Amintiri din mormânt

“Mutatu-te-ai la viatã, fiind Maica Vietii”

Mormântul Maicii Domnului din Ierusalim se gãseste în Valea lui Iosafat, la poalele Muntelui Mãslinilor, în partea de nord a Grãdinii Ghetsimani, într-o pesterã adânc sãpatã în stâncã

Am coborât în pãmânt, dar parcã am urcat cãtre Cer; am simtit cum fiorul rece al pesterii m-a învãluit si totusi o cãldurã nepãmânteanã m-a îmbrãtisat. Zeci de candele arzând mi-au întâmpinat pasul stingher, împrãstiind sclipiri de luminã linã ce se întindeau tesându-se pe lespezile reci. Da, acolo jos, în mãruntaiele pãmântului neprietenos, a fost înmormântat cândva trupul preacurat al Nãscãtoarei de Dumnezeu.

Astãzi trãim slãvitul praznic al Adormirii Maicii Domnului, când Fecioara Maria, izvorul vietii, se mutã la Viatã. Supunându-se rânduielilor firii, trece prin moarte, ca apoi, prin puterea Fiului ei ce i-a zis: „Vino, binecuvântatã Maica Mea, întru odihna Mea! Ridicã-te, vino, aproape de Mine, preafrumoasã, cãci prihanã nu este întru tine”, sã se înalte întru slavã. Din înaltul Cerului, nu conteneste a-si revãrsa asupra noastrã, fiii ei duhovnicesti, noian de milã si îndurãri.

Sã ne întrebãm, ca odinioarã Sfintii Pãrinti: cum a putut pãmântul sã tinã vasul cel primitor de Dumnezeu? Locul binecuvântat care a primit în mãruntaiele lui trupul preacinstit al Maicii Domnului stã mãrturie peste veacuri cã acolo, vremelnic, cortul pãmântesc al Preacuratei Maria s-a odihnit, potrivit traditiei, trei zile, înainte de a-si începe cãlãtoria cãtre împãpãtia lui Dumnezeu.

Fiorul rece al pesterii m-a învãluit si totusi o cãldurã nepãmânteanã m-a îmbrãtisat

Sã ne îndreptãm, deci, spre Cetatea Ierusalimului. Celor care deja au pãsit pe binecuvântatele meleaguri sã le fie ca o readucere aminte, iar celor ce încã nu au ajuns la Ghetsimani, ca un pelerinaj imaginar, lãsându-se condusi de dragostea fatã de Ãmpãrãteasa si Doamna noastrã, dar si ca o sfântã poftire de a gusta din lumina unui mormânt.

Asadar, mormântul Maicii Domnului din Ierusalim – unul dintre cele mai vizitate si mai pretuite locuri aleTãrii Sfinte – se gãseste în Valea lui Iosafat, la poalele Muntelui Mãslinilor, în partea de nord a Grãdinii Ghetsimani, într-o pesterã adânc sãpatã în stâncã. Deasupra s-a zidit un locas de închinare: o bisericã semi-îngropatã, având forma sfintei Cruci, unde se ajunge coborând mai multe trepte din lespezi de piatrã. Prima bisericã ctitoritã aici, de Sfânta împãrãteasã Elena între anii 325-337, a fost probabil distrusã. O altã capelã a construit-o patriarhul Iuvenal, la începutul secolului al V-lea, ea transformându-se destul de repede într-un centru de pelerinaj. în timpul domniei împãratului Mauriciu s-a ridicat o bazilcã superioarã, vechiul sanctuar cu Mormântul Maicii Domnului devenind astfel cripta subteranã. în anul 614 persii au distrus biserica, refãcutã la putin dupã aceea. în secolul al XI-lea, cruciatii latini au înãltat o alta, pãstratã partial pânã astãzi. începând cu anul 1757, biserica Mormântului Maicii Domnului a revenit Bisericii Ortodoxe Grecesti.

Cu câtãva vreme în urmã, prin mila Domnului si ajutorul unei bune crestine, m-am învrednicit sã pãsesc si eu pe acele meleaguri. îmi amintesc noianul de emotii ce m-a coplesit în fata mormântului Maicii Domnului. A fost cu totul tulburãtor! Am coborât în pãmânt, dar parcã am urcat cãtre Cer; am simtit cum fiorul rece al pesterii m-a învãluit si totusi o cãldurã nepãmânteanã m-a îmbrãtisat. Zeci de candele arzând mi-au întâmpinat pasul stingher, împrãstiind sclipiri de luminã linã, ce se întindeau tesându-se pe lespezile reci. Da, acolo jos, în mãruntaiele pãmântului neprietenos, a fost înmormântat cândva trupul preacurat al Sfintei Maici. M-am închinat la cinstitul loc unde a stãtut împãrãteasa, apoi la icoanele ce strãjuiesc pestera. Piatra aproape albã în care s-a sãpat mormântul propriu-zis ne aminteste de curãtia vietii Fecioarei Maria. Te impresioneazã sã observi în stâncã forma proslãvitului ei trup, preschimbat parcã într-un condei ce a scris astfel mãrturii coplesitoare despre prezenta sa în Ghetsimani. Lespedea, placatã cu bucãti de cristal, formeazã un mic altar pe care se sãvârseste dumnezeiasca Liturghie. în spatele mormântului m-a întâmpinat Maica Domnului dintr-o preafrumoasã icoanã fãcãtoare de minuni, numitã Ierusalimiteanca. M-am întrebat: de ce s-a pus tocmai aici asa o icoanã importantã? Poate se cãdea asezatã mai vizibil. Un posibil rãspuns ar fi: dupã ce vezi locul unde a stat fãrã suflare Maica Vietii, ca sã nu te nãpãdeascã îndoiala ori tristetea, de îndatã te întâmpinã privirile duioase, calde, ale Preasfintei Maici, coborâte din sfânta sa icoanã, întãrindu-te duhovniceste si încredintîndu-te cã destinatia ultimã a vietii tuturor nu este mormântul, ci împãrãtia lui Dumnezeu.

Un loc al paradoxurilor

Scãldat în bunãtatea si cãldura izvorâte din chipul atotmilostiv al Stãpânei noastre, m-am tras deoparte, lãsându-mi ochii mintii furati de întâmplãrile minunate petrecute în aceastã luminã fumurie ce sporeste oarecum taina locului. Mi-am amintit cã aici Apostolii si ucenicii Maicii Preasfinte si-au luat rãmas bun de la ea. Aici s-au vãrsat amarele lacrimi ale despãrtirii, aici au rãsunat sfinte cântãri, rugãciuni, plânsete izvorâte din dor, pline de suferintã. Tot aici, Toma, Apostolul, venind dupã trei zile si voind a desface mormântul spre a aduce cinstire trupului preacurat al Nãscãtoarei de Dumnezeu, l-a gãsit gol. Cu adevãrat, de aici, dupã trei zile, sfântul chivot din care S-a întrupat Mântuitorul a fost înãltat întru slava Cereascã. Vedeti câte lucruri tulburãtoare s-au petrecut în pestera din Ghetsimani!? Acum mã întelegeti de ce am spus cã e un loc al paradoxurilor, unde lumina se îmbrãtiseazã cu întunericul, rãceala si umezeala pietrelor cu cãldura si bucuria izvorâte din drag si dor pentru Preaslãvita Fecioarã Maria.

Pânã sã ajungem acolo, sã folosim binecuvântata sãrbãtoare a sfintei sale Adormiri ca sã ne arãtãm dragostea ce i-o purtãm, ca rãspuns la netãrmurita ei iubire cãtre noi. Cu florile recunostintei în suflet, sã-i asezãm florile privegherii pe sfântul epitaf al praznicului, în cântãri de laudã si preacinstire, multumindu-I Domnului cã ne-a dãruit-o pe Mama Sa, fãcându-ne-o si nouã Maicã. Iar ei, la ziua luminatã a cinstitei Adormiri, sã-i cântãm: „întru nastere fecioria ai pãzit, întru adormire lumea nu ai pãrãsit, de Dumnezeu Nãscãtoare. Mutatu-te-ai la viatã, fiind Maica Vietii, si cu rugãciunile tale, izbãvesti din moarte sufletele noastre”.

Arhim. Mihail. Daniliuc

Sursa: http://www.vrn.ro