Am scris cateva lucruri despre un subiect care astazi este perimat,tineretul nu mai este interesat
de dragostea adevarata,de primii fiori ai acestui simtamant atat de nobil si atat de frumos.
Dar si asta-i adevarat nu toti il intalnim.Si acum am sa va spun povestea care are magia ei,a trecut
ceva timp de atunci si sper sa fie o lectie de viata pentru cine vrea sa-i patrunda esenta.
Am scris-o in zilele Craciunului.E iarna iar,orasul e cuprins de vraja,omatul sclipeste ca un far in
noaptea albastra.Stelele se aprind una cate una alcatuind un decor de vis.E iarna iar si ma simt din nou
copil aevea acasa inconjurata de atatea minuni ce mi-au incalzit copilaria.
Iarna aduce un aer de sarbatoare si prin dansul fulgilor de nea,adevarate stelute argintii ce ne bucura
sufletul.Una din minunile copilariei mele este legata de o faptura ce mi-a vegheat existenta de dincolo de mormant,printr-o fotografie.Este vorba de
matusa mea Aceasta fotografie trona pe un perete din camera unde stateam
alaturi de o icoana si o candela vesnic aprinsa.In privirea calda si invaluitoare a tabloului ma sculam si
ma culcam zi de zi.Mai tarziu cand am inceput sa inteleg lucrurile am aflat ca cea din fotografie este sora
cea mare a mamei mele,de o frumusete deosebita,ca o zana din povesti,dar care s-a stins de timpuriu dupa
terminarea liceului din cauza bacilului Koch ce la acea vreme a facut ravagii umane precum face cancerul
in timpurile noastre.Celor din familie nu le-a ramas decat acest tablou si alte cateva fotografii mai mici
alaturi de amintirea ei.
Pentru mine aceasta fotografie este o veritabila icoana,icoana unui inger de fata ce a plecat
prea devreme dintre noi si care visa sa se duca la facultate,sa invinga boala,sa se marite.Avea un prieten
pe care bunicul nu il prea placea.El urmase scoala normala,iar Lenuta caci asa o chema liceul si dorea si
studii universitare fiind prima pe clasa.Din pacate destinul ei a luat o turnura funesta.Baiatul si-a urmat
drumul si,a ajuns invatator, apoi s-a intors in oras sa vada cum stau lucrurile.
Din nefericire asa a aflat el de moartea prietenei sale.Pe parcurs el s-a resemnat,viata si-a
urmat cursul ei firesc,s-a casatorit si a ajuns la varsta senectutii cand incepi sa te gandesti si la cele vesnice.
Si totul pana intr-o zi de septembrie incarcata de nostalgie si duioase amintiri cand ne-am trezit la poarta cu un
batranel ce ne intreba de o anumita familie si dintr-o data mama il recunoscu.Au inceput sa depene amintiri
ferecate in cutia memoriei lor si nu mica ne-a fost mirarea cand si-a marturisit scopul vizitei sale si a cerut
fotografia matusii mele.In cateva cuvinte ne-a marturisit ca marea lui dragoste a fost -tanti Lenuta-,iar sotia
lui este de acord sa fie inmormantat cu aceasta fotografie la piept.Bineinteles ca noi i-am indeplinit aceasta
ultima dorinta si a plecat multumit.
Acum cand scriu aceste randuri ma gandesc ca poate cine stie ei s-au intalnit dincolo
de moartea care i-a despartit si cu care nu ne putem bate si traim cu speranta ca poate acolo in vesnicie au
mai avut o sansa de intalnire,poate intr-o alta lume mai buna,mai frumoasa,mai presus de orice bariere.
Prin ceea ce v-am relatat strapung sentimentele ce au animat aceste fapturi si intensitatea lor.
Naratiunea mea este trista,dar are un graunte de adevar:dragostea adevarata nu are limite,e mai presus de
orice,ea mergand dincolo de mormant.Mesajul meu pentru tinerii de azi este sa caute sa descopere fiorii
iubirii adevarate chiar daca societatea in care traim este schilodita,bolnava si plina de kich.
Dragostea este lumina ce ne calauzeste in intunericul ce ne inconjoara,ea fiind izvorul de
apa vie pana la moarte si dincolo de ea.Probabil acea fotografie a fost biletul de libera trecere dincolo in
lumea umbrelor,acolo unde era asteptat de altfel de sufletul pereche.
Indemnul meu este de a ramane copii,sa visam si s-avem credinta ca nunai asa vom putea avea puterea
de a merge mai departe sa invingem vicisitudinile vietii.
Multumim Mira
Sursa: primit pe mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu