De peste un an de zile citesc mesaje care afirmă că mult aşteptatele schimbări pe care le dorim vor veni curând, în curând... Au apărut câteva întârzieri regretabile, dar victoria luminii este iminentă şi inevitabilă. Suntem în pragul intrării într-o lume iubitoare plină de bucurie şi abundenţă. Din moment ce totul pare să fie bine pregătit pentru a îndepărta definitiv sistemul sclavagist modern care a fost impus de cei întunecaţi, mai avem doar foarte puţin, mai avem nevoie doar de "semnalul" divinităţii...
Dar când va veni acesta?
De ce pare interminabilă această AŞTEPTARE?
De ce nu sună deja semnalul divin?
Cei întunecaţi îşi continuă nestingheriţi şi neobosiţi planurile lor macabre, deşi există semnale că unii dintre ei sunt arestaţi iar alţii sunt judecaţi. Între timp, fiecare dintre noi este sfătuit să ne întoarcem în noi înşine, în propria noastră inimă, în loc să "vagabondăm" cu mintea în căutarea unei "soluţii" grabnice care să pună capăt AŞTEPTĂRII.
Unii dintre noi se gândesc la modul în care ar trebui pedepsiţi cei întunecaţi care şi-au bătut joc de umanitate până acum, şi încă o mai fac. Spre exemplu, unul dintre prietenii mei mi-a descris că el îi vede pe cei vinovaţi într-o celulă de închisoare care are zăbrele de aur masiv, patul este pur şi simplu o grămadă de bancnote fără valoare, hrana ce o primesc este obţinută din organisme modificate genetic, şi aşa mai departe.
Evident, la prima vedere, o astfel de imagine pare să fie corespunzătoare în situaţia dată, ţinând cont de toate relele pe care ei le-au potopit asupra umanităţii, nu-i aşa?
Ei bine, mi-am dat seama că, o astfel de imagine ce se doreşte a fi SOLUŢIA, nu este decât rezultatul manipulării şi a controlului mental ce încă menţine umanitatea în paradigma tip 3D. Este doar o expresie a supărării şi a frustrării. În realitate, o astfel de imagine nu are cum să fie o soluţie. Absolut deloc.
Din moment ce toţi ne dorim să "coboare" asupra noastră noua lume a abundenţei şi a iubirii, nu ar fi mai potrivit şi corect ca să imaginăm ceva care să fie rezultatul acestei iubiri?
Pentru mine, toate sentimentele negative gen supărare, răzbunare, etc, sunt adevărata închisoare mentală în care cei întunecaţi ne menţin ca într-o capcană. Controlul mental pe care ei încă îl menţin asupra umanităţii prin toate mijloacele pe care le au la dispoziţie (TV, filme, radio, modele de gândire, etc.) nu ne oferă deloc adevărata soluţie de ieşire. Asta este perversitatea capcanei: să ne facă să credem că am găsit ieşirea, dar în realitate să ne menţină în continuare în capcană. Am fost învăţaţi să gândim mereu dezbinat, să spunem "noi" şi "ei". Este modul de gândire al paradigmei 3D.
În realitate, toţi suntem UNUL, indiferent de faptul că o credem sau nu. Aşa că, de pe această poziţie înaltă trebuie să pornim în căutarea soluţiei. Doar aşa o vom găsi.
Fie că ne place sau nu, chiar şi cei întunecaţi sunt scântei din aceeaşi sursă primordială divină din care şi noi ne-am născut. Chiar crezi că un Dumnezeu atot-iubitor i-ar putea iubi mai puţin pe "ei" decât pe "noi"?
Marea întrebare este: ce avem de făcut? Să îi ignorăm? Să îi lăsăm să-şi "facă jocurile"?
Bineînţeles că NU.
Ceea ce trebuie să facem este să ÎNCETĂM JOCUL. Jocul în care ne-am lăsat atraşi fără să ne dăm seama, jocul în care am acceptat să "pozăm" în victime.
Trebuie să accedem la realitatea ultimă, absolută. Să ne dăm seama că suntem fiinţe puternice de lumină. Să ne dăm seama că EXISTĂM. Trebuie să devenim manifestarea a ceea ce suntem cu adevărat: iubire divină. Suntem, fiecare dintre noi, cea mai bună dovadă a infinitelor posibilităţi pe care Dumnezeu le are la dispoziţie: haideţi să fructificăm aşa cum se cuvine toate potenţialităţile cu care Dumnezeu ne-a înzestrat!
În afară de cei care sunt, poate, ireparabil "defectaţi" de întunecime, şi al căror număr este, după părerea mea, destul de mic, majoritatea acestor "păpuşi" care s-au lăsat folosite pentru a aduce drame în vieţile oamenilor, trebuie să beneficieze de ajutorul nostru pentru a se însănătoşi mental, pentru a-şi recăpăta conexiunea cu divinul.
Pentru că, din momentul în care ei îşi vor da seama de adevăratele suferinte şi dezastre ce le-au provocat, vor avea nevoie de ajutor.
Sunt convins că mulţi dintre ei deja încep să realizeze posibilele repercursiuni pe care ar putea să le îndure ca urmare a acţiunilor lor. Şi se tem de noi pentru că ei cred că noi ne vom răzbuna în acelaşi mod pervers în care ei şi-au bătut joc de noi. Deci ce ar trebui să facem?
Avem o soluţie mult mai bună, care este practic adevărata soluţie. Trebuie să le "deschidem" ochii, şi să vadă adevărul. Să îi ajutăm acum când au cea mai mare nevoie de ajutor, pentru că ei se află pe marginea prăpastiei pe care chiar ei au făcut-o...
Urmează o minunată lume a iubirii şi abundenţei; ar trebui să ne pregătim pentru asta, şi să ne transformăm prin evoluţie personală ca să fim capabili să rezonăm cu o astfel de lume nouă. Asta este cea mai importantă "muncă" pe care trebuie să o facem. Şi mai cred că exact atunci când un număr suficient dintre noi va acţiona în acest fel, exact în acel moment şi nici-o secundă mai târziu, Dumnezeu va suna din clopoţel să ne dea de ştire că acel moment a venit.
Deci, suntem pregătiţi?
Sursa: http://roaim.de.vu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu