, care sa poate spune: „Da, stiu exact ce se intampla”. Ei nu stiu. Nimeni nu a mai vazut asa ceva, pana acum. Nu exista nicio descriere nicaieri in scrierile antice, care sa explice genul de lucruri ce se intampla acum. De exemplu, exista o forma de lacrima in jurul soarelui, care contine majoritatea planetelor. Soarele nu sta pe loc, ci se misca prin intreaga galaxie, prin brate luminoase, brate intunecate (ale galaxiei). Ca unitate de masura, este folosita distanta dintre Pamant si Soare, care este de aproximativ 51 de milioane de kilometri si se numeste Unitate Astronomica ( UA). De obicei, acea forma de picatura are diametrul de 10 UA, dar in ultimii 45 de ani, s-a extins de 10 ori si a devenit enorma. Nu avem nici o idee ce semnificatie are, iar cine spune ca stie, doar presupune. Si mai sunt si alte lucruri. De exemplu, cand am mers pe luna, nu exista atmosfera. Americanii au fost acolo de 6 ori, dar rusii au fost de mii de ori si au o idee destul de buna despre ceea ce se intampla pe luna, iar ei spun ca acum este o atmosfera care, inainte, nu exista si care are o grosime de sase mii de kilometri. Nu avem idee de unde a venit, nu intelegem cum s-a intamplat asa ceva. Chiar si pe Pamant a aparut o atmosfera noua, un strat subtire. Si in ceea ce priveste atmosfera de pe Marte, la un moment dat am masurat foarte precis aceasta atmosfera, iar zece ani mai tarziu, ne-am intors si am pus un satelit pe orbita, care s-a prabusit. Motivul pentru care s-a prabusit este ca oglinzile de ghidare s-au desprins. Cand ne-am intors si am analizat din nou, am descoperit ca densitatea atmosferei de pe Marte s-a dublat. De aceea au fost smulse de pe satelit, oglinzile de ghidare. Nu intelegem cum e posibil ca astfel de schimbari sa se petreaca atat de repede. Si sunt multe altele, nu doar atmosfera. Intensitatea luminii de la Venus creste – si nu putem explica de ce. Doua planete au trecut prin inversarea polilor. Si vom vorbi despre Pamant, fiindca si planeta noastra este pe punctul de a trece printr-o schimbare de poli. Nu mai stiu, acum spun doar ce imi vine in minte, dar se petrec foarte multe lucruri, iar rusii spun ca am intrat intr-un alt fel de spatiu, cu alte proprietati, iar asta produce pretutindeni, aceasta evolutie rapida.
TZ: E ca un bulgare de zapada – cu cat se rostogoleste mai mult, cu atat capata mai multa viteza si masa.
D: Asa pare a fi, iar dezastrele naturale de pe Pamant sunt tot mai numeroase; acum 15 ani, aveam de 5 ori mai multe dezastre decat era normal pana atunci, iar acum ele sunt tot mai multe. Lucrurile care se intampla acum, pe Pamant, sunt uimitoare si vreau sa vorbim despre ele, la un nivel mai profund. Schimbarile nu au loc doar in sistemul nostru solar. Acum are loc un eveniment universal. Cu aceasta... introducere, putem vorbi despre tot ce vrei tu.
TZ: Ascultam pe cineva vorbind despre eruptiile solare. Ele fac parte din schimbare, nu-i asa?
D: Eruptiile solare reprezinta evenimentul iminent; acum suntem in ciclul solar nr. 24, iar NASA crede ca intre ziua de azi si pana aproximativ in luna septembrie, acest eveniment va avea loc, dar eu cred ca, cel mai probabil, se va intampla luna asta sau luna viitoare. Voi explica de ce. Toate lumea isi aminteste de anul 2000. Atunci am avut o problema care nu avea legatura cu Soarele sau cu altceva, ci cu calculatoarele. Programatorii nu au anticipat anul 2000, iar calculatoarele s-ar fi putut bloca si am fost aproape de un dezastru; dar au reusit sa rezolve problema si nu s-a intamplat nimic; dar daca s-ar fi intamplat, ar fi fost o problema uriasa, in toata lumea. Dar niciodata nu ascultam; am inteles ca e o problema sa facem totul prin calculatoare, dar ne-am facut ca nu vedem si am mers mai departe. Astazi, in 2013, aproape totul (99%) pe Pamant se desfasoara prin intermediul calculatoarelor. Benzina, apa, mancarea, hainele, toate sunt asigurate prin intermediul calculatoarelor. Daca aceste calculatoare nu ar mai functiona, ar fi mult mai multe probleme decat in anul 2000. Asta incearca NASA sa spuna. Ei au transmis un avertisment, acum un an si jumatate, spunandu-ne ca eruptiile solare ar putea dezactiva toate calculatoarele din lume. Nici nu cred ca are rost sa mentionez toate implicatiile – dar, pe scurt, lucrurile ar sta cam asa: am sta in case, fara mancare, fara apa, fara nimic, iar NASA crede ca aceasta situatie ar putea dura cel putin 30 de zile si ar putea dura pana la noua luni. Este discutabil cati oameni ar fi afectati de aceasta situatie, dar tarile mai dezvoltate vor fi cel mai mult lovite. S-ar putea ca oamenii care traiesc in jungla sa nici nu stie ce s-a intamplat. Dar cel mai probabil, cei ca noi ar vedea sute de milioane de oameni murind. Si s-ar putea intampla chiar azi. Nu stiu cum ne-am putea pregati pentru asa ceva. Poti face provizii de mancare si apa – unii au si facut acest lucru – dar sunt alte lucruri care se vor intampla si care sunt atat de vaste, incat pur si simplu nu ne putem pregati pentru ele. Trebuie sa spun ce anume se va intampla si apoi putem vorbi despre ceea ce putem face. Dupa aceste schimbari, vom fi in regula – dar nu va fi usor.
TZ: Ai spus ca lucrurile se intampla foarte repede. Toti oamenii traiesc aceleasi lucruri, simt aceste schimbari, au insomnii... ?
D: Sunt si alte lucruri... nu am apucat sa termin subiectul cu eruptiile solare, dar sunt si alte evenimente mai extinse, care urmeaza sa aiba loc si pe care stiinta le cunoaste. Poate ar trebui sa descriu ce spune Rusia despre toate astea. In America si in Europa, in mod special in America, nu le spunem oamenilor foarte multe, ascundem aproape totul despre ceea ce se intampla, iar asta nu e valabil in alte tari – si cu siguranta nu este cazul Rusiei. Rusia e una dintre cele mai deschise tari; ei sunt foarte deschisi cu populatia, in legatura cu ceea ce se intampla din punct de vedere stiintific. Nici nu stiu de unde sa incep. In legatura cu eruptiile solare, care vor dezactiva toate calculatoarele din lume, cu exceptia celor pe care le putem proteja prin custi Faraday – deci se includ si calculatoarele personale. Cand NASA a facut public acest lucru, Anglia nu a crezut ca este atat de grav si expertii lor au studiat problema, timp de aproximativ sase luni, iar cand au terminat, au fost de acord cu americanii, ca va fi o problema uriasa. Rusii au intervenit si au spus: „ Da... asta este prima.” Rusii spun ca sunt opt evenimente care se vor petrece si ca fiecare dintre ele va fi mai amplu decat precedentul. Pentru cei care vor sa stie mai multe, despre evenimentele despre care vorbesc rusii, este bine sa stie ca ei folosesc o singura femeie, prin care transmit toate aceste informatii: Marina Popovich (nu Popovici, ci Popovich). Ea este faimoasa in Rusia, este pilot de testare, are o suta si ceva de recorduri mondiale pe patruzeci si ceva de aparate de zbor si a studiat pentru a deveni astronaut si vorbesc cu ea ca si cum ar fi un astronaut, dar nu cred ca a parasit vreodata Pamantul. Ea vorbeste cu inca doi oameni de stiinta rusi, care studiaza cercurile din lanuri. Cercurile din lanuri sunt un fenomen foarte studiat acolo si nu intelegem, cu adevarat, ce reprezinta ele, dar daca vreti sa stiti mai mult despre acest subiect, Colin Andrews este persoana la care sa apelati, pentru ca el le studiaza inca de la inceput si stie mai multe despre ele decat aproape oricine in viata; si ce spune el, este ca aproximativ 80% din cercuri sunt facute de oameni si 20% nu stim de cine sunt facute, dar nu de oameni. Nivelul de constiinta care a creat aceste cercuri este mai avansat decat constiinta omeneasca. Chiar si matematica inclusa in aceste cercuri este atat de avansata, incat doar patru-cinci oameni de pe Pamant pot sa o inteleaga. Si totusi, vedem multe dintre aceste cercuri aparand peste tot. Cele 80% facute de om mor cand sunt create, fiindca plantele sunt strivite de scanduri, dar cele 20% sunt facute intr-un fel pe care inca nu-l intelegem, fiindca plantele se lasa in jos, din proprie initiativa si cresc in acea pozitie. Nu mor, ci cresc in continuare si formeaza un cerc viu. Acestea sunt cercurile de care atat Colin Andrews, cat si rusii sunt interesati. Sunt foarte multe grupuri in lume, care studiaza aceste cercuri si realizeaza ca nivelul de inteligenta al celor care le-au facut este mult mai inalt decat cel al oamenilor si s-au gandit ca trebuie sa fie un mesaj pe care incearca sa ni-l spuna si pe care oamenii incearca sa-l inteleaga de mult timp. Rusii au cheltuit multi bani, timp si energie, incercand sa-l descifreze si spun ca au decodificat cercurile si ca stiu care este mesajul. Au scris o lucrare stintiifica... nu mai stiu exact momentul, candva, in anul 2012 si au incercat sa ne spuna care este el. Este vorba despre evenimentele care se vor petrece pe Pamant si ne spun ca sunt 8 evenimente de o amploare imensa, primul fiind cel despre care vorbeste NASA, iar al doilea este legat de campul magnetic – si aici vreau sa-mi folosesc majoritatea timpului acordat, fiindca acest camp magnetic este ceva atat de enorm, incat, daca nu facem ceea ce trebuie, vom avea probleme foarte grave. Dar vreau sa termin in legatura cu rusii. Ei spun ca nu e absolut nici o posibilitate ca cineva sa supravietuiasca acestor opt evenimente care urmeaza. E absolut imposibil. Asta spun ei. Apoi, mai spun ca cercurile ne informeaza ca singurul lucru pe care il putem face este sa ne mutam din a treia dimensiune, in a patra dimensiune a Pamanatului. Acolo nu e nici o problema, totul este in armonie si echilibru. Daca putem invata cum sa mergem de aici, acolo – care este, de fapt, doar o alta frecventa a constiintei Pamantului – atunci totul va fi bine. Ei (cei care au facut cercurile) ne sugereaza sa plecam. Ne recomanda sa plecam inainte de al doilea eveniment, care se referă, de fapt, la schimbarile campului magnetic. Nu sunt aici sa produc frica, doar incerc sa aduc la suprafata adevarul, ca sa intelegem in ce situatie ne aflam si sa stim exact ce anume sa facem, cum sa ne mutam din a treia, in a patra dimensiune si stim exact cum sa facem asta. Va rog sa ma intrerupeti si sa puneti intrebari.
TZ: Wow... sunt foarte multe informatii de clarificat, in numai o ora.
D: Trebuie sa vorbim despre campul magnetic. Acesta a inceput sa scada, in ultimii 2000 de ani. Acum 500 de ani, a avut loc o schimbare mare si a acesta inceput sa scada mai repede. Multe lucruri s-au intamplat, atunci. Au aparut Iluminatii, spaniolii au inceput sa mearga in America de Sud pentru aur, foarte multe lucruri care nu sunt bune pentru Pamant, au inceput sa se intample. Acum 300 de ani, a avut loc inca o mare schimbare si acum 45-50 de ani a avut loc o alta schimbare foarte mare – campul magnetic a devenit atat de slab, incat am inceput sa-i vedem efectele. Atunci au inceput balenele sa esueze si pasarile migratoare sa ajunga in locuri gresite si multe alte anomalii au aparut in natura si atunci am realizat cat de important este campul magnetic, pentru tot ce traieste in lume. Acum aproximativ 180 de ani, polul Nord magnetic a inceput sa se deplaseze si, pe masura ce trecea timpul, miscarea s-a accelerat. Acum a ajuns prin Siberia pe Pamant, departe de polul Nord geografic. A fost un moment, prin anii 90, cand avioanele nu mai puteau ateriza, fiindca separarea Nordului magnetic de Nordul geografic a devenit atat de mare, incat avioanele, daca aterizau bazându-se pe instrumente, ar fi aterizat in afara pistei. Daca ne uitam pe hartile aeronautice, din anii 90 si pe cele din anii 2000, vedem ca marcajele sunt complet diferite. Si acum acest lucru se intampla din nou. Ceea ce s-a intamplat in Florida, in 2011, incepe sa aiba loc peste tot si trebuie sa se schimbe din noul. Mai este un lucru despre care vorbeste Rusia acum – si anume, ca sunt 35 de boli majore pe Pamant; comunitatea medicala da diferite explicatii pentru existenta acestor boli, dar gresesc cu totii. Daca Rusia are dreptate, toti gresesc. Toate apar din cauza campului magnetic scazut al Pamantului. Nu sunt sigur daca este de 35, 36, sau 37 (aproximativ). Suntem pe punctul de a face un film pe acest subiect, luand informatii direct din Rusia, pentru a va putea arata care sunt aceste boli si ce putem face in legatura cu ele – fiindca putem lua masuri, dar numai daca stim anumite lucruri despre lumea noastra interioara, pe care multi oameni nu le cunosc.
Sursa: newsletter editura for you
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu