vineri, 19 aprilie 2013

NASA a descoperit trei planete care ar putea găzdui forme de viaţă. Cum arată lumile aflate la 1.200 de ani lumină distanţă


NASA a descoperit trei planete care ar putea găzdui forme de viaţă. Cum arată lumile aflate la 1.200 de ani lumină distanţă
Cercetătorii de la NASA au anunţat descoperirea a trei planete asemănătoare Pământului, considerate cele mai propice planete pentru găzdui forme de viaţă identificate până în prezent. Plantele au fost descoperite de observatorul spaţial Kepler, care studiază începând cu 2009 peste 150.000 de stele cu scopul de a descoperi planete unde condiţiile sunt cât mai asemănătoare cu cele de pe Pământ.

Două dintre planete, Kepler-62e şi Kepler-62f au fost descrise într-un studiu apărut, ieri, în revista ştiinţifică Science. Acestea fac parte dintr-un sistem solar care inclide cinci planete.

Steaua sistemului, denumită Kepler-62, este mai mică, portocalie şi de cinci ori mai puţin strălucitoare ca soarele.

A treia planetă, Kepler-69c, se află în alt sistem solar, mai îndepărtat decât Kepler-62, însă aceasta a fost mai puţin studiată. Cercetătorii NASA cred că toate aceste trei planete au apă lichidă.

Sistemul solar Kepler-62 se află la 1.200 de ani lumină de Pământ. Kepler-69 este la 2.700 de ani lumină distanţă, ceea ce înseamnă că o eventuală expediţie până acolo rămâne de domeniul SF-ului (un an lumină înseamnă aproximativ 9,5 mii de miliarde de kilometri).

Planeta Kepler-62f, care este cu 40% mai mare ca Pământul, este, probabil, cea mai asemănătoare planetă cu a noastră. Cercetătorul şef al misiunii Kepler, Willian Borucki, spune că această planetă este cel mai probabil solidă, are oceane şi continente, precum şi calote polare. Kepler-62f face o orbită completă în jurul stelei sale în 267,3 zile pământene.

Dacă cineva ar sta pe această planetă, steaua s-ar vedea mult mai mare pe cer, ca soarele nostru pe Pământ, însă intensitatea luminii ar fi mai scăzută, ca într-o zi cu nori pe planeta noastră.

Planeta Kepler-62e este cu 60% mai voluminoasă ca Pământul şi mai apropiată de steaua gazdă. Cercetătorii cred că această planetă este acoperită în întregime de apă şi orbitează steaua gazdă în 122,4 zile pământene.

Planeta Kepler-69c orbitează o stea foarte asemănătoare cu soarele nostru, având cam aceeaşi distanţă faţă de stea pe care o are şi Pământul faţă de Soare. Kepler-69c este cu 70% mai voluminoasă ca Pământul şi se crede că ar fi şi ea acoperită în întregime de apă, cu oceane de mii de kilometri adâncime.

Aceasta este cea mai mică planetă descoperită până în prezent care orbitează o stea similară cu soarele nostru. Planetele mici sunt în special vizate de cercetători, pentru că dimensiunea redusă înseamnă, cel mai probabil, că planeta este formată din rocă şi fier, nu din gaze.

Din estimările cercetătorilor, însă, Kepler-69c este probabil mult mai călduroasă ca Pământul. 

"Dacă există viaţă acolo, probabil că nu seamănă deloc cu ceea ce avem pe planeta noastră", a declarat Tom Barclay, unul dintre cercetătorii implicaţi în misiunea Kepler.

Cercetătorul şef al misiunii Kepler, Willian Borucki, spune că aceste trei planete sunt "de departe" cele mai bune candidate pentru existenţa vieţii, adăugând, însă, că mai există şi alte planete identificate care se apropie de aceste criterii.

Cercetătorii atrag însă atenţia că aceste detalii sunt doar estimări în baza unui model bazat pe cunoştinţele pe care le avem până în prezent despre caracteristicile planetelor şi ale sistemelor solare, neexistând încă tehnologia necesară pentru a observa direct suprafaţa acestor planete.

De asemenea, zona considerată de cercetători propice pentru apariţia vieţii (unde distanţa planetelor faţă de stea poate asigura temperaturi propice pentru existenţa apei lichide) poate fi înşelătoare. Dacă modelul folosit de cercetători s-ar aplica sistemului nostru solar, atât Pământul cât şi Marte ar fi considerate planete propice apariţiei vieţii.

Pe Marte, însă, din cauza gravitaţiei reduse, nu există o atmosferă care să asigure presiunea necesară pentru existenţa apei lichide şi nici efectul de seră care să asigure temperaturi constante de peste 0 grade Celsius. 

NASA prezintă cele trei planete descoperite

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu