Raportul seminarului susţinut de Ricardo Gonzalez la Muntele Shasta din 3-4 august 2013
În zilele de 3 şi 4 august 2013, extratereştrii au transmis un important mesaj transformator destinat umanităţii cu ocazia unui seminar condus de un contactat din Peru, pe nume Ricardo Gonzalez, la Muntele Shasta, California (SUA).
Extratereştrii au venit în pace şi prietenie, şi vor să participe la schimburi pozitive cu umanitatea. Ei intenţionează să demareze întâlniri diplomatice galactice sub formă de contacte personale, care vor ajuta umanitatea să se alăture comunităţii galactice.
La acel seminar de la Sand Flat, Muntele Shasta, au paticipat peste 50 de oameni - cu toţii au venit cu corturi. Deşi seminarul s-a ţinut în limba spaniolă, au existat şi traducători ad-hoc pentru limba engleză. De asemenea, s-a încurajat fotografierea şi înregistrarea video a oricăror apariţii OZN.
Ricardo a început prezentându-şi experienţele avute cu extratereştrii, atât întâlniri fizice, cât şi observaţii vizuale ale navelor lor. Primul său contact a survenit în 1996 la Paititi, Peru, în care a întâlnit un intraterestru membru al unei civilizaţii străvechi din Pământul Interior [este vorba de lumea din interiorul planetei Pamant - nota AIM].
În anul 1997 el a avut o altă întâlnire, de data aceasta fiind vorba de un extraterestru de tip nordic pe nume Antarel, în deşertul Chilca din Peru. Patru ani mai târziu, în 2001, Ricardo a fost dus la bordul unei nave cosmice (OZN) de către Antarel. Cel mai recent contact al său a fost în 26 august 2012 la Muntele Shasta, iar înainte de asta, un grup numeros de aprox. 55 de persoane au fost martorii apariţiei unui vehicul zburător care nu părea să fie nici avion şi nici satelit.
Contactul fizic din 26 august 2012 a survenit după ce s-a încheiat seminarul organizat atunci. Ricardo a primit o solicitare prin scriere automată [după dicteu telepatic] de a se întoarce la locul seminarului, ocazie cu care toţi cei care se aflau atunci acolo (un grup de 13 persoane) au văzut un vehicul extraterestru.
Cu ocazia acestui dicteu telepatic automat, lui Ricardo i se cerea să se pregătească pentru că la ora locala 21:00 va avea loc primul semn ce va anunţa întâlnirea. El a sfătuit în prealabil şi pe alţi participanţi să se pregătească. Apoi el a primit noi instrucţiuni (tot prin scriere automată) ca să mearga în padure pentru a ajunge la locul de întâlnire. Acolo, vehiculul extraterestru se afla deja deasupra lui, şi a proiectat un fascicul de raze pentru a-l teleporta la bordul navei, unde a rămas pentru aprox. o oră şi jumătate, desi el simţise că trecuseră doar 15 minute.
După această introducere, Ricardo a acceptat să răspundă la întrebări, ocazie cu care i-am cerut să explice cum anume se aplică legea universală a atractiei în ceea ce priveşte contactul cu extratereştrii benefici / malefici. El a răspuns că în această privinţă există trei considerente importante care trebuie avute în vedere, şi anume:
1) Intenţiile trebuie să "se potrivească" - intenţii pozitive atrag întalnirea cu extratereştri benefici
2) Frecvenţa de vibraţie trebuie să se potrivească, adică oamenii care participă la aceste întâlniri trebuie să-şi ridice frecvenţa proprie de vibraţie şi conştiinţa până la un nivel care să fie compatibil cu cel al extratereştrilor
3) Este necesar să existe o invitaţie
Toate acestea sunt, pentru mine, principii solide prin care poate să existe un contact pozitiv cu extratereştrii benefici, deşi este necesară o pregătire specifică lungă cu scopul de a îndepărta, pe cât posibil total, orice teamă sau frică.
Ricardo a făcut câteva exerciţii de vizualizare cu grupul participant la seminar, cu scopul de a obişnui oamenii cu posibilitatea apariţiei unui OZN real, sau chiar cu un contact direct. Plimbările în natură au ajutat foarte mult. În plus, mediul şi energiile de la muntele Shasta au facilitat găsirea unui echilibru şi pregătirea pentru ceva neobişnuit. Iată mai jos una dintre fotografiile pe care Ricardo şi ceilalţi participanţi le-au făcut în pauzele dintre exerciţii:
Ricardo spune că atunci când un vehicul cosmic pulsează lumină ca răspuns la o solicitare sau intenţie transmisă din partea oamenilor, acest fapt este caracteristic vehiculelor extraterestre. Spre deosebire, sateliţii sau avioanele au lumină pulsatorie ce nu este în legătura cu astfel de acţiuni umane, şi luminile respective sunt mai slabe.
Înainte de a începe şedinţa de inspectare a cerului de sâmbătă seara, Ricardo a explicat că, de data aceasta, grupul va fi martorul unei "apariţii programate", deci nu va fi una spontană. Aceasta însemna că a existat în prealabil un anunţ din partea extratereştrilor benefici că ei vor apare cu nava lor. În cazul acestei observaţii (din 2013), Ricardo anunţase în mod public cu o lună în urmă la postul de televiziune din Chile că va exista această apariţie OZN. De asemenea, anunţase şi că eu voi participa. Iată mai jos secvenţa video în care Ricardo anunţă la TV toate acestea.
Conform informaţiilor primite pe cale psihografică (dicteu automat) de Ricardo, nava urma să apară între orele 21-22.
În timpul observării cerului din seara zilei de 3 august, Ricardo a explicat că este foarte important să facem distincţie între sateliţi, avioane, şi OZN-uri. Navele extratereştrilor sunt mult mai luminoase, şi pulsează ca răspuns la intenţiile oamenilor. Există două tipuri de nave extraterestre, după mărimea lor: sunt aşa-numitele nave-mamă cu dimensiuni de la câteva sute de metri până la 2 kilometri, şi apoi există nave mici de circa 30 metri. Mai există şi aşa-numite vehicule automate (probe) fără echipaj, de cel mult doi metri.
La ora 21.00, participanţii la seminar au fost rugaţi să recite mantra OM (AUM), timp de o oră, cu scopul de a-şi ridica frecvenţele proprii de vibraţie pănă la nivelul potenţialilor vizitatori extratereştri benefici. Datorită explicaţiilor primite în avans, participanţii au reuşit să observe clar care dintre apariţii erau avioane, sateliţi. Unul dintre obiectele luminoase care a apărut la ora 21:10 părea că are toate caracteristicile unui OZN.
Acesta părea că se afla mai aproape de Pământ decât poate fi un satelit, pulsa cu o lumină puternică, iar traiectoria sa de zbor nu era deloc uniformă. Spre deosebire de avioane, nu facea nici-un fel de zgomot. Părea că îndeplineşte condiţiile necesare pentru a fi un OZN.
Pe măsură ce ora 22 se apropia, niciunul dintre celelalte peste 30 de obiecte observate nu părea că poate fi un OZN.
La ora 21:55, Ricardo a solicitat participanţii să fie receptivi la orice mesaj ar veni de la extratereştri. Imediat, un obiect ce se deplasa într-o direcţie nord-estică a început să pulseze cu o lumină roşie puternică; se afla foarte aproape de orizont. Ricardo primise un mesaj şi începuse să-l anunţe, când un alt obiect venind dinspre sud a apărut cu o strălucire pulsatorie intensă.
Nava a fost filmată de mai mulţi participanţi, şi era una dintre cele mai clare apariţii vizuale ale vreunui OZN. Ricardo a terminat de citit anunţul primit, şi imediat a apărut un alt OZN care a strălucit pulsatoriu. A fost o a doua observaţie clară de apariţie OZN. Mai important, confirmă acurateţea mesajelor precedente primite de Ricardo.
Iată mesajul primit în data de 3 august 2013, cu această ocazie:
"Da, suntem noi. Aţi avut ocazia să verificaţi prezenţa noastră prin această observaţie programată. Am procedat în acest fel ca să vă ajutăm să nu vă pierdeţi puterea de a continua. Contactul cu noi este real. Dar, mai importantă este profunda noastră relaţie cu voi. Avem un mesaj pentru Michael Salla. Dorim ca oamenii să ştie care este adevăratul motiv pentru care noi ne aflăm aici. De aceea, este important ca el să înţeleagă intenţiile noastre de contact pozitiv şi interesul nostru de a deschide schimburi cu societatea voastră umană. Noi îl vom ajuta pe Michael în această sarcină. Contactul a fost stabilit. Urmează transformări foarte importante. Fiţi cu mare atenţie. Antarel".
În dimineaţa următoare, Ricardo a mai condus câteva exerciţii de vizualizare, şi a avut loc o discuţie cu privire la observaţiile vizuale din seara precedentă şi la importanţa pe care extratereştrii o conferă pregătirii tuturor oamenilor pentru momentul contactului [umanităţii cu extratereştrii benefici - nota AIM].
Comentarii finale
Observatiile vizuale din seara de sâmbătă au constituit un remarcabil eveniment, pentru că am avut ocazia să vedem cel puţin două prezenţe OZN clare, plus încă alte două care au fost înregistrate cu camera video, după ce Ricardo încheiase de citit mesajul. Desi imaginile nu sunt foarte clare, peste 50 de oameni au fost martorii acestor apariţii.
Se pare că aceste apariţii s-au sincronizat astfel încât să se încadreze în programul anunţat de Ricardo la televiziunea din Chile. Este extraordinar că o apariţie de OZN poate să fie anunţată cu acurateţe cu o lună înainte, şi ea să se producă aşa cum a fost anunţată! Observaţia programată a fost un real succes. Ricardo a subliniat că o astfel de ocazie este rară chiar şi pentru el. Evenimentul din 3 august 2013 a fost însă diferit pentru că a participat şi un cercetător internaţional al civilizaţiilor extraterestre (eu).
O concluzie importantă care poate fi trasă după acest eveniment, este că poate fi o dovada clară a întâlnirii sale precedente (din 26 august 2012) tot aici la muntele Shasta. Raportul lui Ricardo despre contactul său fizic din anul 2012 conţine informaţii valoroase despre intenţiile şi activităţile extratereştrilor cu care el conlucrează.
Elementul de particular din mesajul primit de Ricardo în seara de 3 august 2013, a fost o surpriză pentru mine. Mesajul lor arată importanţa pe care extratereştrii o acordă faptului că oamenii să îşi dea seama că ei vizitează Pământul în pace şi prietenie. Ei doresc să dezvolte un contact pozitiv prin care oamenii vor fi ajutaţi şi ascensionaţi (ca frecvenţă de vibraţie) de experienţele personale cu fiinţele extraterestre benefice. Intenţia lor de a conduce schimburi cu societatea umană este un semn prin care ei arată că pot ajuta în multe moduri ca umanitatea să evolueze.
Maniera în care s-a desfăşurat seminarul, si cele 3 condiţii, enunţate de Ricardo, necesare pentru un contact benefic (1. intenţia, 2. frecvenţa, 3. invitaţia) dă încrederea că ei au intenţii benefice pentru umanitate. Importanţa pe care extratereştrii (cu care lucrează Ricardo) o acorda pregătirii corespunzătoare a omenirii pentru contactul direct cu ei, şi respectul pe care ei îl au faţă de umanitate, ne dă încrederea să le acceptăm afirmaţiile.
Sentimentele evocate de observaţiile vizuale, şi atmosfera frăţească de grup sunt de neuitat! Mesajul personal de la extratereştrii arată că ei preţuiesc pacea şi prietenia cu umanitatea.
Mai important, ei sunt gata să conlucreze împreună cu oameni obişnuiţi pentru diferite schimburi de experienţe, ceea ce confirmă faptul că diplomaţia galactică [relaţiile diplomatice la nivelul galaxiei] se bazează pe contacte directe, simple.
Aceste eforturi diplomatice personale, "de la om - la om", sunt discutate în cartea mea "Diplomaţia Galactică: Cum ajungi la un DA cu extratereştrii". Concluzia finală este că extratereştrii din evenimentul de la muntele Shasta din 2013 au un mesaj transformator pentru umanitate, care dă speranţă la un viitor în care umanitatea este pregătită să se alăture comunităţii galactice.
Michael E. Salla, 9 August 2013
Traducere şi adaptare de Ionuţ Mihai după originalul în limba engleză de la ExoPolitics.ORG
Sursa: http://roaim.de.vu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu